Literatura, regretul libertăţii, gheorghe apetroae sibiu

  DOR  DE VEŞNICII

Gheorghe Apetroae Sibiu  

REGRETUL  LIBERTĂŢII  

   
- De mult, în circul  facerii, 

din ne-nţeles, pe faţă,

reci zorii lor şi-i vor mai calzi
prin legi,  în cerul mut ...
cu olimpiene frunţi-pleşuve 
şi cu duhori de "Leşe"

cu glasul de des-cânt, 
aleşii ne declamă-n  crez,

pieirea-n spiritul fratern...
şi-l sfâşie în flăcări,
doar să-i rămână stârvul,

iar gândul liber îl adorm 
într-un fals cântec...

Ne ard în flăcări stinse Eul
şi-l spală-n ape repezi...

fiorii razei pier, în zbor 
opriţi de norul cel stibinic,

pe stânci de suferinţă,
în ropot de sonate, zile, 
demonice cohorte vin,  

vărsând  păcatul ruginiu, 
pe haturi de tăcere, ninse...






GIULGIUL  MÂNTUIRII

-Astrale, frunzele-n foşniri
le strânge-n patimi, vântul

iar de le-atingi sau le râvneşti,
uşor şi-ascund rugina-n firi
în giulgiul mântuirii şi-n iluzii,

dorinţe-atunci,acum târzii,

ispitele iubirilor trecute...
sunt inimile slabe, în robii,

zvâcnind în ţipătul de şarpe,
la drumuri largi, în tâlhării...

cum mările, clocotitoare
spume, dau zeului, ofrandă 
de neadevăr roşesco zare 
în desfătări de vis, apusul 
celor ce în aură-i renasc

şi trec pe  ne-ştiutul grind 
însângerând cu al lor plac

inimile ascunse-n cripte,
bulboanele în mare cerc 
de curgere, încremenite...

din aripa de demon ning
într-un ceresc dezmierd, 

pe ţeasta ţării,albe umbre 
seminţele,speranţe-n fluturi...

străfulgerând, lovind, 
şi-acoperind în jur,adâncuri

cum unei  primăveri,
viu cerul plin de aşteptări...

O  STEA  DE  TRECERE-N  NĂDEJDI 


Ei sunt săraci în sorţi, trecuţi
din zbor, în triste re-vederi

de clopote cu limbi de cer,
ale celor nesătui de vreri,

cu trupu-n linişti, fără suflet
în braţul ceţii groase strânşi,

de criză-nvinşi şi pregătiţi, 
cu ochii la căderi deschişi,

în inimi, ne-putinţe,  gem : 

îşi dau prihana -o iubire cristă 
şi tac în somn adânc şi lung,

sporind puterii şi mai mult
plimbările prelungi prin legi 

pătrunşi de ucigaşe vâlvătăi,
frământ cu glasul lătrător, 

îşi cresc regretul libertăţii -
principiile lipsei le zidesc

misteru-n cer şi-l primenesc,
cu umbre,pustiind lumina...  

Dar creşte un Luceafăr, El
şi Ea din El, Lună pe cer,

şi a-i trezi din somnul greu, 
învăluiţi de flăcări sfinte

înbobocind în flori de crin 
solarele lor buze-aprinse :

Potop de lacrimi pe morminte 
un duh regal,  în sincer schimb, 

a-i apăra un vis şi a-i  sluji,
în arme, tronul din  exil,
cu izul de pucioasă-a milei...

CU  CANDELA  STINSĂ


Să ningă cu lumină violetă,

ferestre-n ceruri roze
îşi deschid, pe brânci,

călugării din schit 
însemn pe slovele tăcute,
o pâine zilnică, cerşind...

În ea e tot câştigul 
dintr-o  banala milă... 

dar cresc din rugă, 
sus,în răsăriri adânci,
din ruga lor,tăcerea

spre sine şi-o lumină..
marii...flori şi copii, 

spre a nu fi, svârliţi 
ci doar bătrâni cuminţi,

toţi terfeliţi, slăvind
slujind pe cei ce candela
le-o sting  în cer azur
puternicii trăirilor de sus,

cei care au uitat de griji,
de cei ce s-au desprins
ca fruzele, de ramuri, 
de cei  flămânzi şi mulţi,

vorbindu-i sinelui pustiu,
de viaţa de plăcere…

că ceasul nesimţirii lor
e-n năluciri  rebele...

În loc de răsăriri în flori, 
se înfing adânc albaştri 
în nimicirea vieţii

şi-n adormirea razelor
spre libertatea ceţii !...

Pe veşnicie-s  carii,
iar viermi de suflete, 
tot mai războinici,
se tocmesc cu ele -
precum călugării din schit

cucernici şi smeriţi-
pe stârvuri, devorând poeţii ...