Literatura, Nu eşti copacul acela, Gheorghe Apetroae Sibiu

NU EŞTI COPACUL ACELA…

Gheorghe Apetroae Sibiu

I.

- Copacul eşti ca să–ţi înalţi în cuget înfrunzirea,
să te apleci de multe dese ploi şi de furtuni sub ani,
să ţii de casă şi căldură vie pentru cei sărmani,
sporind în stăpânirea lumii veşnică-nflorirea !..
-copacul, nu îţi laşi în ger să-ţi piară olive rădăcini,
ci veşnic le hrăneşti cu-n  jar de stea care, arzând
în el păduri, urci razele în alte ranguri,revărsând
mărirea Lui şi adevărul în glasul Marelui Cuvânt,
un duh divin, lumină sfântă, veşnic, sângerând!…

II.
- Nu eşti copacul care se înclină de zefir pe lunci!..
- copac te-apleci, robind ca să-nfloreşti în crâng,
jucând pe frunzele desmine razei liniştile-n vânt…
simţirii să rămâi fidel şi-n inimi soarele să îl închini
potire-cupe de lumini pe ramul tău cu stele ruginii…
ţi-i rodu-n creştere, la stareţul cu gând viclean
ajuns la schimbul de sfârşit, noi vieţi, împărtăşind
cu nopţile şi stele reci, iubind în sine ne-mpliniri,
cu-vintele ce-nzăpezesc: troian de griji şi-amor…
- Nu eşti copacul acela ce pierea de alte vreri uşor!..

III.
- Copac vânjos, veghezi stăpân pe tunet, fulgere şi ploi
cu inima-ncâlcită-n legi ce le dezlegi xilinic în trăiri,
clopot ceresc, vibrând nădejdilor în alte răsăriri…
ţi-arunci poverile în mâna cerului şi-n schimbul lor,
de freamăt eşti cuprins şi duh, din duhul de lumini
absorbi avid, tot ce-a rămas nesupt de alte rădăcini-
plăcerea cerului, o boltă ţi-i coroana,  chip în chip
şi uşă casei tale, iubirilor adânci când o deschizi,
stâlp templului în care îngeri cântă sfinte melodii
şi aripi crise îşi desfac în zborul prin nemărginiri!…
IV.

- Nu eşti copacul acela care – atunci pierea pe hat! …
- copac ceresc, cânţi sevei calea sfântă, ca un serafim,
să o întorci din rătăciri, din frunze galbene-n păcat,
duh te pogori la-altarul rădăcinii, cel întru rai lăsat
să cauţi harul în misterul lui să luminezi şi să auzi
cum creşti vânjos, înalt din mare, cum rodeşti curat
cu slava Lunei, arcă de iubire-n valuri şi în rugă ,
un copac, cum creşti din tine liber, bolţii, păstorind
dorinţa stelelor ce-au coborât să-ţi cânte în irugă
cu păsările, pe-al tău ram, cu glas de vânt prin frunze…
- în noi rodiri însângerate-n chin, plăcerile îţi umblă…
- nu eşti copacul ,unul, fără Unul, în nelinişti slugă!….

V.
- Copac prin fire-ţi înfrunzit bogat, în alt păcat te vrei
preaplin în sevă, liber, înflorit şi ne-ntomnat de vremi,
când nu te clatini şi-ncovoi oricum, ci îţi înalţi pe stei
vânjosul trup de stea, al inimii cuprins, cât să-ţi ajungă…
îţi creşte trunchiul drept, cu-vântul de rugini din ieri
născut din sarea ţarinei, cu-al primăverilor dureri,
când de-ale lor nelinişti, o mare -ţi biciuieşte gândul!…
- nu eşti copacul acela, altul, care se pierdea în umbră !…

G.A.S.