LUMINA DIN POEME
Nelegiuit şi nemilos, ai mişcat
cerului, osia, împotrivindu-i firea -,
Atunci Nemişcatul imensei perdele
de necunoaştere, în sine,
şi-a început rostogolirea!…
De atunci, cele devoalate ,
expuse, tot câte una, privirii
le ordonezi printre cardinali!…
Le-ai legat ,de fapt, de un vid
strâns de un alt nevăzut !…
Ai descris restul la rest
şi banalul, în afară-ţi , uitat !….
Te-ai vrut lângă prima lumină,
a-ţi aminti de un cer paradis,
de a te apropia mai mult
de Dumnezeu şi de îngeri,de vis,
în pustia lui, între graţii albastre…
De multă necredinţă,curtat,
ai contopit infinitul de astre…
Ai aflat,de ce aruncă licornul
cu copitele mari, de aramă,
lovind, tot de atunci,fără milă,
în cu-vintele tale caste -
semne de cer şi cor de ingeri,
supărat pe lumină?...Ştii!..
le confundă cu cadânele astre!...
Iar, de ai mişcat nemişcatul
şi l-ai mutat, de atunci, în cu-vinte
răsunătoare şi fără sens,
stea peste stea, în alcovuri pustii,
se culcă ades...Se adună din mers,
în valea firii lui se prăvală,
rostogolit de magnetice energii,
vidul cel viu şi scabros…
Şi nu -i decât licornul flămând-
cel ce calcă pe copite de-aramă ,
sângerând trecerea de mâine în ieri,
să o oprească de vreme,
paşte, bolţii, flacăra stelei,
mistuind,mereu în nesaţ de plăceri,
lumina cu-vânt de re-scrise poeme !…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu