Gheorghe Apetroae, poem din ciclul „Cântarea luminii”
FILOZOFIA TRECERII
Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mari celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii; prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,
apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor …
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului de treceri troienit;
smaralde de mister –
vii, zorile din ne-nceput …
Interferenţe, nr. 6, 1998
miercuri, 27 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu