VIS SELENIC
Când rupi văluri vii de taine,
multe vreri urzesc în tine !..
îşi revarsă plină Luna
din topazul mării, spuma:
nimb al serii, reverii!...
Trupu-i rece de cadână ,
arde-n mersu-i de felină...
... de tăcerea-i ucigaşă,
tremură un cer livid...
Cornul safic mereu sună...
e-al Dianei şi-ţi răsună
gândul strecurat în şoapta
buzelor , întredeschis...
să-i săruți pe fragi şi pleoape
strălucirile-i granate...
păru-n vântul ei sălbatic,
îngeri albi în jur plutesc...
te îneacă-n blues lumina -
râu și te renaşti deplin...
.
Bat erinyi reci în poarta
inimii , deschide Luna !,
soare nopţilor, regină,
cucerindu-te prin zâmbet!...
- Intră, în delir, Fortuna...
din dorinţe, să-ţi dea umbra,
firul vieţii să ţi-l rupă,
cu alte vreri să te corupă!...
...se oferă, se dă toată,
nudul , de i-l treci fluid!...
Lângă stele dezvelite,
strâmte-n mijloc și-n nuri pline,
neînvins de-a lor iubire ,
le sorbi vlaga veşniciei...
porţi în aură un şarpe!...
și te-ntreci în zbor cu Luna
pe - adâncimile din astre:
Zâmbet, irişi, frumuseţe!...:
- Ne-nceputu-i feminin !…
Gheorghe Apetroae Sibiu.
Gheorghe Apetroae Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu