LITERATURA, Cuvintele stâncii, GHEORGHE APETROAE SIBIU

VOLUMUL „ FULGERÂND TĂCEREA”



CUVINTELE STÂNCII



Cu-acelaşi gând, sorbind mustirea rădăcinii
şi-nmugurind nereic necuprins din sânii
obârşiei noastre materne, acelaşi: un alt drum
ni-l mântuie acum cu albe flori, salcâmii!..

Aşa scăpasem noi de vise, din materne braţe,
înflăcărând pe cer iubirile în plângeri !..
cântând imnuri de dor şi re-nfrăţire-n rugă
cu triste lebede, în glăsuiri de îngeri…

Ne strecurăm aprinşi pe tot alt drum dedalic,
din zorii cei porniţi pe frământarea vieţii,
la un război mai lung şi mai cumplit cu cerul ,
ne-nvinşi de aşteptări şi nesimţirea bolţii !..

Ii înflorisem zării, maci stibini și revederii, crinii,
sălbăticind iubirile în jarul mineral cyanic ;
ne tot scăldăm acelaşi vis în ancestrala tină,
înlimpezind, în ea, străbunele izvoare !...

Şi tu şi eu crestăm adânc cuvintele în stâncă
de cer senin,tu-n șevalet ,eu, cerul gri în nouri
cu dalta tainelor de-atunci,din locuri de obârşii,
purtându-le destin: poveri de drag şi doruri !..


Boroaia , Suceava , 8 iulie, 1989
Poem elegie, lui Titi Apetroae, inginer şi pictor,
frate al scriitorului Gheorghe Apetroae - Sibiu
şi tatăl al poetului filosof  Liviu  Apetroae