g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 14 mai 2011

literatura, amor aluv, gheorghe apetroae sibiu

GHEORGHE  APETROAE -   ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       


AMOR  ALUV

De ne-nceput, dezlegi mistere,
prin crini, o viaţă-n lacrimi curgi,
smulgi florii albe  alchimia
cu mâna pe clavir şi-o mângâi,
cerşind  sinei  nemărginirea!...

De prevestiri, un scos din fire,
te  plimbi pe-alei , în şerpuiri
şi-i  dăruieşti irişi, cu-vinte
la ne-nceput, balsam de crini,
eşti paznic vieţii  dure, înger…

Te dăruieşti, simţ şi-n  culori
de astre: un buchet  de  roze-
un cer  citrin , de trandafiri-
carnalic nimb pe  fruntea  ninsă -
eşti  muzei , restul  în  destin …

Crezi în  regină-ţi şi- o-ntreţii
cântându-i sonul despărţirii…
revii  în zbor  din adâncime ,
te-ngâni  cu valuri  inegale,
eşti plin de rost  şi-mpătimiri…

Legile-ţi faci, le  treci prin  tine:
trecut , prezent  şi ne-nceput…
te porţi hedonic, iar prinţesei,
să o distrezi, cânţi de nebun,
i –oferi  plăcerile –mprejur…

Orfeu  al razei, zbori în cântec
cu harul  ce i-l sorbi  luminii…
Eşti tu, cum ea, vânt de-nflorire 
şi-un  duh  de umbre-n  răscoliri -
amor  aluv , în  hăul  porfiriu…



vineri, 13 mai 2011

literatura, dorinţă, gheorghe apetroae sibiu, zboruri în abis,

DORINŢĂ

Atât ţi-ai dorit, Casandră,
din seducătorul tău Fiind:
- Jumătatea citrină şi andaluză-
lumină  siderală- femeie
cu chip de clepsidră-,
curgând  veneric prisos,
rostogolit pe pleoapele clipei,
pe vrerea –ţi , travee de infinit…
-Profetic, cerul  îţi şiruie
din al toamnei granat potir,
ne-începutul ciobit, pe irişii lui…
- Să-ţi cauţi din oricând ,oricât
tot altul, bărbatul, Fiindul,
de vrerea  lui- vrerile tale
purtat în buiecii şi chinuit…
-Muritorului, despre iubire
să-i vorbeşti cu  cu-vântul,
despre bucuria revederii
cerului gri, în mult seninul
ce din copilărie  l-a  robit…
- Să-i zâmbeşti , jumătăţii
odrăslite din jumătatea lui,
freamătând nesfiit, în surâs,
prin făptura primăverilor tale…
-Vântul întors încălzeşte
cu-vântul rece al trecerii
celui ce calcă apăsat treptele
locului din gândul tău, singur…
Îşi coboară trecutul la sufletul
zăpezilor tale aduse din  munţi
pe un pelagic  răcoros
nisip , al mulţimilor  în cânt
cu glas de rece regală lumină …
Ofelie, îi eşti, şi-i pluteşti văl
albastru pe râul din Munţii Venerei…
Însăşi, stelele, flebeţe aprinse
clocotesc frenetic de iubirea  lui …
-Casandră înţeleaptă, tu,
din inima-ţi, fioru-i sincer,
în bătătura timpului  scurs
îi  înfloreşti lui, din jumătăţi,
albi  lilieci pe ultimul drum…
crinii  zărilor tale albastre,în rest…
Din arcadele tidvei ce i-ai descoperit-o,
pe poldul părăsit în noul grind,
a răsărit şi inflorit, cerului tău,
Ne-începutul, profet al altui Fiind….


luni, 9 mai 2011

literatura, primul schimb, gheorghe apetroae sibiu


 GHEORGHE  APETROAE -  ELEGII  ÎN IMAGINI

 PRIMUL SCHIMB

E-o zbatere a cerului, roi de lumini
în zbor de  lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă,
ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor fierbinţi trăirile–
iertările-n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă-
de când răsări din al lor rug
în pale-nalte , irişi   de lumină    
din fraze anatas, din fluvii de surâs
sorbi spaima sinei în înmugurire
din potirul frunzei, dulceaţa ruginie !…
Şiroi de lacrimi, în închipuire
elitre de astâmpăr, le înlănţui firii…
Ele îţi dau fiorii din ne-linişti,
cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi, în schimb, al Lunei nimb,
smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic totul şi-al lor Tot
e fulger viu  pe crestele-n crisoberil…
s-ajungi la ele, fără să le ştii,
din valul fluorin şi zorii-n eritrin,
de milă şi ispite, urci stânca sură
şi în plutire, la cădere –n schimb
le colorezi trezia lor în rugă …
cu luviile  grele din plămada ta,
în rostul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele-n incest
în jurul tău, seduse de sublimul rest,
jurându-ţi, ştii că mint frumos,
cum nimfele-ntr-un cor de harfe
ce-ascund un gând viclean pretext…
Te plâng şi-ţi dau, în schimb din cer
răsfăţul lor – buchetul de corole :
clipe ciobite-n sărutari din urmă…
Tu însângerezi neantul şi -l  dezlegi
de razele-n plăceri înlăcrimate-n brumă…

marți, 3 mai 2011

literatura, despre ne-fiinţă, gheorghe apetroae sibiu

VIII.  ELEGII ÎN IMAGINI


DESPRE   NEFIINŢĂ


Ne-norocit,  de ea , adus
un asfinţit de blue-n semne,
turcoaz înnoroiat cu stele,
la un acord cu-n cer căzut 
stibin-cinabric, scrii în vreme…

Te văd purtat de fals  surâs
al şarpelui , pe valuri reci,
de duhul vrerilor  pătruns,
încrâncenat de ne-nceput:
sămânţa intrigii din  vid !…

Din carma Ta şi ea, rupând -
seri sfinte-n strai de ametist:
prin linişti-irişi alb cu-vânt,
Ea, Eva, lesne te-amăgise
cu carnea  mărului  adamic!…

Tu, mortul , Tu,  seducător-
oglinda  versului de-amor,
ce a primit din duhul  sfânt,
acoperi  cu un  singur  trup
nimicul bolţii…orb de-alint…

Înmieresmat de sâni desmini,
rememorându-i ei absenţa,
acum îţi  vremuie  sentinţa:
E-n  forme calde, Ne-fiinţa
cu-un decolteu aristocrat…



duminică, 1 mai 2011

literatura, despre păcatul adamic


VIII   ELEGIE ÎN IMAGINI

DESPRE PĂCATUL  ADAMIC

Copac, te creşti din tine, încă liber,
o boltă  trecătoare, lesne păstorind
dorinţa  stelelor în crise coborâri,
să-ţi  cânte  de-nălţările în  umbră…
Cu   păsări albe… pe- al tău ram,
petreci cu-vântul printre frunze
austră-nflăcărare, inimii albe, sporind…
Nu eşti copacul pentru alţii slugă,
cât scoşii din  robia ta,  îţi  cântă...

Sfinţit cu-al florilor tale balsam,
izvor  de rai şi sfinte primăveri,
îţi cauţi magic harul în misterul firii
însângerând luminile din  tine
şi  creşti vânjos,  în  prea-înalt
dai  Cercul Lunei,  nopţii strălucire
iubirii,  arcă,  mării  de turcoaz…

Copac  prin fire, înfrunzeşti bogat
la  alt  altar să arzi, de sărbătoare
prea plin în sevă  liber, în păcat
ne-în-tomnat  de  vremile-n orgii
rămâi neclătinat şi neîncovoiat,
de-al primăverilor dureri, în vii…

Îţi creşti şi  astăzi trunchi vânjos
şi stelele-s de ramul tău cuprinse
în ruginiu, cu-vântul serilor de vise
când ştii ce-ai fost,  al lumii idol,
acum un rege, mării  de  tăceri…
Pătruns de sarea lacrimii, te vrei
copacul ars  şi   biciuit de ploi ,
într-un păcat adamic,vrerii multor umbre…

Nu eşti copacul , cel în el trecut,
uscat  de ani, în rugii de pe hat !…
mai mult îţi cânţi, la cer ajungi
şi duhu-ţi  încă mai pogoară crud
ţinând de rug  şi veşniciei , pat…
Din văl de raze să-nverzeşti curat, 
pe calea sevei,  întru înflorire,
te-ntorci în cer,  din  rătăcire,
din  frunze ruginite  de  păcat…


literatura, iertare, gheorghe apetroae sibiu

VII.   SONATA ASTRELOR

 IERTARE

Lui nu-i păsa de colindul  zăpezilor mari-
cântecul  în sonanţe albe de dragoste
frumos scris de Ea, altcândva-altcuiva
şi auzit întâmplător de EL, cel nevăzut

care  nu-i păsa că  seminţele florii
scuturate pe  trecerea Lui şi a ei
de fluturii  irizaţi, rozii, verzi  şi  negri,
în zboruri fluorine  pe tremolul ierbii
pot  răsări  simţirile iernii  din zbor
în ales cu-vânt , albastre -columbe mistere!…

Dintr-un necunoscut, cu  îngerii , cunoscut,
coborând  în  frunza ruginită  de ceaţă
de pe cartea de rugă, într-o  ascunsa irugă,
păcatele  neiertate  le  înverzeau ,
unul  în unul celuilalt, şi  le iertau
cu anii  Lor gânditori, cu-vinte pe balanţă…


literatura, dezbrăcate de cer, gheorghe apetroae sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR

DEZBRĂCATE DE CER

De astrele care-n alai destinul ţi-au de-plâns
de la- nceput , din instinct, de ele te-ai rugat
pentru  ne-murirea curăţeniei copilăriei…
Acum, la semnul lor, heruvimii şi serafimii
cântă prin tine sonul bacantei, în vii ruginii..
Cerul,  pe  pământ căzut, şi-a tras  luminii
casei tale bătrâne, cortina, a nu-şi prăfui
umbrele-i lipite pe irişi de  trecere în neant
cel puţin al stelei bine- cu-vânt ” bâtăcăcea”
care, cerşindu-ţi umilinţa, fără a-ţi vedea
rădăcina, putrezind, desfată suferinţa ta..ha!

După  cu-vintele-i  aprinse stins, te ridici,
le apuci silabe lungi ce ard în ditiramb…
şi le strângi cu braţele bolţii, când calde
când  reci, în curse cereşti, în zile, te întreci
pe fiecare, lăudând-o de ne-ntoarcere-n crini...
nu vrei decât a-i dansa în flăcări destinul
unic, golul în tine, de cele lumeşti, prea plin,
deşertându-se tăcere albă în cele fireşti…

Pe locurile  înalte, de prea multă laudă,
şi de plimbări de ne-cunoaştere, flăcările,
când le săruţi şi mângâi, sună -n simţire sălbatic…
în adâncul tău cad la rugă, triste astrele…
Tu le  rupi  pâlpâirile , ca pe un vreascul în fum
şi le cuprinzi imensul, din gând, să le abaţi
cum pe femeile bătrâne de ne-împlinire
ce aşteaptă-n agora, năucind de lipsa iubirii…
Stelele dezbrăcate de cer îşi caută drum…