Literatura.... Şi azi, copiii, Gheorghe Apetroae Sibiu

 ŞI  AZI, COPIII….


 Copiii în cântările la jocuri prin zăpezi, roind
şi azi i-asculţi în trecere pe locuri  tăinuite
de îngeri şi de serafimi, în fulguiri  de crini
cu Pan, pândind pe nimfe, sihlele  păzind -
cântând din syrinx turmelor de cerbi şi ciute! …
 
Din fulgii norilor, ce bat tot mai sfioşi în geam,           
cu cerul coborâţi  la  ei, îngenunchind,
tu ţeşi un văl brocard, cu  acele de flori,urzit
veşmânt de seară crisă stelei cuprinsu-i de fiori,
pe sânii cei cuminţi de ceruzea ai zânei…
 
Copiii cu aprinşi bujori din bulgăreli  fierbinţi,
şi azi, în joc de bucurii, cu zâmbete şi vise 
se-nşiruie  făclii de basme vii pe albul plai
şi râuri sângerii de râs le curg  pe irişii zglobii,
din raiul stelelor, izvorul re-nfloririlor în grai...
 
Şi azi, petreci în cimbrul bolţii toamna-n ruginiu
spre zori, la mările cereşti în troieniri târzii
şi coşi cu fir de sânge gros din raze, un alb voal
pe cerul adamit lazur şi-n ametist regal,
covorul ei limon brodat cu albăstrimea zării…
 
Copiii- zei, lumini  valsează  spre neînceput
tot dreptul cerului imund în ei să-l afli lesne…
vrăjiţi de îngeriu veşmânt, de ne-cuprins jertfiţi,
par  norii trecători prin recile-alunii zăbrele-
pleiade în surâs pe sănii, prin muntele Cyllene…


 Gheorghe Apetroae Sibiu

Boroaia - Suseni,  5.12.1960

Literatura, Mărturii, Gheorghe Apetroae Sibiu

Gheorghe    Apetroae  -„  Spirally  Curved   Images ”
 
MĂRTURII
 
 finnal  Translation : Petcu Alina-Valeria)
 
 Patriei,
Istoria, cupolă de rubin,
e un cântec de arbore
întins peste neam…
E pajura ce-i poartă
în aripi
izvoarele,
în culorile de sânge,
pâine şi cer;
E cântecul de dor
al trezitelor zări
din Cartea Unirii…
 
Printre genele zorilor
săgeată cerul arc,
arcul noii generaţii…
 
Trandafirii cresc temple
din sângele ţărânei,
scut şi simbol:
Limba şi neamul,
marea şi cerul—
stau mărturii de safire
Poporului român, Erou!
 
 
TESTIMONIALS
 
For our homeland,
History, ruby-like dome,
beats out a sturdy song
spanning across generations…
 It is the blazon which bears
on its wings
the springs tinged
with bloody shades,
it is bread and heaven;
It is the longing song
of awakening dawns
from the Union Book…
 
Through the eyelashes of dawn
the sky darts its arrow,
the wide-spread rhizomes,
and the torso of Heroes,
the arch of the new generation...
 
Roses grow temples
raised out of the blood of dust,
emblem and shield:
People and tongue,
the sea and heaven—
stand for sapphire-like testimonials
To the Hero, our Romanian people!

Literatura, Comentariu la stiudiul operei eminesciene efectuat de Carmen Negulei, Gheorghe Apetroae Sibiu

Gnozisul axiologic al studiilor eminesciene

„Archaeus” şi anamneza în „Sărmanul Dionis”, elaborate  de Carmen  Negulei -

    Gheorghe Apetroae Sibiu    -  studii eseistice

               Studiile şi eseurile aparţinând lui Carmen Negulei şi inserate în volumul cu acelaşi titlu (apărut la Editura Alfa Press, 1995), se relevă  ca un început inspirat al unei eclatante exegeze a universului gnoseologic eminescian. În context, Anamneza în Sărmanul Dionis constituie contrafortul cerebral al unei cunoaşteri perene, „in sacrum”, înălţat cu profesionalism filosofic şi cu vocaţie literară pe fundamentul „Archaeus,” ca nous universal şi schemă gnostică în natura unei naraţii ideatice. Termenul de Archaeus va fi relevat de Carmen Negulei ca un primat axiologic elaborat cu caracterul de dominantă a naturii cunoaşterii în raport cu natura ontologică a povestirii, ca determinant al dualităţii gnoseologice. Tot Carmen Negulei va modula din Archaeus principiile omoloage între viziunea  europeană şi cea indică asupra universalului, prin supralicitarea sensului Archaeului ca spirit al Universului. Este aceasta „în fond” o promovare a conceptului de metodă, proprie eminesciană, de „a ajunge la esenţa lucrurilor prin cunoaştere, Archaeul fiind invocat de la început pentru a clarifica ipoteze ale gândirii” (C.N., „Studii şi eseuri”, 1995).
          Archaeus va fi considerat, ca şi în Sărmanul Dionis, principiul realului dublu ca implicit filosofic, de identitate a personalităţii şi fundament gnoseologic, prin expunerea în plan dublu a celor două personaje, unul neiniţiat, celălalt iniţiat şi purtător al principiului spiritual cognitiv, al bătrâneţii, Archaeus spiritual, la care „existenţa implică esenţa în ea însăşi”. Dar acest principiu spiritual cognitiv va fi erodat formal de principiul metempsihozei, întrucât sufletul (atman), făcând parte din permanenţa esenţei spiritualizate de ordin ontologic, este un exponent axiologic al relativismului percepţiilor prin analizatori, al propulsiilor universale. Archaeus, ca principiu al cognoscibilităţii, se poate induce epistemiologic în ontologicul universal şi elimina, prin el, ca pandant al relativismului tautologic, sechela devenirii formale. Carmen Negulei, ca indolog, sesizează implicaţiile în marea literatură a brahmanismului, prin supremaţia de castă şi prin inducerea credinţei de reîncarnare, un concept prefilosofic, care avea să fie depăşit în creaţia eminesciană, marcată de gnomismul indobudist. Tot Carmen Negulei va remarca rolul ontologicului în procesul cunoaşterii filosofice şi va expune în interferenţă acestora modalităţile de gândire promovate de poetul filosof, descoperind , astfel, trasee duble de cunoaştere şi de influenţă asupra creaţiei, pe care în aceeaşi măsură le va cerceta.
          Această viziune filosofică este versificată şi identificată cu un concept universal al genezei în Scrisoarea I, care este în fond o variantă versificată a Sărmanului Dionis, receptată şi asimilată cu o voinţă schopenhaueriană de Carmen Negulei. Dar cine este Dionis, în accepţia metempsihotică eminesciană?... Este copilul sărac, copist la 18 ani, „pentru care visul era o viaţă şi viaţa un vis, într-o ordine a realităţii”, cel care-şi gândeşte condiţia socială precară în „înrâurirea zodiilor asupra vieţii omeneşti”...  Dionis va conştientiza condiţia sa socială numai când va reintra în reamintire, în anamneză, în antecedentele proprii, graţie unei meditaţii socratiene comprehensive. Se deduce de aici că Eminescu când a conceput Sărmanul Dionis , aprofundase actul Karman, „un act care depinde de spiritul şi de vorbirea care conferă fiecărei individualităţi umane antecedente proprii şi situaţia sa particulară, îi conferă de asemenea un destin care, dacă nu se va realiza în viaţa prezentă, se va realiza după sfârşitul acesteia într-o reîncarnare pe care o va orienta el” (Jean Filliozat, Filosofiile Indiei, Brahmanele şi speculaţiile ritualiste), în fond renaşteri ale nousului individual receptat din imnurile ariene rig-vedice şi din canoanele budhiste.
            Şi Mircea Ivănescu va observa în studiul Anamneza în Sărmanul Dionis o viziune eminesciană, graţie filosofiei indiene, prin care se aduc „detalii şi interpretări inedite, necunoscute în literatura română şi străină, în analiza operei eminesciene”. Cred că Mircea Ivănescu s-a referit aici la inspiraţia eminesciană din Rig-Veda, imnul despre creaţiune (X, 129), din care a fost inspirată şi poezia filosofică Scrisoarea I, capodoperă a conceptului de geneză, scriere care tratează cu constructivism, deopotrivă Archaeus  şi anamneza. Revenind la Sărmanul Dionis, înţelegem că în urma studiului astrologiei lui Ruben, Dionis simte că „sufletul călătoreşte din veac din veac” şi numai moartea materială îl face să uite că a mai trăit. Este acesta un concept bazat pe astrologia bizantină, pe sistemul filosofic ptolemeic, geocentrist, în care lumea transpare ca o rânduială dumnezeiască, pentru că în imaginea lui Dionis, ordinii cosmice a lucrurilor – dharma i se opune dezordinea – adharma, iar unei periodicităţi normale a vieţii naturale i se opun perturbaţiile thanatice şi limitările perathosului. Pentru cunoaşterea dionisiacă, opusă dharmei, Carmen Negulei va aserta axiomatic cum că „spaţiul şi timpul sunt în noi”, iar „existenţa lor în noi infirmă atemporalitatea şi ubicuitatea fiinţei umane”. Translaţia în timp şi spaţiu – afirmă C. Negulei – aşa cum este văzută de Eminescu, „nu mai are nimic cu metempsihoza de care vorbeşte Platon, prin faptul că este determinată de către eu, în timp ce la Platon ea are expresia unui etern ciclu obiectiv în care se integra omul. Eminescu îl deconspiră pe Dionis în text: „Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis”. Anamneza se confundă în text cu metempsihoza, Dan devenind Dionis, dar numai în vis.
           Dan va călători în Univers pentru a constata realitatea (rta), adevărata natură ordonatoare a lucrurilor (dharman), a periodicităţii vieţii naturii, a timpului ciclic fără început şi sfârşit. Dan se doreşte şi un „brahman”, o cheie a enigmei, a genezei universale când, referindu-se la astrolog, relaţionează fenomenele şi actele terestre la ritmurile cosmice, expresiv vedice, reluându-le sincretic. Să reţinem că adâncimile metafizice ale călugărului Dionis sunt extrapolate din spaţiul citadin al Iaşilor, urmare a vizitei sale (a călugărului Dan) la astrologul Ruben, profesorul metafizician de la Academia din Socola, Dan fiind unul din şcolarii Academiei şi discipolul lui Ruben. Dan se va confesa lui Ruben „echivalând diviziunile timpului cu diviziunile Vedei”, că vremea nemărginită e făptură a nemuritorului nostru suflet, Yajna, o replică care-l va îndritui pe Dan să exclame altcumva decât predicativ şi premoniţional: „Am trăit în viitor. Îţi spun, acum am doi oameni cu totul deosebiţi în mine – Unul, călugărul Dan, care vorbeşte cu tine şi trăieşte în vremile domniei lui Alexandru Vodă, altul cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum înainte”. Aşadar, omul cosmic, Purusa, e în corelaţie cu opera rituală (Yajna), care presupune un rit, o succesivitate, concretizată în anamneza lui Dan (că fusese Dionis) şi în călătoria sa în Univers, relevată de răspunsul lui Ruben: „în şir, poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a cărei fiinţă vei pricinui-o tu …”. C. Negulei va sesiza că „Dionis vrea să atingă simultaneitatea prin anularea legii succesivităţii”, de fapt, dorind „o anamneză inversă: o anamneză în care el nu depinde de ce s-a întâmplat odată în el, ci, în care, ceea ce se va întâmpla cu el depinde în întregime de el”,deplasându-ne în metafizic, astfel, înspre monismul mounierian. Carmen Negulei va admite „un astfel de sens al anamnezei, ca reamintire a propriei experienţe şi, având o altă finalitate: pentru Dionis prima anamneză are importanţă, doar atât cât să-l convingă că spaţiul  şi timpul sunt în EL (în individ)”, acceptând apoi, în detrimentul succesiunii, simultaneitatea ontologică. Autoarea consideră că „soluţia pentru depăşirea  legilor spaţio-temporalităţii i-o dă Ruben”. Ea constă în „a primi puterea umbrei pentru a decoda formulele din carta de astrologie”. Mai mult, Ruben îi propune lui Dionis să lase un om din şirul infinit de oameni din el să-i ţină locul cât timp el va fi plecat în univers şi aceasta pentru a înşela, după Carmen Negulei, legea succesivităţii. Dan se roagă „pentru ca umbra, în timpul vieţii sale eterne” să-şi scrie pe pământ memoriile curate. Simţurile umbrei (întunecarea) şi ale lui Dan (lumina), prin întoarcerea foilor, au dimensiuni magice. Căci înlocuitorul este TU  şi acel spaţiu pe care îl ocupi nu poate să rămână gol, deoarece, conform legii succesivităţii, tu nu poţi ieşi din el în timp ce vei călători în Univers. Căderea lui Dionis, explică Carmen Negulei, este datorată voinţei sale de a încălca „interdicţia de a-l vedea pe Dumnezeu, de a atinge zona de dincolo de fiinţă şi nefiinţă, zona celestă”.
                Apare evident caracterul obsedant al poetului de a conceptualiza în planul trăirilor viscerale al unei iubiri adânci imaginare la care material, nu putea să ajungă. Profesoara Mioara Avram, din cadrul Bibliotecii ASTRA din Sibiu, o cercetătoare tenace a aspectelor fenomenologice în interpretarea studiilor eminesciene (Archaeus şi Anamneza în Sărmanul Dionis) ne îndeamnă să concepem la Eminescu „anamneza generalizată”, iar „visul” ca având o semnificaţie ontologică majoră, în dauna celei onirice, demonstrând în Sărmanul Dionis existenţa a patru straturi de realitate şi anume: lumea fizică (Dionis, Pământ), lumea avatarurilor (Dan, Pământ oniric), lumea prototipurilor (Umbra, Lumina) şi lumea absolutului (Dumnezeu, Doma). Cum reuşeşte identificarea acestor stratificaţii ontologice? Numai prin căderea lui Dan din planul reflexibilităţii în cel al contemplării.
           Studiile tinerei scriitoare, cu rezonanţe din adâncurile filosofice, de descoperire a centrelor ideatice în lumea conceptelor eminesciene îl va îndreptăţi pe publicistul Aurel Cioran, fratele filosofului Emil Cioran, să deconspire „recunoştinţa eternă pe care trebuie să o poarte Carmen Negulei pentru Constantin Noica, cel pe care scriitoarea l-a vizitat de mai multe ori la Păltiniş şi din a cărei idee a trecut la studiul limbii sanscrite şi culturii indiene”. Tot el va aplauda dubla şansă a lui Carmen Negulei de a-l avea ca mentor spiritual pe Constantin Noica şi de a se hrăni direct de la sursă, prin bursa de studii doctorale oferită de University of Poona, Department of sanskrit, cu spiritul literaturii şi filozofiei indiene.
                Să înţelegem că Archaeus, ca spirit al universului şi Anamneza, ca dualitate ontologică, pot da o explicaţie facilă conceptelor filosofice de universalitate, de cunoaştere a spiritului indian, cel cu care este impregnată în mod pozitiv o parte  însemnată din creaţia eminesciană.
Gheorghe Apetroae Sibiu, „Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998

Literatura, ..El, Eminescu, Gheorghe Apetroae Sibiu

   EL,  EMINESCU
Când  pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,
... El, ecouri între clipe,
le ascultă-n infinit!…
Din grădinile de aur ,
îi culege  Lunii, crini,
să-i păstreze-n templul firii -
candelabre de rubin:
arc de cer, în El,
lumina celei mai pure lumini !…
Fruntea... boltă peste veacuri,
o înclină visător,
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor!…
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri, lini, coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară!...
Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de- argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând! …
Teii, încărcaţi de floare,
ning miresmele de-amor,
El... luceşte-n rostul lumii,
spre trecut şi viitor!…
G.A.S.
Revista „Foaia Poporului”,ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993

Literatura, Elegii în imagini, Gheorghe Apetroae Sibiu

ELEGIE ÎN IMAGINI - REVENIRE
Gheorghe Apetroae Sibiu
Din El, demiurgul de Neînceput,
o stea de duh în mers îi înflorea
şi-n zborul ei, astrală, hoinărea-n
cuprinsul Lui, cu dor de început!...
plutea în cerc prin spaţii stela lesne
cu aripile albe-n frângeri, vindecate
de vrerile-i aprinse în ogiva bolţii,
slujindu-i îngerelă, ca o preacurată
cu sârg şi de Neînceput curtată! ...
 
Croindu-şi prin tăcere, gând celest,
dorinţa, lângă demiurg,  a  hoinări
pe-a infinitului travei, ea-n  rătăciri,
cu eleganţă  şi milerică-n aprinderi
îşi fulgurează trecerea-n nelinişti!...
 
Cu-al zilei mers, o chinuie şi- Orfeu!...
E  fermecată  stela de nou cântec,
cum Ne-nceputul  de-alergări cervide!...
Boemă, e, şi zveltă , ca o ciută-n mers
spre boncănit de cerb, în pretutindeni!...
Acolo, unde şi-o allege, El, şi o aleargă
pe chişiţele serii... cât îi stă, să cadă,
Neînceputu-şi simte sacră retrăirea-n rut!...
 
Tot, Lui, secundele-i  răsăr din mare
piezişe -n crucifix, cu fulgerări astrale,
spre-a i se oglindi  sălbatic şi carnalic!…
Că  El, pe crugul liber e un nesfârşit,
din nevăzut, în nevăzut, cu ei, suind,
ca să-i adape altei stele razele din nimb
... e celestin şi  crist, mereu neostenit!...
 
Vulcanic rest, ce-n cântec se vrea stins,
din recele-i izvor, cu flăcări să se- adape,
pe alte canioane, în curgeri, să revină
iubire în  Cuvânt şi stelei noi, lumină! …
      Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Dor de Basarabia, Gheorghe Apetroae Sibiu

Un pas spre Uniunea Europeană şi , de ce nu, doi paşi spre mama Romania!..

 De aceea,să declamăm poemul:

 BASARABIE, BUCOVINĂ!..

- poem dedicat lui Grigore Vieru

 - Fiicele mele tribune, auguste,

glorii latine,
vă vreau lângă mine
şi, mamă de trup şi de suflet,
cu of,  vă cuvânt:
- liber vă e înspre mine
drumul de sânge în limbă
şi datini,
de Sfântă Unire, vă înţeleg ruga,
v-o trăiesc şi ascult!...

 Cu aură de dor, codrii şi ţarinile

vi le-am cuprins,
mormintele străbune vi le acopăr
şi primenesc
cu ai mei crini...
Coroana lui Ştefan - cu stele
de flori şi cuvinte - o port 
boltă de slavă
unui singur românesc pământ!..

 Mirese de suflet şi plai,

de port şi de grai,
vă vreau lângă mine
fiice în raiul de Sfântă Unire
în aceeaşi strămoşescă glie...
Copile nefericite-n trăiri,
prea iubitoare de mamă,
în soarele meu vă cunun
cu-adevărul, Unul, pe amândouă!...

 În glasul cântec al singurei inimi

vă doinesc cu cerul senin,
lângă mine să reveniţi,
să vă petrec în alaiul  divin!..
- Basarabie, Bucovină!..
Mama voastră-n putere,
Tricolorul vi-l  poartă
cu-adâncă credinţă
în adevăr şi destin!!!..

  Gheorghe Apetroae Sibiu