CÂNTĂREŢUL NEGRU DIN COVORUL SPANIOL


În salonul de protocol al Societăţii Medicilor din Sibiu, pus la dispoziţie prin graţia d-nei. dr. Rodica Muntean, s-a desfăşurat şedinţa Cenaclului literar „Vladimir Munteanu”. O audienţă remarcabilă a fost onorată de editorul englez, doamna Brenda Walker care, începând din anul 1994, a publicat la FOREST BOOKS 20 de volume de poeme şi studii literar-filozofice, aparţinând scriitorilor români M. Eminescu, M. Eliade, I. Caraion, I. Stoica, M. Sorescu, I. Miloş ş.a., volume difuzate, prin reprezentanţe, în toate marile centre culturale ale lumii. Desigur, hobby-ul Brendei Walker fiind Eminescu, acesta a fost publicat într-o traducere engleză care a reuşit să redea valoarea operei şi să repereze locul său în literatura universală. Cenaclul a fost onorat şi de prezenţa poeţilor Angela Marinescu şi Paul Daian, precum şi a redactorului Mariana Hriş de la cotidianul naţional „Azi”.
Referindu-se la cei doi poeţi invitaţi, domnul Ion Mircea a relevat-o pe A. Marinescu, un nume de referinţă al poeziei româneşti, iar pe Paul Daian, una dintre cele mai spectaculoase apariţii în poezia ultimului deceniu. După expunerea de către poeţi a textelor reprezentative şi după intervenţia de spirit a filologului I. I. Buzoianu cu privire la problematica curentelor literare şi încadrării creaţiilor prezentate, lect. univ. I. Mariş, în excursul său, consideră creaţia Angelei M. „o încercare de deconstruire a realităţii, apoi o raportare expresionistă şi un refuz al simbolurilor, o întoarcere la arhetip”. Prin tematică, ideaţie şi structura literară, A. Marinescu este adusă lângă Fundoianu „un mare neliniştit, cu o premoniţie a apocalipsului”. I. Mircea consideră că „în timp ce la Fundoianu se observă premoniţia, la Angela M. se simte prezenţa şi depăşirea”. Iustin Panţa consideră „un truism faptul de a se raporta o poezie de clasă la apocalipsă”, pentru că o conţine implicit, iar prin harul de a mânui ideile şi a le conferi miză, creaţia ambilor poeţi se constituie în lecţii pentru cei care se hazardează pe drumul apocalipsei”. Lect. univ. Dumitru Chioaru, din lectura volumului „Structura nopţii” scris şi revendicat de poetă ca reprezentativ, deduce „valenţele unei creaţii net superioare generaţiei sale, expresioniste, cu o viziune de apocalipsă, arma mistică care se consumă în momentul scrierii cu o intensitate încă necunoscută poeziei feminine”.
Ion Mircea relevă „ la amândoi impresionează durata discursului, rămân ei şi egali cu însăşi”, desigur, referindu-se la „Poemul roşu” de A. Marinescu, scris în maniera lui Garcia Lorca şi la poemul „Cântăreţul negru din covorul spaniol” scris de Paul Daian (volumul „Iohan”). Personal, voi considera că la A. Marinescu apocalipticul este gradual, asimptotic spre o finalitate entropică (Satul). Evident, se observă şi o retragere din cotidian după o încercare de iluminare, dar fără dispariţia totală din orizont (Dimineaţa de vară). Viziunea sa, dincolo de apocalips, este mistică, prometeică, de eludare a destinului chiar la mijlocul trecerii (Podul), dar şi trinitară, de geneză prin arderea apocaliptică (Zi de iarnă), cu o dialectică a ontologicului în proiecţie trinitară pe coordonate materiale (pozitive), spirituale (câmp negativ) şi antitetice (iluminarea): Poveste de iarnă – acel sacerdoţiu al cuvintelor pentru eliberarea din somatic şi de recunoaştere (avidia), pentru o pace spirituală (Ultimul spectacol). „Este o comunistă convinsă, dar numai în întuneric”, regretând persistenţa comunismului în roşu, în vis, în biserica strâmtă şi în leopardul gratiilor, în melcii care lungesc distanţele macabre şi în „o sărăcie mai roşie decât vinul (Poemul roşu). „Pe lespezi stau îngerii” Angelei Marinescu, dar aceeaşi îngeri îl poartă pe Paul Daian spre un orizont al claustrărilor penitenciare (Sanatoriul neîntrecut). La P. Daian „viaţa este umedă şi roşie, întunericul luceşte”. În poemul „Cei doi bătrâni”, vinul negru este „vinul care pătează”, un concept apocaliptic cu infuzii de iluvii oculte, care angoasează … „ieri vrăjitoarea cu cap de porţelan a deschis uşa şi apoi a închis-o”, sau o neîncredere în schimbare „la marginea oraşului se bea sânge din … capetele revoluţiei” (Să vă amintească poetul), ori o aşteptare a vieţii apolinice cu sentimentul infinitului în degenerescentă „plante uscate şi o noapte intensă”.
Pe ambii poeţi îi perplexează somnul social prelungit, lipsa unei atitudini demne faţă de condiţia umană, iar lipsa salvării prin credinţa creaţiei constituie nonsensul existenţial şi iraţionalitatea vieţii.


„RADICAL”, Sibiu, nr. 1091, anul 1994