IV. SONATA ASTRELOR
55. FEBRA STELELOR
Alergi copilul pe aleile de roze înspre lunci
la jocuri de lumini smaragde-n iarba crudă
şi mierle-ţi cântă-n razele re-aprinse de alint...
să le re-vezi pe toate-n lacrimi, irişii ucizi
cu umbrele din cerul lor de seară, le arunci
albastre taine, clipele trecute-n vise pe irugă…
Acum re-naşti vieţi în aftele ce umezesc icoane,
şi îţi zâmbesc în jocuri sfinte, tot altora să ningi
prin cetinile de molizi din crugul Stânişoarei,
cu-vintele târzii, plutind ca nişte îngeri blânzi
în vânturile reci aduşi de aripi, large lire ,
cu Silful în amor, cântând din înstrunite valuri !…
Pe pajiştile înflorite, albi mieii zburdă cristi
cum zeii în năluci, spre larg, deşertul Lunii;
zefirul spală cerul negru în ploaia roză-a zilei-
rugina iernii dusă de pe gura rece-a mumii…
-Se cresc plămâni rotunzi de bronz în vulturi,
ce poartă aripi de făclii, de glie prinse-n muguri
un soare ce-şi oglindă-n ţarina jilavă curcubeul
din raze în citrin din cer căzute ca-ntr-o palmă
ţeşi bolta pe culori, din mări şi primăvară…
Şi, într - un vis frumos, de Eol iubitor, sedus
în fulguiri de mit, de zbor în ne-văzut, presimţi
mai vie febra stelelor ce ard în tine, la apus!..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu