Literatura, Zvon, Gheorghe Apetroae Sibiu

IV.   SONATA  ASTRELOR                                     
 ZVON
 Tu , călător în  stele  bătuceşti  imensul
din cercul  timp - în vrerea lui pierdut!...
din necuvânt aduni iubiri în crini şi-n irişi
şi cazi rouă pe zorii în toamnă-ţi limonii,
sedus de-al zilelor amurg şi firea clipei!...
curgi aşteptări pe genele de stea, flămând
muşti din simţirea ei:  aprinderea de rug-
iubiri zidite sub travei la cerul petrecut
în zborul neştiut al ei printr-un neînceput:
lazur  în ametist  şi -n chihlimbare roze!..
 
Mai urci desculţ pe zare  profetic şi regal
trecutu-ţi rechemând angelic, intonând
corala inimii căzute în gândul constelar
al unei jumătăţi de stea, pe ţărmul realgar...
când în nebunele iubiri de astre, în plăceri
gemi tot  în despărţiri, de încă alte vreri!....
din lira ta,  a ei , cânţi nesfârşit sonetul,
şi de iubire Lunei, în fiecare val,  şoptiri-
o mare de-aşteptări şi-un cer de-mbrăţişări...
trăiri cum nu au fost, ce numai stelele le ştiu!...
 
Doineşti din flueru-ţi căzut din altă rugă,
de frica revederii  stelei tale-n umbră,
purtat de-al ei zefir din linişti renăscut,
din cerul,de iubire obosit, care te cheamă
în chinul frunzei ruginii de raze în foşniri
pe alei de amintiri...la bolţile trandafirii
îngemănat cu-o stea-n culori, fiori şi vise,
gemând în valul mării obosit de toamnă
s-apună-n clocotiri cu zilele - ţi rămase
la zvonul unui timp de...nouă primăvară!..
 G.A.S.