GHEORGHE APETROAE, SIBIU - ESEU ---
DREPTUL LA ÎMPĂCARE
Îi sunt necesare liniştii sociale, dualităţile comportamentale, contrastele existenţiale, maleficul perpetuu al unor ideologii retrograde, care să angajeze naţiunea în circumspecţii şi căderi material-spirituale, sau ordinea deliberată, împăcarea socială prin înţelegere şi acceptare? ---- Da! Este necesară acea armonie, cum a sferelor, care să realizeze conştientizarea şi consensul destinelor. Cum? Ei bine! Chiar şi prin a ne accepta monştrii, oricare ar fi ei, dar îmblânzindu-le mereu demonii !…Cu ce? Cu exemplul unei moralităţi suverane şi modele de raţionament cultural-pacifist, cu o voliţie angajantă, lucrativă, care să reverbereze în cinismul şi egoismul lor pseudointelectual, conştiinţa unor minime datorii sociale …
Se impune deci, limbajul modelelor morale pe ghidaje capabile a culisa în toate structurile sociale, care să depăşească barierele etnice, politice, profesionale, etc … numai prin forţa nobilă a exemplelor!... O raportare a reacţiei retive a unei părţi din trupul social la vigoarea entităţilor de mare întindere morală şi culturală, stăpânite de dorinţa unei înalte civilizaţii, a recunoaşterii frumuseţii vieţii personale in libertate existenţială, nu poate justifica nici-o jertfă fizică şi spirituală, nici-o valoare autentică fulminantă de dramatice scenarii restauratorii….
În liniştea de după furtună, în imperiul conştiinţelor, nimeni nu mai poate renunţa la o existenţă în frumuseţea libertăţii. Care dintre conştiinţele revolute poate abandona uşor calea câştigată spre largurile adânci ale democraţiei şi desăvârşirii sociale, până la templul iubirii dinastice?--- Acolo, pentru a mai cultiva urgia, foamea pasională, imoralitatea, în afară de cei demni, nu va îndrăzni nimeni să intre !… Vor urma, desigur, orbecăind prin reflexiile incertitudinii, paşii celor care , în hlamida pudorii, sporesc timpul căutărilor somnabule spre acolo de unde ajunşi vor trezi pe toţi cei căzuţi în necuviinţa unui infern al cinismului şi ignoranţei, pentru a-şi cere dreptul la lumină, în schimbul unei angajări raţionale la permanenţa ordinii şi civilizaţiei. În fond, extrapolând acest principiu la sfera naţiunii, numai puterea ei în unitate îi poate determina curtoazia şi considerarea. Să credem, aşadar, că fiecare avizat va conştientiza excesele sale de egocentrism şi aleatorism temperamental în favoarea prestigiului naţional, prin a le disipa în Nirvana, ale cărei energii moral creatoare însumează numai valorile !….
„RADICAL”, Sibiu, nr. 1049, 29 ianuarie 1994
DREPTUL LA ÎMPĂCARE
Îi sunt necesare liniştii sociale, dualităţile comportamentale, contrastele existenţiale, maleficul perpetuu al unor ideologii retrograde, care să angajeze naţiunea în circumspecţii şi căderi material-spirituale, sau ordinea deliberată, împăcarea socială prin înţelegere şi acceptare? ---- Da! Este necesară acea armonie, cum a sferelor, care să realizeze conştientizarea şi consensul destinelor. Cum? Ei bine! Chiar şi prin a ne accepta monştrii, oricare ar fi ei, dar îmblânzindu-le mereu demonii !…Cu ce? Cu exemplul unei moralităţi suverane şi modele de raţionament cultural-pacifist, cu o voliţie angajantă, lucrativă, care să reverbereze în cinismul şi egoismul lor pseudointelectual, conştiinţa unor minime datorii sociale …
Se impune deci, limbajul modelelor morale pe ghidaje capabile a culisa în toate structurile sociale, care să depăşească barierele etnice, politice, profesionale, etc … numai prin forţa nobilă a exemplelor!... O raportare a reacţiei retive a unei părţi din trupul social la vigoarea entităţilor de mare întindere morală şi culturală, stăpânite de dorinţa unei înalte civilizaţii, a recunoaşterii frumuseţii vieţii personale in libertate existenţială, nu poate justifica nici-o jertfă fizică şi spirituală, nici-o valoare autentică fulminantă de dramatice scenarii restauratorii….
În liniştea de după furtună, în imperiul conştiinţelor, nimeni nu mai poate renunţa la o existenţă în frumuseţea libertăţii. Care dintre conştiinţele revolute poate abandona uşor calea câştigată spre largurile adânci ale democraţiei şi desăvârşirii sociale, până la templul iubirii dinastice?--- Acolo, pentru a mai cultiva urgia, foamea pasională, imoralitatea, în afară de cei demni, nu va îndrăzni nimeni să intre !… Vor urma, desigur, orbecăind prin reflexiile incertitudinii, paşii celor care , în hlamida pudorii, sporesc timpul căutărilor somnabule spre acolo de unde ajunşi vor trezi pe toţi cei căzuţi în necuviinţa unui infern al cinismului şi ignoranţei, pentru a-şi cere dreptul la lumină, în schimbul unei angajări raţionale la permanenţa ordinii şi civilizaţiei. În fond, extrapolând acest principiu la sfera naţiunii, numai puterea ei în unitate îi poate determina curtoazia şi considerarea. Să credem, aşadar, că fiecare avizat va conştientiza excesele sale de egocentrism şi aleatorism temperamental în favoarea prestigiului naţional, prin a le disipa în Nirvana, ale cărei energii moral creatoare însumează numai valorile !….
„RADICAL”, Sibiu, nr. 1049, 29 ianuarie 1994
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu