LITERATURA, Există o alternativă politică, TIPOLOGIA ENERGIILOR CULTURALE

„EXISTĂ O ALTERNATIVĂ POLITICĂ”


Acest eseu politic este publicat de Gheorghe Apetroae în ziarul „Rondul”,în anul 1999, la rubrica „Opinia politicianului” , motivat de frecventele trădări , de către actualii parlamentari, a ideologiilor de stânga şi de dreapta.

Ultimele sondaje politice relevă translaţia masivă a electoratului dinspre centrul democratic şi dinspre liberalism spre democraţia pro-socialistă. Şi aceasta numai la trei ani de când aceeaşi masă electorală se transfera cu aceeaşi rapiditate, de la socialismul utopic postdecembrist politic declarat salvator, care eşuase social, spre o dreaptă ce se declara democratică şi liberalistă. Motivaţia, atunci, nu era alta decât sancţionarea stângii pentru prestaţiile sale slabe în economic şi , implicit, în social,în perioada de la Revoluţia din decembrie 1989, până la alegerile din anul 1996. Sancţiunea nu consta decât în înlocuirea stângii cu o dreaptă constituită din mai multe formaţiuni politice slab reprezentate individual , adunate într-o convenţie care, într-un mod cu totul conjunctural şi în alianţă cu Partidul Democrat, reuşise, într-un mod miraculos, să preia de la stângă, puterea.
Acum, acelaşi electorat care la 1996, prin orientarea sa de schimbare îşi idealiza şansa salvării sale sociale în promovarea forţelor politice de centru-dreapta, contestă cu vehemenţă prestaţia slabă, de data aceasta a dreptei democrat –liberale.
Se pune, dar, întrebarea!? - Care este adevăratul mobil al acestor translaţii politice ? O idee care s-ar reţine ca verosimilă, ar fi aceea că rezolvările sociale prin politic, prin exerciţiul electoral de la 1996, nu ar fi altceva decât manevra premeditată a stângii democrat-socialiste , de dirijism al electoratului, în condiţiile eşecului social al stângii greu de surmontat într- o nouă legislatură, spre o dreaptă politică nepregătită, tocmai pentru a-i demonstra incapacitatea sa absolută în soluţionarea de moment şi de perspectivă apropiată a crizei economice – sociale adânci în care se găsea ţara, declanşată de stângă şi a-i determina ,astfel , dreptei,compromiterea grabnică. Scenariul stângii a reuşit, dacă e să considerăm ce relevă sondajele actuale, la anul 1999. Reuşindu-i manevra politică, de pasare a puterii şi răspunderii sociale, democraţia socialistă reuşise retragerea strategică la odihna noii legislaturi, în opoziţie, pentru a-şi reface forţele şi a-şi începe următorul exerciţiu electoral pe fondul continuei înrăutăţiri a vieţii economice - sociale, ofensiva de distrugere a dreptei. De ce îi poate reuşi stângii ofensiva? Pentru că acelaşi electorat s-a sesizat de accentuarea stării morbide a economicului şi socialului, de faptul că prestaţia politică a dreptei nu a adus nici o îmbunătăţire masei largi de alegători, condiţiei sale sociale.
În acest context, electoratul, verificând potenţialele slabe de redresare economică şi socială ale celor două sfere politice, le va invalida alternativ, beneficiind de rolul său de normalizator politic.
Mai mult, după atâtea încercări, electoratul a ajuns să înţeleagă şi faptul că apariţia a tot felul de facţiuni şi alianţe în ultimul timp pe eşichierul politic nu sunt altceva decât manevrele abile ale unor oportunişti politici care, gândind că pot scăpa de descalificările formaţiunilor politice compromise social şi din care au făcut parte, încearcă să apară într-o altă lumină.
Desigur, electoratul responsabil politic şi social are obligaţia de a investiga toate structurile politice, de a căuta şi promova cea mai favorabilă alternativă politică prin care se curăţă societatea de toate plăgile antisociale, să-i revigoreze toate ansamblurile şi să-i asigure progresul pentru a ne câştiga definitiv şi prin forţele noastre proprii, fără ploconiri şi cerşire, demnitatea de aleasă naţiune.
Desigur , un segment important al electoratului, în prezent fără o opţiune politică, se identifică cu cei mai competenţi oameni profesional şi cu cei mai morali. În rândurile lor , se numără cele mai înalte vârfuri intelectuale ale societăţii româneşti, cei mai morali , mai simţiţi, mai demni oameni, cu toţii dezamăgiţi de prestaţiile sociale de până acum ale sferelor politice ce succed la guvernare, cei care nu şi-au găsit o formaţiune politică în care să aibă încredere şi să o susţină cu competenţele lor.
Există, dar , şansa partidelor neparlamentare, a celor necompromise în exerciţiul puterii, de a explora cu succes acest segment electoral , de a-l activa şi utiliza, atât ca reprezentare în organismele locale şi cele parlamentare cât şi ca forţă de susţinere electivă pe direcţiile ideologice şi programatice ale acestor formaţiuni politice, de angajare efectivă în servirea exemplară a tuturor cauzelor sociale ale ţării.
Această nouă alternativă , necompromisă, ar putea întrona ordinea în toate segmentele economice şi sociale, prin noi măsuri legislative, cu adevărat democratice şi sociale, care strict urmărite şi aplicate ar reuşi să asigure progresul general al României, aşa cum aceasta şi-l merită, cu prisosinţă, în rândul statelor civilizate din Europa şi din lume.

Ing. expert Gheorghe Apetroae - membru al Consiliului Naţional al Partidului Democrat Creştin, preşedinte al Organizaţiei judeţene Sibiu a PNDC şi consilier judeţean de Sibiu

LITERATURA, "Marginalii", ESEISTICĂ, COLOCVIUL CULTURAL SOCIOLOGIC...

COLOCVIUL CULTURAL – SOCIOLOGIC DE LA SIBIU – MARGINALII
Eseu publicat de Gheorghe Apetroae în MONITORUL DE SIBIU, anul V, nr. 1082-23704 , joi, 6 iunie 2002

În ziua de 30 mai, a.c. s-a desfăşurat în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ASTRA , Filiala Cibin, a doua ediţie a Colocviului cultural- sociologic de la Sibiu. Manifestarea a constituit o activitate cultural-sociologică a Despărţământului Sibiu- Central al Asociaţiunii ASTRA şi, personal, în calitatea de membru fondator al Asociaţiunii ASTRA – rediviva, mi-am asumat responsabilitatea acestui colocviu, cât şi moderarea lucrărilor .
Tematica a fost, în principiu, asemănătoare celei de la prima ediţie , desfăşurată tot la Sibiu, în luna aprilie a anului 2001 şi aceasta din dorinţa agregării unui puternic curent cultural-sociologic la Sibiu, care să cerceteze, din punct de vedere epistemologic-scientist, fenomenele sociale actuale, atât cele interne cât şi cele internaţionale , văzute prin prisma implementării doctrinelor filosofice contemporane în restructurarea pozitivă a ordinii interne şi internaţionale. Să fie identificate, în acelaşi timp, unele posibilităţi de relaţionare reflexivă a condiţiilor social culturale istorice şi actuale ale societăţii româneşti, în ansamblul cultural şi sociologic naţional, din care să fie emanate unele principii cultural-sociale şi social-politice axiomatice care, extrapolate în spaţiul cultural şi spiritual , să devină constructive şi să contribuie la soluţionarea problematicii sociale complexe a spaţiului transilvănean şi naţional.
Colocviul a urmărit direcţiile cultural-sociologice tradiţionale ale ASTREI, de introducere şi cultivare în structurile sociale ale tuturor comunităţilor locale din întreg spaţiu naţional , prin instituţiile de cultură ,cele sociale şi spirituale, a elementelor de liant social-cultural românesc.
Să enumerăm , dar, temele conferinţelor susţinute la al doilea colocviu cultural-sociologic de la Sibiu şi protagoniştii acestora : Conferinţa 1: ”Valorile social culturale şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică „- prof. univ. dr. Ilie Moldovean; Conferinţa 2 : „Octavian Goga – poet al lacrimii „ – prof. Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al ASTREI şi redactor şef al revistei „FOAIA POPORULUI”; Conferinţa 3: „ Receptarea lui Blaga la început de mileniu”- prof. univ. dr. Ioan Mariş , Facultatea de Litere din cadrul U.L.B. Sibiu; Conferinţa 4: „Critica antropologiei existenţialiste în viziunea concepţiilor filosofice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural-ştiinţifice „ – cadru univ. asociat dr. ing. Gheorghe Apetroae, membru fondator al ASTREI.
Sub aspectul reuşitei lucrărilor acestui colocviu , s-a remarcat , la toţi conferenţiarii, relevarea şi reperarea unei serii de elemente şi aspecte concrete privind problematica naţională actuală a societăţii româneşti şi s-a reţinut accentuarea diminuării constante a forţelor umane materiale, a valorilor cultural spirituale româneşti din tot mai multe comunităţi locale din spaţiul Transilvan ( Ilie Moldovan), necesitatea implicării culturale şi sociale a Asociaţiunii ASTRA în viaţa comunităţilor , cu scopul de a salva şi de a întări fiinţa naţională românească şi toate spaţiile româneşti ( Gheorghe Apetroae ) . S-a relevat implicarea legislativului - instituţiei reprezentative a electoratului român şi a altor organisme guvernamentale prin elaborarea de legi şi măsuri de normalizare administrativă , care să asigure cadrul de transfer a unor părţi însemnate din patrimoniul Statului Român , în perimetrele administrative ale acestor comunităţi, în proprietatea unor populaţii etno-genetice româneşti care îşi manifestă dorinţa de a-şi stabili domiciliul definitiv în zonele slăbite conjunctural de o serie de elemente româneşti, asigurând şi , întărind, totodată, instituţiile de cultură şi spiritualitate românească în aceste teritorii. S-a relevat, de asemenea, necesitatea implicării spiritual-religioase active , coerente a bisericii ortodoxe române , începând cu mitropoliţii şi episcopii, până la ultimul slujitor bisericesc, în viaţa culturală şi spirituală a acestor comunităţi. Se stă cu prea multă pasivitate în faţa izolării evidente, până la suprimare a elementelor culturale şi spirituale româneşti din o mare parte a spaţiului nostru naţional din Transilvania( Ştefan Munteanu). S-a evidenţiat necesitatea acţiunii de contracarare a pericolului iminent al politicii de regionalizare a spaţiului european, care are ca efect, prin inducerea principiului fals al autodeterminării, alienarea populaţiei româneşti din unele teritorii transilvane, urmărindu-se chiar o pierdere a suveranităţii naţionale în aceste teritorii, în contextul regionalizării şi descentralizării administrative.
S-a cerut o intensă politică naţională de reintroducere în aceste teritorii istoric - româneşti a elementelor de cultură şi spiritualitate, în principal ortodoxe, specifice întregului spaţiu naţional român, eliminate sau diminuate tot mai mult, în ultimul timp, în aceste teritorii , aşa cum le relevă cercetarea sociologică şi studiile de doctorat pe această temă (Ilie Moldovan, Ioan Mariş, Ştefan Munteanu).
În colocviu s-a apreciat influenţa cultural-religioasă a thomismului şi neothomismului
asupra valorilor sociale, cât şi influenţa şcolii de axiologie franceză, reprezentată de Louis Lavelle asupra identificării şi promovării valorilor culturale personale şi social-naţionale. S-au evidenţiat, de asemenea, procesele istorice antropologice şi căutarea unor răspunsuri asupra existenţei umane şi originii divine a omului, promovate de existenţialismul antropologic reprezentat de Soren Kierkegaard ( Ilie Moldovan) .
S-au reţinut , cu interes din partea unui auditoriu select, unele reflexii asupra existenţei comune , nivelatoare, în anonimat, sesizată de existenţialişti, cât şi unele consideraţii cu privire la drama fiinţei umane depersonalizate, cu privire la unele tentinţe de resuscitare a iraţionalismului teoretizat de Nietzsche, Dilthey şi Bergson , prin care se reîncearcă să se determine şi să se justifice , din punct de vedere social şi cultural, omul copleşit de pesimism, frica existenţei, angoasa, dezolarea, neputinţa, depăşirea, fragilitatea, precaritatea, finitudinea existenţială şi alienarea etnogenetică ( Gheorghe Apetroae). Sunt toate acestea, încercări de propagare locală şi regională a unor doctrine sociologice personaliste, prin care se propagă acceptarea violenţei personale şi implicit sociale, indecenţa morală şi polarizarea socială, obscurantismul social şi extremismul cu tentă neonazistă, revizionismul etnic-cultural şi teritorial, evidenţa, justificarea şi promovarea aşa-ziselor calităţi umane genetic superioare. Pentru o evitare a recrudescenţei acestor curente etno – cultural – sociale se impune contracararea acestora , ca structuri şi principii existenţiale dezumanizante ( Gheorghe Apetroae).
Ecourile simboliste şi sintezele folclorice din poezia lui Octavian Goga au fost sublimate de prof. Virginia Hodorogea în eseul eclatant „ Goga, poet al lacrimei”, relevat într-o ţinută literară înaltă, aspect sesizat de prof. univ. ing. Alexandru Cinteză.
Cu referire la condiţiile poetului şi la discursul exegetei, considerăm că se asistă la o creaţie existenţială inspirată din conştiinţa satului românesc, dintr-o interferenţă cu folclorul satului transilvănean în transfigurare lirică , în care lacrima, plânsul, visul, jalea, durerea constituie tot atâtea elemente structurale ale categoriei filosofice „suferinţă” , ca principiu propriu şi mereu actual al sufletului naţional românesc, într-o obsesie a înstrăinării şi însingurării, proprie existenţialismului din spaţiul transilvănean zonal şi nu numai acestuia(Gheorghe Apetroae).
Ca o filozofie existenţială cultural sociologică a fost abordat, de către prof. univ . dr. Ioan Mariş, sistemul filosofic blagian, receptarea acestui sistem la început de mileniu. Blagismul, deşi de influenţă şi de arhitectură ideologică şi epistemologică apuseană, are, totuşi, o structură filosofic categorială şi cultural spirituală caracteristică spiritualismului şi ortodoxismului românesc, care se regăseşte în spaţiul mioritic ondulatoriu transilvănean, acesta putând fi extrapolat în alte spaţii spirituale numai cu voinţă culturală naţională, fiind cu totul original, specific românesc şi transpus metaforic spaţial, incompatibil, în acelaşi timp, cu sistemele filosofice occidentale.
În contextul tematic existenţialist, colocviul a reuşit o evidenţă a rolului epistemologiilor cultural - sociale, teologice şi politice pentru cadrul social – comunitar românesc, să sesizeze slăbirea demografică şi spirituală a unor mari zone din spaţiul naţional , ca un pericol de prăbuşire a statului naţional unitar român.
Prin expunerea tematică şi intervenţii, Colocviul cultural-sociologic de la Sibiu, în această ediţie, a concluzionat necesitatea întăririi fiinţei poporului român în întreg spaţiul naţional , în principal prin întărirea ortodoxismului şi prin manifestarea unor vigilenţe sporite în anihilarea fără şovăire , neîntârziată a oricăror curente existenţiale antinaţionale, văzând în ASTRA catalizatorul cultural- social , care poate mobiliza şi amplifica, într-un tot spiritual, fiinţa românească în întreg spaţiul naţional.

Literatura,Prinţul călător, Cântecul lui Cristofor, Gheorghe Apetroae Sibiu

PRINŢUL CĂLĂTOR
Cântecul lui Cristofor



De unde-i el?..E fiu de Albisola,
ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale…

cândva, trecând pe străzi,
la Boliasco,
se prezenta cu” prinţul de Chiavara”,
unui ţinut italic, pururea în soare...

Mulţi îl ştiau că e de neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto!..
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !...
Îi declara pretura, viţa princiară...

Deşi , unii ziceau că l-au văzut copil,
trăgând de sfârcul unei bone
din Pindello!?..

Dar el, ajuns, în ani,
de Eldorado, rege,
n-avu a recunoaşte-alt paradis
decât Genova,însorind, în valuri,
mii de vele...
acolo unde adăstau, cum călătoare stele,
galere mari înalte, lunge caravele,
de unde-i tatăl său,
Domenico Columbo....

De-acolo el scruta cu mintea-i ageră,
cuprinsul,
copilul prinţ, atras de cântecele mării
în vocile sirene ,
la ţărmuri egeene…
Îl fericea în vis cărarea spre Levant....

LITERATURA " VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE..., eseu critic, aparţinând scriitorului GHEORGHE APETROAE

Eseu critic apreciat cu " Menţiune" la Concursul Naţional pentru Receptarea Poeziei Contemporane,concurs organizat de Revista literară "ASTRA", Braşov, 1989, preşedinte de juriu, Laurenţiu Ulici.


Experienţa istorică şi progresul înregistrat de ştiinţe au condus la receptarea tot mai conştientă a universalului din spaţiul fenomenologic transcedental, de tip husserlian, şi la investigarea ontologicului prin metode epistemologice, revelator creatoare. În contextul axiologic s-a realizat interpretarea - în episteme - a categoriilor de coexistenţialitate, dialectic, în formula antinomică: materie - spirit, obiectiv - subiectiv; intern - extern; particular - universal; teoretic - pragmatic etc., din perspectiva paideică a eului pur, situat în câmpul universal referenţial şi s-a permis o pronunţată revelare a fenomenelor şi proceselor naturale şi socio-umane cu elevaţii la cote epistemologice, respectiv sesizarea succesiunii dinamice a evenimentelor, ciclicităţii, în devenirea cosmică a lumii universale de tip ondulatoriu.
În acest mod s-a permis restructurarea şi reorientarea discursului filozofic în spaţiul topologic universal, iar, în registrul tautologicului, s-a realizat dezalienarea social-spirituală dinamică, în paralel cu amendările de bază biologic-umană, a structurilor existenţiale revolute, s-a conştientizat şi s-a orientat subiectul cunoscător spre o epistemologie a ontologicului metafizic, a transcendentului lăuntric, eului personal şi universal. Pentru argumentarea unor răspunsuri riguroase, pretinse a fi mai apropiate de adevărul absolut al universaliilor, de primatul genezei ¬începînd cu teoriile cosmologice sofiste şi ajungând, prin Platon, Aristotel, Descartes, Kant şi Hegel la neopozitivism şi la raţionalismul critic al lui Karl Popper, s-a relevat existenţa unor concepte filozofice care încearcă o înţelegere cosmică a lumii.
Poemul "Telescopie", cuprins în volumul de versuri Degetul de gheaţă al scriitorului Nicolae Prelipceanu, este revelator pentru eseistica contemporană, şi nu întâmplător a fost selectat de revista "Astra" pentru concursul de receptare a poeziei contemporane. (Astra 1989). Acest poem incită la meditaţie şi îngăduie o abordare critică a conţinutului său ideatic, o revelare a misterului ontologic sub cerul metaforei, fără a se apela la teoriile oculte.
Am considerat poemul-eseu "Telescopie" drept una dintre puţinele scrieri literare contemporane cu un atât de bogat conţinut filozofic prezentat într-o formă versificată, apărute în ultimii ani în publicistica românească, care a reuşit, ce-i drept, într-o formă cam ironică, dar justificată pe deplin de condiţiile de apariţie, să contracareze marginalizarea spiritului absolut, hegelian, urmare a depresiilor şi refulărilor constante generate de interpretarea dialectică cu o tentă de cvasimaterialitate, a cosmicului. Credem că substanţa poemului i-a fost adusă în prim plan scriitorului de continuităţile şi disfuncţiile ontologice, cu corespondenţe chiar şi sociale, de tip lukacsian.
În altă ordine de idei, poemul "Telescopie" se poate încadra, prin conţinut, între scrierile filozofice autentice cu fond ideatic însemnat, ale căror tematici propun descifrarea universalului într-un mod analitic, prin disociere, prin telescopie, în etajele psihismului freudian, cu reverberaţii logico-lingvistice de construcţie moleculară şi atomară, într-un sistem de interpretare telescopic de la metagalactic la subcuantic, în dublu sens.
Se dă posibilitatea celor interesaţi să investigheze primordialitatea laturilor unicului, atât în plan material, cât şi spiritual, precum şi în temporalitate, într-un context analitic disociativ, pentru a înţelege rolul antinomiilor categoriale, materiale şi spirituale, adică a celor două fundamente ale ontologicului. Se satisface, astfel, dorinţa cunoaşterii prin determinări introspective a esenţelor fenomenologice transcendental-¬lăuntrice, prin circumspecţia formalismului pe baza antitezelor, vectorilor dubli, cu aceleaşi coordonate care pot asigura evidenţierea axiomatică a universalului dual. Prin acest raţionament, poetul ne asigură încă de la primele versuri de coexistenţa celor două entităţi categoriale „corpul material” şi „corpul spiritual”, în „trupul unic”, prin acţiunea de înglobare a celui de al doilea în primul, într-un veritabil sistem telescopic - universal - şi reuşeşte, prin „Telescopie”, o construcţie hiperbolică a antitezelor cu reiteraţii litotice într-un universal dual cu traiecte asimtotice, o reală materializare a spiritului, „gândului”. Şi mai esenţial este faptul că poetul reuşeşte în acest poem miniaturizarea nemărginitului spiritual, denumit „adâncime”, proiectarea acestuia la o scară infinitezimal cosmică, subcuantică, într-o infinitate de plane materiale, într-un spaţiu nedefinit, nebănuit de restrâns în contrast cu lărgimile nelimitate ale universalului.
Prin această manevră, poetul realizează - sine die - relativizarea spiritului material, „gândului”, chiar şi în entitatea sa semantică, într-un sistem telescopic de hiperbole şi de litote, care permit o dublă şi permanentă culisare. El realizează, sub o formă metaforică şi prin procedee de introspecţie şi circumspecţie, glisante, spiritul (material), de câmp variabil, mereu redimensionat şi angrenat la sistem, organicizat, dar component, în formă şi esenţă, al sistemului material-spiritual, într-o structură mai mult decât cvasiduală, trinitară şi, ca cele două componente, în permanenţă interferate, să fie dispuse în sistemul de cazuri particulare şi universale, ca entităţi axiocentrice permanente ale unui corpus bivalent.
Aceste entităţi glisează împreună, în limitele şi la limita universalului atât macrocosmic, cât şi microcosmic, pe coordonate proprii şi, în acelaşi timp, comune. Astfel se realizează formele şi traiectoriile variabile perceptibile gradual, în funcţie de potenţialul de receptare a senzorilor, cât şi de nivelul de conştientizare a subiecţilor entivi.
Dacă construcţia telescopică se raportează la scara umană ca o ontificare epistemologică, se creează astfel posibilitatea evidenţierii universalului dual prin intermediul fiecărui eu receptor, în relaţiile sale axiologice particulare şi universale, în dubla lor ipostază, explicitată ca o determinantă a unei duble gravitaţii, care va oferi cosmicului mereu alte poziţii spaţial-temporale.
Dar o oarecare relativizare a gândului în raport cu materia putea fi mai lesne eliminată, dacă, în calitatea structurilor materiale, la toate dimensiunile, se îngloba „trupul mai mic”, pe care, la un moment dat, poetul încearcă să-l elimine din structura antinomică, prin eliminarea ultimei dimensiuni axiologice fundamentale, a calităţii, esenţei spirituale a materiei, şi să-l izoleze, în tentativa de negare a apriorismului spiritual, intr-un determinism cazuistic, logic-raţional.
Poetul uzează în continuare de evoluţia dialectică şi paralelă a cuplului corp-gând, dar încearcă să suprime gândului tranşa de disociere ontologic-metafizică peste limitele cunoaşterii universalului, prin senzori şi asociaţii psihologice. Totodată, caută să-i elimine acestuia şi orice dimensiune, chiar şi materială, imprimând oricărei forme de reprezentare a concretului o abstractizare pur materială, prin inducţie inferenţială.
Fondul ideatic al antitezei gând-materie, precum şi gândul parţial dominat de materie primesc de la scriitor un mesaj axiologic cu urme de agnosticism de aici încolo, pe tot parcursul discursului.
Totuşi, pentru evidenţierea cantitativă a esenţelor cosmice în demersul său filozofic, Nicolae Prelipceanu realizează şi pe domeniul ermetismului entropic hotare între spirit şi materie, dar cu punţi de conexiuni şi cu adânci întrepătrunderi, până la contopirea între câmp şi substanţă, determinând conversii interferenţiale în ambele sensuri, în loc de excluderi si de polarizări dialectice, nemetafizice, ale celor doi determinanţi. Aici poetul trebuie să accepte rolul constructiv, contradictoriu şi, totodată, unificator, pe care îl deţin antitezele în universal şi să încerce o substituire a esenţelor „gândului” şi a dimensiunilor sale reale induse în material „cu ochii lui mai mici decât ochii reali”, pentru a determina, în mod voit, o reducere a influenţei gândului.
Sub aspect axiologic, în relaţiile sale cu materia, respectiv „cu mintea lui mai mică”, gândul este frustrat de drepturile sale legitime. Prin tratarea cu indiferenţă a gândului, prin acel „parcă nici nu-i”, poetul ia, acestuia, dreptul la introspecţie şi autoreflexivitate, componentele de bază ale judecăţii şi ale raţionamentului, în paideica conştientizării, şi încearcă o reflectare a stărilor materiale de tip fenomenologic numai prin intermediul subconştientului de tip nietzscheian, cu rezonanţe în raţionalismul kantian, prin promovarea unui biologism de exacerbare, respectiv el „judecă rece” până la iraţionalism, şi „dezaprobă mâna care se ridică” fără să argumenteze această judecată, chiar şi în manierismul esoteric. Nu s-a exclus posibilitatea unei încercări de scoatere în evidenţă a structurilor de profunzime ale ontologicului specific uman, metafizic, prin raportări şi asertări subiective, prin contemplarea asupra unei relative dominante materiale, „dacă gândul e trupul mai mic dinăuntru” şi, deci, exprimarea prin echivoc a convingerilor sale duale, chiar dacă sensibilul spiritual putea să fie doar oniric, rezultatul unui psihism de factură freudiană, şi să meargă până la mit şi, chiar mai departe, la ideea magicului şi stilisticului blagian de tipul „dacă e adevărată această poveste”, intuind, prin deducţii şi inducţii categoriale, noi valenţe existenţial-spirituale, până la receptarea componentei nematerializate din sistemul ontologic trinitar, cât şi a componentei sale nespirituale, cuantice, din „în el cine este” ...
Trecând de această inconsecvenţă, Nicolae Prelipceanu reuşeşte să parcurgă drumuri adânci în cunoaşterea categorială, să abordeze temporalitatea spaţială a ontologicului printr-o epistemologie nondeterministă, disociind orice concret în moduli existenţiali duali, materiali şi spirituali, necesari pentru reconstrucţia dialectică pentru care încearcă să găsească fundaţii apriorice nefinaliste şi raţionaliste.
Poetul a reuşit, în devenire, să identifice cauzele şi efectele unui sistem dual, material-spiritual, în diacronie, simultaneitate şi ciclicitate, spontane ori instituite, a cauzelor şi efectelor justificate categorial prin noi determinări de evoluţii necesare şi întâmplătoare, dar fără a găsi răspunsul, chiar şi atunci când a investigat şi în plurilogia materiei şi când „ne putem întreba în continuare în el cine este”.
Negăsind răspunsul, poetul apelează în continuare la propria intuiţie, ocazie cu care realizează o construcţie hiperbolică cu tendinţă cosmică, sub formă de metaforă, litotică „trupul cel mic e cel mare”, respectiv o metaforă pe care şi-o revendică axiologic din momentul în care îşi propagă gândul prin universul material (dual şi trial) la modul inductiv cvasiacceptat, „şi că-n interiorul său ... stă trupul”, un gând declarat ca dominantă în sistemul său telescopic. Dar, în contextul ideii, poetul încearcă să elimine gândul, o entitate nous-câmp, prin disocierea unicului, pentru a-l găsi circumscris substanţei şi pentru a-l proiecta în universul metafizic al fiinţei, adiacent unei cantităţi materiale ce poate asigura, alături de materia cuantificată lipsită de sarcină, neinfluenţată de magnetismul cosmic, ceea ce se evidenţiază ca o realitate, trinitatea universală.
Odată eliminată partea concretă din fiinţă, el nu o mai acceptă nici ca valoare, nici ca fond al devenirii şi, ajunsă în afara universalului, o foloseşte, prin circumspecţie, numai ca simplă locuinţă a universului material, căruia îi acceptă mişcarea eternă, chiar şi cea dezordonată, eternă, în încăperea „aletheie”, cu bolţile sale largi, locuinţă a gândului universal, „şi că în interiorul său nemişcat stă trupul vizibil mereu în mişcare”. Ştiind că mişcarea este universală, aplicabilă şi gândului, deducţia sa subiectivă nu este deloc întâmplătoare.
Poetul reuşeşte să consolideze conceptul de dublă existenţă, iar în finalul poemului realizează o infinitate de determinanţi, în aceasta constând misterul identităţii noului unic, cu competenţe de noi dedublări, în afara apriorismului unităţii şi de elaborarea de noi laturi, de elemente contrare, într-o succesiune dinamică, chiar dacă, din competenţele noi ale unicului, care generează devenirea, existenţa se vrea aruncată la limita universalului, ca o particularitate telescopică, de la subcuantic la metagalactic, de tipul continuu-discontinuu, de la arheflexibil la flexibilul evoluat, prin inflexibilul temporal.
Dacă s-ar fi referit doar la disocieri valorice metafizice, pur materiale, si nicidecum la spaţiile temporale ale spiritului pur, n-ar fi reuşit să depoziteze fondul ideatic în material. să-l cuantifice unitar şi să creeze un cadru propriu de relevanţă, impresionant, unde se realizează coabitarea ambelor laturi într-o spaţialitate temporală infinit tridimensională şi într-o temporalitate spaţială unică şi permanentă.
Din analiza poemului "Telescopie", se desprinde viziunea clară şi reflexivă a poetului în adâncul conceptului de universal, motiv pentru care obţine dreptul da a asocia materia pură cu câmpul ei spiritual, atât în structurile fizice ale microcosmosului, cât şi ale macrocosmosului, într-o telescopie epistemologică, de a recepta structurile organice ale căror identificare pare a fi limitată din cauza disfuncţiilor în spaţialitatea temporală, precum şi a receptării limitate a unor elemente de construcţie - moduli existenţiali, de către senzori. Se poate deduce, prin punerea în evidenţă a unui număr infinit de combinaţii cuantice, precum şi graţiei existenţei carbonului în structurile biochimice ale materiei superior organizate, acel câmp universal, în speţă bioelectric cu o aură variabilă, care poate fi, pe drept cuvânt, identificat cu spiritul materiei în onticul uman. Astfel puse problemele, Nicolae Prelipceanu reuşeşte, fără să vrea să pună în evidenţă unitatea indestructibilă dintre spirit şi materie în devenirea spaţial-temporală, diacronică şi sincronică, şi să renunţe la utilizarea seriilor de ipostaze pozitiviste şi naturaliste care promovează structuri ce imprimă conformism şi rigiditate, ipostaze ce apar absente în conceptul categorial al epistemologiei prelipciene.

Gheorghe Apetroae, Concursul Naţional pentru Receptarea Critică a Poeziei Contemporane, preşedintele juriului, Laurenţiu Ulici, Revista ASTRA, Braşov, 1989.

LITERATURA- TRANSFIGURĂRI-Prezenţă în absenţă..

LITERATURA- TRANSFIGURĂRI- ÎN VOLUMUL „ FULGERÂND TĂCEREA”
de Gheorghe Apetroae



PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ



Din început, El îi luase , în locul zăpezilor prefăcute
şi reci, căzute în ei adânc , tot mai adânc, neliniştile
tăioase şi amare, în neuitare şi Ea creştea o hematică roză,
când El îşi apropia cupa de otravă mai mult de buze…

În crepuscul, esenţa firii, floarea albă de mac firavă
înnobila sufletul Lui stins, aprins şi de o altă mângâiere,
lângă sortirea sa , răsărind din cuvintele zăpezii, Scilla
şi din albastrul ei, ne-începuturi inefabile se zideau …
………………………………………………………..

Ea-şi arunca cortina neînţeleasă din miezul rece-al zăpezii
şi-şi arăta prezenţa , orhideea înzăpezită pe sânii absenţei,
când ne-contenea să ardă în EL simţirea-i sinceră,
icoană frumuseţii, prinsă de a lui trecere, Chrysanthema!…


IERTARE

Lui nu-i păsa de colindul zăpezilor, cântecul de dragoste
frumos scris de Ea , altcuiva şi auzit întâmplător de EL,

Nu-i păsa că seminţele florii scuturate pe trecerea Lui
de fluturii roşi verzi albaştri şi negri, în zboruri fluorine,
pot răsări simţirile iernii , în alese cuvinte , mistere!…

Dintr-un necunoscut, îngerii , coborâţi în frunza galbenă
de pe cartea de rugă, păcatele neiertate le înverzeau ,
unul celuilalt, iertarea, cu anii Lor gânditori, pe balanţă…


DESPRINDERE

Ii apăruse în cale, neadusă, Ispita, şi-l cuprinse cu înţelesul
că în senectute pe irişii gândului se trec din nevăzut, dorinţe…
Ea-i pregătea de sfârşit, răsfăţul lung al unei nopţi valpurgice!…

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi, câte una, formele, la urmă ,
în oglinda de cristal îşi arăta chipul parcă leit ,al mamei..
El o privea cu bucuria magului iubitor de mari celeste taine!..

pe când , tot El , agresiv , îi desprinse uşor sufletul de trup
şi se plimba acum cu alt El , în loc de cruce, lesne înapoi…

Irisii ,în cearcăni, admirau peisaje andaluze pe irisul cuvintelor Ei
şi nu dovedeau a-i culge de pe hău astrele albe-roze ,
fulgere cinabrice, în mari buchete, regăsindu-i albastrul
zidind-o în El , chiar dacă Ea îşi punea petale în umblet!…





DESPRE TRECERE

Între albastrul şi verdele mării, dusă de valuri, îi cânta Lui
Sirenă, şi nu-i scotea din fire misterul, cu privirile sfinte
de sub înalte, înzăpezite arcade, în risipire, presărând cu cuvinte
slobode gânduri alese pe umbrele purtate de imensele-I gene
căzute din pleoapele , înrourând o carnalică siderală trecere! ...


În Ea, cerul îşi plimba în desmăţ norii grei travertini
şi-i stropea cu imensul turcoaz ochii Ei albaştri de cuvinte,
o flacără , o lumină undeva în imensul simţirilor se mistuia
expiraţie şi risipă de întreg. Înţelegeau şi asta, cu cât,ocolind
nemărginirea,mai adâncă uitarea albastră creştea, înverzindu-i...


Se extindea trecutul, prezentul şi nemurirea unei singur glas
în tremurul Lor, când Ea,fără Ea,era Euridice, era şi Orfeu,
iar Lui , cu un duh răscolitor de armonii în cuvinte , îi cânta Treimea…
timpul nu le-a ajungea - poetic for ever…în Totul,
Ei , rămânând o absenţă , unul - altuia, adânci, întregi şi liberi!…

LITERATURA - TRANSFIGURĂRI, Potriviri..

POTRIVIRI , din volumul „FULGERÂND TĂCEREA”
de Gheorghe Apetroae



Din TOTUL , cercul de simţire
l- arunci în mijlocul vâltorii,
prea-feminină în „metesis”…
În cercul vid , cadenţa-i ţii
cu paşi magnetici printre aştrii,
şi în măcel , i-alungi misterul
pe Iris şi-i admiri albastrul,
alb voal , cuvântul i-l întinzi,
să-ţi graviteze-n jur eternul!….


Ca să-l atragi , îi pregăteşti
un câmp de maci albi ,întâlnirea,
tot strălucindu-i regăsirea,
pe cercul vrerii , în descântec…
Hai! lasă-ţi urma , lui o rană
pe buzele-ţi, al său cuvânt
adânci nelinişti să-ţi sporească,
în jumătatea- ţi cer zidind
şi vindecarea ta , prin cântec…:

Lui, Tot , plecat, la reveniri,
să nu-i recuperezi trecutul ,
ci doar atât să ştii, să „ simţi”
că ideal îi eşti şi –l bucuri,
înzăpezirea -i cer, sporind
sublimul cris de alabastru …
Substanţa-i trupul împărţit,
rodind mereu alt anotimp,
prin” simţ” nelinişte îi luneci,
simţirea- ţi , altui înlesnind...”

În rest, fii frunza ruginită
din viaţa-i toată desfrunzită,
pe Styx, în sloboziri, plutind
şi unduindu-i mari nelinişti!…
Că din rugina ei tu-i sângeri
un cer carnal în neştiuturi ,
plăceri adânci ,ca să îl bucuri
şi să-l uneşti cu-n Tot-divin ,
de a lui grijă, înverzind !...

Stibinic nimb îi porţi Netimpul:
c-un fulger viu , crisoberilic
poţi smulge Jertfei tale harul,
rostirea nemuririi : clarul
de adamit, solar , în grijă-ţi ....
În valu-ţi de cuvinte , Magul
ţi-l farmeci şi-i spumezi simţirea!…
Să-L uiţi , Ninsoarea despărţirii
Te vrea-n uniri cu Ne-nceputul !…

LITERATURĂ ESEISTICĂ, "Despre neînceput",

din volumul de poezii şi eseuri




“ Despre neînceput”
de Gheorghe Apetroae



Cu gândul prafului
colinzi banal
cărarea începutului
şi arunci
săgeţi stibinice
de sărbători
şi lacrimi
în scuturile glaciare
de cuvânt…
De clipe rătăcit,
în templul flăcării,
treci mâinile pe zare;
dezmierzi
nemărginitul
de geometrii adânci…
fiinţă,
în trecere,
cu zâmbetul,
smulgi vieţile
ascunse,
din sălbatice stânci…
Vulturii leşului galben
“sărută” norii harnici
purtând în aripi
torenţii :
granatice-grâne,
urlând în cascade,
azurite păduri…
-Iată-ţi gândul nisipului!
îşi plimbă fiorii
roua clipei,
împărtăşindu-ţi
prima simţire,
în locul tainei,
când sorbi
trecutele lumi!…
Şi ce-I substanţa-câmp
a toate câte se petrec
în dans
cu ritmul veşnicit
al razei ?!
E el,neînceputul
învăţat să
cânte -
de la început-
sonata zorilor
la noul asfinţit!...
… culorile vii
şi umbrele
le întâlneşti
ş-n liliacul
încă ne-nflorit!….

Literatura eseistica,Aberaţii subterane

LITERATURA ESEISTICĂ
ABERAŢII SUBTERANE -- de Gheorghe Apetroae
lui Şt. D. D.….
Abia acum, când simţim mai mult ca oricând nevoia de trecere prin lumină, unii preferă pasajele subterane. Apar acolo subversivi, exaltaţi şi desfrânaţi , cu aere de cultură, dar asemănătoare celei de prund , ca de pildă cea din Oldoway, faza valahă , spre a se descoperi din anonimat şi pentru a rămâne definitiv acolo, însă cu deviza precisă, aceea de a inunda galeria credulilor cu lumina inconştienţei lor.
În această telurică trecere, angajaţi de cel mai funest întuneric, nu au cum şti despre mersul vremii din afară, nici dacă cerul este, totuşi, mai senin, dacă ceaţa a reuşit să se ridice de pe dimineaţa ultimei zile , ori dacă timpul a devenit mai cald, în mersu-i natural şi mai fecund pentru această lume. De aceea, în subteranul lor cred că cea mai puternică lumină este întunericul cel deplin, iar cel mai plăcut anotimp este cel al iernii lor polare.
Contrariaţi de inefabila lor viziune, ne întrebăm din care peşteră a preistoriei au venit fugarii, care cu semnul culturii premagdaliene – copiile desenelor rupestre – încearcă acum să relaţioneze eluviile lor scabroase cu spiritele luminii autentice.
Va fi , cred, din nou, o vreme a troglodiţilor, care ştiu cel mai bine să sape cu unelte cioplite din piatră chiar şi sub fundaţia templelor, numai pentru a jubila căderea lor şi a-şi ascunde sub înălţimile acestora, doar umbrele?!
Dar cum să evităm aceşti impostori cotidieni – care pentru serviciul lor subteran – le sunt suficiente două-trei cărţi citite şi neînţelese, complinite de caninii ascuţiţi şi hidoşi, pregătiţi în orice moment pentru a sfâşia lumina cu ură şi patimă?
Cum să ne apărăm hieraticii de beţele scribilor pe pietrele cavernelor, lipsiţi de talent şi de idei, idoli ai tenebrelor?
Şi cum poate , totuşi, o cultură şi o spiritualitate ,emanate de modele sacre să mai aplaude şi să-şi ia de suflet asemenea elemente bastarde, specializate doar pentru ronduri subterane, pentru săpatul ori rosul conştiinţelor înalte?
Da! Ştim că aceste gunoaie intruse, carieriste, pe care nu le-a înghiţit trecutul şi nu le respiră prezentul, se trec, prin comportamentul lor subteran, într-o eternă neauzire şi nevedere …
Să le compătimim destinul, oare ? …

„RADICAL”, Sibiu, nr. 1031, 1994

Gheorghe Apetroae, Literatura " Strategii "

GHEORGHE APETROAE –SIBIU, LITERATURĂ - ESEU

STRATEGII …

Iată-ne contrariaţi şi dezolaţi de starea fizionomiei societăţii noastre – marcată de grimasa restructurărilor materiale şi spirituale aleatorii – de slăbiciunile celor care, acoperiţi, parcă, spre tot mai mare aplecare, de norul gros al suspensiilor sociale eterogene şi ignoranţei ne privează de idealul luminii şi ne întinează viaţa.
În contextul arătat, naţiunii, - acestui complex social gregar – nu i s-au oferit şansele definitivării strategiei dezvoltării sistematice ci numai incertitudinea perspectivei şi blocajul iniţiativei la toate nivelurile sale existenţiale. În lipsa unor idealuri sociale, şi purtată încă de mareea (neo)comunismului , ei i se prezintă, ca o graţie celestă, jocul funest al atâtor practici antisociale. Pe fundalul restructurărilor post-revoluţionare şi al proceselor de reformă economică, al retehnologizării producţiei, nu s-a reuşit decât proiecţia unui sistem economic anacronic în care „privatizarea” comerţului a devansat privatizarea proceselor productive industriale şi agricole şi a determinat o extensie a flagelului inflaţionist, factor al degradării vieţii noastre particulare şi sociale.
În acelaşi timp, sub spectrul mizeriei morale, fizionomia tinerei societăţi este stigmatizată de obscurantismul mistico-religios înveşmântat în hlamida sectarismului, care ne umbreşte tot mai mult cultura şi spiritualitatea.
Se polarizează, peste aşteptări, o societate a elementelor mediocre, retrograde, a lichelelor oportuniste care nu ezită să apeleze, în folosul lor, la corupţie, şantaj, intimidarea şi descurajarea de acţiuni şi activităţi care generează valori morale, la culpabilizare, violenţă, diversiune politică şi imoralitate.
Răsăritul de soare al apusului, aşteptat de mult să încălzească trupul sleit la naţiunii, zace sub pleoapele paradisului occidental. Cei care au trăit sau mai trăiesc cu speranţa cerului senin, din alte spaţii neromâneşti, se înşeală amarnic!...

Gheorghe Apetroae,„RADICAL”, Sibiu, nr. 1017, 7 decembrie 1993