ELEGII ÎN IMAGINI - SUB ZODIE
Gheorghe Apetroae Sibiu
- Ți-ai închis calea în acest amurg
prea aproape de sufletul nevindecat
al pământului, cu limpezimea ochilor -
ultimul gând în uitare: să alinţi tu
aura privirii în risipire a Lunei
când ea te- ncântă cu neantul, dezvelită
de braţele cerului, şi el un cărunt,
mereu aproape de sânii flăcării -
cum izvorul ei rămas nears de irişi!…
- E timpul opririi tale la marginea
nevăzută din cursa lungă a viselor,
din iubirea cu înalţimile din care
cu aripi solare, pe larguri deschise,
cu ochii iuţi înscânteind nefrica,
vulturul coboară în iureş
şi clonţu-şi înfinge în inima de înger,
sfârtecând-o ca pe o zare ceruită
în bucăţi sângerânde de lumină!...
-Se înfierbântă -n sărut ideile bacante
cum în freamăt sub zodie nisipul tău
bolnav de plăceri şi nelinişti...
ai chipul plumbuit în oasele crise
descărnate de carnea lumii -
şi-n miezul lor cuprins de vecii -
idol de suflet înfrigurat şi bolnav-
se rostesc semnele părinţilor !..
- alunecă din tidvă, zuruind, pământul
să crească-n necăire alte umbre
pe runa lâncedă de vreme, pe cuvinte
verdurile-nfloresc cu crinii despărţirii
pe care îi împarţi cu nevăzutul,
cel care-ţi vindecă de tainele iubirii,
în care încă crezi… Neînceputul!...
G.A.S.
Gheorghe Apetroae Sibiu
- Ți-ai închis calea în acest amurg
prea aproape de sufletul nevindecat
al pământului, cu limpezimea ochilor -
ultimul gând în uitare: să alinţi tu
aura privirii în risipire a Lunei
când ea te- ncântă cu neantul, dezvelită
de braţele cerului, şi el un cărunt,
mereu aproape de sânii flăcării -
cum izvorul ei rămas nears de irişi!…
- E timpul opririi tale la marginea
nevăzută din cursa lungă a viselor,
din iubirea cu înalţimile din care
cu aripi solare, pe larguri deschise,
cu ochii iuţi înscânteind nefrica,
vulturul coboară în iureş
şi clonţu-şi înfinge în inima de înger,
sfârtecând-o ca pe o zare ceruită
în bucăţi sângerânde de lumină!...
-Se înfierbântă -n sărut ideile bacante
cum în freamăt sub zodie nisipul tău
bolnav de plăceri şi nelinişti...
ai chipul plumbuit în oasele crise
descărnate de carnea lumii -
şi-n miezul lor cuprins de vecii -
idol de suflet înfrigurat şi bolnav-
se rostesc semnele părinţilor !..
- alunecă din tidvă, zuruind, pământul
să crească-n necăire alte umbre
pe runa lâncedă de vreme, pe cuvinte
verdurile-nfloresc cu crinii despărţirii
pe care îi împarţi cu nevăzutul,
cel care-ţi vindecă de tainele iubirii,
în care încă crezi… Neînceputul!...
G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu