6. I. MISTREŢUL FLĂMÂND
Din drumul drept ne abăteam
tăind pieziş
desişurile-n tinse
peste stânci albastre…
sfidam magneticul hăţaş ,
un şarpe viu, în arc
crestat de miile de ani
pe fruntea zărilor sihastre !..
În salt, din fârf în vârf de fag ,
un linx ne urmărea
pe râna făguită cum ,
ca un blestem,
mistreţii ,
poteca, sângerând ,
în turmă-i alergam
prin sihla nepătrunsă,
si cum, cu şiretlic,
spre lupării,
lupanii îndreptam!..
Dar ne sfiiam
de-o umbră ce -amintea
cum că aici,
un cuget, sclav « Cărbunei » ,
ei, întors
cu dor de loc
şi gând de libertate-n duh,
cu dragul de sfinţite
plaiuri,ochii primenind,
un mag meleagului străbun
şi-n mare rost
în care sta aprins trecutul
sfânt,
adânc, pleca
sub geana rece-a
unui blestemat amurg
in fulgerul sălbatic
care l-a atras
spre-a fi ucis, cu colţii ivorii,
drept jertfa lumii firei lui,
de un mistreţ flămând !..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu