Literatura, Zvon, Gheorghe Apetroae Sibiu

IV.   SONATA  ASTRELOR                                     
 ZVON
 Tu , călător în  stele  bătuceşti  imensul
din cercul  timp - în vrerea lui pierdut!...
din necuvânt aduni iubiri în crini şi-n irişi
şi cazi rouă pe zorii în toamnă-ţi limonii,
sedus de-al zilelor amurg şi firea clipei!...
curgi aşteptări pe genele de stea, flămând
muşti din simţirea ei:  aprinderea de rug-
iubiri zidite sub travei la cerul petrecut
în zborul neştiut al ei printr-un neînceput:
lazur  în ametist  şi -n chihlimbare roze!..
 
Mai urci desculţ pe zare  profetic şi regal
trecutu-ţi rechemând angelic, intonând
corala inimii căzute în gândul constelar
al unei jumătăţi de stea, pe ţărmul realgar...
când în nebunele iubiri de astre, în plăceri
gemi tot  în despărţiri, de încă alte vreri!....
din lira ta,  a ei , cânţi nesfârşit sonetul,
şi de iubire Lunei, în fiecare val,  şoptiri-
o mare de-aşteptări şi-un cer de-mbrăţişări...
trăiri cum nu au fost, ce numai stelele le ştiu!...
 
Doineşti din flueru-ţi căzut din altă rugă,
de frica revederii  stelei tale-n umbră,
purtat de-al ei zefir din linişti renăscut,
din cerul,de iubire obosit, care te cheamă
în chinul frunzei ruginii de raze în foşniri
pe alei de amintiri...la bolţile trandafirii
îngemănat cu-o stea-n culori, fiori şi vise,
gemând în valul mării obosit de toamnă
s-apună-n clocotiri cu zilele - ţi rămase
la zvonul unui timp de...nouă primăvară!..
 G.A.S.

Literatura, Abis dual, Gheorghe Apetroae Sibiu

Abis Dual
Te-am surprins în lupta
cu "Totul,"
sigur de victorie;
cu timpul ce-ţi fură,
câte puţin,
 fără griji
stropi de idei şi putere …
Crist de raze, în cădere
te frângi şi preschimbi
în plăcere;
de imanenţa revelării
nu-ţi faci probleme …
cu mâinile cuantice desfaci
tot câte una,
corolele de stele
şi deschizi libere,
porţile metagalactice …
"Totul " intră la tine …
îl priveşti şi-i zâmbeşti,
 eşti pe placul lui;
îl iubeşti şi cuprinzi
în mâna
ce-a dezmierdat, tânără,
cosiţele fetelor …
într-o mână ţii "Totul "…
a doua, pentru cine-i ?
mâinile nu sunt date
 fiecare,o eternitate ?
Da! "Totul " nu este numai
Unul
şi infinitul, în doi,
îl desfăşori:
tu, el: doi; polii: doi; ochii: doi;
buzele: două...
toate se-ntâlnesc, unesc
şi despart ne-nţeles…
Alt necuprins din "Totul" s-a desprins,
aleargă spre tine …
vrea să-l primeşti în cuvânt
 şi să crezi ce spune …
ca să-i fii pe plac, pentru el
 pregăteşti cealaltă mână …
Tu, să arăţi cât de mult îl iubeşti,
îl dezmierzi şi cuprinzi
cu a doua mână …
acum, mâinile îngemănate,
sub greutatea sferelor
fiecare, împreună
 simt mişcarea posibilă …
In mâinile tale, cu "Totul" se întâlnesc
 şi se iubesc câte două, sferele...
îşi fac de cap …
unele stele ascunse,
flămânde de limită,
sfărâmă şi înghit lanţul degetelor,
se conjugă-n secundă …
din impulsul unirii
fulgeră prin degete nemărginirile –
să prindă putere,
 să piardă putere,
în mâinile tale înfloresc
 sferele …
Un univers, la braţul altui univers,
e în iubirea celuilalt,
 fără somn …
în mâinile tale, alte lumi se nasc,
 cresc, sufăr şi mor fără sens …
cu surâsul stelelor
îţi dezgheaţă genele… –
dar până când pierd
şi câştigă-n putere mâinile tale, sferele ? …

Volumul „Despre ne-nceput”,
Editura Hermann, 1992

Literatura, La mariaj II, Gheorghe Apetroae Sibiu

LA  MARIAJ   II

În largul poienii din pădurea

albastră,

la izvoarele serii colorate de toamnă,

Cerbul, plin de trufie,

în inima turmei,

un arcaş  dibaci  al coroanei tenebre,

adulmecă bolta,

suflarea  şi-aprinde…

săgeată cu  vârful de sceptru s-aruncă,

ia stelele -n coarne 

şi cerul la fugă..

toţi arborii vremii îi freamătă-n  vene!…

dar, de vânt îndemnaţi,

dinspre creste

în  haită, flămânzi, de cornul Lunei aprinşi,

câinii Proserpinei îl scoate din turmă,

colţii: raze-i înfing în coapsele-I albe,

gambele-i sfâşie,

spre luncă-l aleargă,

stele-n milerice salbe, copitele-i

scapără…

sângele serii îi curge din chişiţa neagră

şi cade sub stânci andaluze

în tunet,

cu-o ultimă spasmă,

în ultimul muget…

astrul de zi în apus, sub stei alunecă !...

Departe rămase, devreme, în ele

trezite

de urletul apelor însângerate de seară,

ciutele-l uită,

sorbind din izvoarele nopţii

al zilei crepuscul ,

dorinţele-şi fulgeră

lumină pe pajişte şi, îmbătate de vise

petrec  cerbul în uitare

cu-ai nopţii centauri,

şi-n tot alte valuri de raze  se scaldă…

In mersul bolţii , din noapte, pasc

zorii veciei :

flăcări  de sânge  în vrere,  dianic aprinse..

E iarăşi logodnă, 

 e nuntă-n tot cerul

şi e un rai de plăceri 

poiana albastră- a luminii !..  G.A.S.