g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 18 decembrie 2009

SPERANŢE SAU ILUZII?

O societate de drept, democratică şi prosperă, cu valenţe de civilizaţie, se realizează nu prin angajamente sterile, programe megalomane ori austere, ci prin tenacitatea angajării politicului în social şi prin echilibrul legislativ-executiv, permanent, în rezolvarea ecuaţiilor economice şi sociale. În contextul politic prezent, apare peremptoriu imperativul soluţionării promisiunilor electorale sociale ale formaţiunilor politice CDR, UDMR şi USD, formaţiuni care au acţionat cu abilitate publicitară, reuşind să însumeze vectorii umani, în sensul unei rezultante psihologice, pe fondul eşecului social al PDSR, în sensul conceptului de schimbare, promovat de CDR, sub incidenţa şi facilitat de exerciţiul electoral democratic.
Apare, deci, imperios necesar legiferarea guvernării societăţii prin stabilirea pârghiilor strategice ale activităţii economico-sociale la nivel naţional şi local şi promovarea unor grile severe de etică şi morală socială. Demersul este cel al demonstraţiei practice şi al rezolvării în fond, a multitudinii de promisiuni politice ce ar putea avantaja opoziţia preelectorală, devenită prin vot democratic majoritate parlamentară, dacă aceasta ar fi ajutată să realizeze , punct cu punct, programul social avansat electoratului.
Despre cum se pot soluţiona problemele sociale, s-au făcut multe referiri şi s-au făcut promisiuni care, ajunse acum la stadiul de soluţionare, sperăm să nu fie eludate. Să reiterăm doar câteva din promisiunile şi măsurile propuse în alegeri şi pentru care s-a obţinut un substanţial capital electoral, cu speranţa de a nu fi neglijate. Dar, care sunt aceste deziderate? În primul rând promovarea unor programe austere de salarizare şi de protocol pentru parlamentele şi executivele centrale şi locale; apoi, legiferarea unor niveluri maximale de salarizare, în exerciţiul negocierii şi reaşezarea salariilor personalului bugetar, rămase sub limita decenţei. Trebuie reţinut, în aceeaşi măsură, crearea urgentă a unui cadru legal pentru asanarea corupţiei, speculei, hoţiei, evaziunii fiscale şi privatizărilor frauduloase, acte antisociale, fenomene morbide generatoare de colaps economic şi social. Desigur, trebuie considerat actul promovării cadrelor în funcţiile organizatorice şi manageriale, în punctele vitale ale întregului complex economic şi social naţional şi local, in sensul integrităţii lor morale, capacităţii de mobilitate şi de receptare a realităţilor sociale, competenţei de finalizare a reformei economice şi sociale, consolidării economiei de piaţă, cu valenţe de protecţie pentru toate categoriile sociale defavorizate.
Electoratul, împovărat de sărăcie şi haos, hărţuit de lozinci, conştientizează, aşa cum a dovedit-o în alegeri, necesitatea unei atitudini responsabile a puterilor legislative şi executive faţă de condiţia cetăţeanului şi de gravitatea fenomenelor sociale, dorind, sperând, cu o unanimă putere, ca promisiunile electorale prin care el a fost câştigat, şi aceasta în dauna altor formaţiuni politice, să nu rămână în sfera propagandei şi demagogiei politice, ci să fie transferate, cât mai curând posibil, din zona politicului în cea a socialului.
Se poate realiza aceasta prin crearea unui cadru legal, care să antreneze înrolarea fiecărui cetăţean la conceptul doctrinelor democrat-creştine şi social-democrate a formaţiunilor politice parlamentare, cât şi neparlamentare pentru soluţionarea în cel mai scurt timp a multitudinii de probleme economice şi cauze sociale pentru structurarea dinamică a unei societăţi democratice, civilizate şi prospere în România.


„TRIBUNA”, Sibiu, anul CXIII, nr. 1836 din 18 ianuarie 1997
„Apel către intelectualii ardeleni” şi
„A fi sau a nu fi Antje Scmidt – Classen”

„Asupra conţinutului articolelor inserate recent în „Tribuna” intitulate „Apel către intelectualii ardeleni” şi „A fi sau a nu fi Antje Schmidt-Classen” se poate afirma răspicat că românii şi-au crescut şi înflorit numai prin ei înşişi, în vicisitudinile istoriei lor, fiinţa naţională. De aceea ei nu-şi pot lăsa pentru nimic, la discreţia oricui, productele materiale şi spiritual-culturale milenare, valorile lor naţionale.
Nimeni nu va putea să înstrăineze, într-un troc de umile favoruri şi onoruri personale sau de grup, valorile poporului. Mai mult, acestea, cu valenţe naţionale, nu pot sta şi nu pot fi lăsate de nimeni la discreţia unor elemente antisociale, care de pe poziţii diriguitoare dovedesc iresponsabilitate, incompetenţă, imoralitate şi atitudine antinaţională, aşa cum se poate deduce din mesajul articolelor publicate.
Iată, dar, în contextul relevat, un caz scăpat de sub controlul autorităţii, ajuns la un stadiu avansat de compromis social şi chiar naţional. Este vorba, aşa cum se deduce din mesajele celor două articole, de o serie de manevre ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu în raport cu mobilul contribuţiei, iniţial dezinteresat al d-nei Antje Schmidt-Classen, reprezentata unei societăţi germane, la dotarea materială a Şcolii cu internat pentru deficienţii de auz, amenajată în spaţiul robust şi somptuos al primei şcoli de fete, în limba română, din teritoriul transilvan, construită prin donaţii publice de către Asociaţiunea Astra, în parcul cu acelaşi nume, şcoala ca unul dintre edificiile naţionale româneşti culturale ale Ardealului, a devenit acum un arogatoriu patrimonial, chiar şi de pe coordonatele şantajului politic …
Personal i-aş recomanda d-nei Antje Schmidt-Classen, dacă este cumva marcată de spiritualitatea germană a acestor locuri şi de sentimentul conservării lor, să renoveze o catedrală evanghelică şi să doteze material o şcoală, de exemplu din Bruiu, şi nu un edificiu curat românesc, dar situat în centrul Sibiului. Deasemenea , d-lui inspector general adjunct Johannis Klaus i-aş putea sugera să meargă unde doreşte domnia sa în Germania şi să-şi permită să înstrăineze la oricine, dacă cineva îl va lăsa, bunuri asemănătoare din patrimoniul naţional.
Aş recomanda, totodată, autorităţilor locale să renunţe la simulacrul de concurs şi să se dezbrace de hainele politice rentiale ale algoritmului şi să promoveze în aceste funcţii numai oameni demni, integri, precum au fost Tănăsescu, Bologa, Dima ori Barcianu şi nu mediocrităţile ori trădătorii.


„TRIBUNA”, Sibiu, anul CXIV, nr. 2322, 22 octombrie, 1998
Un răspuns d-lui senator Mircea Curelea

Am parcurs articolul „Parlamentarii opoziţiei şi Legea funciară”, înserat în paginile ziarului „21-Radical”, din 9 ianuarie 1991 şi am rămas consternat de invectivele proferate de dl. Senator Mircea Curelea (P.N.L.) la adresa specialiştilor agronomi. Oare domnia sa n-a aflat până acum că aceşti oameni au dus pe umerii lor soarta pâinii poporului mai multe decenii şi aceasta în condiţiile unei agriculturi supracentralizate, fără dotare tehnico-materială? Ei au fost supuşi celor mai abjecte coerciţiuni administrative şi politice, care nu s-au mai întâlnit într-un alt domeniu de activitate. Coordonaţi de activişti judeţeni şi centrali ai P.C.R., pe bază de sarcini şi decizii dictatoriale, care contribuiau mai mult la dezorganizare decât la organizarea producţiei, până la deformare profesională, tot lor li se imputau diferenţele de producţie nerealizate până la nivelul prevederilor utopice, ori determinate de intervenţia unor factori naturali limitativi, cantităţile sustrase de unii cooperatori, sau de clica locală pe relaţii de rudenie, gaşcă, afaceri, oportunism, distrugerea culturilor cu oile „marilor bancheri ciobani”, apăraţi în faţa legii de justiţia comunistă compromisă, etc. Iată tot ce li s-a oferit „foştilor agronomi”.
În afară de a sesiza just faptul că pământul, confiscat în mod abuziv de regimul comunist, trebuie restituit proprietarilor, dl. senator Mircea Curelea oferă răspunsuri incoerente şi necalificate, atât în problematica fondului funciar, cât şi în ce priveşte activitatea specialiştilor, „foştii agronomi”, aşa cum îşi permite domnia sa să-i numească.
Din cele de mai sus se poate deduce că nu se prea cunosc problemele agricole şi funciare ale ţării. Domnia sa ar dori să-l vadă pe ţăran în locuinţe rupestre, cu unelte din epoca de piatră, sau, în cel mai fericit caz, la plugul şi sapa de lemn. Iată de ce dl. Curelea nu poate susţine necesitatea formelor de asociere a ţăranilor, pentru a lucra pământul din extravilane în sistem mecanizat, sistem care le-ar permite să utilizeze verigile tehnologice cu bază mecanizată, la majoritatea lucrărilor, în condiţiile de asolament şi rotaţie a culturilor, conform practicilor agrotehnice la nivel mondial, a le uşura munca şi obţine producţii superioare. De asemenea, dl. senator Mircea Curelea ar trebui să cunoască faptul că terenul arabil al ţării şi al judeţului Sibiu este situat în condiţii de geografie variabilă şi supus unui regim de precipitaţii neuniform ca repartizare, factori care, alături de sol, determină în mod constant şi natural diferite procese de degradare. Specialiştii agricoli, mecanici şi hidroamelioratori nu numai că nu au distrus aceste terenuri, aşa cum îşi permite să afirme dl. Curelea, dar ei au depus eforturi uriaşe ca prin tehnologiile agricole aplicate şi prin cuprinderea lor în perimetre şi în sisteme complexe de lucrări să realizeze combaterea eroziunii solului, stabilizarea alunecărilor, irigaţii, desecări, regularizări, ameliorarea însuşirilor agro-pedo-hidrologice a zeci şi sute de mii de hectare, să amenajeze, în complex, pe trupuri şi bazine, mari plantaţii de vii, pomi, hamei, arbuşti etc. şi să transfere de la neproductiv la agricol zecii de mii de hectare.
În aceste condiţii, în afară de terasele înguste şi cu pantă excesivă, neeficiente pentru amenajare şi intravilanele cu grădinile şi livezile adiacente, tot teritoriul agricol al ţării a fost amenajat şi organizat astfel încât, astăzi, nu se mai pot recunoaşte, sub nici o formă, limitele vechilor proprietăţi. Acest lucru a fost evidenţiat şi de dl. Echim Simeon, notarul şef al Notariatului de Stat Sibiu, în ziarul „21-RADICAL” din 10 ianuarie 1991. Se impune protecţia tuturor investiţiilor funciare, inclusiv a construcţiilor din fermele şi complexele zootehnice; acestea constituie valori investite din sudoarea poporului, mai mult, trebuie apărate prin lege şi valorificate superior. Numai ţinând cont de protecţia acestor lucrări să fie reconstituit dreptul de proprietate.
Şi dacă, totuşi, pe dl. Mircea Curelea nu-l interesează aportul specialiştilor agricoli la asigurarea pâinii şi a celorlalte produse agricole, inclusiv a valutei necesare pentru realizarea unor obiective industriale ceauşiste, cu scopul de a atrage la oraşe populaţia dezmoştenită de pământ, îmi permit a-i aminti că aceste produse nu s-au obţinut decât prin exploatarea intensivă a puţinilor ţărani, în majoritate bătrâni, a mecanizatorilor şi a specialiştilor agricoli.
S-ar cuveni ca domnia sa să nu-i invidieze pe specialişti, pentru acele posturi „călduţe”, ceea ce nu prea cred să fie nici în noua Agenţie Naţională Agrară. Mai raţional ar fi să gândească unde va munci în continuare posibilul excedent de cadre agricole cu 5 ani de facultate, deloc uşoară, nu mai prejos de facultatea domnului senator şi cu povara fizică şi morală a zeci de ani de muncă forţată! Poate s-a gândit domnia sa şi la o eventuală asimilare în alte domenii economice ori sociale? Aşa, poate, ar mai merge! Altfel …
Nu spunem că şi printre aceşti specialişti, ca de altfel în toate sferele sociale, nu sunt şi unii compromişi, graţie sistemului, dar majoritatea lor sunt demni şi aşteaptă cuminţi reglementările instituţiei parlamentare, care să-i considere şi să stabilească modul de muncă şi existenţă a celor care au fost cei mai oropsiţi specialişti din România. Ei sunt cei care au avut timp doar pentru a munci şi a suporta abjecţiile comunismului, nicidecum timp pentru a emigra, aşa cum l-au avut o bună parte din celelalte categorii de intelectuali români, care n-au mai reuşit să mai suporte umilinţe, lipsuri şi agresivitatea comunistă. Au stat, au muncit, au suportat vicisitudinile naturale, politice şi sociale ale unui regim absurd şi au rămas, prin munca lor, în slujba poporului, buni români.
Numai pentru acest lucru ar trebui să manifestaţi interes faţă de soarta lor, a pământului, a ţăranilor şi mecanizatorilor, de azi şi de mâine. „Foştii agronomi” vor rămâne cei mai aproape de pământ, de toate problemele şi nevoile agriculturii ţării. De ce doriţi să-i marginalizaţi, tot mai mult, până a-i dezmoşteni, probabil şi de diplomele de stat ale unor facultăţi de primă importanţă în economia unui stat civilizat, unanim recunoscute? Sau poate v-aţi gândit să le acordaţi şansa unei emigrări, ori să-i înhămaţi la plugul de lemn …


„RADICAL”, Sibiu, nr. 33, 22 ianuarie 1994
Restituiri - MELOS ŞI TOPOS ÎN CREAŢIA COMPOZITORULUI MARŢIAN NEGREA



      Emisiunile muzicale au prezentat, în ultimul timp, părţi importante din creaţia compozitorului Marţian Negrea. La locul de naştere al compozitorului (Valea Viilor, judeţul Sibiu) am beneficiat de întâlnirea cu d-l învăţător Ioan Hentea, nepot şi bun cunoscător a vieţii şi creaţiei acestui important compositor roman, de relatările exacte ale acestuia privind viaţa şi activitatea compozitorului .
      Marţian Negrea s-a născut în anul 1893 în Vorumloc(Valea Viilor), o localitate din ţinutul Târnavelor, în apropierea municipiului Mediaş. După clasele elementare, urmează la Sibiu cursurile secundare şi facultatea de teologie. Dar, graţie chemării muzicale, în anul 1913 se înscrie şi urmează clasa de violoncel a Conservatorului din Viena. Spirit patriot, animat de sentimentul întregirii naţionale, în anul 1916 părăseşte Viena pentru a se opri câteva zile în Ardeal şi a trece apoi în Regatul României spre a se înrola, alături de o suită de intelectuali, în armata română. După terminarea războiului, în acelaş an, 1918, se reîntoarce la Conservatorul din Viena, clasa compoziţie, domeniu care îl va consacra. În anul 1919 absolvă conservatorul şi este numit profesor de armonie, contrapunct, fugă şi compoziţie la Conservatorul din Cluj. După o carieră universitară strălucită şi împliniri materiale, Dictatul de la Viena îl găseşte un colaborator al armatei române şi un intelectual cu vederi naţionale. Regimul instalat la Cluj, în anul 1940, îl obligă să părăsească Clujul, împreună cu familia. După o localizare scurtă în localitatea natală, Valea Viilor, în toamna aceluiaşi an, îşi reia activitatea universitară, ca profesor de contrapunct şi compoziţie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar în paralel cea de compozitor şi dirijor.
      Memoria primul război mondial îi va marca întreaga sa viaţă şi creaţie. Una din cele mai patetice pagini ale sale „Crăciun trist” – 1916, cuprinsă în suita simfonică „Poveşti din Grui”, scrisă în 1940, în peisajul sărbătorilor de iarnă ale Vorumlocului, va evoca suferinţele părinţilor ai căror fii au murit în luptă, departe de cei dragi...
      Suita simfonică „Povesti din Grui” cuprinde în substanţă obiceiurile şi tradiţiile locului, ale satului natal, întâlnirile sătenilor pe Grui şi constituie o retrospective a melosului local, relevată de Marţian Negrea în expresie muzicală.
      Desigur, melosul şi toposul locului au înnobilat nu numai această suită simfonică, ci întreaga sa creaţie muzicală. Ce-i drept, muzica simfonică i-a înscris în palmares un număr important de lucrări printre care: Fantezia simfonică, Rapsodiile, Suita simfonică „Poveşti din Grui”; poemul simfonic „Recrutul”, suita simfonică „Prin Munţii Apuseni”, Recviemul „Palat boieresc” şi ultima sa lucrare intitulată „Simfonia primăverii” (1959).
     Cu memoria compozitorului şi îmbrăţişaţi de priveliştile de farmec ale Gruiului, înveşmântat acum mitic în culorile oliv-ruginii ale toamnei şi pregătit parcă din totdeauna pentru visare şi contemplare, ne-am transferat cu tot sinele nostru în spiritul locurilor, în strălucirile armonice ale creaţiei compozitorului, pentru a înţelege că melosul popular constituie principală sursă de inspiraţie a simfonismului classic şi a celorlalte genuri muzicale. 
     Gheorghe Apetroae, Sibiu, Valea Viilor,1994...Articol publicat în „RADICAL”, Sibiu, nr. 1034, anul 1994.
FOAMEA DE UNUL
lui St. Aug. Doinaş

Vădit sau care-i place sa se-ascundă
împovărat de veacuri e urgentul, UNUL
cu semn de uriaş în zarea-i scundă:
posibil tandru investind prezentul ...
mereu se face veşnic, îşi amână rostul
nevertical în sus si-n jos plimbare ...
negat de tot ce i se naşte-n mână
model adânc deschis ca o-ntrebare
ce stă pricina morţii, judecăţii
un crug imens de licăriri minore,
dobânda-n lacrimi de identitate
tiparul care bântuie prin toate ...
niciunde, pretutindeni, altul vine,
o mare-absenţă uneltind în toate
vădit sau care-i place să se-ascundă
multiplul UNUL, diferit de sine ...



Revista „Interferenţe”, nr. 2, 1997




LUNAE DIES

La nunta din amurg
alegi mireasă Luna;
cu lauri de raze
fruntea-i cuprinzi;
pe bolţi o-ncoronezi
în locul tău, stăpână,
azurul viu al nopţii
de umbre să-l desprinzi …

Pe drum o-mbrăţişezi
cu ceruri înflorite,
la stăvilarul zilei
buzele-i săruţi
şi, mire-al zorilor
regine, îndrăgite,
petreci, în Lunae dies,
iubit de nevăzuţi …

Luceafărul, ce-l porţi
pe crugul tău, de pază,
urmează regina
tainele să-i curme …
Ea, imperială,
l-aruncă-n mări de raze
să-l treacă fără timp,
pe locuri fără urme …

Tu ţii la el, din hău
pe faţă-l luminezi.
O, Lună, vrei în mit
straja să-ţi dispară?
Nu încerca să curmi
luceferilor vieţi,
cât razele îşi sorb
din amfora stelară …


De când răsari şi râzi
în dezmierdări de soare
ai soare în priviri,
eşti plină de visare,

iar pleoapele-ţi închizi
în tremurul de gene
al blândului Luceafăr
din revărsarea serii …

Tu, Soare, jar de glorii
cu sceptrul de lumină,
împarţi la lumea ta
lucire, libertate;
apune-l pe Luceafăr! …
mireasa să-ţi rămână
oglindă bolţii reci,
crăiasă peste noapte …

Dar el sloboade zorii –
tezaure de gene –
aprinde seninul
pe mările de ceaţă,
fură nemărginirii
cununile de stele
şi Luna din crepuscul
cu noua dimineaţă …

………………………………..

Nu totul, de pe cerul
la nunta cui petreci,
se trece-n astre vii,
oneste în lucire,
când plin e universul
de existenţe reci
pe a căror faţă sori
aruncă strălucire …

Poezii şi eseuri „Despre ne-nceput”, Editura Herman , 1992
Revista „Luceafărul” nr. 36, anul 1988

duminică, 13 decembrie 2009

Restituiri- POEZIA ÎN AREOPAG



        O călătorie de magie în frumuseţea poeziei s-a împlinit astăzi la Biblioteca ASTRA din Sibiu, prin lansarea volumelor de versuri aparţinând poeţilor: Judith Mezaros, Aurel Pantea şi Dumitru Chioaru. Dintre invitaţii directorului bibliotecii ASTRA, profesorului Ioan Mariş , am remarcat pe criticul literar Alexandru Cistelican, poeţii Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Iustin Panţa, I. R. Văcărescu, criticul Ion Dur şi autorii volumelor lansate... A. Cistelecan, moderatorul comentariilor, a descins pe domeniul postdecembrismului literar, reperând caracterul expansiv al acestui curent, în sensul recuperării cărţilor interzise, promovării scrierilor literare din exil, integrării literaturii basarabene în cea naţională, exploziei literaturii depoziţionale şi, în sfârşit , cuprinderii literaturii de cea mai evidentă relevanţă valorică a perioadei în antologia lui A. Muşina...  A. Cistelecan remarcă o ascensiune colectivă, specifică fiecărei generaţii de scriitori, urmată apoi de o disociere în individualităţi, din care fac parte şi poeţii J. Mezaros, A. Pantea şi D. Chioaru. Cărţile lor, axiale prin tematică şi structură, aşa cum remarca poetul Iustin Panţa, au primit, prin editarea la „Euphorion” şi „Arhipelag”, viza valabilităţii critice.
     I.R. Văcărescu, redactorul cărţii „Călătoria submarinului galben”, scrisă de Judith Mezaros a expus pe larg conţinutul volumului şi a prezentat critic poemele mai reprezentative... Poetul Mircea Ivănescu, după ce în numele asociaţiei scriitorilor şi a secretarului acesteia, poetul I. Mircea,  îşi exprimă bucuria întâlnirii cu poezia şi dorinţa ca lansările de carte la Sibiu să aibă o periodicitate mai restrânsă...califică poezia lui J. Mezaros autentică, de mare înălţime, iar poemul „La 75 de grade latitudine nordică” o indică pe poetă ca fiind  „personajul principal al serii”...
 A. Cistelican, raportându-se la Mircea  Ivănescu, crede că nu a exagerat cu nimic când a declarat-o pe Judith  Mezaros o „revelaţie a generaţiei 80” şi regretă necuprinderea ei în antologia lui A. Muşina, fără a umbri pe ceilalţi poeţi, ci dimpotrivă …  A. Pantea şi D. Chioaru trebuiau să fie demult clasici… ei au fost însă sustraşi de la editare în perioada când aveau nevoie de o expoziţie şi nu de stocaj...".
    Mircea Ivănescu, cunoscând valoarea certă a cărţilor lui A. Pantea s-a introdus în noul său volum „Negru pe negru” prin redarea versurilor: „ o rază neagră până la inima de Christ / a surâsului printre străluciri / ucigaşe ? … un text care nu lasă nici o îndoială asupra valorii creaţiei”. ..
    Poetul Aurel Pantea, afirmă Alexandru Cistelecan, este mai virulent decât  Dumitru Chioaru, se rupe de existenţa comună şi se aruncă direct în hăurile existenţiale ale propriului sine … este un grefier al frământărilor în adâncul finite, iată: „Această Veneţie, aceste lagune” şi „Cartea lui” sunt expresii ale unei imaginaţii de tip vizionar...  Cartea „Noaptea din zi” scrisă de Dumitru Chioaru şi editată  la "Euphorion" îi trezeşte lui Mircea Ivănescu sentimentul bucuriei şi admiraţiei pentru deschiderea poetului " spre dimensiunile copilăriei, a timpului reîntors … o reuşită de integrare a timpului pierdut" … Alexandru  Cistelecan consideră că poetul se întoarce spre" candoarea pierdută şi regăsită a copilăriei  " cu balansul şi inserţiile de natură existenţială, dramatizând, prin versul ritualic , iar turnura este melancolică...  Această poezie duce spre o „ontologizare a evidenţei, rupe poezia de existenţă şi o întoarce spre arhetip”... Universitarul Ion Dur califică generaţia, ca fiind doar o speculaţie, sesizând la Dumitru Chioaru, prin construcţia poetică şi conţinutul ideatic al poemelor înserate în volumul lansat „Noaptea din zi”, o evadare din cadrul şi tiparele formalizate ale acestei generaţii... Comentariul criticului  Ion  Dur este considerat de Alexandru Cistelecan ca fiind sugestiv, aureolează meritul, calitatea creaţiilor poetice ale acestui scriitor şi poate constitui o exegeză eclatantă asupra literaturii postdecembriste …


Cronică literară realizată de Gheorghe Apetroae şi publicată în „Radical”, Sibiu, nr. 1064, anul 1994
Eseu: OPERA OMNIA

Cine nu-şi doreşte