„ … APA IZVORÂND DIN MAGNOLII …”

„Imagini în arhipelag”, o autentică vibraţie a poetului „geniu”, Radu Leluţiu, care, numai la 17 ani, pornit pe drumul luminii, fericit ales, urcă astral, beneficiind de toate înzestrările necesare unei rostiri de o extraordinară complexitate şi frumuseţe. Şi nu întâmplător, expunerea creaţiei sale în şedinţa cenaclului „Vladimir Munteanu” din 14 ianuarie 1994, în faţa unui auditoriu remarcabil, să amintim doar câteva personalităţi literare: Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Iustin Panţa, Dumitru Chioaru., ş.a., a declanşat, aşa cum remarca Dumitru Chioaru, „o adevărată temere pentru scriitorii consacraţi …”. Poezia suprarealistă, plină de incantaţie, imaginile care se contopesc cu melosul universal, rostirea gravă, limbajul orfic, magia unui spirit metamorfozat în podoabe de lumini şi umbre, depăşesc examenul furcilor caudine propus de Iustin Panţa”. Acesta din urmă, cum şi M. Grancea îi repera „cuvântul” într-un spaţiu magic, hermeneutic, în preajma lui Saint-John Perse. Creaţia lui Radu Leluţiu, spune Mircea Ivănescu, a transcens „de la neverificat la cea de scriitor profesionist … textele sale sunt neliniştitoare, înfricoşător de mature. Intensitatea cu care sunt scrise e perplexantă … acum câţiva ani în urmă se descoperea la Sibiu, Iustin Panţa, acum Radu Leluţiu … ne bucură că putem evoca aici, într-un timp relativ scurt, două personalităţi poetice”. I. R. Văcărescu îi apreciază creaţia drept arborescentă, reflexivă şi cu mult suprarealism şi iluvii ivănesciene, marcată de lirism. Livia Mircea deosebeşte esenţele creaţiei lirice în imagini ce vin să condenseze, în metafore, iluminarea. Tatăl poetului, scriitorul Alexandru Leluţiu, deconspiră, afirmând că „în spatele textelor stă credinţa pură a adolescentului pios, violentat de cotidian şi similitudinea creaţiei lor în anxietate, imaginism, amândoi pornind de pe tărâmul filosofiei-ritmul imnic, nitzschean, „poezia fiind cea a lui Garcia Lorca”. Rodica Munteanu, acceptând apropierea poetului de S. J. Perse, nu este de acord cu desconspirarea. Ion Mircea, în excursul său, eclatant, deduce … „în laboratorul poetului nu uneltele trebuie să rămână în pudoare ci spiritul poeziei … acest poet este un zeu şi a decela miza creaţiei sale este o impietate. Rainer Maria Rilke nu-şi semna ultimele sale poeme – fiind scrise de îngeri şi Dumnezeu … poezia lui Leluţiu este o litanie spusă cu o voce paradisiacă, exponentul culturii adamitice. Raportându-l critic la S. J. Perse, el „nu ar avea ceva în plus, ci ceva al lui, o rostire cu prospeţime de fruct exotic …”. Poezia lui Radu Leluţiu, declară Mircea Posada „este o cristalizare în diamante, fiecare faţetă reflectând un univers”.
Să observăm, deci la Radu Leluţiu, evadarea dintr-un spaţiu interior pentru a ilumina, chiar dacă uneori discontinuu, într-un imaginism erudit, metaforic prin transubstanţializări netransparente şi inversiuni semantice încărcate de gerunziu şi de laitmotive, precum lumina, întunericul, pietrele, cascadele, marea, vântul … , pentru a-şi proiecta conştiinţa valorii sale poetice pe o spirală asimptotică, spre ubicuu.


„RADICAL”, Sibiu, nr. 1044, anul 1994