Literatura eseistica,Aberaţii subterane

LITERATURA ESEISTICĂ
ABERAŢII SUBTERANE -- de Gheorghe Apetroae
lui Şt. D. D.….
Abia acum, când simţim mai mult ca oricând nevoia de trecere prin lumină, unii preferă pasajele subterane. Apar acolo subversivi, exaltaţi şi desfrânaţi , cu aere de cultură, dar asemănătoare celei de prund , ca de pildă cea din Oldoway, faza valahă , spre a se descoperi din anonimat şi pentru a rămâne definitiv acolo, însă cu deviza precisă, aceea de a inunda galeria credulilor cu lumina inconştienţei lor.
În această telurică trecere, angajaţi de cel mai funest întuneric, nu au cum şti despre mersul vremii din afară, nici dacă cerul este, totuşi, mai senin, dacă ceaţa a reuşit să se ridice de pe dimineaţa ultimei zile , ori dacă timpul a devenit mai cald, în mersu-i natural şi mai fecund pentru această lume. De aceea, în subteranul lor cred că cea mai puternică lumină este întunericul cel deplin, iar cel mai plăcut anotimp este cel al iernii lor polare.
Contrariaţi de inefabila lor viziune, ne întrebăm din care peşteră a preistoriei au venit fugarii, care cu semnul culturii premagdaliene – copiile desenelor rupestre – încearcă acum să relaţioneze eluviile lor scabroase cu spiritele luminii autentice.
Va fi , cred, din nou, o vreme a troglodiţilor, care ştiu cel mai bine să sape cu unelte cioplite din piatră chiar şi sub fundaţia templelor, numai pentru a jubila căderea lor şi a-şi ascunde sub înălţimile acestora, doar umbrele?!
Dar cum să evităm aceşti impostori cotidieni – care pentru serviciul lor subteran – le sunt suficiente două-trei cărţi citite şi neînţelese, complinite de caninii ascuţiţi şi hidoşi, pregătiţi în orice moment pentru a sfâşia lumina cu ură şi patimă?
Cum să ne apărăm hieraticii de beţele scribilor pe pietrele cavernelor, lipsiţi de talent şi de idei, idoli ai tenebrelor?
Şi cum poate , totuşi, o cultură şi o spiritualitate ,emanate de modele sacre să mai aplaude şi să-şi ia de suflet asemenea elemente bastarde, specializate doar pentru ronduri subterane, pentru săpatul ori rosul conştiinţelor înalte?
Da! Ştim că aceste gunoaie intruse, carieriste, pe care nu le-a înghiţit trecutul şi nu le respiră prezentul, se trec, prin comportamentul lor subteran, într-o eternă neauzire şi nevedere …
Să le compătimim destinul, oare ? …

„RADICAL”, Sibiu, nr. 1031, 1994