VIII ELEGIE ÎN IMAGINI
DESPRE PĂCATUL ADAMIC
Copac, te creşti din tine, încă liber,
o boltă trecătoare, lesne păstorind
dorinţa stelelor în crise coborâri,
să-ţi cânte de-nălţările în umbră…
Cu păsări albe… pe- al tău ram,
petreci cu-vântul printre frunze
austră-nflăcărare, inimii albe, sporind…
Nu eşti copacul pentru alţii slugă,
cât scoşii din robia ta, îţi cântă...
Sfinţit cu-al florilor tale balsam,
izvor de rai şi sfinte primăveri,
îţi cauţi magic harul în misterul firii
însângerând luminile din tine
şi creşti vânjos, în prea-înalt
dai Cercul Lunei, nopţii strălucire
iubirii, arcă, mării de turcoaz…
Copac prin fire, înfrunzeşti bogat
la alt altar să arzi, de sărbătoare
prea plin în sevă liber, în păcat
ne-în-tomnat de vremile-n orgii
rămâi neclătinat şi neîncovoiat,
de-al primăverilor dureri, în vii…
Îţi creşti şi astăzi trunchi vânjos
şi stelele-s de ramul tău cuprinse
în ruginiu, cu-vântul serilor de vise
când ştii ce-ai fost, al lumii idol,
acum un rege, mării de tăceri…
Pătruns de sarea lacrimii, te vrei
copacul ars şi biciuit de ploi ,
într-un păcat adamic,vrerii multor umbre…
Nu eşti copacul , cel în el trecut,
uscat de ani, în rugii de pe hat !…
mai mult îţi cânţi, la cer ajungi
şi duhu-ţi încă mai pogoară crud
ţinând de rug şi veşniciei , pat…
Din văl de raze să-nverzeşti curat,
pe calea sevei, întru înflorire,
te-ntorci în cer, din rătăcire,
din frunze ruginite de păcat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu