LITERATURA, " DE NEÎNCEPUT" , GHEORGHE APETROAE SIBIU

1.  DE  NE-ÎNCEPUT 

I-ai dăruit Ne-Început, cinabric cerul

în cu-vânt : buchet de anemone reci,

dar, mării valuri de smarald

şi timpul, înflorind cum lilieci

în ametist şi alabast…

În umbra ta de stelă roză fluorină

-mbălsămând

cu libertatea zării turmaline, bolta

pe care îi arzi, în sprinten zbor

cu dor de vechiul cor şi-i cânţi

 învolburat de-amor !..

Călare te întorci la pajiştile tremolite,

înroind în florile de vise şi de dor ,

a le cosi şi a sfinţi-n mireasma lor

carnalic voal  la Ne-nceput,

să îl tentezi când îl valsezi, în frac …

Cu vrerea-ţi  firea îi alinţi

şi îi curtezi cuprinsul de fiori,

îi mângâi în tăcere chipul rece

şi  mai regal i-l simţi !…

Din mersul calului

îi concertezi un recital de Bach !…

Hălăduind prin libertatea lui, ca arşiţa

dorinţelor să-ţi stingi,

îi  buciumi plin din corn,

buiestrul calului slobozi

în Ne-nceput. Îi cânţi rebel

şi-i dai  pala de fân !…

Din şea ai coborât  atras de flori...

în grabă  te arunci în Tot

la botul calului, în uda pajişte,

cu-o bere, fumegând

precum o ceaţă  rece în ne-linişti

şi o sorbi tăcut, de  Ne-nceput…

 Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura română, Poezii, Gheorghe Apetroae Sibiu

7. I. IN ALTARUL COPILĂRIEI

În altarul copilăriei cântai bucurii cerului,
priceasne lungi cu glasul izvoarelor…
Buciumai ecoul undelor înalte în stânci
şi cu el ademeneai inimile stelelor,
a coborî atunci din bolţi stibinice, pe lunci,
în a le păstori cu drag, ca un Cirene,
turma plutitoare, neobosită de trecere!…

Cu iubirea din atingerea trupului lor,
sângele , ţâşnindu-le din havuzul zărilor
îţi întroniza cerească dragoste de zbor,
de o celestă plimbare împreună, cu dor,
cum solara lumină pentru ogorul în rod...

Zăpezile-şi topeau, trecând prin inima ta
vernală, în altarul copilăriei, crinii,
în buchet de graţie, fidelitatea privirii…
Ucideai, cu ochii zglobii, picurii din streşini:
lacrimi de încredere, în semn de revoltă…
Te mângâiau vorbele, brize –n senin,semn
al cu-vintelor mari, la atingerea filei…

Când peste zăpezi, mistuiai, în ardere,
plângând zarzărilor, amorul, în aprilie…
Le adorai florile şi, ca pe stele, le mângâiai…
te bucurai de zbor şi de rodirea nelimitelor,
adâncind farmecul, în altar, copilăriei …

LITERARURA, "LUMINA DIN POEME", GHEORGHE APETROAE SIBIU

LUMINA DIN POEME

Nelegiuit şi nemilos, ai mişcat
cerului, osia, împotrivindu-i firea -,
Atunci Nemişcatul imensei perdele
de necunoaştere, în sine,
şi-a început rostogolirea!…

De atunci, cele devoalate ,
expuse, tot câte una, privirii
le ordonezi printre cardinali!…
Le-ai legat ,de fapt, de un vid
strâns de un alt nevăzut !…

Ai descris restul la rest
şi banalul, în afară-ţi , uitat !….

Te-ai vrut lângă prima lumină,
a-ţi aminti de un cer paradis,
de a te apropia mai mult
de Dumnezeu şi de îngeri,de vis,
în pustia lui, între graţii albastre…
De multă necredinţă,curtat,
ai contopit infinitul de astre…

Ai aflat,de ce aruncă licornul
cu copitele mari, de aramă,
lovind, tot de atunci,fără milă,
în cu-vintele tale caste -
semne de cer şi cor de ingeri,
supărat pe lumină?...Ştii!..
le confundă cu cadânele astre!...

Iar, de ai mişcat nemişcatul
şi l-ai mutat, de atunci, în cu-vinte
răsunătoare şi fără sens,
stea peste stea, în alcovuri pustii,
se culcă ades...Se adună din mers,

în valea firii lui se prăvală,
rostogolit de magnetice energii,
vidul cel viu şi scabros…

Şi nu -i decât licornul flămând-
cel ce calcă pe copite de-aramă ,
sângerând trecerea de mâine în ieri,
să o oprească de vreme,
paşte, bolţii, flacăra stelei,
mistuind,mereu în nesaţ de plăceri,
lumina cu-vânt de re-scrise poeme !…

LITERATURA, "ÎN TEMPLUL TĂU", GHEORGHE APETROAE SIBIU

IN TEMPLUL TĂU

În Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?

Noi hoinăream prin clipa duhurilor sfinte,
păşind lumina lor pe tăinuite plaiuri,
ne-linişti, răscolind în sufletele re-trezite
chemările de flăcări vii, din abisale graiuri !…


Ne-mpreunam în glia crudă şi ne răscoleam
în sânge, patimile cărnii, albă-n zodii -
taina balsamurilor de canine roze…
Îşi lepădau de-ntoarcere, hlamidele, irozii !..

Şi vrerii i-aprindeam nimbul de nemurire,
cu vlaga ei, fiind în horele de slavă, prinşi ;
juram pe veci iubirii credinţă de slujire,
cu Dumnezeul, logodiţi, de braţele-i cuprinşi !…

Dar cerul ne privea, curtând fântânile adânci
cu ochii sfintelor cofei în violete plângeri,
cum mulţumeam l-arhanghelii bătrâni
de slobozirile în paradisul plin de ingeri !…


De cât ne-am bucurat de-nsufleţirea sorţii,

tu prohodeai visului viu plecarea tristă
în zborul mai departe de rostirea morţii,
în chip de rozasie stea, cu semne de ispită !…

LITERATURA," SCRIINDU -ŢI ZODIA PE UN RAC ", GHEORGHE APETROAE SIBIU

1. I..SCRIINDU- ŢI ZODIA PE UN RAC

Dintr-un iulie despleteai firii, la Suseni,
razele crustacee în cărări platonice,
scriindu-ţi zodia pe un rac!...
Taciturn, iubeai privirea cerului,
şi ea îţi vindeca lesne umbrele…
Pentru a te salva de multele emoţii,
mureai şi învăţai zborul dinăuntru,
buiecind în împărăţia „ condorilor”...
Te încerca, de copil, îngerul zenit,
cântându-ţi, cu acelaşi glas liturgic,
Ne-începutul,
şarpe al iubirii adamice, alunecând
în culori de albastru şi travertin…
Te măreai, strălucind , la Suseni,
muşcând din fiecare zi,
din zăpezile în fluturi calzi celestini
de pe nesfârşitul lunecos al bolţii…
Îţi înfloreai, chiar din troienele mari,
cugetul pentru Galanthus şi Scylla
şi cuprinsul luncilor tremolite,
unde-ţi desflorau, în balsam, liliecii…
Curtai izvoarele, unduind ne-linişti,
pe văile lungi, urlai cu ele la răstoace!…
Îţi colorai cu florile materne, culese
din grădina casei, roze albe eritrine,
uitarea, cum muşcatele, stele în glastre,
fragii , în roze cercuri de vescitate
pe tăpşane, respirând eternul fluid
în rugi hiperbolice, dintr-o poveste -
Marele Cu-vânt în sângele tău coborât:
astru albastru de adevăr, cărunt ,
mustind în existenţa vidă eterul!…
Dintr-un alt iulie, tot tu, cu numele
de fecioară şi de cele veşnice,
îţi scrii, constelară
şi insidioasă, zodia, pe o lespede !….

LITERATURA ,"MISTREŢUL FLĂMÂND",GHEORGHE APETROAE SIBIU

6. I. MISTREŢUL FLĂMÂND

Din drumul drept ne abăteam
tăind pieziş
desişurile-n tinse
peste stânci albastre…
sfidam magneticul hăţaş ,
un şarpe viu, în arc
crestat de miile de ani
pe fruntea zărilor sihastre !..

În salt, din fârf în vârf de fag ,
un linx ne urmărea
pe râna făguită cum ,
ca un blestem,
mistreţii ,
poteca, sângerând ,
în turmă-i alergam
prin sihla nepătrunsă,
si cum, cu şiretlic,
spre lupării,
lupanii îndreptam!..

Dar ne sfiiam
de-o umbră ce -amintea
cum că aici,
un cuget, sclav « Cărbunei » ,
ei, întors
cu dor de loc
şi gând de libertate-n duh,
cu dragul de sfinţite
plaiuri,ochii primenind,
un mag meleagului străbun
şi-n mare rost

în care sta aprins trecutul
sfânt,
adânc, pleca
sub geana rece-a
unui blestemat amurg
in fulgerul sălbatic
care l-a atras
spre-a fi ucis, cu colţii ivorii,
drept jertfa lumii firei lui,
de un mistreţ flămând !..

LITERATURA, " TABLOU CU NOMAZI", GHEORGHE APETROAE SIBIU

TABLOU CU NOMAZI


Când eram copil de-o şchioapă
şi-n joc timpul risipeam,
la fântână alergam,
de aflam că trec ţiganii…

În căruţe, sub poclituri,
cu catâri şi slabi măgari,
îşi cărau vesela şatră
diamantii, slinoşi ţigani…

În popasul lor din Prund,
şi-adunau lemne din crâng
pentru foc,de se-ncălzeau,
mâncarea de-şi perpeleau...

Ridicând corturi pe Vale,
invadau uliţa mare
şi băteau în porţi, strigând
c-au cazane de vânzare…

Între timp, ţigănci cu salbe,
baiadere cu ghioc,
din buric, săltându-şi nurii,
te vrăjeau cu mult noroc…

Dar de când în prăvălii
bricolează marfa-n raft,
cu cazane şi cu oale
nu mai trec ţigani prin sat…

I-a rămas doar nostalgia
carmei tribului hindus ;
Drumul şatrelor ţigane
dinspre Soare, e-n Apus!…

M.S. Regelui FLORIN CIOABĂ,
coleg în Consiliul Judeţea Sibiu ,1996

LITERATURA,POEZII, GHEORGHE APETROAE SIBIU

<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU

Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »


E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze-n anatas, din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază-n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi dau de suflet clipele ciobite,sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet,durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh… miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le-ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …


...din sufletul lor angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
îşi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..