LITERATURA- TRANSFIGURĂRI-Prezenţă în absenţă..

LITERATURA- TRANSFIGURĂRI- ÎN VOLUMUL „ FULGERÂND TĂCEREA”
de Gheorghe Apetroae



PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ



Din început, El îi luase , în locul zăpezilor prefăcute
şi reci, căzute în ei adânc , tot mai adânc, neliniştile
tăioase şi amare, în neuitare şi Ea creştea o hematică roză,
când El îşi apropia cupa de otravă mai mult de buze…

În crepuscul, esenţa firii, floarea albă de mac firavă
înnobila sufletul Lui stins, aprins şi de o altă mângâiere,
lângă sortirea sa , răsărind din cuvintele zăpezii, Scilla
şi din albastrul ei, ne-începuturi inefabile se zideau …
………………………………………………………..

Ea-şi arunca cortina neînţeleasă din miezul rece-al zăpezii
şi-şi arăta prezenţa , orhideea înzăpezită pe sânii absenţei,
când ne-contenea să ardă în EL simţirea-i sinceră,
icoană frumuseţii, prinsă de a lui trecere, Chrysanthema!…


IERTARE

Lui nu-i păsa de colindul zăpezilor, cântecul de dragoste
frumos scris de Ea , altcuiva şi auzit întâmplător de EL,

Nu-i păsa că seminţele florii scuturate pe trecerea Lui
de fluturii roşi verzi albaştri şi negri, în zboruri fluorine,
pot răsări simţirile iernii , în alese cuvinte , mistere!…

Dintr-un necunoscut, îngerii , coborâţi în frunza galbenă
de pe cartea de rugă, păcatele neiertate le înverzeau ,
unul celuilalt, iertarea, cu anii Lor gânditori, pe balanţă…


DESPRINDERE

Ii apăruse în cale, neadusă, Ispita, şi-l cuprinse cu înţelesul
că în senectute pe irişii gândului se trec din nevăzut, dorinţe…
Ea-i pregătea de sfârşit, răsfăţul lung al unei nopţi valpurgice!…

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi, câte una, formele, la urmă ,
în oglinda de cristal îşi arăta chipul parcă leit ,al mamei..
El o privea cu bucuria magului iubitor de mari celeste taine!..

pe când , tot El , agresiv , îi desprinse uşor sufletul de trup
şi se plimba acum cu alt El , în loc de cruce, lesne înapoi…

Irisii ,în cearcăni, admirau peisaje andaluze pe irisul cuvintelor Ei
şi nu dovedeau a-i culge de pe hău astrele albe-roze ,
fulgere cinabrice, în mari buchete, regăsindu-i albastrul
zidind-o în El , chiar dacă Ea îşi punea petale în umblet!…





DESPRE TRECERE

Între albastrul şi verdele mării, dusă de valuri, îi cânta Lui
Sirenă, şi nu-i scotea din fire misterul, cu privirile sfinte
de sub înalte, înzăpezite arcade, în risipire, presărând cu cuvinte
slobode gânduri alese pe umbrele purtate de imensele-I gene
căzute din pleoapele , înrourând o carnalică siderală trecere! ...


În Ea, cerul îşi plimba în desmăţ norii grei travertini
şi-i stropea cu imensul turcoaz ochii Ei albaştri de cuvinte,
o flacără , o lumină undeva în imensul simţirilor se mistuia
expiraţie şi risipă de întreg. Înţelegeau şi asta, cu cât,ocolind
nemărginirea,mai adâncă uitarea albastră creştea, înverzindu-i...


Se extindea trecutul, prezentul şi nemurirea unei singur glas
în tremurul Lor, când Ea,fără Ea,era Euridice, era şi Orfeu,
iar Lui , cu un duh răscolitor de armonii în cuvinte , îi cânta Treimea…
timpul nu le-a ajungea - poetic for ever…în Totul,
Ei , rămânând o absenţă , unul - altuia, adânci, întregi şi liberi!…