literatura, visul unei marmore, gheorghe apetroae sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS

13.III  VISUL UNEI MARMORE

Cu ochii  reci  o  porţi  sclaviei -

un blue  cer  andaluzit...

Eşti zeul ce  îşi  vinde  gândul

drept leagăn - mării chihlimbar,

imense valuri,  îmblânzind,

putând trezi  cu-vântul Mumei

în hohotul  păgân al Lunei-

ninşi  îngeri  reaprinşi în  duh…

Un glas al marmorei,  te ştii…

şi-n joc aduci din firea brizei

lemuri buieci setoşi de  vifor,

dansând adamici  în cu-vânt…

Cu şarpele luminii - idol ,

spre rai, duci ţarina  în vânt,

eternele  tăceri  în lanţuri,

iubiri  în  celestine aripi … 

Sunt  flăcări  ce-ţi aprind fiori

în inima  ce-ai obosit-o

cu plânsul pleoapei din ninsori-

fiori  pe care- n cer  îi stingi

cu ne-mblânzitele  dureri

de roze, irişi  în ne-linişti

în lutul de  cinabru… tainic

din vidul unor mângâieri…

În turnul versului , cristale,

speranţele  i  le-mpresori :

Eşti clopot spânzurat de boltă,

să  baţi cu limba ta  în  cântec

arama lumii , ne- nceputul :

creşte-n  abis  lumina ei…

Se-ncheagă în simţiri  zăpezi :

ninsori de rodii şi absurdul…

literatura,împreună cu hamlet, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

 III . ÎMPREUNĂ CU HAMLET

Se iubesc şi acum  columbii

la  Suseni ,cristici şi mai liberi,

din  turla  cerului  pogorâţi

peste cunoaştere,hrămuind,

în duh , angelici în instinct…

şi tot aici se dau în spectacol,

femeile cuprinse de plăceri,

dornice de iubiri enigmatice

stinse în  făţarnice  mântuiri

prin pocăinţă, de prihăniri,

după aceleaşi  lungi postiri !..

 În  neodihna slujbelor  pure ,

Tu, lui Schopenhauer, obosit,

îi cânţi , la festinul  „onton”

cu harpa  unei voinţe cereşti,

iar lui  Shakespeare, un gelos,

păzind  împreună cu Hamlet

pe Ofelia, cum  pe Euridice,

şarpele, sortind-o să  piară

în veşnicie să nu-i  dispară,

îi cântă orfic „ Fur Elise,” Beethoven…

Dincolo de ceruri , şi-o poartă

lumină pe umeri, istovit, Orfeu…

o pierde , în risipire, nisip

pelagic,  o  scoică -ntre îngeri…

sfânta-i avere nupţială, trezită

stana de piatră , Luna  pe cer…

pe braţe, trecând-o, iubind-o-

ca un cântec  de mărturisiri,

neştiind de unde vine, Hamlet

şi el vine, împreună cu sufletul ei,

fire pură pierdută, în păcătuiri-

vântul,în el, vuind în talazuri,

până  dincolo de  Acheron…

literatura, împreună cu Hamlet, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

 III . ÎMPREUNĂ CU HAMLET

Se iubesc şi acum  columbii

la  Suseni ,cristici şi mai liberi,

din  turla  cerului  pogorâţi

peste cunoaştere,hrămuind,

în duh , angelici în instinct…

şi tot aici se dau în spectacol,

femeile cuprinse de plăceri,

dornice de iubiri enigmatice

stinse în  făţarnice  mântuiri

prin pocăinţă, de prihăniri,

după aceleaşi  lungi postiri !..

 În  neodihna slujbelor  pure ,

Tu, lui Schopenhauer, obosit,

îi cânţi , la festinul  „onton”

cu harpa  unei voinţe cereşti,

iar lui  Shakespeare, un gelos,

păzind  împreună cu Hamlet

pe Ofelia, cum  pe Euridice,

şarpele, sortind-o să  piară

în veşnicie să nu-i  dispară,

îi cântă orfic „ Fur Elise,” Beethoven…

Dincolo de ceruri , şi-o poartă

lumină pe umeri, istovit, Orfeu…

o pierde , în risipire, nisip

pelagic,  o  scoică -ntre îngeri…

sfânta-i avere nupţială, trezită

stana de piatră , Luna  pe cer…

pe braţe, trecând-o, iubind-o-

ca un cântec  de mărturisiri,

neştiind de unde vine, Hamlet

şi el vine, împreună cu sufletul ei,

fire pură pierdută, în păcătuiri-

vântul,în el, vuind în talazuri,

până  dincolo de  Acheron…

literatura, lazure roze, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI-

LAZURE  ROZE

Când ne-nceputul  lesne-ţi cântă

şi gânduri mari se sparg de suflet-

un ciob fiind, eşti chiar prea mult…

şi prinzi curaj de joc când singur

pe cercul scris în iasp de îngeri

din noru-n travertin  mai ningi…

Din zbor, cu-vintele-ţi  desprinzi-

dez-vălui mări cu vele- albastre,

surâs de raze din apuse astre :

vedetele ce plâng în clarul selenar

şi lungi galerele pe ultimul tău val...

se scutură anterele în fluturii ce ard...

angelice ne-linişti, în fulgere se zbat…

Cu aşteptări prea lungi  te-ncingi,

purtând credinţa bolţii tale,  brâu

din Dumnezeu îţi cerni destinul pur.
Voinţa ta mulţi  zei de jar ţi-o poartă

şi bolta firii ţi-o  aprind alb-astră,

tot risipind pe irişi  lacrimi din abise

pe limpezirea zării sidefii  învinse

dorinţe mari în bălsămări  narcise

ce pier cu vreri, în seara pocăinţei !…

Miresmele din  crini  încă le scuturi

polen al  vrerilor robite de cu-vinte

pe care-n simţ le–mpovărezi aprinse:

Că Totul  eşti : un cer şi-un zâmbet

cu dorul pogorât în zbatere de duhuri,

lazure rozele,  în sângerări  apuse …

literatura, elegii în imagini, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ

Din început, El  îşi  luase  tot restul:

clipele zăpezilor- măriri  prefăcute

şi recile iubiri căzute pe adâncuri -

tot mai adânci, ne-liniştile  Ei grele

tăioase şi amare de  ne-uitare…

Ea creştea în Ea o hematică roză,

când  El îşi apropia cupa de otravă

mai mult de  uscatele-i buze…

În  crepuscul, ardeau esenţele firii:

floarea albă  de mac caducă firavă 

înnobila  sufletul  Lui de lan stins

aprins uneori de o altă mângâiere:

sortirea sa  de grâu timpuriu, răsărind

din cuvintele zăpezii, Scylla bifolia…

Din albastrul ei în albastrul adânc,

 ne-începuturile inefabile se zideau …

………………………………………………………..

Ea-şi  arunca cortina neînţeleasă ,

din  miezul rece-al  ninsorilor devreme

şi îşi arăta prezenţa, orhidee zăpezită

pe irişii Lui, între sânii mari ai absenţei,

unde  în blue  ne-contenea să ardă

în EL, neliniştea-n simţire sinceră:

icoană pe  icoana frumuseţii cerului

prinsă-n mare trecere de a lui fiinţă,

mereu prospătă Chrysanthema!…

literatura, iertare, gheorghe apetroae sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII  


                                                                     

 IERTARE

Lui nu-i păsa de colindul  zăpezilor,

în ele mari în ei, ascultat-

cântecul  în sonanţe albe-

leagăn, imn de dragoste

frumos scris de Ea, altcândva

şi pentru altcineva,

auzit întâmplător de EL,

ne-ascultat, ne-săvârşit canon

de cel care, atât de ne-văzut,

nu-i păsa că din  polenul florilor

scuturate pe  trecerea Lui

şi a ei, nupţiale,

sub clarul de Lună,

de fluturii  irizaţi,  stibinici - rozii,

negri , verzi şi  olivi

cu zboruri fluorine în cer,

pe tremolul ierbii

pot  răsări, din scurtul zbor

sideral, cinabrice- xiline -

simţirile eterne:

ales cu-vânt ,

albastre -columbe mistere!…

nu-i păsa  că din ne-cunoscut,

cu îngerii, Ei, ajunşi împreună

într-un ireal cunoscut,

coborând  în  frunza ruginită

de ceaţă, pe covorul de irişi

al cărţii   de rugă,

într-o  ascunsa irugă,

păcatele  neiertate  le  înverzeau ,

Unul  în Unul celuilalt

şi tot ei şi le iertau

cu anii  Lor gânditori-

cu-vinte pe balanţa absurdă…

literatura, imperativ teluric, gheorghe apetroae sibiu

III.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI

 IMPERATIV  TELURIC

Lui, Tot ,  plecat, la reveniri,

să-i poţi îmbrăţişa  trecutul ,

vei şti: să ştii cum să i-l  simţi…

Că  ideal  îi  eşti  şi-l  bucuri,

înzăpezirea- n cer, sporindu-i

sublimul ritm albastrul nimb …

Substanţa-i trupul de-mpărţit,

rodind  alt  anotimp, oglinzii…

Din ” simţ”  o aripă  aluneci,

simţirea-ţi, altuia - nlesnind...”

În rest, fii frunza  mucezită

în glodul vieţii desfrunzite,

pe Styx, în sloboziri, plutind

şi unduind, să-i arzi nelinişti!…

Că din rugina ei tu-i  sângeri

carnal pustiu în  neştiuturi,

simţiri  adânci şi te tot bucuri

că te uneşti cu El în umbre,

de a lui trecere -nverzind !...

Stibinic cer, îi porţi  Netimpul:

un fulger  surd, crisoberilic…

poţi smulge Jertfei lesne harul,

rostirea  nemuririi : clarul,

un adamit absurd, în grijă-ţi ....

În  vălu-ţi  de cu-vinte, Haos

îi  farmecă-n bordel simţirea!…

Să-L uiţi, îi ningi, i-acoperi soclul…

De vreri, topit e Ne-nceputul !…

literatura, despre trecere, gheorghe apetroae sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

5. III.    DESPRE  TRECERE

Între albastrul şi  smaraldul mării,

dusă de valuri, îi cânta Lui,

Sirena, ademenindu-l,

a o urma,fără a-l umili, spre templul

 înalt al înspumatelor  valuri:

apele mării tulburate

de  tăcerea lui…

şi nu-i  scotea  firii lui misterul,

ea, bolta  trecătoare

prin intergalacticul tunel:

străpuns de furtuni astrale

prin  fruntea infinitului…

cu privirile-i sfinte de încredere

de  sub înalte, înzăpezite arcade,

 în risipiri, ea presără  cu-vinte

slobode  gânduri , alese umbre

purtate de  imensele-I gene

căzute de sub pleoape bătrâne

pe genele răsăritului ,

înrourând carnalic siderala  trecere,

absenţi, mai aproape…

În Ea, cerul îşi plimba  în desmăţ

 norii de corindon şi travertin,

stropind cu  imensul turcoaz  ochii  Ei 

albaştri de cuvinte,

o  flacără , o lumină undeva

în imensul simţirilor  se mistuie

în expiraţie şi risipă de întreg….

Înţelegeau şi asta…Cu cât, ocolind

nemărginirea,mai adâncă

 uitarea  albastră  creştea, înverzindu-i,

mai singuri,împreună…

Se extindea trecutul, prezentul

şi nemurirea  unui singur glas

în tremurul  Lor, când  Ea,

fără Ea, era  Euridice, era şi  Orfeu,

iar Lui , cu un duh răscolitor

de armonii în cuvinte, îi cânta Treimea…

timpul  nu  le   ajungea –

poetic   for    ever…în  Totul,

Ei , rămânând  ,  unul -  altuia, 

adânci,  întregi  şi liberi

în viscoliri,în simţiri ,în mângâieri, între îngeri…

literatura, amor aluv, gheorghe apetroae sibiu

GHEORGHE  APETROAE -   ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

AMOR  ALUV

De ne-nceput, dezlegi mistere,

prin crini, o viaţă-n lacrimi curgi,

smulgi florii albe  alchimia

cu mâna pe clavir şi-o mângâi,

cerşind  sinei  nemărginirea!...

De prevestiri, un scos din fire,

te  plimbi pe-alei , în şerpuiri

şi-i  dăruieşti irişi, cu-vinte

la ne-nceput, balsam de crini,

eşti paznic vieţii  dure, înger…

Te dăruieşti, simţ şi-n  culori

de astre: un buchet  de  roze-

un cer  citrin , de trandafiri-

carnalic nimb pe  fruntea  ninsă -

eşti  muzei , restul  în  destin …

Crezi în  regină-ţi şi- o-ntreţii

cântându-i sonul despărţirii…

revii  în zbor  din adâncime ,

te-ngâni  cu valuri  inegale,

eşti plin de rost  şi-mpătimiri…

Legile-ţi faci, le  treci prin  tine:

trecut , prezent  şi ne-nceput…

te porţi hedonic, iar prinţesei,

să o distrezi, cânţi de nebun,

i –oferi  plăcerile –mprejur…

Orfeu  al razei, zbori în cântec

cu harul  ce i-l sorbi  luminii…

Eşti tu, cum ea, vânt de-nflorire 

şi-un  duh  de umbre-n  răscoliri -

amor  aluv , în  hăul  porfiriu…