DIN NOU ÎN ABIS
Urci steiul în pieptiş ,
zorind spre cerul tău…
te speli cu flori şi - azur,
te curăţi în izvor
de mocirlirile păcatelor
nubile şi scabroase…
... ideile în care crezi,
în ele cazi adânc-
le simţi împrospătate !...
şoptite, le ritmezi
în inimă promisele pulsaţii-
primejdii aparente
de clipe regretate !…
îţi fluieri trecerea pe grind
aşa, albastră–sfintă :
polarul orizont de cer
din noapte îl deduci
din surle noi şi rugă
şi din cântări de harfe…
îţi limpezeşti iar zarea
cu noi magiii de taine
în lacrimi şi iluzii …
.... nocturnii licurici
ţi-apar din scorburi
mişcătoare în cuvinte
în duhul tău aprins
de nebunii şi patimi…
cerni toamnei stelele -
căderi de frunze ruginii
în al cărărilor alcov -
în mijlocul de vară
pustiuri să se culce …
le şuieri trecerea-n mister,
şoptirile în vânt pe rune
prin ramuri diamantine,
cerul smarald cu norii
reci, ecliptici în simţiri-
din fruntea lor de gheaţă
creşti raze voluptoase ...
Ridicolul e în nimic abis…
trec îngerii care-ţi slăvesc
prin zbaterea de aripi, al tău chin…
Gheorghe Apetroae
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu