g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 9 septembrie 2011

literatura, botez stelar, gheorghe apetroae sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR
.
BOTEZ   STELAR

Alergi în voinţa umbrelor 
tale  tinere şi lungi,
în ton cu iubirile zeilor
vrerii serene,
cu stafia obosită
de un liber avânt,
înfricoşat de înfloriri,
zestrea eritrin a serii...
sorbi soarelui,
de poftă, licorile,
şi te împărtăşeşti
cu un  rest de cu-vânt,
mir de botez, flori roze
pe sâni,
din pocalul oliv, ascuns
sub linţoliul blue
selenic,
rămâi  în abis,
argatul vremelnic,
paznic de stele, 
de blânde flăcări,
gornind îndelung
un crez, re-vederii...
Eşti cornul pe lunci,
credinţe, trezind
în dansul carnalic..
un vals de plăceri
sânilor stelelor, grei 
de aprinse chemări,
săruţi înalţimea smaragdă
a mării înflorită
în plete, cu stele
şi grumazul  stibin,
desmin de lumini
cu dinţii canini,
în ghiare de-alint...
prin pajişti regale,
vânatul ţi-i pradă
creier cosaşul,în iarbă, 
calul verde războinic,
galopând slujitor
cu copitele vremii...
prin rouă desculţe,
ciutele-n visuri
cu vreri de arginţi,
vernale-n şoptiri,
preferă livezile
cu înfrunziri  ruginii, 
- cerul de ametist 
 în chinul de valuri
certat  de albastru
 şi-aprins cu banalul,
de nevoi, torturat 
 şi dez-moştenit,
tot  rob al  iubirii 
şi  mai îndrăgostit,
plin de mari gelozii
 şi  de păcătuiri...
ţii stelele-n  frâie
şi le cerţi, în furii,
le îmbunezi şi le creşti,
în alte sublime trăiri…
să  le  ucizi...
le iubeşti  şi mai mult,
în pază, le-adormi,
cu ură şi teamă,
cu prea multe ne-linişti
infantil şi   agil
în somnuri prelungi,
călăreşti pe destin
nadirul hedonic,
iubindu-l, iubind
primejdii, nevoi..
în sine ascunse,
 jocuri, în alte culori,
 eşti o fiară acum  
şi-alergi cu sfârşitul,
bucuros  îl petreci
în nesom "metron"treci
în zbor fluture sfânt,
purtând vrerile luminii
 spre alte sublime poftiri,
şi lacrimi pe irişii
ce înfloresc în cer
covor pe  mormânt,
acoperit-preamărit,
ca un mitropolit,.
ca o dimineaţă continuă, 
sufletul razei să-l săruţi
pe crini şi absurd:
Sunt ochii tăi  înlăcrimaţi,
sub pleoape aprinşi,
de-al stelei amor ,
păcătos ales,  nedorit…











III.  TEMPLE ÎN FLĂCĂRI                                                                       
   
VOINŢA  CU-VINTELOR  TALE

Lor,  nespus, nimic nu le-a rămas!...
acum  întorc, în ei, pe toate părţile
veacurile  şi,  în ele, o  axis mundi !...
vor  descoperi graţii în susurul  teluric
al izvoarelor, în rădăcinile fragede
ce au crescut  în roze corole, faţa zorilor!
Fiorii dragostei, în răsfăţul angelic,
valuri cinabre  din slobozirea stelelor
în mume, azi,  cresc voinţa cu-vintelor tale…


MATERNITATE    I

În  maternitate, simţirile  copilăriei
se trezeau  rest al  vieţii tale puţine,
geniu de Eden din visul  luminii
Tot aici, de lungi aşteptări, obosite
cloceau reptilele   genii fără aripi,
în zboruri  de cuvinte muzicale, lungi
odrăsleau  puii agonici ai şarpelui,
cei aproape sugrumaţi de plasa
paianjenilor, nervii veroci ai cenuşii-
o  urzeală  vie de  hematice flăcări
din slava înţelegerii celui  puternic ……

ÎNCREDERE

Să-ţi aduci aminte de o frumuseţe...
te agaţai cândva de îngerii catedralelor...
ei păzeau  singuri  slăvile voinţei
în ferestrele spre livezi, deschise
să cânte odată cu ploile reci, în ei,
cântecele adânci, chiar prea adânci,
mai mult decât sonore, din aprilie:
soboare madone  ale  zenitului
în nedespărţirea târzie de amintire,
de veacul maternităţilor de lumină,
o credinţă  precoce adastă în ei
fiorii din armoniile adâncului... 
vreri neîncăpătoare  în simboluri...

ÎNCEPUT  DE  ZBOR

Puii  golaşi, răstigniţi de ferestrele
tainelor, strajuiau  astralul di-mprejur...
silabiseau  muzical, zborul stelelor
cu limbajul de rutină al cobrelor....
le picura  din gene, voinţa-n cenuşa
de înfiripare a aripei pe cuprinsul
de sânge  proaspăt  în cunoaştere,
spre limpezirea durerii din alegere:
începutul de zbor în pretutindeni...


GELOZIE

Din copilăria ta, iubeşti  naivitatea,
scoţi cu-vintele uitate în ea, trezii,
dansându-le între maxilare voinţa!...
ele dispar existenţe în cerneală regală
pe papirusul cunoaşterii  incerte:
balsam de prostie virgină în armonii,
ori răutatea nedreptăţii tale din inimă
la intrarea în libertatea supremă,
bine-cuvântată, în ea, de farmecul firii...
cum şi când îşi ascunde crocodilul
oule în nisip, în locuinţa fecundă a  razei,
sau în grămada de frunze ruginii
ori putrede, lavă- cenuşă de gelozii...
despărţire solemnă de o fericire  fecundă....


IV. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI –

ZIDUL FLORILOR  DIN  ETER


De când pe  locuri  de obârşii, norii călători
de amintiri, adeseori,  îţi trec şi îţi petrec
cu chip de flori , tăceri, în dor, sporind
livezilor bătute în blesteme, muguri, în absint...
te aciuieşti prea lesne-n triste  convertiri...
Că ei  se duc banal şi cad, să  geamă-n val
tot mai împătimiţi de-albastru şi mărgean...
În tine, mai  ales, trec în  carnale ploi,
te leapădă de umbre,  geamăt şi noroi,
de-nsângerările cu-vântului vieţii  înapoi...

Da ! că tu şi - aici de mult trăieşti în flori
şi-n dorul lor: cuprins în spiritul de graţii...
ca să te ştii zidit  în rangul tău de zeu
îţi prelungeşti în clipe verzi, scara vieţii,
s-ajungi la harul duhului curat din astre,
încreştinat de loc, păşind pe lespezi aspre,
copilul, ieri  rebelul , azi declarat  ateu,
un asasin de umbre  şi - axinite  ceţuri
din poposirea în trăirea lor,  un răsărit,
acum, întru  cu-vânt,  efebul libertăţii!..

Aici,  de mult te porţi  şi  te simţi bine,
cer în balsam de gânduri blue şi roze,
eşti valu-n chin, ne-linişti  de arcoze
pe irişi, nesătul de desfătări  re-bele,
de viaţă , beat , de cer şi vrerile eterne.....
ţinutul ţi-i  de griji , al  cerbului rănit,
străin, în schimb, de valul rece-al serii ,
în strajă razei:  înger de regret cuprins,
un tot mai duh, din al lui duh născut
să  izvorăşti în inimi, să sporeşti în semn,
luminii să dai sens  şi  chip,  iubirii ţel
prin fiecare pas, te-nşeli şi-nşeli destine!..



joi, 1 septembrie 2011

literatura , zbor în nemărginiri, gheorghe apetroae sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS


ZBOR ÎN NEMĂRGINIRI


E  rodu-n creştere din tine,
stareţ  posac cu gând viclean !…
ajuns la schimbul ei sfârşit,
noi vieţi, împărtăşind
cu nopţile, pe alte stele reci,
iubind în ne-mpliniri,
cu-vintele  le-nzepezeşti :
troian de grije şi  amor…
Nu eşti copacul acela
ce pierea  de alte vreri uşor …
Copac vânjos ,veghezi
pe tunet, fulgere şi ploi
cu inima-ncâlcită-n legi,
în geamăt şi-n xilinice trăiri,
clopot ceresc vibrând
 nădejdile din  alte răsăriri…
Ţi-arunci poverile
 în mâna cerului şi-n schimbul lor,
de freamăt eşti cuprins,
de duh celest şi de lumini…
absorbi avid, din tot
ce n-a  ajuns la  alte rădăcini,
plăcerea  cerului, o boltă
e-a ta coroană  cu-l ei  chip
şi uşă casei tale , iubirilor
adânci când  tu ţi le  deschizi,
un stâlp de templu-n care îngeri
cântă sfinte melodii
şi aripile îşi desfac la zborurile
tale , în  nemărginiri…

literatura, iertare, gheorghe apetroae sibiu

DORINŢĂ


 
Atât ţi-ai dorit, Casandră,
din seducătorul tău Fiind:
- Jumătatea citrină şi andaluză-
lumină  siderală- femeie
cu chip de clepsidră-,
curgând  veneric prisos,
rostogolit pe pleoapele clipei,
pe vrerea –ţi , travee de infinit…
-Profetic, cerul  îţi şiruie
din al toamnei granat potir,
ne-începutul ciobit, pe irişii lui…
- Să-ţi cauţi din oricând ,oricât
tot altul, bărbatul, Fiindul,
de vrerea  lui- vrerile tale
purtat în buiecii şi chinuit…
-Muritorului, despre iubire
să-i vorbeşti cu  cu-vântul,
despre bucuria revederii
cerului gri, în mult seninul
ce din copilărie  l-a  robit…
- Să-i zâmbeşti , jumătăţii
odrăslite din jumătatea lui,
freamătând nesfiit, în surâs,
prin făptura primăverilor tale…
-Vântul întors încălzeşte
cu-vântul rece al trecerii
celui ce calcă apăsat treptele
locului din gândul tău, singur…
Îşi coboară trecutul la sufletul
zăpezilor tale aduse din  munţi
pe un pelagic  răcoros
nisip , al mulţimilor  în cânt
cu glas de rece regală lumină …
Ofelie, îi eşti, şi-i pluteşti văl
albastru pe râul din Munţii Venerei…
Însăşi, stelele, flebeţe aprinse
clocotesc frenetic de iubirea  lui …
-Casandră înţeleaptă, tu,
din inima-ţi, fioru-i sincer,
în bătătura timpului  scurs
îi  înfloreşti lui, din jumătăţi,
albi  lilieci pe ultimul drum…
crinii  zărilor tale albastre,în rest…
Din arcadele tidvei ce i-ai descoperit-o,
pe poldul părăsit în noul grind,
a răsărit şi inflorit, cerului tău,
Ne-începutul, profet al altui Fiind….


literatura, nemărginiri,gheorghe apetroae sibiu


literatura, nemărginiri, gheorghe apetroae sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS


NEMĂRGINIRI

marți, 16 august 2011

Literatura, După o rătăcire, Gheorghe Apetroae Sibiu

   VIII.   ELEGII ÎN IMAGINI

4. IV  . DUPĂ  O  RĂTĂCIRE


Am revenit psalmodiind cântări
în nopţile de linişti, sub salcâmi…
Cu buzele emfatice, de aşteptări,
am sărutat pe cer, polară, fruntea ta
de lut  al rătăcirilor prin vene
şi părul tău vâlvoi, învăluit de nori
de dezmierdări : platonice - aurori,
l-am răsfirat  pe înspumate ape!...
Cu tâlc, femeie, ţi-am zâmbit,
să mă primeşti în raza ta de-atunci,
în ea să uit şi-n ea să-n văţ
cum să-nfloresc un crin sălbatic,
sângerând pe seară diafanul astru…
cum să iubesc şi cum să aromez
în pâine miezul zilei mai carnal,
cum să-l dezbrac de gândurile rele,
în oase drepte, rătăcind cu demonii
pe  vântuite  înnoptate creste
şi-n lanul plin de maci albaştri,
de cercul crucii, umbra răstignind,
apoi de braţul flăcării s-o prind
şi-n zborul grav  de fluturi albi,
să-mi uit de cât am fost iubit
de zei, de vânt, de îngeri şi de flori,
de ne-nceputul de balsam - sedus,
al vrerilor ninsori prin mine rătăcite…
în cercul sângelui , săpând cuvinte,
să pot  a evada din nepăsarea clipei,
să-n văţ s-ajung din nou supus
sub straja –n zorii altor neputinţe ,
sedus  de crug, de  nimbul unui nor
păstorul îngeresc şi, turn bătut de vânt,
căzut ecou a câte-s ne-mplinite,
să sap în sufletu-mi aprins, morminte…

Fălticeni , 11.04.1965




luni, 4 iulie 2011

Literatura, Poezia Anei Maria Puşcaşu, Gheorghe Apetroae Sibiu

Cenaclul literar„ Pavel Dan”şi poezia Anei Maria Puşcaşu

                   de  Gheorghe Apetroae Sibiu




    Mai înainte de abordarea poeziei Anei Maria Puşcaşu, postată în paginile Web ale revistei” Tiuk”,o  iniţiativă personală pe care mi-am propus-o în această intervenţie, voi aminti, cu permisiunea membrilor Cenaclului Pavel Dan, şi  de ultima  şedinţă de cenaclu, din 12 mai, a.c..
În această şedinţă şi-au prezentat ultimile lor creaţii, Alexander Stoicovici (proză) şi Marius Aldea (poezie). Aşa cum a consemnat Eliana Popeţi, în cronica ultimei şedinţe de cenaclu, creaţiile acestora au fost abordate critic de majoritatea membrilor cenaclului. Proza lui Alexandar Stoicovici este relevată, ca interesantă prin temă, dinamica şi magnetismul atitudinal, prin tenta unei ficţiuni şi prin psihologia personajului Margareta, dar cu loc pentru o abordare mai socratică şi onirică a acţiunii  ( Eugen Bunaru), cu loc pentru relaxarea dialogului (Ioana Duţă), pentru creşterea valenţelor personajului (Octavia Sandu), reducţia lentorii acţiunii (Eliana Popeţi), explorarea onticului (Marian Oprea, Remus Lazăr, Alexandru Colţan) şi pentru acumularea experienţei în creaţie (Florin Donţu). Cât priveşte poezia lui Marius Aldea, aceasta se caracterizează  prin forţa expresiei estetic - literare, principiilor arhaice- rurale, lirismului autentic şi  fanteziei lexicale cu substrat prozodic ( Eugen Bunaru), prin dinamica contrastului (Bogdan Cazacu), prin evidenţa filonului popular (Eliana Popeţi) şi  definirea principială a contrastelor ontice (Alexandeu Colţan, Alexandar Stoicovici).  În activitatea cenaclului “ Pavel Dan”  creaţiile celor doi  scriitori, Alexander Stoicovici şi Marius Aldea sunt relevate  în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane, în cadrul întâlnirilor literare de creaţie şi  receptare critică a literaturii contemporane cu valenţe axiologice, care pot amprenta pozitiv  literatura  timişoreană şi nu numai.
 Aruncând privirea pe postările Web  ale revistei Tiuk, nu am putut să nu remarc textele versificate ale Anei Maria Puşcaşu, recunoscând-o ca fiind una dintre colaboratoarele redutabile ale cenaclului “ Pavel Dan”. Mi-a atras atenţia ecartul literal al introspectivei imagistice, dialogul socratian între lăuntricul versificat, cu accente ludice şi onirice şi realismul social exteriorizat în semantica textului.  Descoperim , la Ana Maria Puşcaşu, o tipologie a subiectivităţii literale estetizate pe undele policorde ale cotidianului social. Se relevă aceasta, în poemul “ patru şi şaptespe dimineaţa” ,în “huruitul fabricilor de bere din care ies  oameni mirosind puternic a drojdie”, dar şi în apreciabila
 depărtare a lăuntricului sensibil subiectivizat de metalogica contrastelor telurice ontice, de devenire interioară a poetei. Prin reuşita sa, de a ancora facil de spaţialitatea îmagistic-receptoare a cotidianului, cvasisocialul visceral ”fabricile de bere cresc, se multiplică”, în idealizarea  condiţiilor intelectuale ale poetei . Contrastul se realizează prin  extrapolarea lăuntricului sensibil , din spaţialitatea dimensională anabasică, sensibil- profundă, de factură sentimentală întelectuală, în cea a  unei  bodegi de mahala care “prind conturul unui  bărbat bărbos care cântă la vioară”, antipod în registru oniric, nonangelic. Se eludează, astfel, trecerea şi  se substituie în text cu armoniile arhaice, se elimină misterul şi se înlocuieşte cu icoanele realităţii cotidiene: ” încerc inutil să îmi scot bani/de la bancomat şi cineva/care păzeşte terasa mă priveşte buimac”,prin instantanee în clişee emoţionale. Se remarcă în structura versificaţiei , un discurs prozodic, cursiv şi dinamic, cu puţină metaforă, dar care este complementat de elemente abstracte, intuitive ce diluează sensibilitatea, dar  pentru agenera un magnetism al relativităţii tematice, polisemantic,caracterizat prin raritatea epitetelor.  Imagini care generează starea de claustrare: ” autobuzele cu primul schimb…dube înalte umplute până la refuz”,  te sustrag din cadrul discursului poetic şi te extrapolează în  necuprinsul zenit din ţinuturile celeste ale unui lirism indus antinomic. Dorinţa de a petrece cu liniştea rurală, glacială, introducerea de clişee într-un text cu principii şi structură, apolinice, adus în tr-un registru al versificaţiei unui cotidian banal, cu reflexii slabe asupra toposurilor metalogice , fără eluvii sinctatice, o parodiere a onticului aleatoriu şi iubirea cea  maternă se realizează în exhibări ale stărilor viscerale, fără acea sacralitate angelică din registrul luminii apofantice: ” aş vrea doar să mă opresc/şi să vomit cu fruntea sprijinită/de suprafeţe reci/asta ar fi cu adevărat liniştitor/”o exced din spaţialitatea spiritului cosmic şi din zona reflexiilor gnomice: ” vânzătoarele ies să măture trotuarul/acasă mă aşteaptă ei/sau poate nici nu ştiu că ajung/”. În acelaş text, în strofa următoare, poeta mută scena, din relativitatea derizoriului, în zona eroticului: ” …ce bine ar fi să ne întâlnim /din întâmplare într-un oraş din sud/şi acolo să petrecem împreună…”, într-un alt cadru, de o evidentă  expresivitate, obţinută  prin ludismul dintre candid şi incisiv, uneori încifrat: ” şi acolo să petrecem împreună/…/numărând pisicile care străbat piaţa/”, în orizontul citadin premonitiv , în lipsa onirismului juvenil şi al farmecului pitoresc  al locurilor natale.   În poemul “ ultimile zile”  se relevă  lirismul indus într-un vers cu accent  ludic, al cromelor crude: ” dâre de soare ca un fum gros”,cu persistenţa mirosului “ miroase aproape mai mereu a castane coapte”şi prezenţa asonanţelor ”izbucnirea alarmelor în parcare”. Sun acestea motive de eludare a magicului, pe care-l completează cu elemente olfactive şi optic- apolinice, fără armoniile ispititoare ale celestului, cu un filon de realism metaliterar, cu tentă de solitudine în registrul combinatoriu real - mister - magic, în unicitate , până la agresivitate în forţarea metaforei prin  componenta dialectică  a  solitudinii.
 O retorică contextuală  este motivată de ”atingerea costumelor ignifuge/ de pereţii  scărilor de bloc,/în mijlocul zilei/ ”. Staticul şi apocalipticul este indus în vers spre a genera un nou cadru ontic,cu disoluţia antinomică a unicului, prin translaţia în angoasă şi  finitudine:  ” pot să rămân aşa ore în şir/ în apartamentul ăsta neaerisit/ s-ar putea să faci cancer la …/şi să mori/ bună-ta tot cancer la… a avut/…/ sau o să înnebuneşti/ ca mă-ta să le moşteneşti pe amândouă/…/ ”. Interesant  este , prin fantezia poetică  şi tema temporalităţii, şi poemul “ poţi să tragi din ţigările lor”. Se relevă aici,  o tensiune a condiţiei de vulg urban ,în toposul de mahala”/.. acolo la capăt te-ai opri/ bărbaţi ar ieşi în stradă/s-ar strânge în jurul tău/”, desigur, cu subsidiarul factorial al promiscuităţii sexuale”, într-un registru al transfigurărilor semantice: “ s-ar strânge în jurul tău / şi te-ar privi / te-ar obliga să tragi din ţigările lor / să bei din paharele lor/”, sensuri sublimate în ironie şi umor, în introspecţii psihice , cu sentinţe erotice, în încifrări reflexive : ” cineva m-ar privi în ochi,aşteptând/” .        Intervenţiile critice pe textele prezentate nuanţează şi identifică   universul creaţiei acestei poete,   definit de forme de stil şi de principii  gnomice autentice,  raportat la structurile geno- tipologice literare postmoderne, şi îl configurează politematic  sinchorologic şi sindinamic.
          Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente  ludice, reflexive, antinomice şi erotice, dar, nu mai puţin, de numeroase  locuri comune .
     Autenticitatea sistemului sau, alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme literare, generează tonalităţi armonice, dar şi stridenţele din aritmicitatea  disonantă a  versului, identifică numeroase sintagme  în fluxul reverberaţiilor noetice şi în abordarea celestului. Asistăm, în
    structura versificaţiei textelor Anei Maria Puşcaşu,  la un vizionarism sugestiv al imaginilor, în policromii astrale, la contraste de  sustentaţie şi căderi tensive. Încărcătura metaforei, generată de  expresii plastice, până la pictural-sculpturale, reflexivitatea şi  raţionalitatea discursului, intruziunea numeroaselor elemente valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor  mediului- paideic - cultural, spre cel maieutic- socratic, în dialogul categorial dintre lăuntricul anabazic şi cotidianul banal,  toate aceste mijloace stilistice  exprimă, la poeta Ana Maria Puşcaşu, un spirit al devenirii autentice, lucid, cu sensibilitate poetică , profunzime  şi suflu de geniu în emergenţă, ce îi conferă, indiscutabil, identitate în marele curent literar postmodernist  şi   vocaţie, în  cercul  larg al intelectualităţii timişorene  .

 Cu stimă şi urarea de noi succese literare, cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae Sibiu.