DINTR-O EPISTOLĂ

De la început am împărăţit crestele Măgurii
şi pajiştile albe ale Tomnatecului,
împreună cu mioarele; Îţi scriu de aici
despre frumuseţea cu care cobor acum
turmele, revenind la datini …
când dinspre Tâlvă, un miros sălbatic de lup
s-a răspândit peste ţancul înnegurat din Şugage,
când am rămas doar cu culmile sinistre
din toamna Vârtoapelor,
cu vântul, surle şuierând printre ramuri –
stindardele de pini
peste sălaşele reci ale nopţii, aplecând,
la care cerbii Lebei rumegă semnele primăverii;

La Vârtoape, în munţi, din negură coborâţi,
diavolii povestesc până târziu cu colibele
pustii ale jinarilor,
cu stâncile înnegrite de fulgere,
despre iubirile din vară, ale creşterii ierbii,
ideile siluindu-mi-le …

La Vârtoape m-am spălat în izvorul adânc
de timpul cel din mine căzut în păcat,
iar cuvintele cele grele, în el le-am bolborosit,
fluierându-le pe grindurile grijei;
în ele, descoperind cristalul opal al luminii,
în limpeziri de apus,
toiag al orbului alb, să-l port de atunci
cu arabescurile primei mele filosofii …


Sibiu - Jina, 1996




EL, EMINESCU

Din grădinile de aur a cules ai lunii crini
să-i păstreze-n templul fiinţei - candelabre de rubin
arc de cer, în El, lumina celei mai pure lumini …

Fruntea, boltă peste veacuri, o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul, strălucirea în izvor…
pe azure văi de cuget, cu ochi negri, lini, coboară
El, luceafăr al iubirii, printre nuferi să răsară.

Când pe harfele de unde stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii, valuri risipte-n grind,
El, ecouri între clipe, le ascultă-n infinit…

cu luna se plimbă-n trestii, iar din cornul ei de argint
îşi desfată nemurirea, dă luminii dor şi gând …
teii încărcaţi de floare pierd miresmele de-amor,
El, luceşte-n rostul vieţii spre trecut şi viitor…


Revista „Foaia Poporului”, nr. 6, ianuarie, 1993




RAZELE DE LUNĂ


Razele de lună mă ating, mă alintă; le spun durerea,
îmi împresură tristeţea, mă-ncarcă de-amor;
mă purifică de negura vremii, când le cer părerea
despre genunea lumii, de abisalu-i zbor …

nici-o rază nu scapă de calea cea dreaptă,
nici-o stea nu rămâne stea de-nceput …
chiar şi pământul ştie bine să gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând …

- Rază de lună, te văd, în al tău joc, ai zâmbet pe buze! …
Iată! îmi pătrunzi tăcută adâncul ochilor mei;
mă inciţi la iubire de cuget, trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu, mult iubitoare de zei …

Când mitul ţi-l înving, mă-mbujorezi, m-acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază a stelei asfinţite;
iubirea în mine să crească pe pajişti selene-i ursită;
îţi dau satisfacţii… tu mă luminezi şi mai tare …

voi trăi cu razele stelei de pe chipul Selenei
şi le voi iubi, în aura nopţii cu braţele de irişi deschise;
nu cred că asfinţitul, într-o boltă de stele, mă poate duce în noapte,
când răsăritul nu i-l recunosc decât o singură dată …


Suseni – Suceava, 11.08.1963




FLOARE DE SALCÂM

Din ramurile de salcâm
ce ning lumini,
pe drumul ei, de vis,
o floarea ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …

Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
în ochii mari, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire …

Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o-ntinde vad
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată …


Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei; zăpezi de mai,
o floare de salcâm
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …

De-atunci se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat;
din locul florii albe,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat …


Fălticeni, 1964




ANOTIMP


Străini, cu ochii cenuşii
şi buzele albe,
săruta rece
cea mai scurtă zi,
cea mai lungă noapte
în trecere ...
pe marea crinilor
fără sirene
gaiţa neliniştii
trezeşte verbele
din Odisee,
din tăria timpului
soarbe nejustificat
repaosul.

cu soarele zâmbet,
Venera admiră
pe trupul de grâu
borangicul ...


Interferenţe, nr. 2, 1997




DIMINEAŢA SERII

Din corola trandafirului,
desprinse de crepuscul,
petalele cad
dimineaţa serii ...
pe pajiştea albastră
o mână aruncă
flori albe portocalii ...
o frunte germinează
orizonturi de clipe ...
priviţi-o în zborul
de soare al nopţii
înspre Nadir ...
Marea dansează-n coroană
furii şi ritmuri,
La Carul Mic şi Mare
căluţii aleargă în herghelii
prăfuind-o ...

... se desface corola
din care petalele picură
dimineaţa serii:
briliantul bolţii înflorite
de o noapte a soarelui ....


Interferenţe, nr. 2, 1997



MARELUI BARD

Cu forţa stelelor,
pe calea lor,
în mâinile de-azur,
cântând,
visam să te-ntâlnesc …
dar tu ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de parfum,
cu irizări de crini
şi lilieci …

ca să petreci
printre steluţe sfânt
un rege bard …
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzut din nevăzut
comori le strângi şi-acum …
La serile de-argint,
în hăruite ierni,
cu lira ta mă chemi,
eu te urmez …

poemele să-ţi ning
pe alte primăveri
în zbor de ciocârlie …
săgeţi, cuvintele
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele pastel,
purtat de geniu tău
pe lunci, în crânguri,
peste zări, le-arunc …
Vasile Alecsandri …


Mirceşti, 14 mai 1992




Bonalisa

Pe contur, întinderi de linii albe
şi Luna în linţoliu;
câteva intrări în pergole:
ramurile frânte de vânt,
împletite cu humă şi mit …
Deasupra, rugurile de gând,
întorcând zenitul în pământ:
dorul La Solenei …
Sub zidurile albiilor însorite
îşi ascultă ţipătul
şerpii apocaliptici,
pânzele păianjenilor cotlonesc
dorinţele undelor negre
galbene şi verzi,
rostogolite pe gene:
diluvii peste oglinzile pustii
rubinii, adunate lângă ziduri,
smârcurile La Solenei …
Zorile târzii apasă pleoapele inimii Bonalisei:
clipele neîncepute din cuvânt …
în rest, fiare de sânge nehrănite:
haite de lupi cu colţii aurii,
viscolite
muşcă flămând din soarele gârbov
căptuşit cu penele vulturului
rătăcit de vânt …
Parcă mai jos, cu stelele căzute
vorbesc numai îngerii
despre tainicele biblice …
Pe locurile oprite, cineva sau altcineva
ucide tăcerea pietrei din oasele
sfinţite cu cuvinte:
sfatul sicrielor de sub pini …
Dincoace, în umbrele statuilor,
turnurile sinistre scuipă cerul
cu primăverile înmugurite, fum
în evantaie albastre albe negre …


Da! chiar acum pe cerul Bonalisei
toate florile La Solenei râd
îmbătate de miresmele întinderilor
alb violete …


Interferenţe, nr. 7, 1998




FILOZOFIA TRECERII

Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mari celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii; prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,

apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor …
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului de treceri troienit;
smaralde de mister –
vii, zorile din ne-nceput …


Interferenţe, nr. 6, 1998