LITERATURĂ ESEISTICĂ --- GHEORGHE APETROAE - SIBIU.
„Tipologia energiilor culturale”, ---Exegeză la poemul ELENEI CHIRIAC, intitulat „ ÎMPREUNĂ „ din volumul „SIMŢURI”----
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă , în peisajul parnasian, o întâlnire dorită între trunchiurile viguroase a doi copaci , parcă cuprinşi de simţirea şi neliniştea unei apropieri eterne şi de înflorirea lor narcisică, de o unificare astrală mereu aşteptată şi imposibilă. În acest cadru, poeta Elena Chiriac se constituie interfaţă existenţială şi îşi exprimă liric dorinţa depăşirii unei banale prezenţe antropice, de trecere permanentă din cotidianul existenţial solitar ingenuu în sistemul celest, cel al iubirilor cosmice împlinite...---Acestui sistem angelic, poeta, în exerciţiile creaţiei sale, îi încearcă mereu, şi sisific, construcţia, cu o metaforă de nesfârşită proprie lumină , dar binomul rămâne nerealizat, definind, astfel, tipul său de condiţie existenţială solitară , evidentă în registrul poetei- selenic ,orfic şi apolinic. . --- Se observă , în versul său, accentele auctoriale ale creaţiei, obţinute prin relevarea prezenţei comune şi permanente, dar antinomice, a abundenţei unei lumini glaciale-hibernale, în frecventele ninsori apolinice, de “fluturi de lumină” şi a teluricului-partener glacializat, şi aceasta încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, mereu spiritualizate, înspre depăşirea trecerii, la care se angajează poeta.. --- Se deduc din lirismul versului său, stările în devenire ale unei persoane determinate de o încadrare topologică aleatorie într-un sistem metafizic apolinic-teluric, raportarea sa la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa-I înalt- spirituală , cu reveniri la stări de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual şi determinate , în fond, de partenerul dorit implicat şi mereu glacial, neprezent.--- Solitudinea spiritual-angelică este bine-cuvântată de poetă în versuri de un lirism estetizat, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…/, dar şi, fenomenologic,înlocuită printr-o posibila eluviere a teluricului într-un ontologic panteist - împreună, şi pe care încearcă să o confirme în versurile, precum : //” sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ .//--- Existenţa glacială, urmărită natural de apocaliptic , a unei ierni eterne, de care poeta se teme, o poate regresa, rupând glacialul monocord dar numai prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul ideal din glacialitatea sa în Totul şi în unicitatea Totului, la un act de erotism, de principiu spiritual. Acest act seducător, în creaţia sa lirică ingenuuă, Elena Chiriac ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, pentru reuşita unirii angelismului său apolinic cu seninătatea cosmică apofantică, presupusă uneori,a partenerului: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de-un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/căpruie, albastră, verzuie şi iarna s-o scoatem din fire!/”---Acest act holistic , dorit şi mereu gândit de poetă, al unificării astrale şi desăvârşirii cosmice,în locul trăirilor reci , mereu pregătit a avea loc între cele două principii universale metafizice antinomice - de tipul material – nous reverberează, chiar şi imaginar, în existenţialul său. Ea ştie să îl versifice cu un plus de lirism şi tandreţe şi să-i confere o factură luciferică , încât îşi poate echilibra, astfel, balanţa existentului. Tot ea ştie să-şi învingă facil anxietatea, ieşind din claustrarea solitudinii prin proiectarea, cu lumina spaţiilor temporale, cea a stelelor ce înflăcărează reci abise şi limitează apropierea,din durere, din regretul iubirilor trecute şi din principiul finitudinii,din drama singurătăţii, unui sens existenţial ritmat orfic cu sonoritatea armonizată a propriilor cuvinte , semne şi sensuri cosmice,în locul platitudinii cotidiene, un traiect hiperbolic Din anabazicul acestui spaţiu intelectual , poeta ne va dezvălui metafizica sa, gândind în principii cosmice versificate, la împărtăşirea cu noi a creaţiei şi alterităţii, reuşind, astfel, ruperea indiferenţei telurice, cvaziprezente în cotidian, prin actul comunicării lirice cu universalitatea.. …http//gheorgheapetroae.blogspot.com- poezii şi eseuri.
„Tipologia energiilor culturale”, ---Exegeză la poemul ELENEI CHIRIAC, intitulat „ ÎMPREUNĂ „ din volumul „SIMŢURI”----
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă , în peisajul parnasian, o întâlnire dorită între trunchiurile viguroase a doi copaci , parcă cuprinşi de simţirea şi neliniştea unei apropieri eterne şi de înflorirea lor narcisică, de o unificare astrală mereu aşteptată şi imposibilă. În acest cadru, poeta Elena Chiriac se constituie interfaţă existenţială şi îşi exprimă liric dorinţa depăşirii unei banale prezenţe antropice, de trecere permanentă din cotidianul existenţial solitar ingenuu în sistemul celest, cel al iubirilor cosmice împlinite...---Acestui sistem angelic, poeta, în exerciţiile creaţiei sale, îi încearcă mereu, şi sisific, construcţia, cu o metaforă de nesfârşită proprie lumină , dar binomul rămâne nerealizat, definind, astfel, tipul său de condiţie existenţială solitară , evidentă în registrul poetei- selenic ,orfic şi apolinic. . --- Se observă , în versul său, accentele auctoriale ale creaţiei, obţinute prin relevarea prezenţei comune şi permanente, dar antinomice, a abundenţei unei lumini glaciale-hibernale, în frecventele ninsori apolinice, de “fluturi de lumină” şi a teluricului-partener glacializat, şi aceasta încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, mereu spiritualizate, înspre depăşirea trecerii, la care se angajează poeta.. --- Se deduc din lirismul versului său, stările în devenire ale unei persoane determinate de o încadrare topologică aleatorie într-un sistem metafizic apolinic-teluric, raportarea sa la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa-I înalt- spirituală , cu reveniri la stări de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual şi determinate , în fond, de partenerul dorit implicat şi mereu glacial, neprezent.--- Solitudinea spiritual-angelică este bine-cuvântată de poetă în versuri de un lirism estetizat, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…/, dar şi, fenomenologic,înlocuită printr-o posibila eluviere a teluricului într-un ontologic panteist - împreună, şi pe care încearcă să o confirme în versurile, precum : //” sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ .//--- Existenţa glacială, urmărită natural de apocaliptic , a unei ierni eterne, de care poeta se teme, o poate regresa, rupând glacialul monocord dar numai prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul ideal din glacialitatea sa în Totul şi în unicitatea Totului, la un act de erotism, de principiu spiritual. Acest act seducător, în creaţia sa lirică ingenuuă, Elena Chiriac ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, pentru reuşita unirii angelismului său apolinic cu seninătatea cosmică apofantică, presupusă uneori,a partenerului: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de-un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/căpruie, albastră, verzuie şi iarna s-o scoatem din fire!/”---Acest act holistic , dorit şi mereu gândit de poetă, al unificării astrale şi desăvârşirii cosmice,în locul trăirilor reci , mereu pregătit a avea loc între cele două principii universale metafizice antinomice - de tipul material – nous reverberează, chiar şi imaginar, în existenţialul său. Ea ştie să îl versifice cu un plus de lirism şi tandreţe şi să-i confere o factură luciferică , încât îşi poate echilibra, astfel, balanţa existentului. Tot ea ştie să-şi învingă facil anxietatea, ieşind din claustrarea solitudinii prin proiectarea, cu lumina spaţiilor temporale, cea a stelelor ce înflăcărează reci abise şi limitează apropierea,din durere, din regretul iubirilor trecute şi din principiul finitudinii,din drama singurătăţii, unui sens existenţial ritmat orfic cu sonoritatea armonizată a propriilor cuvinte , semne şi sensuri cosmice,în locul platitudinii cotidiene, un traiect hiperbolic Din anabazicul acestui spaţiu intelectual , poeta ne va dezvălui metafizica sa, gândind în principii cosmice versificate, la împărtăşirea cu noi a creaţiei şi alterităţii, reuşind, astfel, ruperea indiferenţei telurice, cvaziprezente în cotidian, prin actul comunicării lirice cu universalitatea.. …http//gheorgheapetroae.blogspot.com- poezii şi eseuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu