literatura," În hău e rostul tău", Gheorghe Apetroae Sibiu

V. ZBORURI ÎN ABIS

ÎN HĂU E ROSTUL TĂU

Cu chipul crist, albit de florile
livezilor sub văluri de absint,
de vremi ascunzi în raze scrin,
al clipei rest, lumina-i ningi
din cer pe locuri de obârşii,
coline albastre-acoperind…
Ţi-aprinzi, din hău-n răscoliri,
o noapte dintre zi şi alţii ,
neliniştile-ţi, sângerând
de vii simţiri cinabrice!?..

Crescut de zei, pe-al lor ogor,
din cer, din celestinul dor
şi în mustirea viselor materne,
eşti nesfârşit în spleen şi rost,
de rang zeiesc, barbar cetăţii…
Hyper- efebul libertăţii ,
te caţeri orb, pe scara vieţii,
un astru, morţii şi Electrei,
cel adoptat, de mult, de- Ardeal,
tot de române, sfinte locuri !…

În hău, acum, te simţi celest,
lipsit de patimi, plin de urme,
cu chip de roză –n val topaz
de anatas şi –arzi cerul mării-
balsam , între plutiri lazure…
Da ! .. Încă colorezi cu bine
edenul zeului, prin Iris,
azi, numai ochiul- duh luminii…
laşi stele-n flăcări, după tine
şi lumii , nimburi de destine !…