III. ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
RITMURI
În palimpsest prinzi toată exuberanţa serii:
icoană în jocuri de desmin azur şi smarald-
cioplită din iluzii pe cercuri noi din anatas
cuprins aprins de trezite, de cu noapte, raze...
Din visul statuiei roze blues din ceas se abat
în altarul de scoică al pietrei... secundele bat
în sfinţenii roase de-naltul val de bun rămas,
cum femeii trecute, frăgezimea-i în pruncie
re-simţită în toamnă frunzei, o ne-linişte vie,
aşternută , mereu strămutată de Eol în stih
cel din foşnetul metafizic, haihui în re-trăiri
şi relaxări: lăsarea-i stibinică a serii în fire...
În alcov, muza îţi suferă şi-şi culcă plăcerile:
numai ele în ele... se iubesc cu misterele...
îşi plânge părăsirea şi-şi tuşează fiorii în porfir,
magilor, mari vrerile pierdute, să le aprindă,
învinuidu-i de puţina lor re- trăire cristică...
în imprecaţii, îi re-cheamă nori crisoberili...
Tu începi, în ferestre cu ele-ntâlniri, descrii
în poeme ditirambe, ritmuri de coapse aride
ne-sfinţenia trecerii reci pe sensuri perfide...
... profetic e mariajul tău cu duhul din irişi,
al stâncii de care te caţeri la Ponta del Pico,
snob, în ludisme extreme pe Capo del Girde...
Iubit de Dumnezeu- copil de - abis, însângerat
din maternitate, ieşit ne-făcut, plângi cu stropi
de lacrimi sfinte siderii: roua ninsorilor stelare...
DeTatăl, fumând după mama, aceeaşi ţigară
marijuana, tu, alergând printre adâncite gropi,
pe calea robilor de stele fugi, eşti un neghiob!..
Plângi cu lacrimi realgare ca o sepie-n mare
şi de bucurii adevărate, ne-liniştile te prind
în ţipăt suflet deşert, stele cu glasuri ce mint
în vederea nopţii-bufniţe, de foame îţi ucid
timpul melancoliei, ţi-l bocesc strigoii în fiind
cu voci polifonice, în foale de cimpoi virgin...
Să-ţi ningă cu fluturi sticloşi,iernile-s pline,
învăluie tenebrele sfinţite de pe larguri citrine
şi pasiunile tale pentru poveşti îţi re- vin ,
dragoste cu sine, însuşi pe care o umpli de chin
în ritmul dansului nebun aici, în re-şoptiri,
de dorul veşniciei... alegi amurgu-i deplin...
Să bucuri sufletul statuiei dorit de-o aventură
besmetic, de Unul, magnetic în ură şi-n Toate
cutremuri traveea cerului, ca pe Troiţa Hulei, Să bucuri sufletul statuiei dorit de-o aventură
besmetic, de Unul, magnetic în ură şi-n Toate
de cad bestii în ceartă, în noapte, ale tale stele
să crezi sau doar să speri în vrerea Isabelei,
că viaţa fericind-o, poţi s-o separi de moarte...
