Literatura, Ritmuri, Gheorghe Apetroae Sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII  

      

  RITMURI

În  palimpsest prinzi  toată exuberanţa serii:

icoană în jocuri de desmin azur şi smarald-

cioplită  din iluzii pe cercuri noi din anatas

cuprins aprins de trezite, de cu noapte, raze...

Din visul statuiei  roze blues din ceas se abat

în altarul de scoică al pietrei... secundele bat

în sfinţenii roase de-naltul val de bun rămas,

cum femeii  trecute, frăgezimea-i în  pruncie

re-simţită în toamnă frunzei, o ne-linişte vie,

aşternută , mereu  strămutată de  Eol în stih

cel din foşnetul metafizic, haihui în re-trăiri  

şi relaxări: lăsarea-i  stibinică a serii în fire... 

În alcov, muza îţi suferă şi-şi culcă plăcerile: 

numai ele în ele... se  iubesc cu misterele...

îşi plânge părăsirea şi-şi tuşează fiorii în porfir,

magilor, mari vrerile  pierdute, să le aprindă,

învinuidu-i  de puţina lor re- trăire cristică...

în imprecaţii, îi re-cheamă nori crisoberili...

Tu  începi, în ferestre cu ele-ntâlniri, descrii

în poeme ditirambe, ritmuri de coapse aride

ne-sfinţenia  trecerii reci pe  sensuri  perfide...

... profetic e  mariajul tău cu duhul din irişi,

al stâncii de care te caţeri la Ponta del  Pico,

snob, în ludisme extreme pe Capo del Girde...

Iubit de Dumnezeu- copil de - abis, însângerat

din maternitate, ieşit ne-făcut, plângi cu stropi

de lacrimi sfinte siderii: roua ninsorilor stelare...

DeTatăl, fumând după  mama, aceeaşi  ţigară 

marijuana, tu, alergând printre adâncite gropi,

pe calea robilor de stele fugi, eşti un neghiob!..

Plângi cu lacrimi realgare ca o sepie-n mare

şi de bucurii adevărate, ne-liniştile  te prind

în ţipăt suflet deşert, stele cu glasuri ce mint

în vederea nopţii-bufniţe, de foame îţi ucid

timpul melancoliei, ţi-l  bocesc strigoii în fiind

cu voci polifonice, în foale de cimpoi virgin...

Să-ţi  ningă  cu fluturi sticloşi,iernile-s pline,

învăluie tenebrele sfinţite de pe larguri citrine

şi pasiunile tale  pentru  poveşti îţi re- vin ,

dragoste cu sine, însuşi pe care o umpli de chin

în  ritmul  dansului  nebun  aici, în re-şoptiri,

de dorul veşniciei... alegi amurgu-i deplin...

Să bucuri sufletul statuiei dorit de-o aventură
besmetic, de Unul, magnetic în ură şi-n Toate

cutremuri traveea cerului, ca pe Troiţa Hulei,

de cad bestii în ceartă, în noapte, ale tale stele

 să crezi sau  doar să speri în vrerea Isabelei,

că viaţa fericind-o,  poţi s-o separi de moarte...