VIII . . GHEORGHE APETROAE SIBIU - ELEGII ÎN IMAGINI
literatura, demersul tău, un rest...,gheorghe apetroae sibiu
DEMERSUL TĂU, UN REST …
Nebun, furios şi tot mai înspăimântător
e restul ne - nceput al norilor ce vin
şi trec în destrămărea lor, melanterii,
aşa cum cearcăne ce cresc sub irişi alunii
de flăcări,purtători şi între mari pleoape,
şi-arată felul tău de-a fi, umbrind hoinar,
statuia însumărilor albastrelor trăiri…
cum trăsnete- n ne-linişti, din fulgere
în arc pe bolţile stibinice devin cinabre,
şi şiroiesc fundalul lor în mult crisoberil…
Vidul simţirii să ţi-l scurgă-n zi, acum
nopţile albe în şirag, roind de fluturi,
îţi zâmbesc iar zăpezirile în joc nival...
Tot după magi te ţii, alt cer s- alergi,
să îl apuci de mijloc şi să-l scuturi,
să îl seduci şi să-l dezbraci de stele,
să îi răstorni azurul în travertinul serii
din foste-n alte gânduri, ploile rebele-
pe un contur celest ale altor reci clişee-
Demersul tău, e-acum un rest de curcubeu,
cel refuzat de cerul umed de ne-linişti…
De-acum ştii să aprinzi mai mari,plăcerile
din visele căderii surde în decor de dor,
cum fluviul cel cernit ce curge dinspre astre
tot mai albastru, doritor de marele amor
cu marea-n care din răsunet sirenele îi mor
la ţărmuri aruncate cu- n nisip pelagic...
Să-i vinzi cerului realgarul rozelor pictate
cu irişii adânci, deşartele tale priviri...
iar gânduri trecătoare, cotlonite-n rest,
să le ucizi albirea siderală între noi iubiri,
risipindu-ţi înfloririle, până şi cele târzii
în balsamul de cu-vânt… nous e restul tău
de alte valuri blue cu liniştire-n chin -
...abraşa recifă a ne-nceputelor neguri…
III . . GHEORGHE APETROAE SIBIU -
TEMPLE ÎN FLĂCĂRI
De-o ultimă privire, pleopele-ţi deschizi,
bătându-le în cuie, de-a infinitului travee,
s-adulmeci, din puterea lui, mirosul de miracol
pe loc a deveni mai diabolic vrerii Ariadnei…
Eşti restul măcinat de cer ,din proprii vreri
şi-ntoarcerea-n altarul vieţii îl refuzi romantic…
Infernul ţi-i destin - jar din simţiri, i-atingi
ispita , o tânjire a smoalei ce ades o colcăi
în sexul cu bacchanta senzuală ,ce nu-l pierzi
când scena orgiastică cu Lyaeus , o revezi…
Te crezi norul de foc, în cele nevăzute,
un obsedat de-orgii şi-n al Semelei pază…
Ţi-aprinzi mimări în Tatăl, vrerea în infern,
de ocloşita-ţi naştere în coapsa-i lui albastră
şi-n al prinţesei joc cu Dionys, cu pruncul ei
refugiul tău în ploi de flori, uitărilor căzute…
Te vrei , te crezi de drept olimpian divin ,
străin născut şi mort de două ori, la Delfi,
de nimfele- hyadele crescut spre-a nemuri…
In dansuri şi în cânt, un orgiast,de el te ţii
confuz, mântuitor şi-un genuin chefliu …
Din ultima-nchisoare - ntors cu chipul lui,
bacchantele-i seduci, pe fiecare, de odată…
la rând, le scoţi din foc şi le iubeşti pe rând…
Ca ne- credinţa ta, prin crist s-o mântuiască,
le cerţi credinţa-n semn şi le exorcizezi…
De-o –ncredere – n infern, pluteşti albastru,
în tine să-nţelegi că-ntoarcerea-i reală…
Şi-n zbor cu aripi reci selene, te îndrepţi
spre cerul lor chemat, fiinţă-n revelare …
s-aduci din trancendenţă smirnă şi sfânt mir,
asculţi ecoul unei mări pustii, în disperare
şi- ale lumilor dureri, în simţ de vindecare…
Întoarcerea din mâine -n azi, i-e scopul blue
elogiu unei mag, al cerului azur şi tainic….
Din ultima-nchisoare evadat, înger bolnav
în iris-ul unui cu-vânt, tot cerul îl aduni
cu stele-i libere pe zare, stingerea , valsând
şi-n margine de sat, pe Bacchus îl adapi
cu apele izvorului din astre, clipocind…
Înfrupţi cu înflorirea-ţi raza ce-o desprinzi
din miresmatice - smaralde albe pajişti….
Pe paznicii lui siderali , în moarte îi alungi
-luceferii împăunaţi de flăcări şi te bucuri,
când ploile îi sângerează blue în viituri
mari trocuri de ne-linişti, speranţe în Icarus,
jelind în reci luciri, portretu-ţi răzbunat
în peşteră ascuns… modelul lor de moarte….
literatura, demersul tău, un rest...,gheorghe apetroae sibiu
DEMERSUL TĂU, UN REST …
Nebun, furios şi tot mai înspăimântător
e restul ne - nceput al norilor ce vin
şi trec în destrămărea lor, melanterii,
aşa cum cearcăne ce cresc sub irişi alunii
de flăcări,purtători şi între mari pleoape,
şi-arată felul tău de-a fi, umbrind hoinar,
statuia însumărilor albastrelor trăiri…
cum trăsnete- n ne-linişti, din fulgere
în arc pe bolţile stibinice devin cinabre,
şi şiroiesc fundalul lor în mult crisoberil…
Vidul simţirii să ţi-l scurgă-n zi, acum
nopţile albe în şirag, roind de fluturi,
îţi zâmbesc iar zăpezirile în joc nival...
Tot după magi te ţii, alt cer s- alergi,
să îl apuci de mijloc şi să-l scuturi,
să îl seduci şi să-l dezbraci de stele,
să îi răstorni azurul în travertinul serii
din foste-n alte gânduri, ploile rebele-
pe un contur celest ale altor reci clişee-
Demersul tău, e-acum un rest de curcubeu,
cel refuzat de cerul umed de ne-linişti…
De-acum ştii să aprinzi mai mari,plăcerile
din visele căderii surde în decor de dor,
cum fluviul cel cernit ce curge dinspre astre
tot mai albastru, doritor de marele amor
cu marea-n care din răsunet sirenele îi mor
la ţărmuri aruncate cu- n nisip pelagic...
Să-i vinzi cerului realgarul rozelor pictate
cu irişii adânci, deşartele tale priviri...
iar gânduri trecătoare, cotlonite-n rest,
să le ucizi albirea siderală între noi iubiri,
risipindu-ţi înfloririle, până şi cele târzii
în balsamul de cu-vânt… nous e restul tău
de alte valuri blue cu liniştire-n chin -
...abraşa recifă a ne-nceputelor neguri…
III . . GHEORGHE APETROAE SIBIU -
TEMPLE ÎN FLĂCĂRI
De-o ultimă privire, pleopele-ţi deschizi,
bătându-le în cuie, de-a infinitului travee,
s-adulmeci, din puterea lui, mirosul de miracol
pe loc a deveni mai diabolic vrerii Ariadnei…
Eşti restul măcinat de cer ,din proprii vreri
şi-ntoarcerea-n altarul vieţii îl refuzi romantic…
Infernul ţi-i destin - jar din simţiri, i-atingi
ispita , o tânjire a smoalei ce ades o colcăi
în sexul cu bacchanta senzuală ,ce nu-l pierzi
când scena orgiastică cu Lyaeus , o revezi…
Te crezi norul de foc, în cele nevăzute,
un obsedat de-orgii şi-n al Semelei pază…
Ţi-aprinzi mimări în Tatăl, vrerea în infern,
de ocloşita-ţi naştere în coapsa-i lui albastră
şi-n al prinţesei joc cu Dionys, cu pruncul ei
refugiul tău în ploi de flori, uitărilor căzute…
Te vrei , te crezi de drept olimpian divin ,
străin născut şi mort de două ori, la Delfi,
de nimfele- hyadele crescut spre-a nemuri…
In dansuri şi în cânt, un orgiast,de el te ţii
confuz, mântuitor şi-un genuin chefliu …
Din ultima-nchisoare - ntors cu chipul lui,
bacchantele-i seduci, pe fiecare, de odată…
la rând, le scoţi din foc şi le iubeşti pe rând…
Ca ne- credinţa ta, prin crist s-o mântuiască,
le cerţi credinţa-n semn şi le exorcizezi…
De-o –ncredere – n infern, pluteşti albastru,
în tine să-nţelegi că-ntoarcerea-i reală…
Şi-n zbor cu aripi reci selene, te îndrepţi
spre cerul lor chemat, fiinţă-n revelare …
s-aduci din trancendenţă smirnă şi sfânt mir,
asculţi ecoul unei mări pustii, în disperare
şi- ale lumilor dureri, în simţ de vindecare…
Întoarcerea din mâine -n azi, i-e scopul blue
elogiu unei mag, al cerului azur şi tainic….
Din ultima-nchisoare evadat, înger bolnav
în iris-ul unui cu-vânt, tot cerul îl aduni
cu stele-i libere pe zare, stingerea , valsând
şi-n margine de sat, pe Bacchus îl adapi
cu apele izvorului din astre, clipocind…
Înfrupţi cu înflorirea-ţi raza ce-o desprinzi
din miresmatice - smaralde albe pajişti….
Pe paznicii lui siderali , în moarte îi alungi
-luceferii împăunaţi de flăcări şi te bucuri,
când ploile îi sângerează blue în viituri
mari trocuri de ne-linişti, speranţe în Icarus,
jelind în reci luciri, portretu-ţi răzbunat
în peşteră ascuns… modelul lor de moarte….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu