LUNAE DIES
La nunta din amurg
alegi mireasă Luna;
cu lauri de raze
fruntea-i cuprinzi;
pe bolţi o-ncoronezi
în locul tău, stăpână,
azurul viu al nopţii
de umbre să-l desprinzi …
Pe drum o-mbrăţişezi
cu ceruri înflorite,
la stăvilarul zilei
buzele-i săruţi
şi, mire-al zorilor
regine, îndrăgite,
petreci, în Lunae dies,
iubit de nevăzuţi …
Luceafărul, ce-l porţi
pe crugul tău, de pază,
urmează regina
tainele să-i curme …
Ea, imperială,
l-aruncă-n mări de raze
să-l treacă fără timp,
pe locuri fără urme …
Tu ţii la el, din hău
pe faţă-l luminezi.
O, Lună, vrei în mit
straja să-ţi dispară?
Nu încerca să curmi
luceferilor vieţi,
cât razele îşi sorb
din amfora stelară …
De când răsari şi râzi
în dezmierdări de soare
ai soare în priviri,
eşti plină de visare,
iar pleoapele-ţi închizi
în tremurul de gene
al blândului Luceafăr
din revărsarea serii …
Tu, Soare, jar de glorii
cu sceptrul de lumină,
împarţi la lumea ta
lucire, libertate;
apune-l pe Luceafăr! …
mireasa să-ţi rămână
oglindă bolţii reci,
crăiasă peste noapte …
Dar el sloboade zorii –
tezaure de gene –
aprinde seninul
pe mările de ceaţă,
fură nemărginirii
cununile de stele
şi Luna din crepuscul
cu noua dimineaţă …
………………………………..
Nu totul, de pe cerul
la nunta cui petreci,
se trece-n astre vii,
oneste în lucire,
când plin e universul
de existenţe reci
pe a căror faţă sori
aruncă strălucire …
Poezii şi eseuri „Despre ne-nceput”, Editura Hermann , 1992
Revista „Luceafărul” nr. 36, anul 1988
La nunta din amurg
alegi mireasă Luna;
cu lauri de raze
fruntea-i cuprinzi;
pe bolţi o-ncoronezi
în locul tău, stăpână,
azurul viu al nopţii
de umbre să-l desprinzi …
Pe drum o-mbrăţişezi
cu ceruri înflorite,
la stăvilarul zilei
buzele-i săruţi
şi, mire-al zorilor
regine, îndrăgite,
petreci, în Lunae dies,
iubit de nevăzuţi …
Luceafărul, ce-l porţi
pe crugul tău, de pază,
urmează regina
tainele să-i curme …
Ea, imperială,
l-aruncă-n mări de raze
să-l treacă fără timp,
pe locuri fără urme …
Tu ţii la el, din hău
pe faţă-l luminezi.
O, Lună, vrei în mit
straja să-ţi dispară?
Nu încerca să curmi
luceferilor vieţi,
cât razele îşi sorb
din amfora stelară …
De când răsari şi râzi
în dezmierdări de soare
ai soare în priviri,
eşti plină de visare,
iar pleoapele-ţi închizi
în tremurul de gene
al blândului Luceafăr
din revărsarea serii …
Tu, Soare, jar de glorii
cu sceptrul de lumină,
împarţi la lumea ta
lucire, libertate;
apune-l pe Luceafăr! …
mireasa să-ţi rămână
oglindă bolţii reci,
crăiasă peste noapte …
Dar el sloboade zorii –
tezaure de gene –
aprinde seninul
pe mările de ceaţă,
fură nemărginirii
cununile de stele
şi Luna din crepuscul
cu noua dimineaţă …
………………………………..
Nu totul, de pe cerul
la nunta cui petreci,
se trece-n astre vii,
oneste în lucire,
când plin e universul
de existenţe reci
pe a căror faţă sori
aruncă strălucire …
Poezii şi eseuri „Despre ne-nceput”, Editura Hermann , 1992
Revista „Luceafărul” nr. 36, anul 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu