RELEVAREA TIPOLOGICĂ A PERMANENŢEI FLORISTICE DIN AREALUL GEOBOTANIC VALEA ORLATULUI - SCORUŞETU – CRINŢ - VALEA TILIŞCUŢEI – DEALUL CĂŢĂNAŞ –PÂRÂUL CERNAVODĂ SĂLIŞTE
Ing. dr. Gheorghe Apetroae, Sibiu
1. Covorul vegetal şi relaţia cu factorii ecologici din areal
Covorul vegetal aparţine etajelor altitudinale: depresionar, colinar-piemontan şi montan, pe care sunt dispuse subetajele de specii lemnose şi ierboase dominante şi codominante. Pe fundalul acestor subetaje de vegetaţie primară, sub forma de brâie neregulate se interpun areale fitocenotice secundare. Acestea s-au format după defrişarea masivă a pădurilor, fiind constituite din fitocenoze de pajişti secundare şi din fitocenoze primare (relicte), care mai continuă să populeze doar biotopurile hidromorfe.
Comparând asociaţiile identificate pe baza elementelor fitocenozelor furnizate de releveele floristice realizate în fiecare staţiune fitocenotică, în întregul areal geobotanic, precum şi pe baza indicatorilor biologici, ecologici şi economici, ca verificare a tipologiilor de pajişti rezultate pe baza studiului floristic prezent, s-a constatat încadrarea din punct de vedere geografic-stratigrafic, edafic-floristic şi biotopic - antropic a fitocenozelor.
Datele obţinute din studiul fundamental al arealului floristic sunt descrise în comunicarea “Caracterizarea din punct de vedere floristic al pajiştilor permanente din depresiunile Sălişte-Sibiu şi din munţii Cibinului, joşi şi mijlocii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, 1998”. Această caracterizare s-a efectuat prin realizarea de relevee prin metoda geobotanică pe itinerar, în principal, în 41 de staţiuni fitocenotice, corespunzătoare celor 41 biotipuri principale, identificate în areal. Pentru a concluziona asupra rezultatelor cartării floristice tipologice, se relevă, mai jos, zonalitatea vegetaţiei, pe subzone şi etaje. Se identifică în arealul cercetat următoarele etaje de vegetaţie:
Arealul depresionar al pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar, cuprins între altitudinile de 473-550 m.
Arealul perimontan al zonei pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţie ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 550-700 m.
Arealul zonei montane joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi al vegetaţiei ierboase secundare, specifice, cuprins între altitudinile de 700-1000 (1100) m.
Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag şi răşinoase (Fagus silvatica Picea excelsa, Abies alba) şi al vegetaţiei secundare, cuprins între altitudinile de 1100-1250 m.
Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul (subzona pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprinsă între altitudinile de 1250-1417 m.
Se dezvoltă, în continuare, etajarea vegetaţiei secundare din arealul cercetat.
1.1.Etajarea vegetaţiei din zona depresionară Sălişte-Sibiu.
Fitocenozele de stejărete şi gorunete (Quercetum robur herborum), situate la altitudini între 473-550 (600) m, formate aricetic din speciile Quercus robur, Quercus petraea şi în subsidiar: Carpinus betulus, Ulmus foliaceea, Tilia tomentosa, Acer campestre, Fraxinus excelsior ş.a. (ex. Pădurea Bărcu Roşu). Din punct de vedere al vegetaţiei erbacee secundare, pe terasele depresiunii predomină speciile Agrostis capillaris, Festuca pratensis, Andropogon ischaemum, Poa pratensis, Lolium perenne, Dactylis glomerata, iar în zona luncilor frecventează speciile de Agrostis alba, Arrhenatherum elatius, Anthoxanthum odoratum, Festuca sulcata, Alopecurus pratensis, Holcus lanatus. În zonele cu exces de umiditate din lunci şi de pe terase sunt frecvente speciile hidrofile: Carex sp., Ranunculus sp., Phragmites communis, Juncus efusus, Tifa latifolia ş.a.
Pe baza releveurilor floristice realizate în staţiunile fitocenotice 1, 2, 3, 4, 12, 13, 14, s-au determinat următoarele tipuri de pajişti:
Tipul: Agrostideta capillaris colina, facies: Agrostideta capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului)
Tipul: Agrostideta capillaris – Festucetum rupicole (pajişti de iarba câmpului cu păiuş sulcat)
Tipul: Arrhenathereto – Triseteta flavescentis –facies: Arrhenatheretum elatioses typicum (pajişti de ovăscior)
Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izuri)
Tipul: Phragmitetum australis – Typhetum latifolie (pajişti de mlaştini)
Arealul perimontan al zonelor pădurilor – subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 550-700 m, de tipul Querceto – Fagetum asperulosum.
La altitudinile cuprinse între 550-700 m se întind pădurile de stejar, în amestec cu gorunul şi fagul, în toată zona periferică nordică a Munţilor Cibin, reprezentate tipologic prin asociaţiile de Querceto – Tilietum fagetosa – caricetosum, în arealele cu expoziţie sudică şi în treimea superioară a versanţilor cu alte expoziţii (Dealul Furcilor) ( Puşcaru-Soroceanu E., 1966) şi asociaţii în amestecul cu carpenul, de tipul: Quercetum cerris - sessiliflorae carpinietosum (Puşcaru-Soroceanu E., 1966), în biotopurile mai umede, de la baza plantelor şi pe versanţii nordici. Şi într-un caz şi în celălalt, alături de fag şi stejar, în arealul de facies piemontan participă Carpinus betulus, Tilia tomentosa, Fraxinus excelsior, Acer campestre, Betula verucosa ş.a.
În locul gorunetelor de diverse compoziţii, în acest subetaj platourile şi jumătăţile superioare ale versanţilor sunt ocupate într-o bună parte de Festuca -păiuş sulcat, în asociaţii de tipul Agrostideto capillaris-Festucetum sulcatae (rupicole) E. M. Cs – Kaptalan, 1962, 1964, şi care sunt exploatate în majoritatea cazurilor ca păşuni, în timp ce la baza teraselor, pe terasele depresionare şi în luncile înalte ale râurilor s-au instalat fâneţele de păiuş, iarba câmpului şi firuţă. Tot în acest subetaj, pantele abrupte, pietroase, cu expoziţie sudică sunt populate de pajişti xerofile, în general degradate prin păşunat şi slab instalate floristic -erbaceu - lignis-forest din cauza proceselor de diluviere-denudare coluvială şi proluvială, în condiţiile pantelor excesive şi regimului de precipitaţii abundent (Dealul Căţănaş, Dealul Furcilor ş.a.). În pajiştile permanente încheiate ale acestui subetaj predomină speciile de Agrostis capillaris, Festuca sulcata, Festuca pseudoovina, Festuca pratensis.
Ca asociaţii ierboase secundare întâlnim codominanţa speciilor Agrostis capillaris, Festuca pseudoovina, Festuca sulcata, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum şi Tymus sp., în asociere cu alte specii: Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Taraxacum oficinale, Euphorbia cyparisis, Centaurea jacea ş.a., în asociaţii de tipul:
Tipul: Agrostis capillaris collina, facies: Agrostideto capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului).
Tipul: Botriochloetum ischaemi (pajişti de bărboasă)
Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă).
Arealul zonei montane joase, zonă constituită din etajul (subzona() pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi a vegetaţiei ierboase secundare, specifice, cuprinsă între altitudinile de 700-1000 m. Făgetele predomină partea centrală altitudinală a arealului situat pe colinarul pericarpatic nordic al Munţilor Cibin, formând făgete pure, de tipul Făgetum rubrosum montanum, facies: Fagetum caricetosum, expoziţiile nordice, şi de facies: Fagetum festucetosum (Puşcaru-Soroceanu E., 1960) pe celelalte expoziţii.
Spre limita superioară a subetajului fagului, care sustenează până la altitudinea de 1100 m gradientic, determinate de expoziţia nordică a versanţilor, se întâlnesc păduri masive de fag în amestec cu bradul, de tipul: Piceto - Fagetum oxalidosum normale, de facies: Piceto - Fageto oxalidosum, pe expoziţiile nordice şi de facies: Piceto - Fageto luzuletosum, pe celelalte expoziţii. În acest subetaj, defrişarea făgetelor şi a făgetelor în amestec, au dus la instalarea pajiştilor de Festuca rubra de tipul Festucetum rubrae – Agrostidetum capillaris (Horv, 1951), prin intermediul unor serii dinamice, incluzând şi buruienişurile înalte de pădure. Aceste pajişti, de tipurile: Festuceto - Agrostideta montana; facies: Festuceto (rubrae)- Agrostideto capillaris rhinonthetosum, Agrostideto - Cynosurethum montanae, facies Agrostideto capillaris - Cynosurethum cristati; facies: Agrostideto capillaris - Nardetosum stricta montana; facies: Agrostideto capillaris - Festucetosum rubrae submonatanum şi tipul de fitocenoză Agrostideto montana; facies: Agrostideto capillaris - Leguminosum submontanum; subfacies: Agrostideto capillaris-Genistum Tinctorie et sagitalis montanum, sunt utilizate în cea mai mare parte fâneţe de o singură recoltare şi constituie baza furajeră a unei zootehnii tradiţionale foarte bine dezvoltate în zonă, aşa cum s-a relevat în studiul social economic. Dar menţinerea acestor pajişti la tipologia actuală este condiţionată de întreţinerea acestora şi exploatarea anuală, prin cosit şi păşunat raţional. Se semnalează, totuşi, abandonarea multora dintre fâneţe şi scăderea presiunii păşunatului în această zonă, aspect care se manifestă pe 30-40 % din suprafeţele de pajişti ale cestui subetaj. Această situaţie conduce, de la un an la altul, la instalarea speciilor de Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Carex pallescens, Luzula pilosa, Oxalis acetosella ş.a., precum şi a vegetaţiei forestiere primare (exemplu pajiştile de la Fântâna Mărului, Dosul Orlatului, Dosul Şurilor ş.a.). Buruienişurile de solul Lupului (Clinopodio - pteridietum, Dihor, 1975) sunt indicatori ai acestor tip de evoluţie.
Fitocenozele din acest etaj forestier, mai sus etajate, au fost remarcate în releveele floristice practicate în biotipurile staţionale 6, 19, 29, 21, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 31, 39, 40, 41. Releveele, unul sau mai multe în fiecare areal, consemnează speciile indicatoare, dimensiunile fenologice, creşterea, abundenţa, frecvenţa, prezenţa-constanţa, factori care determină structura şi dinamica fiecărei cenoze din areal.
Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită din etajul (subzona) pădurilor de fag şi foioase (Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba) şi al vegetaţiei secundare, cuprins între altitudinile de 1100-1250 m. Fitocenozele din acest areal, denumit şi subetajul nemoral al pădurilor de fag şi răşinoase, au în compoziţie, alături de Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba şi alte specii lemnoase, precum: Ulmus montana, Acer pseudoplatanus, Betula verrucosa, Corylus avellana, formând pajişti de tipul Piceto abieto - Fagetum et foliota compozite.
Speciile erbacee de pajişti permanente ale acestui etaj floristic sunt reprezentate de Festuca rubra fallax, Agrostis capillaris, Nardus stricta, Poa nemoralis, Poa violacea, Deschampsia caespitosa, iar în zonele cu exces de umiditate sunt reprezentate de speciile Carex juncus ş.a. Asociaţiile acestui subetaj sunt de tipurile: Festuco Agrostideto capillaris montana - subfacies: Festuceto rubrae, tipul: Agrostideto capillaris deschampsietosum cespitasae; tipul Festuca - Agrostideto capillaris montana - facies: Festuca (rubrae) Agrostidetum capillaris montana - subfacies: Festuceto (rubrae)- Agrostidetum capillaris nardetosum, tipul Festuca (rubrae)-Agrostideto capillaris montana - facies: Festuceto (rubrae) – Agrostideto - luguminosurum montanum; subfacies: Festuceto rubrae - Agrostideto capillaris trifolietosum pratense et repens. Faciesurile tipologice pratologice au fost identificate prin releveele floristice din tipurile staţionale 30, 32, 33, 37 şi 38.
Se observă, în acest etaj floristic, înlocuirea speciilor de Agrostis capillaris şi Festuca rubra fallax ş.a., urmare a exploatării iraţionale şi acidifierii solului acestor pajişti cu Nardus stricta (Violo declinatae - Nardetum ), pâlcuri de afinişuri (Campanula abietinae - Vaccinietum, Arsene, 1998) şi tufişuri scunde de ienupăr (Campanula abietinae şi Juniperetum, Arsene, 1998), cu o biodiversitate specifică scăzută.
Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 1250-1417 m, denumit şi subetajul boreal al pădurilor de conifere, reprezentat tipologic de molidişuri, secondate de Acer pseudoplatanus, Sorbus aucuparia, Poplus tremula şi mai rar de Abies alba, Fagus silvatica şi Betula verucosa, de tipul Picetum oxalidosum normale montanum, de facies: Picetum pseudooxalidetusum, pe soluri scheletice cu expoziţie N şi de facies: Picetum luzuletosum, pe celelalte expoziţii.
Faciesurile protocenotice sunt determinate de frecvenţa mai mare a speciilor Nardus stricta şi Festuca rubra fallax, în detrimentul speciei Agrostis capillaris, potrivit relevărilor floristice în biotipurile staţionale 34, 35 şi 36, şi se identifică prin asociaţiile de tipul Nardeta stricta montana - facies: Nardetum stricta - Festucetosum rubrae montanum, facies: Nardetum diversiherbosum montanum şi tipul Deschampsieta caespitosae, facies: Deschampsieta caespitosae nardetosum strictae. Această evoluţie dinamică compoziţională, determinată de exploatarea parţială şi iraţională a pajiştilor din subetaj (Crinţ, Tomnatic, Poeniţa Cacovei, Dealul Bănceştilor, Poeniţa Orlatului), şi de acidifierea pronunţată a solului, conduce la instalarea asociaţiei de tipul: Deschampsieta cespitosa - Carpaticum, de facies: Deschampsieta caespitosa nardetosum stricte (II S 36).
Asociaţii de pajişti (fitocenoze: azonale, intrazonale şi alte microfitocenoze)
Vegetaţia zonală este reprezentată de zăvoaiele de Alnus glutinosa, instalate pe soluri criptospodice, în fitocenoze de tipul: Stellario nemori - Alnetum glutinosae (Kastner, 1938, Lohm, 1957), însoţite de buruienişuri înalte de Telekio speciose - Petasitetum albae (Beldie, 1967), cât şi de G. Arsene, 1998. În locul acestor buruienişuri înalte, dacă se reduce vegetaţia de Alnus sp. în locul pajiştilor de Agrostis stalonifera se instalează pajişti de tipul Rorripo sylvestri - Agrostidetum stolonifere (Moor, 1958, Ober et Müller, 1961, cât şi de G. Arsene, 1998), sau ca păşuni degradate prin păşunatul excesiv, de tipul Junco - Mentetum longifoliae (Lohm, 1953). Astfel de staţiuni, în depresiuni cu exces de umiditate şi pe pante domole cu izvoare de suprafaţă (Dosul Cetăţii-Sibiel), pâlcurile de Molinia coerules (Peucedano - molinietum, Boscaiu, 1965) formează pajişti înalte, împânzite de buruienişuri, de Filipendula ulmaria, sau de pâlcuri de Betula pendula. Ca tipuri de microfitocenoze, în întregul areal cercetat, în cadrul tipurilor de asociaţii zonale, s-au identificat: tipul Poeta bulbosae - facies: Poetum bulbosae- Mixtum compositum; tipul: Cynodonteta - Agropyreta repentis, faciesul Agropyretum repentis et diversi herbosum, tipul: Thero herbeta - facies: Polygonatum bistortae - cirxetosum oleraceae; tipul: Cirsieto - Symphietum officinale; tipul Geranieto pratensis - veronicetum longifolie; tipul: Poetum palunstris - Pramitetum communis; tipul: Calamagrostetum pseudophragmites - Typhetum angustifolia; tipul: Caraicetum elate - Juncetum effusae et conglomerate; tipul: Equisetetum palustre; tipul: Phragmites australis; tipul: Typhoides arundinacea; tipul: Deschampsia caespitosa - Juncus effusus; tipul: Geranium sanguineum; tipul: Asplenieto (rupestris) - Campanuletum carpatica ; tipul: Poeto (minoris)- Achilleetum schurii; tipul: Aconietum repellas; tipul: Veratretum albae - montanum - tipul: Urticetam dioici - montanum; tipul: Holcetum irnatae; tipul: Agrostidetum albae; tipul: Calamagrostetum arundinacea altimontanum.
Aceste tipuri ocupă suprafeţe relativ mici şi sunt determinate în special de presiunea antropică (culturi, fertilizări excesive, păşunat excesiv) cât şi de factorii ecologici specifici biotipurilor hidromorfe, acide, bazice, de degradarea terenurilor şi realizarea unor complexe de soluri, cu influenţe fitocenotice specifice.
În continuare mi-am propus să tratez tipurile de pajişti mai frecvente în arealul cercetat.
Pajiştile de ovăscior au o valoare nutritivă ridicată, având un conţinut, în substanţe nutritive, de 5,3-10 % P.D. şi 63-78 % U.N., (P. Burcea, 1963).
Măsuri de îmbunătăţire şi exploatare
Pajiştile de ovăscior se folosesc ca fâneţe, de cele mai multe ori, ca fâneţe de două coase. Datorită capacităţii ridicate de otăvire, planta dominantă Arrhenaterium elatius poate să dea 3-4 coase într-o perioadă de vegetaţie.
Exploatarea prin păşunat a pajiştilor cu ovăscior, chiar numai pe o perioadă scurtă de timp, cum ar fi păşunatul primăvara devreme, determină degradarea pajiştii.
Pentru sporirea producţiei pot fi utilizaţi cu succes fertilizanţi organici. Gunoiul de grajd, administrat la un interval de 2-3 ani, în cantitate de 20-30 t/ha asigură producţia de 20-25 t/ha m.v. În fiecare an. Fertilizanţii minerali, cu azot, sporesc producţia şi îmbunătăţesc calitatea nutreţului.
De remarcat faptul că o bună parte din fâneţele de ovăscior se găsesc în livezile cu pomi şi în contextul diminuării presiunii antropice în localităţile dina areal, confirmată de studiul demografic, acest sistem de cultură agro-pomicolă trebuie menţinut în zonă. Aceasta presupune aplicarea unui sistem tehnologic care se referă la sol şi la pomi, în prim plan situându-se aplicarea fertilizanţilor organici şi minerali. Fertilizarea constituie măsura principală în vederea obţinerii de producţii mari de fructe şi, implicit, obţinerea unor producţii mari de fân, în condiţiile unor tehnologii ecologice, cu excluderea utilizării pesticidelor în perioada de vegetaţie şi practicarea ogorului negru pe rândurile de pomi şi benzile înierbate între rândurile de pomi.
1.2. Caracterizarea ecologică şi fitocenologică a asociaţiilor de pajişti permanente din arealul cercetat
Tipologie: Investigaţie şi evaluări pratocenotice:
6.3.1.A. Tipul de pajişte: Agrostideto capillaris collina - facies: Agrostideto capillaris – Festcetosum, heterophylae (pajişti de iarba câmpului).
Este identificată cu grupa tipologică 18 – Festucetalia valesiaceae.
B. Chorologie. Această fitocenoză face parte din grupa de asociaţii instalate în pajişti uscat reavăne, oligotrofe, pe terasele depresionare, cu soluri reavăne şi în luncile de câmpie. Sunt răspândite în zona forestieră, subzona gorunului şi urcă până la 700 de metri, în zona gorunului şi fagului, dar arealul optim de răspândire în zonă este la altitudini cuprinse între 471-500 m, pe locurile teraselor plane şi pe terenurile în pantă cu expoziţii diferite.
C. Sinecologie. Acest tip de pajişte, de obicei, pe soluri mai reavăne, sau mai puţin reavăne (în perioada precipitaţilor intense) şi uscate (în perioada secetei îndelungate), slab acide sau neutre, uneori scheletice, pseudogleizate, pe argile, luturi şi nisipuri argiloase, oligotrofe. Fitocenoza s-a identificat în baza releveurilor botanice realizate în sectoarele cadastrale Sălişte, de pe terase şi lunci (94,117,114,115,116,112,120,121,118,137,134,133, 143,146,145,176,150,153,140), precum şi în fâneţele cu pomi, nefertilizate, pe aceleaşi tipuri de sol, din intravilanele localităţilor Orlat, Fântânele, Săcel, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş şi Tilişca, în extravilanul Orlat, din sectoarele cadastrale Orlat (18,30), şi extravilanul Tilişca, în sectoarele cadastrale 24,25,26,28.
Din profilul executat în fâneţele “Ciocârlia”, situate la vest de satul Săcel, în U.S.19, profil 485, solul fiind sol brun, podzolit, pseudogleizat, pe argile, argilos, au rezultat următoarele caracteristic edafice ale biotopului. Solul este situat pe terasa superioară a depresiunii Sălişte, cu roca mamă constituită din argile, cu apa freatică la adâncimi mai mari de 5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Ap – 0,-20 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, poros, moderat compact, trecere clară;
E1 (w) – 20-32 cm: Brun cenuşiu, cu pete cenuşii, poliedric angular mic, slab structurat, poros, moderat, compact, trecere treptată, bobovine punctiforme şi pete ruginii;
EBt (w) – 32-38 cm: Brun gălbui, pătat ruginiu, poliedric angular mare, slab structurat, fin poros, compact, bobovine şi pete ruginii;
Bt1 (w) – 48-95 cm: Gălbui pătat ruginiu (marmorat), prismatic mare, slab structurat, fin poros, foarte compact, pete ruginii şi bobovine;
Bt2 (w) – 95-150 cm: Gălbui ruginiu, fin poros, prismatic, foarte compact, bobovine şi pete ruginii.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) Ebt (w) Bt1 (w) Bt2 (w)
Adâncimea (cm) 0-20 20-32 32-48 48-95 95-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 11,4 9,7 2,3 5,5 5,5
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 34,6 35,3 25,7 24,5 26,5
Praf (0,02-0,002 mm) % 22 22 17 19 16
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 32 33 55 51 52
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 46 47 78 73 -
Schelet % - 1,47 - - -
Textura LL LL - AL AL
pH (H2O) 6,05 6,17 AL 6,6 16,94
Humus % 2,37 1,99 6,5 - -
P mobil (ppm extract) în A 10,85 7,52 - - -
K mobil (ppm extract) în A 13 13 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,15 11,09 21,79 21,79 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,43 9,54 10,65 8,43 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 23,85 20,63 32,64 30,22 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 55 53 67 72 -
Caracteristici generale
Solul prezintă un profil adânc, coloritul, de la brun deschis la cenuşiu în Ap, la gălbiu ruginiu în Bt2 (w). Textura este lutoasă în partea superioară (conţinutul în argilă fizică este de 46 %) şi argilă lutoasă în adâncime. Drenajul extern este lent şi foarte lent iar stagnarea apei din precipitaţii este determină de prezenţa orizontului Bt bogat în argilă şi determină o umiditate ridicată în partea superioară a profilului de sol. Solul este oligobazic având gradul de saturaţie în baze v=55 % şi slab acid, având pH în suspensie apoasă de 6,05, cu un conţinut redus în humus în stratul de la suprafaţă, 2,37 %, mijlociu aprovizionat în fosfor (10,85 ppm extract) şi mijlociu aprovizionat în potasiu (13 ppm extract), asimilabile. Solul este afectat de procesul de podzolire şi pseudogleizare.
Compoziţie floristică şi sinmorfologie
Pajiştile de Agrostis capillaris se caracterizează printr-o participare a gramineelor, predominând cele de fâneaţă, cu participarea importantă a speciilor de Agrostis capillaris, Festuca sulcata şi Festuca rubra, demonstrează prezenţa acestor specii în arealul lor de răspândire, totodată şi plasticitatea largă a speciei dominante (Agrostis capillaris), faţă de condiţiile ecologice. Pajiştile de Agrostideto capillaris sunt considerate ca intermediare între cele stepice şi cele din zona montană (Cs. Kaptalan, 1971). Biodiversitatea specifică ridicată şi cerinţele ecologice, relativ diferite, ale speciilor care o compun, evidenţiază tipul de staţiune cu condiţii medii. În aprecierea abundenţei-dominanţei şi constanţei speciilor care compun fitocenoze, observăm:
• categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor mezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii, sunt mezoterme urmate de un număr apreciabil de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi S-E a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile sau termofile;
• în privinţa reacţiei solului, predomină speciile de soluri slab acide-neutrofile.
Elementele fitogeografice europene şi central-europene urmează ca pondere, după cele euro-asiatice.
Această fitocenoză s-a încadrat la tipul Agrostideto capillaris şi exprimă tranziţia de la unităţile sintaxonomice stepice, xerofile, spre cele montane, mezofile, în care Festuca rubra apare ca varinată la speciile Festuca sulcata şi Festuca pseudovina.
La înălţimi mai mari de 700-900 m, pajiştile de Agrostis capillaris trec în pajişti complexe de Agrostis capillaris, cu Festuca rubra fallax, sau sunt înlocuite cu pajiştile tipice de Festuca rubra fallax, sau de cele cu Nardus stricta, atunci când acestea au depăşit altitudinea de 800 m.
Către limita lor inferioară de răspândire, ocupă, de regulă, staţiunile din biotipurile mai umede, în special terenurile plane sau uşor înclinate, cu expoziţii mai mult nordice, pentru ca mai sus (700-1000 m), în zona de răspândire a pajiştilor de Festuca rubra fallax, să prefere solurile mai scurse, terenurile cu expoziţie sudică.
Aşa cum s-a putut constata din profilul de sol descris, caracteristic acestei asociaţii, pajiştile de Agrostis capillaris nu sunt legate de un anumit tip de sol, preferă, totuşi, solurile brune slab acide, până la moderat acide, cu fertilitate redusă.
În zona pădurilor de conifere, fertilitatea mai ridicată a solurilor, precum şi vârsta pajiştii devin factori care condiţionează existenţa acestui tip de pajişte în această zonă. Şi totuşi, faptul că avem de-a face cu o specie polimorfă, având numeroase ecotipuri, adaptate la condiţiile ecologice diferite. Agrostis capillaris ajunge să domine în arealul lor ecologic alte specii: Festuca rubra fallax, Nardus stricta ş.a. (Poeniţa Cacovei, Poeniţa Orlatului).
Diferiţi autori confirmă dominanţa elementelor mezofile în acest tip de pajişte, iar participarea lor, atât ca frecvenţă, cât şi ca abundenţă-dominanţă este progresive, crescând odată cu altitudinea. Către limita inferioară, unde pajiştile fac legătura cu cele din zona de silvostepă, mai sunt prezente o serie de elemente mezofile sau mezoxerofile, caracteristice silvostepei: Botriochloa ischaemum, Festuca sulcata, Festuca vallesiaca, Koeleria gracilis, Danthonia provincialis, Medicago falcata, Dorycnim herbaceum, Onobrichis viciifolia, Potentilla erecta, Cycorium inthybus, Salvia numerosa ş.a.
Prezenţa diferitelor ecotipuri şi diversitatea factorilor în areal, au determinat constituirea de faciesuri (subasociaţii):
- Agrostis capillaris cu specii mezofile montane de pe terenuri reavăne, moderat fertile;
- Agrostis capillaris în codominanţă cu alte graminee mezofile (Festuca rubra fallax...);
- Agrostis capillaris în codominanţă cu diverse leguminoase.
În arealul cercetat s-a identificat asociaţia de Agrostis capillaris cu Chrisanthemum leucanthemum (la sud de pădurea Bârcu Roşu, în Livezile Fântânele, arată de puţin timp şi abandonate şi în fâneţele Roghină, Orlat) şi asociaţia Agrostis capillaris cu Centaurea jacea, prezentă în principal pe terasele depresionale din teritoriul Sălişte.
Din grupa a două s-a identificat asociaţia de Agrostis tenuis, cu Anthoxanthum odoratum, prezentă masiv atât în fâneţele din zona depresiunii Sălişte, cât şi în zona submontană şi montană, caz constatat în pajiştea din Plaiul Galeşului ş.a. (1000 m), unde Agrostis capillaris este codominantă cu Anthoxanthum odoratum, caracteristic fitocenozelor pe solurile sărace. Pe solurile fertile, Agrostis capillaris este în codominanţă cu Festuca pratensis, Dactylis glomerata, Trisetum flavescens, sau Arrhenatherum elatius cazul fiind evidenţiat de experienţele cu fertilizanţi, din câmpurile de experienţă Fântânele şi Dealul Furcilor, unde prin crearea unui regim eutrofic solului, speciile Festuca pratensis şi Dactylis glomerata au devenit codominante cu Agrostis capillaris.
În pajiştile formate pe terenuri în pantă , expuse, devin codominante Festuca pseudoovina, Festuca sulcata, Festuca vallesiaca (livezile situate la nord de localitatea Sălişte), în timp ce în staţiuni cu soluri revene sunt codominante, până la altitudini de 1250-1300 m: Festuca pratensis (în şeaua de la intersecţia drumului Bănceştilor cu drumul la Cabana Fântânele, 927 m, pe o pajişte fertilizată organic anual), Cynosurus cristatus (fâneţele Dosul Şurilor – Fântânele –versantul sudic, 985 mm spre Valea Orlăţelului) şi Holcus lanatus, în poiana Grădina Surdului – Fântânele (850 m).
Gradul de acoperire al gramineelor este variabil, de la câteva procente, în condiţiile abundenţei leguminoaselor şi speciilor diverse şi de 75-85 % în cazul solurilor fertile, îngrăşate cu gunoi de grajd, situaţie verificată în experienţele Fântânele (600 m) şi Dealul Furcilor (600 m).
Grupa leguminoase este prezentă în asociaţie prin speciile, de acelaşi nivel de polimorfism cu Agrostis capillaris, Trifolium pratense şi Trifolium repens şi care se menţin şi în otavă, alături de specii din alte familii botanice, precum Centaurea jacea, Plantago lanceolata, Achillea millefolium şi Leontodon autumnalis.
Valoarea economică
Producţia asociaţiei de Agrostis capillaris, după evaluările efectuate pe itinerar şi în cele două staţionare, este de la câteva tone m.v./ha până la 20000 kg. m.v./ha, cu o producţie de otavă cu variaţii de la 3-4000 kg./ha la 12100 kg./ha, limitele maxime realizând-se în regim abundent de precipitaţii, dinamica repartizării pe luni a producţiei de masă verde fiind, după Paul Burcea, 1963, de 45%, în luna mai, 31%, în luna iunie şi 24% în luna iulie.
Tipul de fitocenoză: Festuca pratensis; subfacies: Festucetum pratensis arrenatheetosum (cod floristic: 6.2.1.1.1)
Bio-forma Indice numeric Numărul releveelor (N) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Teritoriul parcelei Fântânele Săcel Fântânele Lunca Mare-Săcel După pădure-Săcel Lunca Vălii Vale Sibiel Sălişte-după sat Orlat
Teritoriul cadastral 174 146 175 175 150 154 155 170,17 107 18
Suprafaţa releveului (mp) 100 200 100 800 100 100 100 100 100 100
Altitudine (m) 498 498 550 510 500 512 524 550 545 470
Expoziţie S S N-E 96 N-E S S-E S-E S S
Înclinarea în grade Plan Plan 3 Plan Plan Plan 3 3 2 Plan
Acoperirea vegetaţiei (%) 97 96 96 98 98 98 98 98 99 95
Producţie (kg/ha m.v.) 1800 17000 15000 20000 16000 21000 17000
Hesp I. Graminee 59 60 58 60 57 59 57 59 46 51
Hesp 1 Arrenatherum elatius 21 23 18 19 22 31 29 22 22 22
Hesp 2 Agrostis capillaris 13 15 11 13 14 3 14 11 5 10
Hesp 3 Festuca pratensis 6 6 7 6 5 10 4 4 5 7
1.2.1.1. A. Tipul de pajişte: Arrhenathereto - Triseteta flavescentis - facies: Arrhenathereto elatiosis typicum. (pajişti de ovăscior).
Este identificată cu grupa tipologică 11- Arrhenatherum latius- Crepis biennis (Arrhenetheretalia).
B. Chorogie. Această fitocenoză face parte din grupa de asociaţii instalate în pajişti permanente reavăne şi “grase” din luncile de câmpie, de dealuri şi montane şi ocupă suprafeţe restrânse. Sunt răspândite în zona forestieră, subzona gorunului. Sporadic, formează microfitocenoze de Arrenatherium elatius, în cadrul asociaţiilor zonale se întâlnesc şi mai sus pe fâneţele fertilizate din subetajul pădurilor de făgete şi molidişuri, dar arealul optim de răspândire este în zona depresionară, la altitudini cuprinse între 471-550 m, făcând parte din formaţia pajiştilor eutrofe.
C. Sinecologie. Această fitocenoză se instalează, de obicei, pe soluri mai reavăne, sau mai puţin reavăne, slab acide sau neutre, fertile, de regulă pe solurile aluviale. Ocupă de regulă biotopurile staţionale (U.S.) situate în lungul văilor largi, pe terasele ridicate şi bine drenate din lungul râurilor Sălişte în F.n 3178 (U.S.4); F.n. 3183 (U.S.32); F.n.3248 (U.S.32); F.n.3317 (U.S.85); F.n.3176 (U.S.8); şi Orlat în F.n.333 (U.S.29), în livezile de pomi extravilane din Fântânele şi Sibiel: F.p.4146 (U.S. 85); F.p.4157 (U.S.85); F.p.3954 (U.S. 26); F.p.3981 (U.S.26); F.p.4199 (U.S.33); F.p.3954 (U.S. 26); F.p.3958 (U.S. 26); F.p.3981 (U.S.26), precum şi în livezile de pomi fertilizate din intravilanele localităţilor Orlat, Fântânele, Săcel, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş şi Tilişca.
Într-un profil executat în lunca Vălii Sălişte (U.S.85), profil 476, solului fiind sol aluvial tipic, pe pietrişuri fluviatile, lut-nisipos au rezultat următoarele caracteristic edafice ale biotopurilor: solul este situat pe luncă, cu roca marnă constituită din nisipuri şi pietrişuri fluviatile, cu apa freatică la 2,5 m, cu următoarele caracteristici morfologice:
Ap – 0,-20 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, slab structurat, schelet 10 %, poros, moderat compact;
Ao – 20-30 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, schelet 15 %, poros, moderat, compact;
AD – 30-47 cm: Gălbui-slab bruniu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, schelet 25 %, poros, moderat compact;
D1 – 47-62 cm: Cenuşiu gălui, astructurat, textură nisipoasă, schelet 20 % friabil, slab compact;
R1 – 62-85 cm: Cenuşiu, astructurat, structură nisipoasă, schelet 50 %, friabil, poros;
R2 – 85-110 cm: Cenuşiu, astructurat, schelet 95 %.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap Ao AD
Adâncimea (cm) 0-20 20-30 30-60
Nisip grosier (2-02 mm) % 23,4 28,7 54,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 25,6 24,3 22,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 19 10
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 27 28 13
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 41 38 21
Schelet % 4,58 11,52 49,43
Textura LL LL LL
pH H2O 6,08 6,08 6,60
Humus % 5,10 1,57 -
P mobil (ppm extract) în 9,02 6,73 -
K mobil (ppm extract) în 12 8 -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 14,3 - 7,8
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 5,9 - 4,0
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 2,02 - 11,8
Gradul de saturaţie în baze (V%) 70,7 - 66,1
Densitatea t/mc 2,54 2,46 -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, coloritul deschis (de la brun deschis la cenuşiu), textura lutoasă în partea superioară (conţinutul în argilă fizică este de 41%) şi lutonisipoasă în profunzime. Drenajul intern şi extern este bun şi determină o umiditate redusă în partea superioară a profilului de sol, adâncimea pânzei freatice fiind relativ mare (peste 2,00 m). Solul este mezobazic, având gradul de saturaţie în baze V = 70,7% şi slab acid, având pH-ul în suspensie apoasă de 6,08, cu un conţinut relativ ridicat de humus, la suprafaţă 5,10%, slab aprovizionat cu fosfor (9,02 ppm extract) şi cu potasiu (12 ppm extract), asimilabile.
Compoziţie floristică şi sinmorfologie.
Pajiştile de Arrenatherum elatius se caracterizează printr-o participare semnificativă a gramineelor (tabelul ), predominând cele de fâneaţă, cu Festuca pratensis, Dactylis glomerata, Tristeum flavescens, Phleum pratense s.a. Participarea importantă a speciilor de Agrostis capillaris şi Festuca sulcata, demonstrează prezenţa pajiştilor cu ovăscior, ca fitocenoze în arealul optim de răspândire a acestor specii, totodată şi plasticitatea largă a speciei dominante, Arrenatherum elatius, faţă de condiţiile ecologice. Dintre toate asociaţiile care se încadrează în formaţia pajiştilor eutrofe, Arrenatherum elatius, dominantă, este mai puţin pretenţioasă, atât faţă de uimiditate, cât şi faţă de elementele nutritive asimilabile din sol. Prezenţa acestei specii în condiţiile de mediu xerofitic, umbros al livezilor şi conţinut de speciile Dancus carota, Filipendula hexapetala, Cuanţia arvensis, Galium vero, s.a. (P. Burcea, 1963).
D: Evaluarea floristică
Tipul de fitocenoză: Festuca pratensis; subfacies: Festucetum pratensis arrenatheetosum (cod floristic: 6.2.1.1.1)
Bio-forma Indice numeric Numărul releveelor (N) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Teritoriul parcelei Fântânele Săcel Fântânele Lunca Mare-Săcel După pădure-Săcel Lunca Vălii Vale Sibiel Sălişte-după sat Orlat
Teritoriul cadastral 174 146 175 175 150 154 155 170,17 107 18
Suprafaţa releveului (mp) 100 200 100 800 100 100 100 100 100 100
Altitudine (m) 498 498 550 510 500 512 524 550 545 470
Expoziţie S S N-E 96 N-E S S-E S-E S S
Înclinarea în grade Plan Plan 3 Plan Plan Plan 3 3 2 Plan
Acoperirea vegetaţiei (%) 97 96 96 98 98 98 98 98 99 95
Producţie (kg/ha m.v.) 1800 17000 15000 20000 16000 21000 17000
Hesp I. Graminee 59 60 58 60 57 59 57 59 46 51
Hesp 1 Arrenatherum elastius 21 23 18 19 22 31 29 22 22 22
Hesp 2 Agrostis capillaris 13 15 11 13 14 3 14 11 5 10
Hesp 3 Festuca pratensis 6 6 7 6 5 10 4 4 5 7
Hesp 4 Dactylis glomerata 2 3 2 3 3 5 3 6 3 4
Hesp 5 Festuca sulcata + + + + + + + + + +
H 6 Trisetum flavescens 11 8 + 10 5 7 5 2 2 7
H 7 Poa pratensis 1 + + + + - - - 1
H 8 Anthoxanthum odoratum + + + + + + + + + +
Hesp 9 Lolium perenne - - - + + - - - + +
Hesp 10 Holcus lanatus + - + - - + + - + +
H 11 Festuca rubra + + 1 2 1 1 2 5 5 +
Hesp 12 Festuca pseudovina 5 4 2 7 5 2 + + 3 +
II. Leguminoase 11 12 14 11 14 15 13 7 35 9
Hrpt 13 Trifolium pratense 9 8 9 6 10 10 8 4 19 5
H 14 Trifolium repens 2 4 5 5 4 5 5 3 11 4
H 15 Lotus corniculatus - - - - - - - - 4 -
H 16 Lathyrus pratensis - - - - - + + - - -
H 17 Coranilla varia + + + + + + + + - +
Hrpt 18 Vicia cracca - - - - - - - - + -
T 19 Trifolium dubia - - - - - - - - + -
T 20 Vicia angustifolia - - - - - - - - 1 -
III. Cyperacee şi Juncacee - - - - - - - - - 1
Hrpt 21 Cares hirta - + - - - + - + - 1
Hcsp 22 Luzula sudetică - - - - - + - + - +
VI. Plante din alte familii botanice 27 24 24 27 27 29 30 32 18 35
Hr 23 Pantago lanceolata 4 3 2 4 2 3 3 4 4 5
H 24 Centaurea jacea 7 8 7 9 8 9 8 10 5 10
H 25 Achillea millefolium 3 2 3 2 2 2 3 2 3 4
H 26 Chrysanthemum leucanthemum 7 5 8 7 6 4 3 2 2 9
T 28 Daucus carota 1 2 - 2 2 3 3 2 1 2
Hr 29 Kuantia arvensis + + + - + + 1 + + +
30 Taraxacum officinale 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
31 Convolvulus arvensis + + + + + + + + + 1
32 Rumes acetosa + + + - 1 1 1 + - +
33 Carum carvi + - - + + 1 + + - -
34 Cycorium intybus 1 1 1 1 2 2 2 1 1 2
35 Viola tricolor + + + + - - - + - +
Hr 36 Leontodon autumnalis 1 1 1 + 2 2 1 1 - -
H 37 Geranium pratense - - + + - + + + + -
Hr 38 Plantago media + + + + + + 1 + + 1
T 39 Rinanthus minor - - - - - - - + + -
H 40 Galium verum + + + - + 1 1 - + +
Hr 41 Ranunculus acris - + - + + + - - - -
Hr 42 Filipendula hexapetala - - + - - - + 2 + -
Hr 43 Pinpinella saxifraga - - + - + - - - - -
H 44 Anthriscus silvestris + - + - - - - - - -
H 45 Crepis biennis + - + - - - - - - -
Hr 46 Petonia officinalis - - - - - - - - + -
Ch 47 Glaechoma hederacea - - - - + - - - + -
T 48 Rhinanthus ramelieus - - - - - - - + + -
H 49 Veronica chamedris - - - - - - + + + -
H 50 Campanula abietina - - - - - - + + + -
H 51 Potentilla reptans - - + - - - + + + -
T 52 Heracleum sphondylium + - - - + - + - - -
H 53 Nepeta panonica - - - - - - - + + -
H 54 Rumex crispus + - - - - - - - + -
Hcsp 55 Ceratium caespitosum - - + - - - - - + -
Hrpt 56 Potentilla silvestris - - + - - - - - + -
T 57 Heracleum sphondislum - - + - - - - - + -
H 58 Alchemilla vulgaris + + + - + + - + - +
Ch (H) 59 Astemisia absinthium - - + - - - - + + -
Th 60 Chamomilla recutita + + - + + - - - - -
Th 61 Conium maculatum + + - + + + + - - -
Th 62 Galium aparine + - - - + + + - + -
H 63 Hypochoeris maculata - - - + - - - + - -
H 64 Laminium album - - - - - - - - + -
H 65 Lychnis flos-cuculi + + - - - + - - - -
Th 66 Matricaria perforata + - - - + - - - + -
G 67 Ornithogalum umbelatum - - - - - - - + + -
H 68 Plantaga major - - + - - - - + + -
Th 69 Viola arvensis - - - - + - - - - -
Într-un singur releveu s-au notat: Phleum pratense (3: +); Alopecurus pratensis (6: +); Setaria glauca (4: +), Calamagrostis epigios (3: +), Agropyrum repens (7: +); Trifolium hybridum (5: +); Anagalis arvensis (8: +); Fragaria vesca (1:+); Bellis perennis (8: +); Campanula patula (2: +); Cardamine impatiens (10: +); Chenopodium album (10: +); Cirsium arvense (9: +); Clematitis integrifolia (8: +); Galeopsis pubesceus (3: +); Xanthium strumaliu (7: +); Tusilago farfara (5: +); Sonchus arvensis (4: +); Silene italica (4: +); Rumex crispus (9: +); Primula sp. (5: +); Myosotis arvensis (7: +); Molinia coeruluia (3: +); Lepidium ruderale (6: +); Lamium purpureaum (8: +); Inula britanica (4: +); Hypericum perforatum (4: +); Hieracium silvaticum (7: +); Geranium pusillum (1: +); Juncus gerardi (5: +); Juncus inflexus (7: +).
Cyperceele sunt slab reprezentate, în mod izolat fiind identificate exemplare Carex hirta, C. pallescens şi Luzula luzuloides.
Leguminoasele au o participare diferită în raport cu fertilitatea solurilor. Pe solurile fertilizate organic, leguminoasele ajung uneori dominante şi reprezentate în asociaţii de speciile Trifolium pratense şi Trifolium repens, specii cu o constanţă ridicată în cadrul acestei asociaţii.
Grupa plantelor din alte familii botanice este reprezentată de seria elementelor de fâneaţă aparţinând umbeliferelor şi compozitelor, cum ar fi: Antriscus silvestris, Centaurea jacea, Crepis biennis, Gallium verum ,Chrysanthemum leuchanthemum ş.a.
Compoziţia floristică a fitocenozei este relevată în tabelul cu evaluarea floristică (ªª)
E. Sindinamica
Direcţiile de evoluţie a acestui tip de fitocenoză sunt diferite date fiind condiţiile ecologice diverse ale unităţilor staţionale în care se găsesc. Prin fertilizare creşte ponderea speciilor (foarte bune şi excelente furajere Dactylis glomerata, Lolium perene, a speciilor, Trifolium hybridum, Festuca pratensis, Phleum pratense, Poa pratense, Trisetum flavescens, Arrenatherium elatius s.a.
Creşterea conţinutului de apă sau chiar înmlăştinirea pot defavoriza majoritatea speciilor excelente si foarte bune furajere, dezvoltându-se cenoze in care se pot afirma speciile Alopecurus pratensis, Anthoxanthum odoratum, Juncus sp. s.a. In cazul in care aceasta fitocenoză s-ar păşuna, ar conduce, inevitabil, la instalarea cenozelor de Botriochloetum (Andropogonetum) ischaemi (Krist. 1937 şi I. Pop, 1977), transformare favorizată mai ales pe expoziţiile însorite, în pantă, sau de Medicagini-Festucetum valesiacae, Wagnes, 1941, cât şi de G. Arsene, 1998, cum neexploatarea anuală ar conduce la instalarea speciei Callamagrostis epigeos.
F. Valoarea economică
Fâneţele de ovăsciori, deşi reduse ca suprafaţă, reprezintă fâneţele cele mai productive din ţara noastră, producţia medie fiind apreciată la circa 20000 kg m.v. sau 4000 kg fân/ha. În zona cercetată producţia a variat de la 10500 kg la 25000 kg m.v./ha. De remarcat producţiile mari de otavă pe care le dau aceste fâneţe (10-15000 kg m.v./ha).
Datele analizei botanice la fâneţele de ovăsciori (Arrhenatheretm elatiores typicum) (% din greutatea totală a probei de fân) sunt relevate în tabelul următor:
D. evaluarea floristică
Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris collina, facies: Agrostideto capillaris – Festucetosum heteropylae (pajişti de iarba câmpului şi păişi de livadă) cod 6.2.1.2. – relevat în cartogramă.
1.2.1.3. Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) Sin: As. Junca inflexi – Menthetum longifoliae – Lohm, 1953.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în areal pe solurile puternic gleizate sub formade de pajişti hidrofile, în lnciile cu exces de umiditate.
Synecologie
Structura şi compoziţia floristică
Fitocenozele cercetate sunt reprezentate de pajişti edificate de Agrostis stolanifera în codominanţă cu cele de Juncus inflexus, cu un grad de acoperire al pajiştii redus. Alături de cele două codominanţe, cohabitează biotopic hidrofite reprezentate de indivizi sporadici, de o constanţă ridicată şi abundenţă redusă, între care se identifică Ranunculus repens, Agrostis alba, Poa pratensis, Lysimachia luminaria, Poa trivialis, Galium palustre şi Deschampsia cespitosa. În aceste asociaţii se constată în releveuri o serie de specii transgresive din asociaţiile limitrofe. Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofide, în spectrul elementelor fitogeografice o relevă ca fitocenoză bogată în elemente circumpolare şi euro-asiatice, caracteristice biotopurilor cu exces de umiditate şi reci, ca resursă a acestei umidităţi persistente.
În profilul de sol 467 practicat în lunca râului Sălişte, la vest de satul Săcel, în sectorul cadastral 151, s-a identificat un sol de tipul gleic-mollic, argilos, gleizat puternic, pe depozite fluviatile şi cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-12 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, moderat structurat, poros spre fin poros, compact;
Am 12-38 cm: Brun închis, poliedric, siubangular, mijlociu moderat structurat, pete cenuşii slba, fin poros, compact;
Ago 38-50 cm: Brun închis, cu pete cenuşii, poliedric angular mijlociu, moderat structurat, pete de oxidare, fin poros, foarte compact;
Go 50-78 cm: Brun cenuşiu (marmorat), poliedric angular mare, pete dfe oxidare, fin poros, foarte compact;
Gor 78-89 cm: Ruginiu vineţiu, astructurat, pete ruginii de oxidare şi vineţii de reducere, fin poros, foarte compact;
Gr 89-120: Vineţiu cu slabe pete ruginii, astructurat, pete de reducere, fin poros.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabel
Identificat prin U.S. profilul 467
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ap Am Go Gor Gr
Adâncimea (cm) 0-20 30-50 60-100 100-140 140-160
Nisip grosier (2-02 mm) % 4,3 3,6 0,5 0,7 1,80
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 29,7 30,4 33,5 38,3 17,2
Praf (0,02-0,002 mm) % 32 34 33 31 27
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 34 32 33 30 52
pH H2O 5,4 5,66 6,19 6,68 6,58
Humus % 6,34 3,57 - - -
P mobil (ppm extract) în 9,44 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 11 8 - - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, în care, Ap are reacţie slab acidă, conţinut apreciabil în humus, mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu, textură lut-argiloasă spre argilo-lutoasă. Roca mamă apare la adâncimi de 120-140 cm, în roca dură la adâncimi mai mari de 150 cm. Datorită aeraţiei slabe în Am, formele mobile şi accesibile de azot şi fosfor se realizează în cantităţi mici, fapt pentru care, în fertilizarea pajiştilor cu îngrăşăminte chimice se impune mărirea dozelor acestor fertilizanţi.
Compoziţia floristică şi sinmorfologică
Releveele analizate au un număr restrâns de specii, iar distribuţia neuniformă a speciilor şi înălţimea sinuzială variată, îi acordă acestei fitocenoze un caracter hetrogen, cu aspectzul de buruienişuri hidriofile (G. Arsene, 1998), speciile fiind relevate în sinopticul fitocenozei.
Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et caonglomerate, sin. Junco inflexi menthetum (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) – relevat în cartogramă
Cenotaxonomie
Asociaţia este descrisă în Europa de Vest, ca definind pajiştile degradate de Agrostis stolonifera. În sistemul cenotaxonomic european a fost inclusă la alianţa Agropyro-Rumicion criopi Nord, 1940, citată de G. Arsene, 1998, concepută ca o unitate care reuneşte vegertaţia din locurile bătătorite, cu exces de umiditate din clasa Plantaginetea majoris, 1940. Ulterior, prin reconstituirea volumului acestei clase de buruieni, asociaţia este raportată la vegetaţia de pajişti mezohidrofile, clasa Molinio-Arrhenatheretea R. Tx, 1947, Al. Potentilon-Anserinae R. Tx, 1937.
Syndinamica
Formarea sociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de degradare a pajiştilor de Agrostis stalonifera, care, păşunate pe umed, formează denivelări, care sunt invadate de Juncus inflexus, Menta agvatica şi alte mezo-hidrofite. De remarcat instalarea sperciei de pipilig concomitent cu iarba câmpului prin colonizarea primară a marginilor albilor de pâraie (Orlăţel, pârâul Vălii, pârâul Hârcelului, Sibielaş, Sibiel, Valea Godiei, Valea Cetăţii, Valea Tilişcuţa, Valea Cernavodă - în spatele Valii Sălişte: râul Sălişte ş.a.), precum şi pe marginile unor şanţuri peste care circulă animale mari şi în urmele cărora se instalează Juncus compresus.
Această asociaţie se menţine timp îndelungat, Juncu iinflexus prezentând rezistenţă la eradicarea tehnologică. Acest tip de pajişzte, în condiiţiile în care se schimbă condiţiile de umiditate, de structură a solului, prin drenarea excesului de umiditate, amendare şi fertilizare cu doze sporite de fosfor, evoluează spre tipurile de pajişti mezofile, prin Arrhenatherion.
Tipologie şi valoare economică
Fitocenozele hidrofile degradate de Agrostis stolonifera, exploatate ca păşuni, sunt încadrate potrivit tipologiei româneşti (Tucra ş.a., 1987) în seria Agrostis stolonifera, care ocupă suprafeţe, uneori aprefciabile, de lunci şi depresiuni. Acestea pot fi reconversionate, aşa cum s-a relevat printr-un complex de lucrări, de realizayre a echilibrului hidric şi de corectare a acidităţii biotopului. Prioducţia de maasă verde a acestor pajişti oscilează între 5,5 şi 15 t/ha M.V.
1.2.1.4. Tipul de fitocenoză: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini)
Se identifică cu grupa tipologică 37- Phragmitetea.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în biotopurile de ape stagnante, în depresiunile din zona litorală a eleşteielor piscicole, situate pe cursul pâraielor Cernavodă şi Mag. Cele de la vest de satul Săcel, sectorul cuprins între şoseaua naţională şi halta C.F.R. Sibiel, cât şi în spaţiile meandrate, ale râului Sălişte, cursul mediu şi inferior, până la vest de Orlat, la vărsarea în râul Cibin, sunt staţiuni cu apa stagnante, depresiuni, solului temporar sau permanent submerse, slab acide, bine aprovizionate cu elemente nutritive, la altitudini de 471-550 m.
Sineciologie
Fitocenoza descrisă se instalează pe solurile submersie şi ca vegetaţie predomină cyperaceele şi juncaceele. Sate întâlnite pe teritoriul extravilan Săcel în sectoarele cadastraleªª în U.S.93.
Într-un profil executat în zona Săcel (518) se constată un sol de tipul aluvial, gleizat, pe depozite aluviatile, cu roca mamă constituită din depozite aluviale, cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, prezentând următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-7 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, moderat steructurat, poros, umed, moderat compact;
Ao 7-28 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, slabe pete ruginii, poros fin, poros compact;
Ag 28-44 cm: Brun pătat ruginiu, poliedirc angular foarte mic, slab structurat, pete de oxidare, moderat compac;
Go 44-85 cm: Brun ruginiu (marmurat), astructurat, pete de oxidare, fin poros, moderat compact;
Gor 85-130 cm: Ruginiu vineţiu (marmorat), astructurat, fin poros, moderat compact.
Identificat prin U.S. profilul
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ao Ag Dgo Gor
Adâncimea (cm) 7-28 28-44 44-85 85-130
Nisip grosier (2-02 mm) % 9,2 6,6 9,9 3,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 43,8 57,4 50,1 29,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 15 20 31
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 23 21 20 36
pH H2O 6,10 6,28 6,69 6,4
Humus % 1,23 0,38 - -
P mobil (ppm extract) în 1,58 2,21 - -
K mobil (ppm extract) în 7 5 - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil mediu-adânc, cu roca mamă la adâncimea de 85-130 cm. În Ao (Ap) are reacţie slab acidă, conţinut slab spe mijlociu în humus, slab mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu şi textură lutoasă, aceşti indici venind, confiorm elementelor fizico-chimice prezentate în tabel.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
În tabelulª şi figura ªª sunt prezentate datele cu privire la compoziţia floristică. Gramineele participă în asociaţie cu procente de la ªª la ªª. Cele mai bine reprezentate sunt speciile Phragmites communis, Tipha latifolia ş.a.
Tipuri de fitocenoze: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini) – releveu în cartogramă
Cod: 1.2.2.1. Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole, M. Czüros – Kăptlan, 1964, corespunzător tipului pajiştilor de iarba câmpului cu păiuş sulcat.
Chorologie
Fitocenozele cu Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt determinate prin releveuri floristice în sectoarele cadastrale 24,25 şi 26 Tilişca, şi în 110, 111, 112, 113, 114 şi 115 Sălişte, pe terenul cu altitudinea între 550 şi 700 de metri şi cu expoziţie sudică în pantă (5-15o) şi înspre nord, în imediata apropiere a localităţiilor Tilişca şi Sălişte, precum şi pe versantul de la sud de pădurea Bărcul Roşu.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
Acest tip de pajişte are originea secundară, fiind instalată în locul pădurilor de stejar, dar şi în locul pădurilor de staejar şi fag şi are în componenţă o mare diverisitate de specii. Paul Burcea raporterează un număr de ªª specii (în 1964), G. Coste 134 de specii, Puşcaru-Soroceanu 256 de specii (în 1963), iar Ivan (1979) raportează peste 400 de specii.
În areal, pajiştile de Agrostis capillaris cu Festuca rupicola sunt însoţite de specii de graminee, precum Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Festuca rubra, Cinosurus cristatus, Holeus lanatus, Briza media, Botricloa tschaenum, Lalium perenne, Dactylis glomerata şi cyperaceceele şi juncaceele sunt reprezentate de Carex cumillis, prezente pe solurile drenate şi de Juncus hifidus, prezentă în microdepresiunile care reţin apa. Leguminoasele sunt reprezentate de un număr impotant de specii, constanţe mai mari având Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, Lotus carniculatus, Meticago falcata, Pononis pseudohircina, Medicago lupulina, Vicia tetrasperma, Dorycnium pentaphylum ş.a. Din grupa “diverse“ , foarte numeroase ca specii, cele mai bine repretzentate cu constanţe mari, sunt Euphorbia cyparissias, Hieracium pillosela, Plantago lanceolata, Rumex acetosella, Achillea collina, Achillea setacea, Achillea millfolium, Asperula cynanchyca, Galium verum, Pimpinela saxifraga, Taraxacum officinale ş.a. Ca o caracteristică a xerocităţii acestui biotip este prezenţa speciilor Carthamus lanatus şi Carlina acaulis. Aproprierea pădurii Galeş şi a culturilor agricole (Sălişte), explică prezenţa accidentului a unor specii ca Anagalis arvensis, Cerinthe minor, Crategus monogina ş.a. Solul are o acoperire de 90-95 % cu covorul vegetal al cărei talie variază de la un an la altu, fiind influenţat direct de aportul de precipitaţii. Stratificarea plantelor este evidentă prin separarea plantelor înalte de stratul plantelor cu talie mică sa cu tulpini repenter, păstrate sau cu rozetă (Trifolium repens, Plantago lanceolata, P. media, Thytimus pallegioides).
Sinecologie
Staţiunile în care se găsesc pajiştile de Agrostis capillaris c Festuca sulcata au expoziţie sud-estică, cu soluri reavăne, tereurile în general plane sau cu o înclinare până de 35o. sub altitudinea de 550 m acst tip de asociaţie, dacă permit condiţiile de biotip, această fitocenoză poate fi găsită şi pe alte expoziţii, dar nu am identificat-o de sine stătătoare.
Acest tip de asociaţie este mai pretenţios faţă de temperatură, luminozitate şi umiditate, preferând staţiunile cu soluri drenate şi xeroterme.
Tipurile de sol de sub aceste pajişti sunt diferite, de la luvisoluri, regosoluri brune-mezo şi eumezobazice. Se redau mai jos caracteristicile morfologice ale solului din U.S.15, Sălişte, caracteristice acestui tip de pajişti, profilul de sol 504, sol brun, podzolit, pseudogleizat moderat, pe argile, argilos, cu roca mamă constituită din argile şi apa freatică la 5-10 m.
Ap 0-23 cm: Brun deschis, slab cenuşiu, poliedric angular mic, foarte slab structurat, reavăn, bobovine punctiforme rare, poros, moderat compact, trecere calară;
E1 23-38 cm: Brun cenuşiu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, pete ruginii slabe, bobovine punctiforme rare, fin poros spre poros compact, treptat;
Ebt (w) 38-49 cm: Gălbui cu pete ruginii, poliedric angular mijlociu, slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Etl (w): 49-95 cm: Gălbui ruginiu (marmorat), prismatic mic slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Bt2 (w) 95-125 cm: Gălbui cu slabe pete ruginii, prismatic mare, pete ruginii slabe şi bobovine, fin poros.
Rezultatele analizei fizico-chimice a solului a olului din pajiştea de tipul sol brun podzolit tipic pe argile-argilos, pseudogleizat slab.
Cu localizare pe terasă şi versanţi S-E şi S identificat prin U.S.15/12940 profilul 504 date O.S.P.A. Deva
Tabelul
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) EB (w) Bt (w) BtD (w)
Adâncimea (cm) 0-26 26-40 40-62 62-98 98-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 10,3 5,2 5 5,5 5,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 37,7 37,8 23 26,5 26,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 21 25 18 17 19
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 31 32 54 51 49
Schelet % 1,59 2,01 - - -
Textura LL LL AL AL AL
pH H2O 6,06 5,68 5,64 5,79 6,25
Humus % 1,87 1,46 - - -
P mobil (ppm extract) în 13,70 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 15 14 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,57 18,71 22,62 21,59 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 7,99 10,21 9,10 9,32 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 21,56 28,92 31,72 30,91 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 62 64 71 69 -
Solul este suficient de profund şi are în Ap. Reacţie moderat acidă, conţinut mijlociu de humus, bine aprovizionat în fosfor, mijlociu aprovizionat în potasiu, mezobazic şi textură lutoasă spre lut prăfoasă.
Bio-forma Numărul de ordine al speciei în releveu Numărul releveelor 1 2 3 4
Teritoriul administrativ Sălişte Sălişte Sibiel sub Bărc- Fântânele
Sectorul cadastral 107 110 171 174
Suprafaţa releveului 100 100 100 100
Altitudinea (m) 545 530 540 550
Expoziţia S S S S
Goluri 2 - 1 2
I. GRAMINEE 55 59 54 56
H 1 Festuca rupicola (sulcata) 18 17 13 12
H 2 Agrostis capillaris 8 10 8 8
H 3 Anthoxanthum odoratum 9 9 12 12
H 4 Briza media 1 2 3 2
Th 5 Bromus mollis 2 3 3 2
G (H) 6 Cynodon dactylon + + 1 +
H 7 Cynosurus cristatus 1 2 3 1
H 8 Dactylis glomerata 3 2 4 2
H 9 Danthnoia decumpes + + + +
H 10 Botrichloa ischaemm 1 + 1 +
H 11 Festuca pratensis 3 4 1 5
H 12 Festuca rubra 2 3 1 4
H 13 Festuca pseudovina + + + +
H (Ch) 14 Holcus lanatus 3 4 2 4
H 15 Koeleria machronta + + - -
H 16 Lolium perenne 1 1 + +
H 17 Phleum pratense 1 - 1 +
H 18 Poa bulbosa + + + -
H 19 Poa pratensis 1 1 1 1
II. LEGUMINOASE 16 17 12 13
ChN 20 Genista tinctoria 4 3 1 1
H 21 Lotus corniculatus 1 2 1 1
Th-TH 22 Medicago lupulina + + + +
Th 23 Melilotus officialis + + - -
H(Ch) 24 Ononis hircina + + - -
Th 25 Trifolium arvense - - 1 1
Th-TH 26 Trifolium campestre 1 1 + 1
Th-TH 27 Trifolium dubium + - + -
H 28 Trifolium ocrolenco + + + +
TH-H 29 Trifolium pratense 3 4 2 2
H 30 Trifolium repens 2 2 1 1
Th 31 Trifolium striatum + - - +
H 32 Vicia cracca 1 1 1 2
TH 33 Vicia hirsuta 1 1 1 1
III. CYPRACEE şi JUNCACEAE 1 1 - -
H 34 Carex humilis 1 1 - -
GH 35 Carex precox + - - -
H-HH 36 Carex vulpina - + - -
H 37 Luzula campestris + - - +
IV. ALTE FAMILII 26 21 33 29
H 38 Achillea collina 3 1 2 1
H 39 Achillea millefolium 2 1 2 1
H 40 Achillea setacea + - 1 +
H 41 Ajuga genevensis + + + -
G 42 Anthericum ramosum + - - +
Th 43 Arenaria serpyllifolia - - + -
H 44 Asperula cynanchica 1 2 1 1
H 45 Bellis parennis + + + +
H 46 Betonica officialis + + - -
H 47 Campanula patula + + + -
TH 48 Carduns acanthoides + + + +
H 49 Cardina acandis + - - -
H 50 Centaurea jacea 5 4 11 6
H 51 Centaurea scabiosa + + - -
Th 52 Centaurium erhytraea 1 1 + 1
Th 53 Cerastium glomeratum + 1 + +
H 54 Cirsium pannonicum 2 1 2 3
H-G 55 Convlvulus arvensis + + + +
TH 56 Crepis bienis - - + -
TH Th 57 Daucus carota + + 2 1
H 58 Dinathus chartusianorum + 1 1 +
TH 59 Echium vulgare + + - +
G 60 Equisetum arvense + + + +
H 61 Eryngium planum - + - -
H (G) 62 Euphorbia cyparissios + + + +
Th 63 Euphrasia rostkowiana + + - +
H 64 Ferulago silvatica - - + -
H 65 Filipendula vulgaris + 1 + 1
H 66 Fragaria vesca + - - +
H 67 Gallium mollugo + + + +
H 68 Gallium verum + 1 1 +
Th 69 Gypsophila muralis - - - +
Ch-H 70 Helianthemum numularium + + - -
H 71 Hieracium pillosela + 1 + +
H 72 Hypericum perforatum + + + +
H 73 Hypochoeris maculata - + - -
H 74 Knautia arvensis 1 1 1 +
H 75 Leontodon autumnalis + 1 2 2
H 76 Leontodon hispidus 1 1 - -
H 77 Leuchantemum vulgare 1 1 3 3
Th (H) 78 Linum cathaticum 1 + + 1
H 79 Mentha palledium + - - +
Th 80 Miosotis stricta - + - -
H (Ch) 81 Nepeta panonnica + - - +
Th 82 Petrorhagia plorifera - - - +
H 83 Pencedanum austricetum - + - -
H 84 Pimpinella saxifraga 1 + + +
H 85 Plantago lanceolata 3 1 2 1
H 86 Plantago major 1 1 + +
H (Ch) 87 Polygala comosa - - + -
H(Ch) 88 Polygala vulgaris - + - +
Th 89 Polygonum aviculae + + + +
H 90 Potentilla argentea 1 + + 1
H 91 Potentilla recta + - - -
H 92 Potentilla reptans - + - -
H 93 Prunella vulgaris + - - -
H 95 Ranunculus acris + - + +
H 96 Ranunculus polyanthemos + + - +
Th 97 Rhynanthus minor + - - -
H 98 Rumex acetosa 1 - + 1
H (G) 99 Rumex acetosella + - + -
H 100 Rumex crispus - - - +
H 101 Salvia nemorosa - - + +
H 102 Salvia vercitilata + - - -
H 103 Senecio jacobea + - - +
H 104 Silene nutans - - - +
H 105 Stellaria graminea 1 1 + +
H 106 Taraxacum officinale 2 1 2 2
H 107 Talictrum lucidum - - + -
Ch 108 Thymus pullegioides - + - -
TH-H 109 Tragopogon pratensis + + + +
H-Ch 110 Veronica camedrys + - - -
Într-un singur releveu s-au prezentat speciile: Agrostis stolonifera (2: +); Arrhentherum elatius (3: +); Bromus inermis (4: +); Descampsia caespitosa (3: +); Triseetum flavescens (2: +); Carex palescens (1: +); Juncus effunes (2: +); Juncus inflexus (2: +); Genista sagitalis )1: +); Lathyrus pratensis (2: +); Meticago minima (2: +); Meticago satira (2: +); Adonis vernalis (4: +); Anagalis arvensis (2: +); Campanula rotundifolia (1: +); Capsella bursa-pastoris (1: +); Carduus nutans (2: +); Carum carvi (1: +); Cerinthe minor (1: +); Cirsium arvense (3: +); Colchicum autumnale (2: +); Crepis biennis (1: +); Erodium cicutarium (3: +); Gacea pratensis (1: +); Glechonea hederaceae (1: +); Linaria vulgaris (2: +); Matricaria perforata (1: +); Melampyrum arvense (3: +); Melongifolia (1: +); Myosotis arvensis (2: +); Papavel dubium (3: +); Pulsatila montana (1: +); Rubus caexius (2: +); Rubus vulgaris (1: +); Stellari media (3: +); Symphytum officinale (2: +); Thymus comosus (1: +); Veronica prostrata (2: +); Viola tricolor (1: +).
Fitocenozele de Agrostidita capillaris-Festucetum rupiciole Csuros-Kaptalan (1962) 1964 sunt considerate ca intermediare între cele xerofile de câmpie (otepice) şi cele din zona montană (Csuros-Kaptalan, 1971); cu o biodiversitate specifică ridicată şi cerinţe ecologice relativ diferite ale speciilor ne determină să ne gândim că staţiunile în care se reunesc aceste specii sunt exemple tipice de staţiune cu condiţii medii ecologice.
Analizând spectrul ecologic constituit după numărul de specii aparţinătoare fiecărei categorii ecologice (şi nu după abundenţa-contribuţia cantitativă a acestora) metodă mai fidelă, dar necesitând aprecieri ale abundenţei-dominanţei în procente şi nu în note de la + la 5), se constată că:
• există un număr redus de specii eurtifide, iar categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor xeromezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii sunt cele mezoterme, urmate de un număr relativ însemnat de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi sud-estică a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile şi termofile;
• grupul de specii cel mai mare, pentru reacţia solului este cel al speciilor eurionice, a speciilor de soluri slab-acide şi acido-neutrofile.
Comparând spectrele ecologice cu cele ale fitocenozelor asemănătoare, descrise de alţi autori, se constată diferenţe nesemnificative ± 5 %.
Hemicriptofitele (H), cu bioforme şi speciile euro-asiatice (Eua), ca elemente fitogeografice sunt foarte semnificativ reprezentate faţă de celelalte bioforme, respectiv geoelemente, aşa cum sunt reprezentate în matricele ªªª.
Xerofitele anuale (Th) provin fie accidental din parcele cultivate (Anagalis arvensis, Charthamus lanatus, Trifolium arvense), precum şi xerofite comune mai multor cateorii de pajişti (Centaurium erythrea, Erigeron annus, Euphrasia rostkoviana, Bromus mollis, Vicia hirsuta ş.a.).
Chamefitele (Ch) sunt reprezentate de Thymus glabrescus, Genista ss. Ovata ş.a.
Arbuştii sunt reprezentaţi de Nanofanerofite (N) Rosa canina, mezofanerofite (M)-Crataegus oxyacantha şi prunus spinosa, fiind întâlniţi, în principal, în pajiştile fostelor livezi şi pe coastele abrupte cu expoziţie sudică, cu tendinţă de instalare în consistenţe mari, din cauza unor măsuri de igrenizare a pajiştilor.
Cenotaxonomic
Din punct de vedere cenotaxonomic, fitocenoza de Agrostideta capillaris – Festuca rupicolae se încadrează în alianţa Festucion supicolae Soo, (1929) 1940, (syn. Festucion valericae, Klika, 31), subalianţa:
Eu – Festucenion supicole Soo, 1971, alianţa Agrostideta – Festucetum rupicolae, M. Csuros-Kaptalan 1962 (1964).
Mai adecvată ar fi prezentarea fitocenozelor descrise de Ciocîrlan (1968), de Festucetosum rupicole, ca varianta la Agrostidetum capillaris-Festucetum rupicolae, autorul subliniind caracterul lor de intermediar între pajiştile de “Festucetum rupicolae şi Caricetum humilis”, pe de o parte şi “Agriostideta capillaris-Festucetum rubrae”, pe de alta.
La nivel de alianţă (Festucion rupicolae) Soo (1929), Royer (1987) prezintă ca specii caracteristice pe Achilisa setacea, Centaurea hieberstenii, Festuca valesciaca, dar care lipsesc în releveele practicate în acest areal.
Sindinamica
Direcţiile principale de evoluţie a acestui tip de fitocenoze sunt diferite, date fiind condiţiile ecologice diverse în care se găsesc. Prin aportul de ferttilizanţi creşte ponderea speciilor excelente furajere (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Phleum pratense) şi celor bune furajere (Poa pratense), transformându-se în Trifolio repenti-Lolietum krippelova, 1967, sau Poetum pratensis.
Regimul hidric deficitar, combinat cu suprapăşunatul poate conduce la instalarea cenozelor de botriochloetum (Antropogonetum) ischaemi (Krist., 1937), I. Pop, 1977, transformare facilitată şi de situarea pe versanţii însoriţi şi puternic înclinaţi.
Tipologie şi valoare economică
Din punct de vedere al tipologiei pajiştilor în România, Tucra ş.a., 1987, include tipul “Agrostis termis – Festuca rupicola” în seria Agrostis tenuis din subetajul pădurilor de gorun şi de amestec de gorun de pe dealurile piemontane şi subcarpatice.
Pajiştile de Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt folosite mixt, sau numai ca fâneţe. Dintre speciile mai mult sau mai puţin constante fac parte Plantago lanceolata, Achillea setacea, leuchantemum (Chrisanthemum) vulgare, Galium mollugo, Centaurea pseudophrigia etc. şi au valoare furajeră medie. Aceasta se păşunează în primăvara, până spre jumătatea lunii mai, se lasă apoi pentru fân, ceea ce constituie un mare neajuns, având în vedere că speciile leguminoase se refac greu după ce au fost păşunate.
Se prezintă mai jos valorile recoltei medii:
• 2800-6900 kg/ha producţie masă verde (P. Burcea, 1964);
• 3000-4000 kg/ha producţie globală masă verde, din care 2400 kg masă verde consumabilă (Samoilă, 1960);
• 5000-6000 kg/ha masă verde (M. Pop, 1968),
În momentul efectuării studiului fitocenozel0or s-a determinat productivitatea acestei fitocenoze, acesta fiind stabilită în mai multe relevee, cu variaţii de la 3500 kg/ha, până la 11200 kg/ha masă verde (nefertilizat).
Din punct de vedere al calităţii furajului constatăm prezenţa redusă a plantelor excelente (nota 5); speciile cu nota 4 (foarte bune furajere sunt reprezentate în marea lor parte de leguminoase (Trifolium pratense, Trifolium repens, şi izolat Medicago lupulina, Medicago falcata şi Lotus corniculatus). Cea mai mare acoperire o realizează Trifolium pratense şi Trifolium repens.
Speciile cu nota 3 (bune furajere) sunt reprezentate în principal de Agrostis capillaris iar celelalte specii sunt, mineral, mijlocii şi mediocre furajere şi sunt reprezentate de Festuca rupicola, Anthoxanthum odoratum, Briza media, Trifolium arvense, Trifolium campestre, Achillea millefolium, Achillea setacea, Centhaurea pseudofrigia, Plantago lanceolata ş.a.
Se remarcă că la ameliorarea calităţii furajere contribuie specia coedificatoare Agrostis capillaris. Speciile dăunătoare sunt întâlnite cu o reprezentare redusă, menţionând Genista pillosa, Crataegus monofina, Prunus spinosa, Ergugium campestre, Onopordon acanthium.
Ca folosinţă păşune, aceste pajişti se folosesc toată vara, dar cu randament mai scăzut în a două jumătate a acesteia, deoarece, începând cu luna iunie, plantele de păiuş sulcat se usucă şi devin neconsumabile.
Cyperaceele şi juncaceele participă în medie cu peste 40 % din vegetaţie. În unele staţiuni Heleocaris palustris poate reprezenta peste 70 % din vegetaţie. Plantele din grupa “Diverse” sunt, în general, slab reprezentate, îndeosebi ca număr de specii, fiind prezente şi manifestând dominanţă şi cele pretenţioase faţă de umiditate.
Cenotaxonomia
Asiociaţia, instalată în condiţiile de exces de umiditate evoluează spre tipul de asociaţie Typoides arundinacea (grupa 38) şi Heliopteris palustris de biotopuri mlăştinoase de soluri oligobazice, glece sau turboase, cu substanţe organice ndescompuse.
Syndinamica
Formarea asociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de înmlăştinare a solului. În condiţiile de drenare a biotopului, prin schimbarea condiţiilor de umiditate şi structură a solului, aceste pajişti pot evolua spre tipurile de pajişte mezofile, prin Arrenatherium.
Tipologie şi valoare economică
Pajiştile dominante de cyperaceae şi juncaceae sunt în general productive, dar slab calitativ furajer. Producţia de masă verde analizată este de 19-21 t/ha cu variaţii de la 16 la 20 t/ha. Furajul are o consumabilitate scăzută din cauza conţinutului ridicat în celuloză şi siliciu. Pajiştile de acest tip sunt folosite ca fâneţe la prima coasă.
6.2.2.5. Tipul de fitocenoză: Nardeta strictae – Asociaţia: Nardetum strictae montanum – subasociaţia: Nardetum strictae festucetosum rubrae montanum (pajişti montane de ţepoşică cu păiuş roşu) ( Soroceanu-Puşcaru et al., 1966). Tuca et al., 1987 închid acest tip de pajişti în etajul boreal (al pădurilor de molid) la grupa de fitocenoze 24-Nardus stricta – Viola canina.
Chorologie
Pajiştile de Nardus stricta sunt prezente pe suprafeţe apreciabile în zona mijlocie şi înaltă a munţilor Cindrel, în staţiuni cu soluri oligobazic, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat umede sau uscat revene. Sunt situate la altitudini de peste 1000 m şi formează în areal pajişti întinse sau inclave înconjurate de asociaţii cu Festuca rubra. Este larg răspândită ca pajişte tipică de soluri acide.
Pajiştile de Nardus stricta ocupă peste 205 mii hectare în zonele nemorale (Ev. Puşcaru-Soroceanu şi col., 1963) la care se adaugă importante suprafeţe din zona de deal şi depresionară de climat umed (Teodor Moruşca, 1982).
Pentru primele fitocenoze edifiycatoare de specia Nardus stricta, s-au evidenţiat în Munţii Rodnei, Ţibleşului şi Harghitei, de către Soo, 1930, urmat de Domin K., 1933 în Masivul Bucegi, apoi de Borza Al., 1934, în Munţii Retezatului de Şerbănescu, I, 1938, în Masivul Penteleu, de Ghişe E., 1940 şi Puşcaru-Soroceanu, 1969 în Munţii Făgăraşului, de Păuca A, 1941, în Munţii Codru Şi Moma, Obrejanu Gr., 1941, în Munţii Apuseni, Safta I., 1943 în Transilvania, apoi de Puşcaru D., 1956, Borza Al., 1971, Buia Al. şi col., 1962, Csüros Al. şi col., 1962, Resmeriţă I., 1963, 1971, 1975, Şerbănescu I., 1964, Anghel Gh. Şi col., 1965, Beldie Al., 1967, Turcu Gh., 1968, Bărbulescu C. şi col., 1969 în platforma Bran; Boşcaiu N., 1971, Păun M. şi col., 1973, Dihoru Gh., 1975 ş.a., Teodor Marusca, 1982 ş.a.
În arealul cercetat pajiştile de Nardus stricta ocupă suprafeţe mici, începând de la altitudinea de 850-900 m – subzona inferioară a fâneţelor montane şi până la limita superioară (1400-1450 m). O găsim instalată definitiv în areal, în subetajul boreal al pădurilor de conifere, la altitudini cuprinse între 1200 (1250m ) şi 1471 m.
Structura floristică şi morfologică
Se constată la acest tip de fitocenoză lipsa speciilor caracteristice şi diferenţiale proprii nardetelor montane, de deal şi depresionare, adoptându-se criteriul dominanţei sau diferite combinaţii de factori în caracterizarea şi clasificarea geobotanică a acestor fitocenoze.
Sinecologie
Asociaţiaocupă biotopuri umede, cu soluri puternic podzolite, cu reacţie acidă şi foarte acidă (pH = 4-4,5 şi V<30 1960="1960" a="a" amoil="amoil" br="br" constiutie="constiutie" distribu="distribu" factor="factor" ia="ia" l="l" n="n" princpalul="princpalul" reac="reac" solului="solului" speciilor="speciilor">Specia edificatoare prezintă micoreze ectotrofe, beneficiind, asemănător altor specii acidofile, de o lizosferă cu rol eficient în tamponarea acidităţii ridicate. Aciditaea ridicată a solului de pe vârful Poeniţi Cacovei este subliniată de speciile indicatopare Bruckentalia spuculifolia, Vacinium myrtilius şi Vaecinium vitis-iadea, semnalată şi de G. Arsene, 1998.
Pentru nardetele de pe vârful Poeniţei Cacovei, valoarea indicelui sinecologic pentr reacţia solului, baza pe prezenţa-absenţa speciilor are valoarea de 1,86, iar determinat pe baza A.D. are valori de 1,87.
Caracteristicile fitocenozei reies din prezenţa a unor specii din grupele ecologice descrise de Truca ş.a, 1987, astfel:
I. grupa Festuca rubra s.s.p. commutata, edificată prin prezenţa speciilor Nardus stricta, Campanula patula s.s.p. Abiietina, Hieracium anranticum, indicatoare de soluri perene, oligiomezobazice, moderat, puternic acide;
II. grupa Nardus stricta – Viola canina, edidficată prin prezenţa speciilor: Nardus stricta, Deschompsia flexuosa, Festuca rubra, Anthenaria olicica, Hieracium pillosella, Vaecinium myrtillus, indicatoare de soluri oligomezobazice, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat revene şi uscat revene.
Prezenţa în asociaţie a speciilor cu toleranţă ridicată în aciditate, precum: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum, este importantă din punct de vedere sinecologic, întrucât aceste specii eurianice realizeată abundenţe-dominanţe mai ridicate în raport cu Nardus stricta şi au tendinţa de a reface pajiştile degradante în dezavantajuul speciei dominante, prin instalarea unior asociaţii cu o productivitate şi valoare furajeră mai ridicată. Indicatorul ecologic de umiditate admite instalarea speciei Nardus stricta în regiuni difertite de umiditate (Xeronardete, Hidronardete). Indicele sinecologic pentru umiditate, calculat pe ansamblul releveelor cenotaxonale are valoarea de 2,77, iar cel pentru temperatură are valoarea de 2,25 şi confirmă caracterull micro-mezoterm al nardetelor.
Datorită modului de nutriţie heterotrof-micotrof, Nardus stricta s-a adaptat condiţiilor de ecotop oligotrof, graţie modificărilor anatomice şi morfologice suferite, cum ar fi: tufa scundă, deasă şi cu nodurile de înfrăţire şi sitaute la suprafaţa solului, prezenţa sţesuturilor aerenchiniatice, prezenţa a două categiorii de rădăcini ş.a. În acest gen de ecotop, în condiţii climatice specifice nardetelor şi cu materiall parental (roci eruptive acide, micaşisturi şi paraburire acide) de o densitate pronunţată, greu solubile, aproape la zi, descompunerea materiei agonice decurge esxtrenm de încet, din care cauză se produce o acumulare progresivă a materiei organice şi formarea humusului brut acid.
Datorită acestor particularităţi, Nardus stricta devine în aceste ecotopuri specia dominantă, şi reprezintă, uneori 85-95 din vegetaţia asociaţiei. Plantele autotrofe, spre deosebire de heterotroficitatea speciei Nardus stricta dotorită modului lor diferit de nutriţie, nu pot supravieţui în aceste staţiuni, fiind eliminate treptat din vegetaţie, prin foamete fiziologică de către planta dominantă, Nardus stricta. În fond, acţiunea humusului acid produce o debazificare a solului, elementele nutritive fiind reţinute de resturile organice nedescompuse ale plantelor.
Din punct de vedere al indicatorului ecologic de expoziţie-insolaţie, specia poate fi întâlnită în expoziţia nord, nord-vest şi nord-est iar a indicatorului orografic aceasta este mai răspândită pe terenurile plane sau uşor înclinate.
Solurile de sub nardete sunt podzoluri, soluri brune acide sau soluri brune acide scheletice.
Solul de sub această asociaţie a fost analizat în zona Crinţului “La cântar”, la altitudinea de 1200 m şi în vârful Poeniţei Cacovei, deasupra cabanei Fântânele, la altitudinea de 1350 m.
Rezultatele analizei fizico-chimice solului din pajiştea de tipul sol montan brun acid, secundar înţelenit, pe micaşisturi biotitice şi paracnaisuri cu localiză în Crinţ, lângă cântar.
în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Date O.S.P.A., comandă specială Sol montan brun acid, secundar înţelenit Sol montan brun acid, secundar înţelenit
Indicatopri fizico-chimici Profilul 7 Profilul 21
Crinţ “La cântar” “Poeniţa Cacovei”
Orizonturi Ao AD D Ao A/D
Adâncimea (cm) 0-15 16-36 37,50 0-20 20-30
Nisip grosier (2-02 mm) % 74,2 58,3
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 10,6 21,1
Praf (0,02-0,002 mm) % 6,3 12,9
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 8,9 7,7
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 11,2 16,9
Schelet % 12,7 17,5 5,5 35
Textura N N
pH H2O 4,54 4,6
Humus % 10,9 12,2
N total (%) 4,4 4,1
P mobil (ppm extract) în 32 26
K mobil (ppm extract) în 111 146
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 7,2 7,3
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,5 14,3
Aciditatea hidrolitică (Ah mela 100 g sol) 10,5 14,3
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 17,6 21,6
Gradul de saturaţie în baze (V%) 40,4 33,8
CenotaxonomiaAsociaţiile de Nardus stricta, au fost descrise de Sanda ş.a., 1980; Puşcaru-Soroceanu, !963; Maruşca, T., 1981, în România. În Europa, această asociaţie a fost descrisă de Mucina ş.a., 1983; Pott, 1992; Ellemberg, 1978; Scamoni şi Passarge, 1963.
Cu tot numărul relativ de specii, ridicările pot fi încadrate în asociaţie: Nardeta strictae montana, încadrată în Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, asociaţie ce grupează în general nardetele din Europa estică.
Inclusă în clasa Nardo-Callunetea Prsg. 1949, ord. Nardetalia Oberd. 1949, alianţa Potentillo-Nardion, Simon, 1957, asociaţia Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, a fost sinonimizată de Codlea, 1991, cu alte asociaţii deescrise: Nardetum strictae montanum, Resmeriţa şi Czuros, 1963.
Puşcarii s.a., 1956, Resmeriţa ş.a., 1963, au priopus pentru Transilvania, formaţia Nardetulia strictaea, împărţită în două grupe de asociaţii sau alianţe (Nardion strictae alpinum şi Nardion strictae montanum), după altitudine, fiecare grupă incluzând atât nardetele xero-mezofile, cât şi nardetele higrofile.
Pentru ridicările staţionare de la Crinţ, cât şi cele de la Poieniţa Cacovei, s-a stabilit încadrarea asociaţiei la Campanulo (abietinae) – Nardo-Festucetum commutatae, Boşcaiu, 1971, syn. Festucetu-Nardetum strictae montanum Czuros şi Resmeriţă, 1960, iar la syn. Cu ass. Nardus stricta + Festuca rubra fallax-Puşcaru ş.a., 1959, syn. ass. Festuca rubra-Nardus stricta, Malinovschi, 1953 syn Nardeto-Festucertum rubrae Cusset şi Lachapelle, 1962, syn. Nardo-Festucetum rubrae Mloch, 1932.
Sindinamica
Cercetând literatura de specialitate asupra nardetelor, syndinamic se individualizaeză două linii de origine a acestora: unii autori (Gergely, 1969) le consideră ca variante ale pajiştilor de Festuca rubra cu Agrostis capillaris (Maruşca,T., 1982), derivate din acestea prin exploatare excesivă, alţi autori le derivă din vegetaţia primă de iunipenişuri şi afinişuri (Coldea, 1991, Raţiu, 1964, Arsene, 1998).
Din unghiul evoluţiei naturale al nardetelor, cauzele instalării par a fi înmlăştinirea şi transformarea lor în higronardete (pe terenuri plane), sau în invadarea de tufărişuri pe terenurile mai înclinate (care determină o scădere a presiunii autropice).
Prin măsuri de gospodărire pastorală, păşunatul raţional şi în principal fertilizarea şi amendamentele, creşte ponderea speciilor de Festuca rubra şi Agrostis capillaris şi producţia de masă verde (Samoilă, 1979, Puscaru ş.a., 1972; Laza, 1979, Cernelea şi Bistriceanu, 1977; G. Arsene, 1998 ş.a.).
În areal, la altitudinea de 1350 m (Poieniţa Cacovei), se observă o situaţie de tranziţie dintre Nardeta strictae montana S. asoc. Campanulo abietine – Vaccinietum (Buia ş.a.,1962, Boşcaiu,1971), syn. Vaccinetum myrtilli (Fekete – Blatny, 1914; Soo, 1928); syn. Junceto trifidi Vaccinetum myrtilli, Resmeriţă, 1976, syn. Vaccinium myrtillus – Vaccinium vitis – idaea, Anghel ş.a., 1965.
În contextul evoluţiei acestor nardete, factorul antropic (păşunatul, defrişările, lipsa fertilizării) şi alterarea redusă a materiei organice au rolul determinant în influenţarea evoluţiei sindinamice a acestor asociaţii.
1.2.3.1. Tipul de fitocenoză: Festuco rubra – Agrostieto capillaris, Horvad, 1951- Pajişti de păiuş roşu cu iarba câmpului.
Acest tip de fitocenoză face parte din seria Agrostis capillaris-Festuca rubra, grupa 21.Chorologie
Relveurile de Festucetum rubrae – Agrostieto capillaris, Horvat, 1951, provin din subetajul nemoral al pădurilor de fag (700-1100 m) şi al pădurilor de fag cu molid ş.a. (1100-1250 m), aceasta ocupând cea mai mare suprafaţă din arealul cercetat.
Deşi se constituie ca socieţie în biotopuirile din subetajul fagului, datorită plasticităţii speciei Agrostis capillaris aceasta divagă, atât în subetajului gorunului, cât şi în subetajul molidului (Doniţă, 1992).
Compoziţia floristică şi sinmorfolgie
Cenozele de Festuca rubrae – Agrostietum capillaris se caracterizează prin covorull vegetal încheiat şi diferenţierea acestuia în două straturi diferenţiale. Gramineele înalte ajung până la 50-80 cm, stratul inferior al plantelor repente, prostate, cu rozetă, de 10-15 cm înălţime, din specii ca Luzula campestris, Prunnella vulgaris, Thymus comosus, Ajuga reptins ş.a.
Pe lângă speciile edificatoare, în această fitocenoză se remarcă specii, din mai multe unităţi sintaxonomice, cele mai bine reprezentate fiind speciile din grupa mezofile-mezoxerofilă: Cynosurion Arrhenatheretalia, reprezentate de Arrhenatherum elatius, Thynisuris cristatus, Trifolium pratense, Trifoluim repens, Trifolim campestre, Prunella vulgaris, Veronica chamaedrys ş.a. În staţiuinile mai umede sunt prezente constant specii din a.s. Molinie falie (e.g Juncus conglomeratus). Deasemenea, specii din a.s. Festuco brometea, sau a.s. Potentillo nardion, cu specii reprezentate în vicarianţă, în a.s. Festuca rubrae – Agrostietum capillaris sunt prezente în subetajul nemoral al pădurilor de fag cu molid, cu un regim al precipitaţiilor şi umidităţii biotoăpului superior celui din subetajul pădurilor de fag.
O constanţă notabilă prezintă în ambele subetaje speciile Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Poa anua, Trisetum flavescius, Taraxacum officinale, Achillia millefolium, Centaurea sp., Carex humillis, Juncus sp., Plantogo sp., Oxalis acetosa, Gallium verum, Thymus şi Daucus carota, Carlina acaulis, Pteridium agnifolium, Hypericum perforatum, Sinum sp., Knautia sp., Dipositus sp., Urtica sp., Carduus sp., Trifolium pratense, Trifolium repens, Trifolium campestre, Trifolium arvense, Medigago lupulina, iar dintre speciile arbustifere: Rubus caesius, Crategus monagina, Rosa canina, Vaccinium vitis idaea. Asociaţia ocupă biotopuri moderat umede, cu soluri revene-iscate, formate pe roci metamorfice, acide, majoritar acheletice, oligobazice, pe terenuri drenate pe roci metamorfice acide majoritar scheletice, oligobazice, pe terenuri înalte, relativ plane, pâna la excesiv înclinate (35-45 grade), pe toate expoziţiile, solurile fiind brun acide montane.
Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor din biotopurile asociaţiei Festucetum rubrae – Agrostietum capillaris, determinate pe baza probelor de sol recoltate personal şi analizate de O.S.P.A. Sibiu. Buletin de analiză /1999 pentru teza de doctorat: Studiul geobotanic şi economic al arealului hidrografic Valea Tilişcuţei-Valea Cenavodă-Valea Orlatului, judeţul Sibiu, 1999
Numărul probei Punctuil de recoltare a probei de sol Altitudinea (m) pH Humus % IN % P2O5 mobil (ppm) K2O mobil (ppm) SB me/ 100 g sol AH (SH) me/ 100 g sol T me/ 100 g sol V % Analiza gramelometrică pe stratul 0,20 (25 cm)
Nisip grosier peste 0,2 mm Nisip fin 0,2-0,02 mm Praf I 0,02-0,01 mm Praf II 0,01-0,002 mm Argilă sub 0,002 mm argilă fizică sub 0,001 mm Tex-tura
3 Valea Cetăţii 700 5,61 7,1 5,5 20 190 17,2 4,9 22,1 77,8 50,2 24,8 1,6 10,7 12,7 23,4 N-L
4 La Chilii (schit Sibiel) 760 4,99 4,3 2,8 13 90 14,5 7,7 22,2 65,3 58,6 22,8 3,4 6,1 9,1 12,2 N coeziv
10 Foltea 810 4,45 12,2 6,2 68 260 25,4 24,8 50,2 50,6 31,1 49,9 8 0,4 10,6 11 N-L
11 Poeana Soarelui Şanta 950 4,20 6,5 1,9 24 100 4,9 11,5 16,4 29,8 44,6 27,6 8,1 7,3 12,4 19,7 N-L
5 Piciorul Crinţului 960 5,39 4,3 2,9 15 70 9,9 4,6 14,5 68,3 57,8 19,5 4,3 5,3 13,1 18,4 N-L
24 Poiana Soarelui Vărf 1000 4,56 5,3 2 26 152 6,3 10 16,3 38,6 41,7 31,8 5,2 8,1 13,2 21,3 N-L
22 Valea Mărgeanului 1015 5,26 6,2 4,6 14 135 13,6 4,5 18,1 75,1 58,4 21 6,1 8,8 5,7 14,5 N-L
14 Dosul Şurilor 1078 4,94 6,9 3,9 11 51 8,1 6,3 14,4 56,2 49,7 21,5 7 8,5 13,3 21,8 N-L
23 Greşii Tomnatic 1080 5,19 3 1,9 17 152 8,2 4,5 12,7 64,6 68,3 17,4 2,8 8,7 5,8 14,5 N coeziv
15 Poiana Vălenilor (Şipot) 1150 4,99 7 2,9 11 190 6,3 8,7 15 42 47,5 25,7 7,6 6,6 12,6 19,2 N-L
16 Poeniţa Fântânelelor 1250 5,57 7,7 5,8 65 243 14,4 4,6 19 75,8 46,4 29,9 5,8 8,8 9,4 18,2 N-L
6 Crinţ, în jos de cântar 1242 4,83 9,7 4,6 6 135 7,2 6,8 15 48 64,3 20,9 2,1 2,8 9,9 12,7 N coeziv
Sinecologia
Fitocenozele studiate provin din pajişti din mai multe statiuni, de la 700 (600 m) la 1250 m altitudine, deci formate pe mai multe tipuri de sol ale ecotopurilor. Predomină solurile brune acide şi solurile brune montane acide, până la slab acide şi bogate în humus (peste 3,5).
Pajiştele de Festuca rubrae- Agrostietum capillaris ocupă cu pondere terenurile plane şi uşor înclinate, cu preferinţă pentru expoziţiile sudice atunci cănd panta depăşeşte 20o-25o.Dar unele fitocenoze au fost găsite şi pe pante .
Din privinţa caracterizării pretenţiilor faţă de factorul hidric, spectrul ecologic relevă dominanţa speciilor mezofile (indicele sinecologic 3), iar faţă de temperatură, domină speciile cu indicele sinecologic 3. Dar multe specii care formează fitocenoze sunt euriterme. În privinţa caracterizării speciilor faţă de factorul aciditate, prezenţa consistentă este a celor cu indicele sinecologic 4, deosebindu-se de cenozele de deal din Festuceto rubrae – Agrostietum capillaris.
Sindinamică
- Sub influenţa xerofitizării climatului, pajiştile de Festuca rubrae – Agrostietim capillaris în prezent parţial exploatate, sunt supuse fenomenelor de degradare şi acidifiere , având ca indicator Brachypodium pinnatum, Avenula pubescens, Genista tinctoria , Trifolium montanum, Silene nutans, Dianthus carthusianorum, Senecio-Jacobeia, Carlina acaulis, Antenaria dioica, Hieracium piosella, Potentilla erecta, trecând spre o asociaţie de tipul : Agrosti- Genistelletum , (Boşcaiu, 1970), fără a se instala definitiv din cauza lipsei speciei caracteristice asociaţiei, Chamaebpartium sagitale (G. Arsene, 1988).
- La creşterea troficităţii solului, pe fond de umiditate suficientă, asociaţia Festuca rubrae- Agrostiedo capillaris este frecventată de speciile Arrhenatherum elatius şi Phleum pratense, în unităţile staţionale din sectoarele cadastrale.
- Pe fondul troficităţii cunoscute, prin fertilizări, pe locul fostelor culturi, caz semnalat în perimetrul funciar, Cabana Fântânele, se instalează Trifolium pratense, formând pajişti întinse, la altitudinea de 1250 m.
- Tot pe fondul troficităţii casante ( prin fertilizări în jurul colibelor, la altitudini de la 700 m la 1100 m.( subetajul nemoral al fagului ) asociaţie Festuca rubrae- Agrostietum capillaris se restructurează prin prezenţa notabilă a speciilor Festuca rubrae, Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Cynosurus cristatus, Lotus carniculatus, Trifolium pratense, Leucanthemum vulgare, Stellaria gramina ş.a.
- În tabloul sindinamic al asociaţiei Festuca rubrae , Agrostietum capillaris se observă în condiţiile exploatării insuficiente şi neraţionale , o evoluţie spre fitocenozele forestiere remarcate în tot arealul, prin prezenţa acelor benzi ecotonale de Clinopodio- Pteridietum aquilini, Dihora, 1975, la contactul pajiştii cu pădurea.
Tipologia şi valoarea economică
Asociaţia Festuco rubrae – Agrostidetum capillaris, caracteristică etajului pădurilor de fag şi amestec de fag cu răşinoase, la altitudini de 300-1450 m este introdusă de mai mulţi autori în tipul Agrostis capillaris – Festuca rubrae ( Tucra ş.a., 1987).
Pajiştile de Festuca rubrae – Agrostis capillaris constituie resurse furajere excelente şi productivitatea lor este ridicată, variind între 2,2 - 4,5 t/ha S.U. pe an, sunt exploatate pentru fân prin păşunat şi mixt. În regim de hidro-termicitate favorabilă, aşa cum este relecvat de studiul climei, astfel de pajişti situate la altitudini de la 700 la 1250 de metri, produc 4,5 – 5 t/ha S.U. pe an.
Calitatea pajiştulor de Festuca rubrae – Agrostidetum capillaris este imprimată în principal de speciile edificatoare bune furajere, dar care se adaugă, în condiţii de fertilizare, speciile de Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens, Dactylis glomerata, Holcus lanatus, Festuca pratensis şi Phleum pratense.
Speciile dăunătoare, cum ar fi: Veratrum album, Juncus effusus, Carex hirta, Cordunus acanthoides, Euphorbia cyparissias au în general abundente-dominante şi constanţe-prezenţe reduse. Prezenta semiparazitelor, cum ar fi Rhinantus angustifolius şi Rhinantus rumelicus este izolată. De remarcat şi în arealul cercetat, instalarea ca urmare a slabei presiuni a păşunatului şi exploatării, pentru fân, intensive, în acest tip de pajişte, a asociaţiei cu Clinopodio – Pteridietum, Dihoru, 1975, fapt care determină reducerea folosinţei furajere, aşa cum la altitudini mai mari (1100-1250 m), în valoarea Nardus stricta şi Deschampsia caespitosa, care reduc fiolosinţa şi calitatea pastorală a acestor pajişti.
1.2.1.3. Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) Sin: As. Junca inflexi – Menthetum longifoliae – Lohm, 1953.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în areal pe solurile puternic gleizate sub formade de pajişti hidrofile, în lnciile cu exces de umiditate.
Synecologie
Structura şi compoziţia floristică
Fitocenozele cercetate sunt reprezentate de pajişti edificate de Agrostis stalanifere în codominanţă cu falele de Juncus inflexus, cu un grad de acoperire al pajiştii redus. Alături de cele două codominanţe, cohabitează biotopic hidrofite reprezentate de indivizi sporadici, da c constanţă ridicată şi abundenţă redusă, între care se identifică Ranunculus repens, Agrostis alba, Poa pratensis, Lysimachia lumunaria, Poa trivialis, Galium palustre şi Deschampria cespitosa. În aceste asociaţii se constată în releveuri o serie de specii transgresive din asociaţiile limitrofe. Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofide, în spectrul elementelor fitogeografice o relevă ca fitocenoză bogată în elemente circumpolare şi euro-asiatice, caracteristice biotopurilor cu exces de umiditate şi reci, ca resursă a acestei umidităţi persistente.
În profilul de sol 467 practicat în lunca râului Sălişte, la vest de satul Săcel, în sectorul cadastral 151, s-a identificat un sol de tipul gleic-mollic, argilos, gleizat puternic, pe depozite fluviatile şi cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-12 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, moderat structurat, poros spre fin poros, compact;
Am 12-38 cm: Brun închis, poliedric, siubangular, mijlociu moderat structurat, pete cenuşii slba, fin poros, compact;
Ago 38-50 cm: Brun închis, cu pete cenuşii, poliedric angular mijlociu, moderat structurat, pete de oxidare, fin poros, foarte compact;
Go 50-78 cm: Brun cenuşiu (marmorat), poliedric angular mare, pete dfe oxidare, fin poros, foarte compact;
Gor 78-89 cm: Ruginiu vineţiu, astructurat, pete ruginii de oxidare şi vineţii de reducere, fin poros, foarte compact;
Gr 89-120: Vineţiu cu slabe pete ruginii, astructurat, pete de reducere, fin poros.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabel
Identificat prin U.S. profilul 467
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ap Am Go Gor Gr
Adâncimea (cm) 0-20 30-50 60-100 100-140 140-160
Nisip grosier (2-02 mm) % 4,3 3,6 0,5 0,7 1,80
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 29,7 30,4 33,5 38,3 17,2
Praf (0,02-0,002 mm) % 32 34 33 31 27
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 34 32 33 30 52
pH H2O 5,4 5,66 6,19 6,68 6,58
Humus % 6,34 3,57 - - -
P mobil (ppm extract) în 9,44 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 11 8 - - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, în care, Ap are reacţie slab acidă, conţinut apreciabil în humus, mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu, textură lut-argiloasă spre arcilo-lutărie. Roca mamă apare la adâncimi de 120-140 cm, în roca dură la adâncimi mai mari de 150 cm. Datorită aeraţiei slabe în Am, formele mobile şi accesibile de azot şi fosfor se realizează în cantităţi mici, fapt pentru care, în fertilizarea pajiştilor cu îngrăşăminte chimice se impune mărirea dozelor acestor fertilizanţi.
Compoziţia floristică şi sinmorfologică
Releveele analizate au un număr restrâns de specii, iar distribuţia neuniformă a speciilor şi înălţimea sinuzială variată, îi acordă acestei fitocenoze un caracter hetrogen, cu aspectzul de buruienişuri hidriofile (G. Arsene, 1998), speciile fiind relevate în sinopticul fitocenozei.
Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et caonglomerate, sin. Junco inflexi methetum (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) – relevat în cartogramă Cenotaxonomia
Asociaţia este descrisă în Europa de Vest, ca definind pajiştile degradate de Agrostis stalonifera. În sistemul cenotaxonomic european a fost inclusă la alianţa Agropyro-Rumicion criopi Nord, 1940, citată de G. Arsene, 1998, concepută ca o unitate care reuneşte vegertaţia din locurile bătătorite, cu exces de umiditate din clasa Plantaginetea majoris, 1940. Ulterior, prin reconstituirea volumului acestei clase de buruieni, asociaţia este raportată la vegetaţia de pajişti mezohidrofile, clasa Molinio-Arrhenatheretea R. Tx, 1947, Al. Potentilon Anserinae R. Tx, 1937.
Syndinamica
Formarea sociaţiei este rezultatul unuio proces îndelungat de degradare a pajiştilor de Agrostis stalonifera, care, păşunate pe umed, formează denivelări, care sunt invadate de Juncus inflexus, Menta agnatica şi alte mezo-hidrofite. De remarcat instalarea sperciei de pipilig concomitent cu iarba câmpului prin colonizarea primară a marginilor albilor de pâraie (Orlăţel, pârâul Vălii, pârâul Hârcelului, Sibielaş, Sibiel, Valea Godiei, Valea Cetăţii, Valea Tilişcuţa, Valea Cernavodă - în spatele Valii Sălişte: râul Sălişte ş.a.), precum şi pe marginile unor şanţuri peste care circulă animale mari şi în urmele cărora se instalează Juncus compresus.
Această asociaţie se menţine timp îndelungat, Juncu iinflexus prezentând rezistenţă la eradicarea tehnologică. Acest tip de pajişzte, în condiiţiile în care se schimbă condiţiile de umiditate, de structură a solului, prin drenarea excesului de umiditate, amendare şi fertilizare cu doze sporite de fosfor, evoluează spre tipurile de pajişti mezofile, prin Arrhenatherion.
Tipologie şi valoare economică
Fitocenozele hidrofile degradate de Agrostis stalonifera, exploatate ca păşuni, sunt încadrate potrivit tipologiei româneşti (Tucra ş.a., 1987) în seria Agrostis stalonifera, care ocupă suprafeţe, uneori aprefciabile, de lunci şi depresiuni. Acestea pot fi reconversi0onate, aşa cum s-a relevat printr-un complex de lucrări, de realizayre a echilibrului hidric şi de corectare a acidităţii biotopului. Prioducţia de maasă verde a acestor pajişti oscilează între 5,5 şi 15 t/ha M.V.
1.2.1.4. Tipul de fitocenoză: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini)
Se identifică cu grupa tipologică 37- Phragmitetea.
ChorologiaAcest tip de fitocenoză este răspândit în biotopurile de ape stagnante, în depresiunile din zona litorală a eleşteielor piscicole, situate pe cursul pâraielor Cernavodă şi Mag. Cele de la vest de satul Săcel, sectorul cuprins între şoseaua naţională şi halta C.F.R. Sibiel, cât şi în spaţiile meandrate, ale râului Sălişte, cursul mediu şi inferior, până la vest de Orlat, la vărsarea în râul Cibin, sunt staţiuni cu apa stagnante, depresiuni, solului temporar sau permanent submerse, slab acide, bine aprovizionate cu elemente nutritive, la altitudini de 471-550 m.
Sineciologie
Fitocenoza descrisă se instalează pe solurile submersie şi ca vegetaţie predomină cyperaceele şi juncaceele. Sate întâlnite pe teritoriul extravilan Săcel în sectoarele cadastraleªª în U.S.93.
Într-un profil executat în zona Săcel (518) se constată un sol de tipul aluvial, gleizat, pe depozite aluviatile, cu roca mamă constituită din depozite aluviale, cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, prezentând următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-7 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, moderat steructurat, poros, umed, moderat compact;
Ao 7-28 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, slabe pete ruginii, poros fin, poros compact;
Ag 28-44 cm: Brun pătat ruginiu, poliedirc angular foarte mic, slab structurat, pete de oxidare, moderat compac;
Go 44-85 cm: Brun ruginiu (marmurat), astructurat, pete de oxidare, fin poros, moderat compact;
Gor 85-130 cm: Ruginiu vineţiu (marmorat), astructurat, fin poros, moderat compact.
Identificat prin U.S. profilul
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ao Ag Dgo Gor
Adâncimea (cm) 7-28 28-44 44-85 85-130
Nisip grosier (2-02 mm) % 9,2 6,6 9,9 3,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 43,8 57,4 50,1 29,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 15 20 31
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 23 21 20 36
pH H2O 6,10 6,28 6,69 6,4
Humus % 1,23 0,38 - -
P mobil (ppm extract) în 1,58 2,21 - -
K mobil (ppm extract) în 7 5 - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil mediu-adânc, cu roca mamă la adâncimea de 85-130 cm. În Ao (Ap) are reacţie slab acidă, conţinut slab spe mijlociu în humus, slab mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu şi textură lutoasă, aceşti indici venind, confiorm elementelor fizico-chimice prezentate în tabel.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
În tabelulª şi figura ªª sunt prezentate datele cu privire la compoziţia floristică. Gramineele participă în asociaţie cu procente de la ªª la ªª. Cele mai bine reprezentate sunt speciile Phragmites communis, Tipha latifolia ş.a.
Tipuri de fitocenoze: Pcragmitetum australis – Typtetum latifoliae (pajişti de mlaştini) – releveu în cartogramă
Cod: 1.2.2.1. Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole, M. Czüros – Kăptlan, 1964, coresp8unzător tipuilui pajiştilor de iarba câmpului cu păiuş sulcat.
ChorologiaFitocenozele cu Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt determinate prin releveuri floristice în sectoarele cadastrale 24,25 şi 26 Tilişca, şi în 110, 111, 112, 113, 114 şi 115 Sălişte, pe terenul cu altitudinea între 550 şi 700 de metri şi cu expoziţie sudică în pantă (5-15o) şi înspre nord, în imediata apropiere a localităţiilor Tilişca şi Sălişte, precum şi pe versantul de la sud de pădurea Bărcul Roşu.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
Acest tip de pajişte are originea secundară, fiind instalată în locul pădurilor de stejar, dar şi în locul pădurilor de staejar şi fag şi are în componenţă o mare diverisitate de specii. Paul Burcea raporterează un număr de ªª specii (în 1964), G. Coste 134 de specii, Puşcaru-Soroceanu 256 de specii (în 1963), iar Ivan (1979) raportează peste 400 de specii.
În areal, pajiştile de Agrostis capillaris cu Festuca rupicola sunt însoţite de specii de graminee, precum Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Festuca rubra, Cinosurus cristatus, Holeus lanatus, Briza media, Botricloa tschaenum, Lalium perenne, Dactylis glomerata şi cyperaceceele şi juncaceele sunt reprezentate de Carex cumillis, prezente pe solurile drenate şi de Juncus hifidus, prezentă în microdepresiunile care reţin apa. Leguminoasele sunt reprezentate de un număr impotant de specii, constanţe mai mari având Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, Lotus carniculatus, Meticago falcata, Pononis pseudohircina, Medicago lupulina, Vicia tetrasperma, Dorycnium pentaphylum ş.a. Din grupa “diverse“ , foarte numeroase ca specii, cele mai bine repretzentate cu constanţe mari, sunt Euphorbia cyparissias, Hieracium pillosela, Plantago lanceolata, Rumex acetosella, Achillea collina, Achillea setacea, Achillea millfolium, Asperula cynanchyca, Galium verum, Pimpinela saxifraga, Taraxacum officinale ş.a. Ca o caracteristică a xerocităţii acestui biotip este prezenţa speciilor Carthamus lanatus şi Carlina acaulis. Aproprierea pădurii Galeş şi a culturilor agricole (Sălişte), explică prezenţa accidentului a unor specii ca Anagalis arreusis, Cerinthe minor, Crategus monofina ş.a. Solul are o acoperire de 90-95 % cu covorul vegetal al cărei talie variază de la un an la altu, fiind influenţat direct de aportul de precipitaţii. Stratificarea plantelor este evidentă prin separarea plantelor înalte de stratul plantelor cu talie mică sa cu tulpini repenter, păstrate sau cu rozetă (Trifolium repens, Plantago lanceolata, P. media, Thytimus pallegioides).
Sinecologie
Staţiunile în care se găsesc pajiştile de Agrostis capillaris c Festuca sulcata au expoziţie sud-estică, cu soluri reavăne, tereurile în general plane sau cu o înclinare până de 35o. sub altitudinea de 550 m acst tip de asociaţie, dacă permit condiţiile de biotip, această fitocenoză poate fi găsită şi pe alte expoziţii, dar nu am identificat-o de sine stătătoare.
Acest tip de asociaţie este mai pretenţios faţă de temperatură, luminozitate şi umiditate, preferând staţiunile cu soluri drenate şi xeroterme.
Tipurile de sol de sub aceste pajişti sunt diferite, de la luvisoluri, regosoluri brune-mezo şi eumezobazice. Se redau mai jos caracteristicile morfologice ale solului din U.S.15, Sălişte, caracteristice acestui tip de pajişti, profilul de sol 504, sol brun, podzolit, pseudogleizat moderat, pe argile, argilos, cu roca mamă constituită din argile şi apa freatică la 5-10 m.
Ap 0-23 cm: Brun deschis, slab cenuşiu, poliedric angular mic, foarte slab structurat, reavăn, bobovine punctiforme rare, poros, moderat compact, trecere calară;
E1 23-38 cm: Brun cenuşiu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, pete ruginii slabe, bobovine punctiforme rare, fin poros spre poros compact, treptat;
Ebt (w) 38-49 cm: Gălbui cu pete ruginii, poliedric angular mijlociu, slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Etl (w): 49-95 cm: Gălbui ruginiu (marmorat), prismatic mic slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Bt2 (w) 95-125 cm: Gălbui cu slabe pete ruginii, prismatic mare, pete ruginii slabe şi bobovine, fin poros.
Rezultatele analizei fizico-chimice a solului a olului din pajiştea de tipul sol brun podzolit tipic pe argile-argilos, pseudogleizat slab.
Cu localizare pe terasă şi versanţi S-E şi S identificat prin U.S.15/12940 profilul 504 date O.S.P.A. Deva
Tabelul
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) EB (w) Bt (w) BtD (w)
Adâncimea (cm) 0-26 26-40 40-62 62-98 98-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 10,3 5,2 5 5,5 5,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 37,7 37,8 23 26,5 26,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 21 25 18 17 19
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 31 32 54 51 49
Schelet % 1,59 2,01 - - -
Textura LL LL AL AL AL
pH H2O 6,06 5,68 5,64 5,79 6,25
Humus % 1,87 1,46 - - -
P mobil (ppm extract) în 13,70 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 15 14 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,57 18,71 22,62 21,59 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 7,99 10,21 9,10 9,32 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 21,56 28,92 31,72 30,91 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 62 64 71 69 -
Solul este suficient de profund şi are în Ap. Reacţie moderat acidă, conţinut mijlociu de humus, bine aprovizionat în fosfor, mijlociu aprovizionat în potasiu, mezobazic şi textură lutoasă spre lut prăfoasă.
Bio-forma Numărul de ordine al speciei în releveu Numărul releveelor 1 2 3 4
Teritoriul administrativ Sălişte Sălişte Sibiel sub Băre Fântânele
Sectorul cadastral 107 110 171 174
Suprafaţa releveului 100 100 100 100
Altitudinea (m) 545 530 540 550
Expoziţia S S S S
Goluri 2 - 1 2
I. GRAMINEE 55 59 54 56
H 1 Festuca rupicola (sulcata) 18 17 13 12
H 2 Agrostis capillaris 8 10 8 8
H 3 Anthoxanthum odoratum 9 9 12 12
H 4 Briza media 1 2 3 2
Th 5 Bromus mollis 2 3 3 2
G (H) 6 Cynodon dactylon + + 1 +
H 7 Cynosurus cristatus 1 2 3 1
H 8 Dactylis glomerata 3 2 4 2
H 9 Danthnoia decumpes + + + +
H 10 Botrichloa ischaemm 1 + 1 +
H 11 Festuca pratensis 3 4 1 5
H 12 Festuca rubra 2 3 1 4
H 13 Festuca pseudovina + + + +
H (Ch) 14 Holens lanatus 3 4 2 4
H 15 Koeleria machronta + + - -
H 16 Lolium perenne 1 1 + +
H 17 Phleum pratense 1 - 1 +
H 18 Poa bulbosa + + + -
H 19 Poa pratensis 1 1 1 1
II. LEGUMINOASE 16 17 12 13
ChN 20 Genista tinctoria 4 3 1 1
H 21 Lotus corniculatus 1 2 1 1
Th-TH 22 Medicago lupulina + + + +
Th 23 Melilotus officialis + + - -
H(Ch) 24 Ononis hircina + + - -
Th 25 Trifolium arvense - - 1 1
Th-TH 26 Trifolium campestre 1 1 + 1
Th-TH 27 Trifolium dubium + - + -
H 28 Trifolium ocrolenco + + + +
TH-H 29 Trifolium pratense 3 4 2 2
H 30 Trifolium repens 2 2 1 1
Th 31 Trifolium striatum + - - +
H 32 Vicia cracca 1 1 1 2
TH 33 Vicia hirsuta 1 1 1 1
III. CYPRACEE şi JUNCACEAE 1 1 - -
H 34 Carex humilis 1 1 - -
GH 35 Carex prqecox + - - -
H-HH 36 Carex vulpina - + - -
H 37 Luzula campestris + - - +
IV. ALTE FAMILII 26 21 33 29
H 38 Achillea collina 3 1 2 1
H 39 Achillea millefolium 2 1 2 1
H 40 Achillea sefacea + - 1 +
H 41 Ajuga genevensis + + + -
G 42 Anthericum ramosum + - - +
Th 43 Arenaria serpyllifolia - - + -
H 44 Asperulae cynanchica 1 2 1 1
H 45 Bellis parennis + + + +
H 46 Betonica officialis + + - -
H 47 Campanula patula + + + -
TH 48 Carduns acanthoides + + + +
H 49 Cardina acandis + - - -
H 50 Centaurea jacea 5 4 11 6
H 51 Centaurea scabiosa + + - -
Th 52 Cetaurium erhytraea 1 1 + 1
Th 53 Cerastium glomeratum + 1 + +
H 54 Cirsium pannonicum 2 1 2 3
H-G 55 Conrolvulus arvensis + + + +
TH 56 Crepis bienis - - + -
TH Th 57 Dancus carota + + 2 1
H 58 Dinathus chartusianorum + 1 1 +
TH 59 Echium vulgare + + - +
G 60 Equisetum arvense + + + +
H 61 Eryngium planum - + - -
H (G) 62 Euphorbia cyparissios + + + +
Th 63 Euphrasia rostkowiana + + - +
H 64 Ferulago silvatica - - + -
H 65 Filipendula vulgaris + 1 + 1
H 66 Fragaria vesca + - - +
H 67 Gallium mollugo + + + +
H 68 Gallium verum + 1 1 +
Th 69 Gypsophila muralis - - - +
Ch-H 70 Helianthemum numularium + + - -
H 71 Hieracium pillosela + 1 + +
H 72 Hypericum perforatum + + + +
H 73 Hypochoeris manculata - + - -
H 74 Knautia arvensis 1 1 1 +
H 75 Leontodon autumnalis + 1 2 2
H 76 Leontodon hispidus 1 1 - -
H 77 Leuchantemum vulgare 1 1 3 3
Th (H) 78 Linum cathaticum 1 + + 1
H 79 Mentha palledium + - - +
Th 80 Miosotis stricta - + - -
H (Ch) 81 Nepeta panonnica + - - +
Th 82 Petrorhagia plorifera - - - +
H 83 Pencedanum austricetum - + - -
H 84 Pimpinella saxifraga 1 + + +
H 85 Plantago lanceolata 3 1 2 1
H 86 Plantago major 1 1 + +
H (Ch) 87 Polygala comosa - - + -
H(Ch) 88 Polygala vulgaris - + - +
Th 89 Polygonum aviculae + + + +
H 90 Potentilla argentea 1 + + 1
H 91 Potentilla recta + - - -
H 92 Potentilla reptans - + - -
H 93 Prunella vulgaris + - - -
H 95 Ranunculus acris + - + +
H 96 Ranunculus polyanthemos + + - +
Th 97 Rhynanthus minor + - - -
H 98 Rumex acetosa 1 - + 1
H (G) 99 Rumex acetosella + - + -
H 100 Rumex crispus - - - +
H 101 Salvia nemorosa - - + +
H 102 Salvia vercitilata + - - -
H 103 Senecio jacobea + - - +
H 104 Silene nutans - - - +
H 105 Stellaria graminea 1 1 + +
H 106 Taraxacum officinale 2 1 2 2
H 107 Talictrum lucidum - - + -
Ch 108 Thymus pullegioides - + - -
TH-H 109 Tragopogon pratensis + + + +
H-Ch 110 Veronica camedrys + - - -
Într-un singur releveu s-au prezentat speciile: Agrostis stolonifera (2: +); Arrhentherum elatius (3: +); Bromus inermis (4: +); Descampria caespitosa (3: +); Triseetum flavescens (2: +); Carex palescens (1: +); Juncus effunes (2: +); Juncus inflexus (2: +); Genista sagitalis )1: +); Lathyrus pratensis (2: +); Meticago minima (2: +); Meticago satira (2: +); Adonis vernalis (4: +); Anagalis arvensis (2: +); Campanula rotundifolia (1: +); Capsella bursa-pastoris (1: +); Cardums nutans (2: +); Carum carvi (1: +); Cerinthe minor (1: +); Cirsium arvense (3: +); Colchicum autumnale (2: +); Crepis biennis (1: +); Grodium cicutarium (3: +); Gacea pratensis (1: +); Glechonea hederaceae (1: +); Linaria vulgaris (2: +); Matricaria perforata (1: +); Melampyrum arvense (3: +); Mehalongifolia (1: +); Myosotis arvensis (2: +); Papavel dubium (3: +); Pulsatila montana (1: +); Rubus caexius (2: +); Rubus vulgaris (1: +); Stellari media (3: +); Symphytum officinale (2: +); Thymus comosus (1: +); Veronica prostrata (2: +); Viola tricolor (1: +).
Fitocenozele de Agrostidita capillaris-Festucetum rupiciole Csuros-Kaptalan (1962) 1964 sunt considerate ca intermediare între cele xerofile de câmpie (otepice) şi cele din zona montană (Csuros-Kaptalan, 1971); cu o biodiversitate specifică ridicată şi cerinţe ecologice relativ diferite ale speciilor ne determină să ne gândim că staţiunile în care se reunesc aceste specii sunt exemple tipice de staţiune cu condiţii medii ecologice.
Analizând spectrul ecologic constituit după numărul de specii aparţinătoare fiecărei categorii ecologice (şi nu după abundenţa-contribuţia cantitativă a acestora) metodă mai fidelă, dar necesitând aprecieri ale abundenţei-dominanţei în procente şi nu în note de la + la 5), se constată că:
• există un număr redus de specii eurtifide, iar categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor xeromezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii sunt cele mezoterme, urmate de un număr relativ însemnat de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi sud-estică a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile şi termofile;
• grupul de specii cel mai mare, pentru reacţia solului este cel al speciilor eurionice, a speciilor de soluri slab-acide şi acido-neutrofile.
Comparând spectrele ecologice cu cele ale fitocenozelor asemănătoare, descrise de alţi autori, se constată diferenţe nesemnificative ± 5 %.
Hemicriptofitele (H), cu bioforme şi speciile euro-asiatice (Eua), ca elemente fitogeografice sunt foarte semnificativ reprezentate faţă de celelalte bioforme, respectiv geoelemente, aşa cum sunt reprezentate în matricele ªªª.
Xerofitele anuale (Th) provin fie accidental din parcele cultivate (Anagalis arvensis, Charthamus lanatus, Trifolium arvense), precum şi xerofite comune mai multor cateorii de pajişti (Centaurium erythrea, Erigeron annus, Euphrasia rostkoviana, Bromus mollis, Vicia hirsuta ş.a.).
Chamefitele (Ch) sunt reprezentate de Thymus glabrescus, Genista ss. Ovata ş.a.
Arbuştii sunt reprezentaţi de Nanofanerofite (N) Rosa canina, mezofanerofite (M)-Crataegus oxyacantha şi prunus spinosa, fiind întâlniţi, în principal, în pajiştile fostelor livezi şi pe coastele abrupte cu expoziţie sudică, cu tendinţă de instalare în consistenţe mari, din cauza unor măsuri de igrenizare a pajiştilor.
Cenotaxonomic
Din punct de vedere cenotaxonomic, fitocenoza de Agrostideta capillaris – Festuca rupicolae se încadrează în alianţa Festucion supicolae Soo, (1929) 1940, (syn. Festucion valericae, Klika, 31), subalianţa:
Eu – Festucenion supicole Soo, 1971, alianţa Agrostideta – Festucetum rupicolae, M. Csuros-Kaptalan 1962 (1964).
Mai adecvată ar fi prezentarea fitocenozelor descrise de Ciocîrlan (1968), de Festucetosum rupicole, ca varianta la Agrostidetum capillaris-Festucetum rupicolae, autorul subliniind caracterul lor de intermediar între pajiştile de “Festucetum rupicolae şi Caricetum humilis”, pe de o parte şi “Agriostideta capillaris-Festucetum rubrae”, pe de alta.
La nivel de alianţă (Festucion rupicolae) Soo (1929), Royer (1987) prezintă ca specii caracteristice pe Achilisa setacea, Centaurea bieberstenii, Festuca valesciaca, dar care lipsesc în releveele practicate în acest areal.
Sindinamica
Direcţiile principale de evoluţie a acestui tip de fitocenoze sunt diferite, date fiind condiţiile ecologice diverse în care se găsesc. Prin aportul de ferttilizanţi creşte ponderea speciilor excelente furajere (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Phleum pratense) şi celor bune furajere (Poa pratense), transformându-se în Trifolio repenti-Lolietum krippelova, 1967, sau Poetum pratensis.
Regimul hidric deficitar, combinat cu suprapăşunatul poate conduce la instalarea cenozelor de botriochloetum (Antropogonetum) ischaemi (Krist., 1937), I. Pop, 1977, transformare facilitată şi de situarea pe versanţii însoriţi şi puternic înclinaţi.
Tipologie şi valoare economică
Din punct de vedere al tipologiei pajiştilor în România, Tucra ş.a., 1987, include tipul “Agrostis termis – Festuca rupicola” în seria Agrostis tenuis din subetajul pădurilor de gorun şi de amestec de gorun de pe dealurile piemontane şi subcarpatice.
Pajiştile de Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt folosite mixt, sau numai ca fâneţe. Dintre speciile mai mult sau mai puţin constante fac parte Plantago lanceolata, Achillea setacea, leuchantemum (Chrithemum) vulgare, Galium mollugo, Centaurea pseudophrigia etc. şi au valoare furajeră medie. Aceasta se păşunează în primăvara, până spre jumătatea lunii mai, se lasă apoi pentru fân, ceea ce constituie un mare neajuns, având în vedere că speciile leguminoase se refac greu după ce au fost păşunate.
Se prezintă mai jos valorile recoltei medii:
• 2800-6900 kg/ha producţie masă verde (P. Burcea, 1964);
• 3000-4000 kg/ha producţie globală masă verde, din care 2400 kg masă verde consumabilă (Samoilă, 1960);
• 5000-6000 kg/ha masă verde (M. Pop, 1968),
În momentul efectuării studiului fitocenozel0or s-a determinat productivitatea acestei fitocenoze, acesta fiind stabilită în mai multe relevee, cu variaţii de la 3500 kg/ha, până la 11200 kg/ha masă verde (nefertilizat).
Din punct de vedere al calităţii furajului constatăm prezenţa redusă a plantelor excelente (nota 5); speciile cu nota 4 (foarte bune furajere sunt reprezentate în marea lor parte de leguminoase (Trifolium pratense, Trifolium repens, şi izolat Medicago lupulina, Medicago falcota şi Lotus corniculatus). Cea mai mare acoperire o realizează Trifolium pratense şi Trifolium repens.
Speciile cu nota 3 (bune furajere) sunt reprezentate în principal de Agrostis capillaris iar celelalte specii sunt, mineral, mijlocii şi mediocre furajere şi sunt reprezentate de Festuca rupicola, Anthoxanthum odoratum, Briza media, Trifolium arvense, Trifolium campestre, Achillea millefolium, Achillea setacea, Centhaurea pseudofrigia, Plantago lanceolata ş.a.
Se remarcă că la ameliorarea calităţii furajere contribuie specia coedificatoare Agrostis capillaris. Speciile dăunătoare sunt întâlnite cu o reprezentare redusă, menţionând Genista pillosa, Crataegus monofina, Prunus spinosa, Ergugium campestre, Onopordon acanthum.
Ca folosinţă păşune, aceste pajişti se folosesc toată vara, dar cu randament mai scăzut în a două jumătate a acesteia, deoarece, începând cu luna iunie, plantele de păiuş sulcat se usucă şi devin neconsumabile.
Cyperaceele şi juncaceele participă în medie cu peste 40 % din vegetaţie. În unele staţiuni Heleocaris palustris poate reprezenta peste 70 % din vegetaţie. Plantele din grupa “Diverse” sunt, în general, slab reprezentate, îndeosebi ca număr de specii, fiind prezente şi manifestând dominanţă şi cele pretenţioase faţă de umiditate.
Cenotaxonomia
Asiociaţia, instalată în condiţiile de exces de umiditate evoluează spre tipul de asociaţie Typoides arundinacea (grupa 38) şi Telipteris falustris de biotopuri mlăştinoase de soluri oligobazice, glece sau turboase, cu substanţe organice ndescompuse.
Syndinamica
Formarea asociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de înmlăştinare a solului. În condiţiile de drenare a biotopului, prin schimbarea condiţiilor de umiditate şi structură a solului, aceste pajişti pot evolua spre tipurile de pajişte mezofile, prin Arrenatherium.
Tipologie şi valoare economicăPajiştile dominante de cyperaceae şi juncaceae sunt în general productive, dar slab calitativ furajer. Producţia de masă verde analizată este de 19-21 t/ha cu variaţii de la 16 la 20 t/ha. Furajul are o consumabilitate scăzută din cauza conţinutului ridicat în celuloză şi siliciu. Pajiştile de acest tip sunt folosite ca fâneţe la prima coasă.
6.2.2.5. Tipul de fitocenoză: Nardeta strictae – Asociaţia: Nardetum strictae montanum – subasociaţia: Nardetum strictae festucetosum rubrae montanum (pajişti montane de ţepoşică cu păiuş roşu) ( Soroceanu-Puşcaru et al., 1966). Tuca et al., 1987 închid acest tip de pajişti în etajul boreal (al pădurilor de molid) la grupa de fitocenoze 24-Nardus stricta – Viola canina.
ChorologiaPajiştile de Nardus stricta sunt prezente pe suprafeţe apreciabile în zona mijlocie şi înaltă a munţilor Cindrel, în staţiuni cu soluri oligobazic, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat umede sau uscat revene. Sunt situate la altitudini de peste 1000 m şi formează în areal pajişti întinse sau inclave înconjurate de asociaţii cu Festuca rubra. Este larg răspândită ca pajişte tipică de soluri acide.
Pajiştile de Nardus stricta ocupă peste 205 mii hectare în zonele nemorale (Ev. Puşcaru-Soroceanu şi col., 1963) la care se adaugă importante suprafeţe din zona de deal şi depresionară de climat umed (Teodor Moruşca, 1982).
Pentru primele fitocenoze edifiycatoare de specia Nardus stricta, s-au evidenţiat în Munţii Rodnei, Ţibleşului şi Harghitei, de către Soo, 1930, urmat de Domin K., 1933 în Masivul Bucegi, apoi de Borza Al., 1934, în Munţii Retezatului de Şerbănescu, I, 1938, în Masivul Penteleu, de Ghişa E., 1940 şi Puşcaru-Soroceanu, 1969 în Munţii Făgăraşului, de Păuca A, 1941, în Munţii Codru Şi Moma, Obrejanu Gr., 1941, în Munţii Apuseni, Safta I., 1943 în Transilvania, apoi de Puşcaru D., 1956, Borza Al., 1971, Buia Al. şi col., 1962, Csüros Al. şi col., 1962, Resmeriţă I., 1963, 1971, 1975, Şerbănescu I., 1964, Anghel Gh. Şi col., 1965, Beldie Al., 1967, Turcu Gh., 1968, Bărbulescu C. şi col., 1969 în platforma Bran; Boşcaiu N., 1971, Păun M. şi col., 1973, Dihoru Gh., 1975 ş.a., Teodor Marusca, 1982 ş.a.
În arealul cercetat pajiştile de Nardus stricta ocupă suprafeţe mici, începând de la altitudinea de 850-900 m – subzona inferioară a fâneţelor montane şi până la limita superioară (1400-1450 m). O găsim instalată definitiv în areal, în subetajul boreal al pădurilor de conifere, la altitudini cuprinse între 1200 (1250m ) şi 1471 m.
Structura floristică şi morfologică
Se constată la acest tip de fitocenoză lipsa speciilor caracteristice şi diferenţiale proprii nardetelor montane, de deal şi depresionare, adoptându-se criteriul dominanţei sau diferite combinaţii de factori în caracterizarea şi clasificarea geobotanică a acestor fitocenoze.
SinecologiaAsociaţiaocupă biotopuri umede, cu soluri puternic podzolite, cu reacţie acidă şi foarte acidă (pH = 4-4,5 şi V<30 1960="1960" a="a" amoil="amoil" br="br" constiutie="constiutie" distribu="distribu" factor="factor" ia="ia" l="l" n="n" princpalul="princpalul" reac="reac" solului="solului" speciilor="speciilor">Specia edificatoare prezintă micoreze ectotrofe, beneficiind, asemănător altor specii acidofile, de o lizosferă cu rol eficient în tamponarea acidităţii ridicate. Aciditaea ridicată a solului de pe vârful Poeniţi Cacovei este subliniată de speciile indicatopare Bruckentalia spuculifolia, Vacinium myrtilius şi Vaecinium vitis-iadea, semnalată şi de G. Arsene, 1998.
Pentru nardetele de pe vârful Poeniţei Cacovei, valoarea indicelui sinecologic pentr reacţia solului, baza pe prezenţa-absenţa speciilor are valoarea de 1,86, iar determinat pe baza A.D. are valori de 1,87.
Caracteristicile fitocenozei reies din prezenţa a unor specii din grupele ecologice descrise de Truca ş.a, 1987, astfel:
I. grupa Festuca rubra s.s.p. commutata, edificată prin prezenţa speciilor Nardus stricta, Campanula patula s.s.p. Abiietina, Hieracium anranticum, indicatoare de soluri perene, oligiomezobazice, moderat, puternic acide;
II. grupa Nardus stricta – Viola canina, edidficată prin prezenţa speciilor: Nardus stricta, Deschompsia flexuosa, Festuca rubra, Anthenaria olicica, Hieracium pillosella, Vaecinium myrtillus, indicatoare de soluri oligomezobazice, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat revene şi uscat revene.
Prezenţa în asociaţie a speciilor cu toleranţă ridicată în aciditate, precum: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum, este importantă din punct de vedere sinecologic, întrucât aceste specii eurianice realizeată abundenţe-dominanţe mai ridicate în raport cu Nardus stricta şi au tendinţa de a reface pajiştile degradante în dezavantajuul speciei dominante, prin instalarea unior asociaţii cu o productivitate şi valoare furajeră mai ridicată. Indicatorul ecologic de umiditate admite instalarea speciei Nardus stricta în regiuni difertite de umiditate (Xeronardete, Hidronardete). Indicele sinecologic pentru umiditate, calculat pe ansamblul releveelor cenotaxonale are valoarea de 2,77, iar cel pentru temperatură are valoarea de 2,25 şi confirmă caracterull micro-mezoterm al nardetelor.
Datorită modului de nutriţie heterotrof-micotrof, Nardus stricta s-a adaptat condiţiilor de ecotop oligotrof, graţie modificărilor anatomice şi morfologice suferite, cum ar fi: tufa scundă, deasă şi cu nodurile de înfrăţire şi sitaute la suprafaţa solului, prezenţa sţesuturilor aerenchiniatice, prezenţa a două categiorii de rădăcini ş.a. În acest gen de ecotop, în condiţii climatice specifice nardetelor şi cu materiall parental (roci eruptive acide, micaşisturi şi paraburire acide) de o densitate pronunţată, greu solubile, aproape la zi, descompunerea materiei agonice decurge esxtrenm de încet, din care cauză se produce o acumulare progresivă a materiei organice şi formarea humusului brut acid.
Datorită acestor particularităţi, Nardus stricta devine în aceste ecotopuri specia dominantă, şi reprezintă, uneori 85-95 din vegetaţia asociaţiei. Plantele autotrofe, spre deosebire de heterotroficitatea speciei Nardus stricta dotorită modului lor diferit de nutriţie, nu pot supravieţui în aceste staţiuni, fiind eliminate treptat din vegetaţie, prin foamete fiziologică de către planta dominantă, Nardus stricta. În fond, acţiunea humusului acid produce o debazificare a solului, elementele nutritive fiind reţinute de resturile organice nedescompuse ale plantelor.
Din punct de vedere al indicatorului ecologic de expoziţie-insolaţie, specia poate fi întâlnită în expoziţia nord, nord-vest şi nord-est iar a indicatorului orografic aceasta este mai răspândită pe terenurile plane sau uşor înclinate.
Solurile de sub nardete sunt podzoluri, soluri brune acide sau soluri brune acide scheletice.
Solul de sub această asociaţie a fost analizat în zona Crinţului “La cântari”, la altitudinea de 1200 m şi în vârful Poeniţei Cacovei, deasupra cabanei Fântânele, la altitudinea de 1350 m.
Rezultatele analizei fizico-chimice solului din pajiştea de tipul sol montan brun acid, secundar înţelenit, pe micaşisturi biotitice şi pracnaisuri cu localiză în Crinţ, lângă cântar.
în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Date O.S.P.A., comandă specială Sol montan brun acid, secundar înţelenit Sol montan brun acid, secundar înţelenit
Indicatopri fizico-chimici Profilul 7 Profilul 21
Crinţ “La cântar” “Poeniţa Cacovei”
Orizonturi Ao AD D Ao A/D
Adâncimea (cm) 0-15 16-36 37,50 0-20 20-30
Nisip grosier (2-02 mm) % 74,2 58,3
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 10,6 21,1
Praf (0,02-0,002 mm) % 6,3 12,9
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 8,9 7,7
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 11,2 16,9
Schelet % 12,7 17,5 5,5 35
Textura N N
pH H2O 4,54 4,6
Humus % 10,9 12,2
N total (%) 4,4 4,1
P mobil (ppm extract) în 32 26
K mobil (ppm extract) în 111 146
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 7,2 7,3
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,5 14,3
Aciditatea hidrolitică (Ah mela 100 g sol) 10,5 14,3
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 17,6 21,6
Gradul de saturaţie în baze (V%) 40,4 33,8
CenotaxoniomiaAsociaţiile de Nardus stricta, au fost descrise de Sanda ş.a., 1980; Puşcaru-Soroceanu, !963; Maruşca, T., 1981, în România. În Europa, această asociaţie a fost descrisă de Mucina ş.a., 1983; Pott, 1992; Ellemberg, 1978; Scamoni şi Passarge, 1963.
Cu tot numărul relativ de specii, ridicările pot fi încadrate în asociaţie: Nardeta strictae montana, încadrată în Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, asociaţie ce grupează în general nardetele din Europa estică.
Inclusă în clasa Nardo-Callunetea Prsg. 1949, ord. Nardetalia Oberd. 1949, alianţa Potentillo-Nardion, Simon, 1957, asociaţia Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, a fost sinonimizată de Codlea, 1991, cu alte asociaţii deescrise: Nardetum strictae montanum, Resmeriţa şi Czuros, 1963.
Puşcarii s.a., 1956, Resmeriţa ş.a., 1963, au priopus pentru Transilvania, formaţia Nardetulia strictaea, împărţită în două grupe de asociaţii sau alianţe (Nardion strictae alpinum şi Nardion strictae montanum), după altitudine, fiecare grupă incluzând atât nardetele xero-mezofile, cât şi nardetele higrofile.
Pentru ridicările staţionare de la Crinţ, cât şi cele de la Poieniţa Cacovei, s-a stabilit încadrarea asociaţiei la Campanulo (abietinae) – Nardo-Festucetum commutatae, Boşcaiu, 1971, syn. Festucetu-Nardetum strictae montanum Czuros şi Resmeriţă, 1960, iar la syn. Cu ass. Nardus stricta + Festuca rubra fallax-Puşcaru ş.a., 1959, syn. ass. Festuca rubra-Nardus stricta, Malinovschi, 1953 syn Nardeto-Festucertum rubrae Cusset şi Lachapelle, 1962, syn. Nardo-Festucetum rubrae Mloch, 1932.
Sindinamica
Cercetând literatura de specialitate asupra nardetelor, syndinamic se individualizaeză două linii de origine a acestora: unii autori (Gergely, 1969) le consideră ca variante ale pajiştilor de Festuca rubra cu Agrostis capillaris (Maruşca,T., 1982), derivate din acestea prin exploatare excesivă, alţi autori le derivă din vegetaţia primă de iunipenişuri şi afinişuri (Coldea, 1991, Raţiu, 1964, Arsene, 1998).
Din unghiul evoluţiei naturale al nardetelor, cauzele instalării par a fi înmlăştinirea şi transformarea lor în higronardete (pe terenuri plane), sau în invadarea de tufărişuri pe terenurile mai înclinate (care determină o scădere a presiunii autropice).
Prin măsuri de gospodărire pastorală, păşunatul raţional şi în principal fertilizarea şi amendamentele, creşte ponderea speciilor de Festuca rubra şi Agrostis capillaris şi producţia de masă verde (Samoilă, 1979, Puscaru ş.a., 1972; Laza, 1979, Cernelea şi Bistriceanu, 1977; G. Arsene, 1998 ş.a.).
În areal, la altitudinea de 1350 m (Poieniţa Cacovei), se observă o situaţie de tranziţie dintre Nardeta strictae montana S. asoc. Campanulo abretine – Vaccinietum (Buia ş.a.,1962, Boşcaiu,1971), syn. Vaccinetum myrtilli (Fekete – Blatny, 1914; Soo, 1928); syn. Junceto trifidi Vaccinetum myrtilli, Resmeriţă, 1976, syn. Vaccinium myrtillus – Vaccinium virtis – idaca, Anghel ş.a., 1965.
În contextul evoluţiei acestor nardete, factorul antropic (păşunatul, defrişările, lipsa fertilizării) şi alterarea redusă a materiei organice au rolul determinant în influenţarea evoluţiei sindinamice a acestor asociaţii.
1.2.3.1. Tipul de fitocenoză: Festuco rubra – Agrostieto capillaris, Horvad, 1951- Pajişti de păiuş roşu cu iarba câmpului.
Acest tip de fitocenoză face parte din seria Agrostis capillaris-Festuca rubra, grupa 21.Chorologia
Releveurile de Festucetum rubrae – Agrostieto capillaris, Horvat, 1951, provin din subetajul nemoral al pădurilor de fag (700-1100 m) şi al pădurilor de fag cu molid ş.a. (1100-1250 m), aceasta ocupând cea mai mare suprafaţă din arealul cercetat.
Deşi se constituie ca socieţie în biotopuirile din subetajul fagului, datorită plasticităţii speciei Agrostis capillaris aceasta divagă, atât în subetajului gorunului, cât şi în subetajul molidului (Doniţă, 1992).
Compoziţia floristică şi sinmorfolgie
Cenozele de Festuca rubrae – Agrostietum capillaris se caracterizează prin covorull vegetal încheiat şi diferenţierea acestuia în două straturi diferenţiale. Gramineele înalte ajung până la 50-80 cm, stratul inferior al plantelor repente, prostate, cu rozetă, de 10-15 cm înălţime, din specii ca Luzula campestris, Prunnella vulgaris, Thymus comosus, Ajuga reptins ş.a.
Pe lângă speciile edificatoare, în această fitocenoză se remarcă specii, din mai multe unităţi sintaxonomice, cele mai bine reprezentate fiind speciile din grupa mezofile-mezoxerofilă: Cynosurion Arrhenatheretalia, reprezentate de Arrhenatherum elatius, Thynisuris crostatus, Trifolium pratense, Trifoluim repens, Trifolim campestre, Prunella vulgaris, Veronica chamaedrys ş.a. În staţiuinile mai umede sunt prezente constant specii din a.s. Molinie falie (e.g Juncus conglomeratus). Deasemenea, specii din a.s. Festuco brometea, sau a.s. Potentillo nardion, cu specii reprezentate în vicarianţă, în a.s. Festuca rubrae – Agrostietum capillaris sunt prezente în subetajul nemoral al pădurilor de fag cu molid, cu un regim al precipitaţiilor şi umidităţii biotoăpului superior celui din subetajul pădurilor de fag.
O constanţă notabilă prezintă în ambele subetaje speciile Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Descampris caespitosa, Poa anua, Trisetum flavescius, Taraxum officinale, Achillia millefolium, Centaurea sp., Carex humillis, Juncus sp., Plantogo sp., Oxalis acetosa, Gallium verum, Thymus şi Dancus carota, Carlina acaulis, Pteridium agnifolium, Hypericum perforatum, Sinum sp., Knautia sp., Dipositus sp., Urtica sp., Cordunus sp., Trifolium pratense, Trifolium repens, Trifolim campestre, Trifolium arvense, Metigago lupulina, iar dintre speciile arbustifere: Rubus caesius, Prategus monagina, Rosa carina, Vaccinium vitis idaca. Asociaţia ocupă biotopuri moderat umede, cu soluri revene-iscate, formate pe roci metamorfice, acide, majoritar acheletice, oligobazice, pe terenuri drenate pe roci metamorfice acide majoritar scheletice, oligobazice, pe terenuri înalte, relativ plane, pâna la excesiv înclinate (35-45 grade), pe toate expoziţiile, solurile fiind brun acide montane.
Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor din biotopurile asociaţiei Festucetum rubrae – Agrostietum capillaris, determinate pe baza probelor de sol recoltate personal şi analizate de O.S.P.A. Sibiu. Buletin de analiză /1999 pentru teza de doctorat: Studiul geobotanic şi economic al arealului hidrografic Valea Tilişcuţei-Valea Cenavodă-Valea Orlatului, judeţul Sibiu, 1999
Numărul probei Punctul de recoltare a probei de sol Altitudinea (m) pH Humus % IN % P2O5 mobil (ppm) K2O mobil (ppm) SB me/ 100 g sol AH (SH) me/ 100 g sol T me/ 100 g sol V % Analiza gramelometrică pe stratul 0,20 (25 cm)
Nisip grosier peste 0,2 mm Nisip fin 0,2-0,02 mm Praf I 0,02-0,01 mm Praf II 0,01-0,002 mm Argilă sub 0,002 mm Argilă fizică sub 0,001 mm Tex-tura
3 Valea Cetăţii 700 5,61 7,1 5,5 20 190 17,2 4,9 22,1 77,8 50,2 24,8 1,6 10,7 12,7 23,4 N-L
4 La Chilii (schit Sibiel) 760 4,99 4,3 2,8 13 90 14,5 7,7 22,2 65,3 58,6 22,8 3,4 6,1 9,1 12,2 N coeziv
10 Foltea 810 4,45 12,2 6,2 68 260 25,4 24,8 50,2 50,6 31,1 49,9 8 0,4 10,6 11 N-L
11 Poeana Soarelui Şanta 950 4,20 6,5 1,9 24 100 4,9 11,5 16,4 29,8 44,6 27,6 8,1 7,3 12,4 19,7 N-L
5 Piciorul Crinţului 960 5,39 4,3 2,9 15 70 9,9 4,6 14,5 68,3 57,8 19,5 4,3 5,3 13,1 18,4 N-L
24 Poiana Soarelui Vărf 1000 4,56 5,3 2 26 152 6,3 10 16,3 38,6 41,7 31,8 5,2 8,1 13,2 21,3 N-L
22 Valea Măgeanului 1015 5,26 6,2 4,6 14 135 13,6 4,5 18,1 75,1 58,4 21 6,1 8,8 5,7 14,5 N-L
14 Dosul şurilor 1078 4,94 6,9 3,9 11 51 8,1 6,3 14,4 56,2 49,7 21,5 7 8,5 13,3 21,8 N-L
23 Greşii tomnatic 1080 5,19 3 1,9 17 152 8,2 4,5 12,7 64,6 68,3 17,4 2,8 8,7 5,8 14,5 N coeziv
15 Poiana Vălenilor (Şipot) 1150 4,99 7 2,9 11 190 6,3 8,7 15 42 47,5 25,7 7,6 6,6 12,6 19,2 N-L
16 Poeniţa Fântânelelor 1250 5,57 7,7 5,8 65 243 14,4 4,6 19 75,8 46,4 29,9 5,8 8,8 9,4 18,2 N-L
6 Crinţ în jos de cântar 1242 4,83 9,7 4,6 6 135 7,2 6,8 15 48 64,3 20,9 2,1 2,8 9,9 12,7 N coeziv
SinecologiaFitocenozele studiate provin din pajişti din mai multe statiuni, de la 700 (600 m) la 1250 m altitudine, deci formate pe mai multe tipuri de sol ale ecotopurilor. Predomină solurile brune acide şi solurile brune montane acide, până la slab acide şi bogate în humus (peste 3,5).
Pajiştele de Festuca rubrae- Agrostietum capillaris ocupă cu pondere terenurile plane şi uşor înclinate, cu preferinţă pentru expoziţiile sudice atunci cănd panta depăşeşte 20o-25o.Dar unele fitocenoze au fost găsite şi pe pante .
Din privinţa caracterizării pretenţiilor faţă de factorul hidric, spectrul ecologic relevă dominanţa speciilor mezofile (indicele sinecologic 3), iar faţă de temperatură, domină speciile cu indicele sinecologic 3. Dar multe specii care formează fitocenoze sunt euriterme. În privinţa caracterizării speciilor faţă de factorul aciditate, prezenţa consistentă este a celor cu indicele sinecologic 4, deosebindu-se de cenozele de deal din Festuceto rubrae – Agrostietum capillaris.
Sindinamică
- Sub influenţa xerofitizării climatului, pajiştile de Festuca rubrae – Agrostietim capillaris în prezent parţial exploatate, sunt supuse fenomenelor de degradare şi acidifiere , având ca indicator Brachypodium pinnatum, Avenula pubescens, Genista tinctoria , Trifolium montanum, Silene nutans, Dianthus carthusianorum, Senecio-Jacobeia, Carlina acaulis, Antenaria dioica, Hieracium piosella, Potentilla erecta, trecând spre o asociaţie de tipul : Agrosti- Genistelletum , (Boşcaiu, 1970), fără a se instala definitiv din cauza lipsei speciei caracteristice asociaţiei, Chamaebpartium sagitale (G. Arsene, 1988).
- La creşterea troficităţii solului, pe fond de umiditate suficientă, asociaţia Festuca rubrae- Agrostiedo capillaris este frecventată de speciile Arrhenatherum elatius şi Phleum pratense, în unităţile staţionale din sectoarele cadastrale.
- Pe fondul troficităţii cunoscute, prin fertilizări, pe locul fostelor culturi, caz semnalat în perimetrul funciar, Cabana Fântânele, se instalează Trifolium pratense, formând pajişti întinse, la altitudinea de 1250 m.
- Tot pe fondul troficităţii casante ( prin fertilizări în jurul colibelor, la altitudini de la 700 m la 1100 m.( subetajul nemoral al fagului ) asociaţie Festuca rubrae- Agrostietum capillaris se restructurează prin prezenţa notabilă a speciilor Festuca rubrae, Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Cynosurus cristatus, Lotus carniculatus, Trifolium pratense, Leucanthemum vulgae, Stellaria gramina ş.a.
- În tabloul sindinamic al asociaţiei Festuca rubrae , Agrostietum capillaris se observă în condiţiile exploatării insuficiente şi neraţionale , o evoluţie spre fitocenozele forestiere remarcate în tot arealul, prin prezenţa acelor benzi ecotonale de Clinopodio- Pteridietum aquilini, Dihora, 1975, la contactul pajiştii cu pădurea.
Tipologia şi valoarea economică
Asociaţia Festuco rubrae – Agrostidetum capillaris, caracteristică etajului pădurilor de fag şi amestec de fag cu răşinoase, la altitudini de 300-1450 m este introdusă de mai mulţi autori în tipul Agrostis capillaris – Festuca rubrae ( Tucra ş.a., 1987).
Pajiştile de Festuca rubrae – Agrostis capillaris constituie resurse furajere excelente şi productivitatea lor este ridicată, variind între 2,2 - 4,5 t/ha S.U. pe an, sunt exploatate pentru fân prin păşunat şi mixt. În regim de hidro-termicitate favorabilă, aşa cum este relecvat de studiul climei, astfel de pajişti situate la altitudini de la 700 la 1250 de metri, produc 4,5 – 5 t/ha S.U. pe an.
Calitatea pajiştulor de Festuca rebrae – Agrostidetum capillaris este imprimată în principal de speciile edificatoare bune furajere, dar care se adaugă, în condiţii de fertilizare, speciile de Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens, Dactylis glomerata, Holcus lanatus, Festuca pratensis şi Phleum pratense.
Speciile dăunătoare, cum ar fi: Veratrum album, Juncus effusus, Carex hirta, Cordunus acanthoides, Euphorbia cyparission au în general abundente-dominante şi constanţe-prezenţe reduse. Prezenta semiparazitelor, cum ar fi Rhinantus angustifolius şi Rhinantus rumelicus este izolată. De remarcat şi în arealul cercetat, instalarea ca urmare a slabei presiuni a păşunatului şi exploatării, pentru fân, intensive, în acest tip de pajişte, a asociaţiei cu Clinopodio – Pteridietum, Dihoru, 1975, fapt care determină reducerea folosinţei furajere, aşa cum la altitudini mai mari (1100-1250 m), în valoarea Nardus stricta şi Deschampria caespitosa, care reduc fiolosinţa şi calitatea pastorală a acestor pajişti.
BIBLIOGRAFIEALLORGEP., 1921 – Les associations végétales du Vexin français, Paris.
ANGHEL Gh., 1960 – Geobotanica aplicată la studiul pajiştilor şi al terenurilor cultivate, Comunicări de botanică (1957-1959), Bucureşti.
ANGHEL Gh., BURCEA P., NIEDERMAIER K., SLUŞANSCHI H., 1960 – Dinamica vegetaţiei pajiştilor de la Crinţ, raionul Sibiu, Lucrări ştiinţifice I.A.N.B., Editura Agro-Silvică, Bucureşti.
ANGHEL GHEORGHE şi colaboratorii,1964-,Studiul şi cartarea păşunilor din Corpul Crinţ, Munţii Cibinului, Comunicări de Botanică.
ANGHEL GH., GHEORGHE K., NIEDERMAIER P., BURCEA N., STÂNGĂ ŞI IULIANA ŞERBĂNESCU, 1965 – Studiul şi cartarea păşunilor din corpul Crinţ, munţii Cibinului, Comunicări de botanică vol III.
ANGHEL GH., RĂVĂRUŢ M., TURCU GH., 1971 – Geobotanica, Editura Ceres, Bucureşti.
ANGHEL Gh., MOTCĂ Gh., 1975 – Principii de bază în elaborarea tipologiei pajiştilor din R.S.R., A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
ANGHEL Gh., 1985 – Etapa în stadiul pajiştilor din Carpaţi sub aspect pratotehnic, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.CP.C.P. Măgurele-Braşov, vol X, Bucureşti.
ANGHEL Gh., CARDAŞOL V., NEACŞU MARCELA, ŢURCA,I.,VASU ALEXANDRA, 1985 – Pajiştile din Munţii Cindrel, Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol X, Bucureşti.
ANGHEL Gh., NEACŞU MARCELA VASU ALEXANDRA, 1982 – Etajarea vegetaţiei ierboase în Munţii Cibinului, (Munţii Cindrel).A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol VIII, Bucureşti.
ARSENE G., GABRIEL, 1998 – Studiul ecologic şi fitocenologic al vegetaţiei ierboase de pajişti din Munţii Poiana Ruscă, Teză de doctorat, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară a Banatului, Timişoara.
BĂRBULESCU C., BURCEA P., 1971 – Determinator pentru flora pajiştilor, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., 1973 – Aplicaţii agronomice ale cercetărilor floristice efectuate pe pajişti permanente, Probleme agricole, 2, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., 1975 – Cercetări privind relaţiile dintre solul şi vegetaţia pajiştilor naturale din platforma Bran, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BĂRBULESCU C.,BURCEA P., ŞTEFĂNESCU AL., MOTCĂ GH., MARINICĂ D., 1975 – Cercetări privind valorificarea superioară a pajiştilor alpine din masivul Iezer-Păpuş, jud. Argeş, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., Măgurele-Braşov, vol. I, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., BURCEA P., NICA OLGA, 1976 – Modificări calitative produse în furajul obţinut de pe pajiştile de Agrostis capillaris sub influenţa îngrăşămintelor chimice, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., vol. II, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., PUIA I., KLEMM HEINKE, SORAN V., 1980 – Pajiştea ca ecosistem, S.C.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Casa Agronomului, Braşov.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1983 – Păşunile munţilor înalţi, Editura Ceres, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1987 – Pajiştile de deal din România, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BÂLTEANU T., 1985 – Cercetări privind studiul compoziţiei floristice şi a valorii pastorale a pajiştilor permanente din bazinul râului Beregsău, Teză de doctorat I.A.N.B., Bucureşti.
BÂTLEANU GH., ŞI COLECTIVUL, 1989 – Fitotehnie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1989.
BELDIE AL., CHIRIŢĂ C., 1962 – Flora indicatoare din pădurile noastre, Editura agrosilvică, Bucureşti.
BELDIE AL., DIHORU GH., 1968 – Comunicări de Botanică, vol VI, Societatea de Ştiinţe Biologice, Bucureşti.
BILLINGS W., D., 1969 – Plants and the Ecosistem. Maemillan and Co. LTD, London.
BORNARD A., DUBOST M., 1992 – Diagnostic agro-écologique de la végétation des alpages laitiers des Alpes du Nord humides: établissement et utilisation d’un typologie simplifiée, Agronomic, 12, (P.581-599).
BORZA A., BOŞCAIU N., 1965 – Introducere în studiul covorului vegetal, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
BOURNERIAS M., 1980 – Les critères de cotation des milieux naturels utiliseés dans l’inventaire écologique du départament de l’Aisne, Séminaire de phytosociologie appliquée-Indices biocoenotiques, I.E .E. Metz, pag,70-78.
BRAUN-BLANQUET I., PAVILLARD I., 1928 – Vocabulaire de sociologie végétale, 3èmeedition, Imprimeries Lemaire-Ardre.
BRAUN-BLANQUET I., – Pflanzensozilogie,III,Aufl.Springer,Verlag,Wien,New-York.
BUDOI GH., PENESCU AURELIAN, 1996 – Agrotehnica, Editura “Ceres”.
BUHĂŢEL TEODOR şi Colectivul, 1971 – Cercetări experimentale pe nardetele de joasă altitudine (şesul Măgurii-Budac-Bistriţa), Institutul Agronomic, ”Dr.Petru Groza”, Cluj.
BUIA AL., 1943 – Contribuţii la studiul fitosociologic al păşunilor din Munţii Carpaţi, Buletinul Facultăţii de Agronomie, vol. X, Cluj.
BUIA AL., PĂUN N., SAFTA I., POP M., 1959 – Contribuţii geobotanice asupra păşunilor şi fâneţelor din Oltenia, Lucrări ştiinţifice, I.A.T. Vlădărescu, Craiova, Editura Agro-Silvică.
BURCEA P., 1961– Eficacitatea aplicării îngrăşămintelor minerale pe fâneţele din munţii Cibinului, Lucrări ştiinţifice IANB-Bucureşti, Editura Agro-silvică.
BURCEA P., 1965 – Cercetări asupra fâneţelor naturale dintre râul Cibin şi râul Dobra (Raionul Sibiu), Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BURCEA P., 1965 – Cercetări asupra fâneţelor naturale dintre râul Cibin şi râul Dobra, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BURCEA P., NIEDERMAIER K., 1962 – Buruienile din pajişti, Revista Natura, seria Biologie, nr.3.
BURLACU GH., 1983 – Valoarea nutritivă a nutreţurilor, Editura “Ceres”, Bucureşti.
CARDAŞOL V., DANILIUC D., 1979 – Contribuţii la punerea în valoare a pajiştilor din Munţii Cibin, Lucrări ştiinţifice S.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. V.
CARDAŞOL V., 1985 – Studiul pajiştilor din Carpaţi prezent şi viitor, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
CARDAŞOL V., POP M., RAZEC I., BREZEAN D., 1985 – Pajiştile din Munţii Bucegi, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
CARDAŞOL V., 1997 – Aspecte actuale pe plan naţional şi european privind valorificarea pajiştilor naturale (permanente), Conferinţa naţională de comunicări ştiinţifice a societăţii Inginerilor Agronomi din România, Sibiu.
CEAPOIU N., 1968 – Metode statistice aplicate în experienţele agricole şi biologice, Editura Agrotehnică, Bucureşti.
CERNELEA E., BISTRICEANU C., 1977 – Cultura şi exploatarea pajiştilor montane, Editura “Ceres”, Bucureşti
CERNESCU N., 1959 – Seriile trofice ale tipurilor genetice de sol din zona forestieră. Omagii lui Tr. Săvulescu, Bucureşti.
CHIPER CONSTANTIN, CARDAŞOL V., RAZEC I., MOTCĂ GH., 1986 – Utilizarea modelelor matematice de optimizare şi prognoza fertilizării pajiştilor permanente, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
CHIRIŢĂ D., TUFESCU V., BELDIE AL., CEUCA G., HARING P., STĂNESCU V., TOMA G., TONESCU AURORA, VLAD I., 1964 – Fundamentele naturalistice şi metodologice ale tipologiei şi cartării staţionale forestiere, Editura Academiei R.P.R.
CHIRIŢĂ C. ŞI COLECTIVUL, 1964 – Fundamentele naturalistice şi metodologice ale tipologiei şi cartării staţionale forestiere, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
CHIRIŢĂ C. ŞI COLECTIVUL, 1975-1977 – Solul şi staţiuni forestire, vol. I-II, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
CIOBANU P., 1987 – Cercetări privind efectul îngrăşămintelor chimice asupra producţiei pajiştilor permanente comparativ cu pajiştile temporare în zona de deal a judeţului Caraş-Severin, I.A.Timişoara.
COLDEA G., 1987 – Contribuţii la studiul sintaxonomic şi ecologic al unor pajişti mezofile-acidofile din etajul subaplin al Carpaţilor româneşti, Contribuţii botanice, Universitatea Cluj-Napoca, Grădina botanică.
COSTE I., 1997 – Cercetări asupra asociaţiei Festuca rubrae-Agrostitetum tenuis Horv, 1951 în Munţii Locva (Banat), Lucrări ştiinţifice I.A. Timişoara, Seria Agronomie, XIX, p.37-45.
CREMENESCU GH. şi colectivul, 1974 – Sistemul de fertilizare şi amendare pe solurile podzolice şi podzolite ”Probleme agricole”, nr. 1, 1994.
CRISTEA V., 1993 – Curs de fitocenologie, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
DAGET P., 1971 – Méthodes d’inventaire phytoecologique et agronomique de prairies permanenetas, C.E.P.E., Dec. no. 56, Montpellier.
DAGET P., GODRON M., GUILLERM J., 1972 – Profils ecologiques et information mutuelle especes et facteurs ecologigues, in Bericht uber das internationale szmposium der internationale vereinigung fur vegetations Kunde.
DAJOZ R., 1975 – Precis d’écologie, Edition Dunod, Paris-Bruxelles-Montreal.
DANILIUC D., ALDULEA I., CARDAŞOL V., 1975 – Modificarea indicilor agronomici ai unor soluri de pajişti, a producţiei şi calităţii furajelor sub influenţa amendării şi îngrăşării, A.S.A.S.`Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., Braşov, vol. I, Bucureşti.
DANILIUC D., CARDAŞOL V., 1982 – Cercetări privind ameliorarea fertilităţii solului podzolic pseudogleic de la Vlădeni-Braşov prin amendare şi fertilizare, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol. VIII, Bucureşti.
DANILIUC D., CARDAŞOL V., CIUBUTARIU C., POPOVICI D., SAMOILĂ Z., 1980 – Influenţa fertilizării îndelungate asupra însuşirilor chimice ale unor soluri de pajişti permanente şi a stării de nutriţie a plantelor, A.S.A.S., Cercetări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. VI, Bucureşti.
DAVIDESCU D. ŞI COLECTIVUL, 1975 – Role of fertilizers in Soybean Cultivation. Proceed of 11-th Cologue, Danmark.
DAVIDESCU G., GĂLUGĂR MAGDA, VASILIU N., BULIMAR FELICIA, HUŢU MARINA, RUSAN M., VIŢALARIU CRISTINA, CHIFU T., POPOVICI D., CIUBOTARIU C., ŞTEFAN N., DĂSCĂLESCU D., PISICĂDONOSE ALISA, ANTOHE ANCA, MURARIU AL., TOMA C., FILIPESCU GEORGETA, MOŢIU TAMARA, MITITIUC M., MANOLIU AL., 1980 – Efectele fertilizării cu azot asupra structurii biocenotice dintr-o pajişte de Agrostis tenuis cu Festuca rubra din Podişul Sucevei, A.S.A.S., Cercetări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele, Braşov, vol. VI, Bucureşti.
DELPECH R., 1989 – Historique de la phytosociologic herbagère en Europe Occidentale, particulierement en France (Phytosociologie at pastora-lisme, XVI, Berlin-Stattgard.
DIMANCEA ŞT., 1975 – Agrotehnica şi elemente de tehnică experimentală agicolă, partea I, A.M.D., I.A.N.B., Bucureşti.
DORNEANU A., 1976 – Dirijarea fertilităţii solului, Editura “Ceres”, Bucureşti.
DRĂGULESCU C., 1984 – Flora şi vegetaţia Văii Sadului (judeţul Sibiu), Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea “Bubes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
DUVAL J., 1980 – Adjounction d’un critere «M» (valeur écosystemique d’un milieu).
DUVIGNEAUD P., 1974 – La synthese écologique,Doin Editeur,Paris.
ELLENBERG H., 1974 – Indicator values of vascular plants in Central Europe, Verlag Erich Goltze K.G.D., Gottingen.
EMBERGER L., GODRON M., DAGET P., LONG G., SAUVAGE C., Le FLOCH E., WAQUANT I., POISSONET I., 1968 – Code pour le relèvé méthodique de la vegetation e du milien, Editions du C.N.R.S., Paris.
GEGOUT I. C., HOULLIER F., 1993 – Aport de l’analyse factorielle des correspondances sur variables instrumentalles en typologie des stations; illustration sur la plaine de la Lanterne (Hante Saone), Revue Française des Forêts, XVL, 5, p. 539-548.
GEHU I. M., 1986 – Des complexes de grupements vegetaux à la phytosociologie paysagère contemporaine,Informatore Botanica Italiano, 18.
HARTIA S., 1973 – Modelarea economico-matematică a procesului de zonare a producţiei agricole, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
HERA CR. ŞI COLECTIVUL, 1974 – Însuşirile agroproductive ale solurilor acide podzolice şi podzolite- în “Probleme agricole”, nr.1.
IVAN D., DONIŢĂ N., 1975 – Metode practice pentru studiul ecologic şi geografic al vegetaţiei, Bucureşti.
IVAN D., 1979 – Fitocenologia şi vegetaţia R.S.R., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
IVAN DOINA, 1979 – Fitocenologia şi vegetaţia R.S.R., Editura didactică, Bucureşti.
KERGUELEN M., 1963 – Posibilite de detecsion de climat homolog par de metod floristic, Anal des l’Amelioration de Plant, Institut National des la recherc. Agronomic, Paris.
KERQUELEN M., 1960 – Quelques aspects de la fertilisation des prairies temporaries, Revae de “Forrages” nr.3.
KOVACS A., 1979 – Indicatori biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, S.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Bucureşti.
KOVACS J., ATTILA, 1979 – Indicatorii biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, A.S.A.S., S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Bucureşti.
LAUER C., 1974 – Studiul geobotanic şi tipologic al pajiştilor din zona Carasova a Carstului bănăţean, Rezumat al tezei de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
LĂPUŞAN A., NIEDERMAIER K., VASIU V., SAMOILĂ Z., POPOVICI D., POP M., ŞERBAN V., VINEŞ, VL., LANER C., CARDAŞOL V., CIUBOTARU C., SLUSANSCHI M., DANILIUC D., CHIRIAC A., STÂNGĂ N., 1975 – Aplicarea amendamentelor şi a îngrăşămintelor pe pajiştile naturale şi semănate din R.S.R., A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
LĂPUŞAN A., CARDAŞOL V., DANILIUC D., 1980 – Fertilizarea pajiştilor, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov .
LONG G. – Diagnostic phyto-écologique et ammenagement du territoire,Toma, I., Principe generaux et méthodes, Editions Masson et Cie Paris.
MARUŞCA T., 1977 – Influenţa modului de folosire, fertilizare şi amendare asupra pajiştilor dominate de specia Nardus stricta L., din zona de deal, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., vol. II, Bucureşti.
MARUSCA T., 1982 – Studiul geobotanic şi tipologic al nardetelor din judeţul Braşov, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
MARUŞCA T., 1998 – Studii asupra gradienţilor ecologici şi economici din spaţiul carpatic românesc. Conferinţa naţională de comunicări ştiinţifice a Societăţii Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.), Sibiu.
MIHĂILESCU V., 1960 – Monografia geografică a R.P.R., vol. I, Geografia fizică, Editura Academică R.P.R.
MILES D.G., GRIFFITH G. AP., WALTERS R.S.K., 1964 – Variation in the chemical composition of four grasses, Rep.Welsh.Pl.Breed.Sn.pp. 110-114.
MILICĂ C.I., CULICĂ S., 1976 – Particularităţi fiziologice în utilizarea azotului de către gramineele perene, A.S.A.S., I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. II, Bucureşti.
MOTCĂ GH., CIUPERCESCU VICTORIA, MOTCĂ ZOE, 1975 – Influenţa îngrăşămintelor minerale asupra pajiştilor de Agrostis şi Festuca rubra din depresiunea Făgăraşului, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. I, Bucureşti. România, Sibiu.
MOTCĂ GH., ROŞU C., BELU C., 1985 – Pajiştile din munţii Făgăraşului, A.S.A.S, Lucrările ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti
MOTCĂ GH., BĂRBULESCU C., OPREA GEORGETA, 1986 – Influenţa fertilizării de lungă durată asupra pajiştilor de Agrostis fenuis, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
MOTCĂ GH., OANCEA IOAN, GEAMĂN LIDIA IVONA, 1994 – Prăpăstile României, Tipologie şi tehnologie, Editura Tehnică-Agricolă, Bucureşti.
MOTCĂ GH., OANCEA I., GEAMĂN LIDIA-IVONA, 1994 – Pajiştile României, Tipologie şi tehnologie, Editura Tehnică Agricolă, Bucureşti.
MOŢOC M. ŞI COLECTIVUL, 1975 – Eroziunea solului şi metode de combatere, Editura “Ceres”, Bucureşti.
MUELLER-DOMBOIS D., ELLEMBERG H., 1974- - Aims and Methods of Vegetation Ecology, Jhon Willey & Sons, New-York-London-Sydney-Toronto.
NEACŞU MARCELA, DRAGU I., TUCRA I., CARDAŞOL V., VASIU ALEXANDRA, DULVARA EUFROSINA, TUDOR ANA, 1986 – Caracterizarea câmpurilor experimentale în pajişti în cadrul grupelor de tipuri de pajişti din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
NIEDERMAIER K. – Productivitatea pajiştilor dintre Râul Mare şi Valea Sadului (munţii Cibinului), Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
NIEDERMAIER K., 1958 – Experienţe de îngrăşare a pajiştilor de munte, Analele I.C.A.R., Seria A, vol. XXVI, Editura Academiei R.P.R.
NIEDERMAIER K., 1960 – Contribuţii la cunoaşterea efectului îngrăşămintelor pe pajiştile din munţii Cibinului, Analele I.C.A., Seria A, vol. XXVIII, Editura Acod R.P.R.
NIEDERMAIER K., 1962 – Eficienţa aplicării îngrăşămintelor pe pajişti situate la altitudini diferite, I.C.P.C.P. Fundulea, vol. VIII, Bucureşti.
NIEDERMAIER K., 1962 – Eficienţa aplicării îngrăşămintelor pe pajiştile situate la altitudini diferite. Analele Institutului de Cercetări pentru cereale şi pentru tehnică, Fudulea, seria B, vol. XXX.
OBREJANU G., 1948 – Evoluţia structurii biologice a pajiştilor naturale din Transilvania, Cluj.
OBREJANU G., 1952 – Elemente de păşuni şi fâneţe, Cluj.
ODUM E. P., 1971 – Fundamentals of Ecology, W.B. Saunders Company, Philadelphia-London-Toronto.
ODUM E., 1979 – Ecology – A Bridge Between Science and Society, Sinauer.
PASCOVSCHI S., LEANDRU V., 1958 – Tipuri de pădure din R.P.R., Editura Agro-silvică, Bucureşti.
PAVEL C., CONSTANTIN A., STÂRLOGEA I., 1975 – Analiza indicilor tehnici şi economici privind fertilizarea pajiştilor naturale din Oltenia, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
PÂRVU I. ŞI COLECTIVUL, 1980 – Ecosistemele din România, Editura “Ceres”, Bucureşti.
PINTILIE C., BUDOI, GH. ŞI COLECTIVUL,1980 – Agrotehnică şi tehnică experimentală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
POISSONET P., POISSONET Y., 1969 – Edute comparée de diverses méthodes d’analyse de la végétation des formations herbacées denses et permanentes, C.E.P.E. Montpellier.
POPA C., 1977 – Biologia solului, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
POP M., 1980 – Probleme actuale şi de perspectivă privind cercetările în domeniul culturii pajiştilor din R.S.R., A.S.A.S., S.C.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Casa Agronomului, Braşov.
POPOVICI D., CIUBOTARIU C., RUSAN N., DAVIDESCU G., DĂSCĂLESCU D., ŞTEFAN N., VIŢELARIU CRISTINA, 1980 – Potenţialul de producţie al pajiştilor de Agrostis tenuis cu Festuca rubra, în condiţiile fertilizării diferenţiate de durată, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. VI, Bucureşti.
POSEA GRIGORIE ŞI COLABORATORII, 1986 – Geografia de la A la Z, dicţionar de termeni geografici, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
PRODAN I., 1939 – Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România, vol. II, Fitogeografia României, Ed. III, Cluj.
PRODAN I., BUIA AL., 1966 – Flora mică ilustrată a României, ediţia a V-a, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
PRODAN I., 1989 – Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România, vol. I-IV, Cluj.
PUIA I., ERDELVI ŞT., KAIN, I., SZANTO AL., 1975 – Cercetări asupra metabolismului azotului la unele specii de plante furajere, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
PUIA I., BĂRBULESCU C., KLEMM HEINKE, SORAN V., 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
PUIA I., ERDELYI ST., PAZMANY D., ROTARU I., 1996 – Îndrumător pentru determinarea unor specii din pajişti după organele vegetative, ediţia a VI-a, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca.
PURCELIAN ST. – Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de pădure din România, I.C.F., Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLABORATORII, 1960 – Contribuţii la metode şi tehnica de inventariere şi cartarea topologică l scară mare a pajiştilor naturale de munte cu aplicarea la comuna Harghita, Raionul Ciuc, Analele I.C.A.R., seria B, vol. XXVIII.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLECTIVUL, 1960 – Păşunile şi fâneţele din R.P. Română, Studii geobotanic şi agroproductiv, Editura Academică R.P.R.
PUŞCARU-SOROCEANU E., PĂUCĂ A., 1960 – Concepţii şi metode de cercetare în geobotanică. Comunicări de botanică (1957-1959), Bucureşti.
PUŞCARU-SOROCEANU E. ŞI COLABORATORII, 1961 – Aerofotograma aplicată la studiul şi cartarea pajiştilor naturale de dealuri şi coline din sud-estul R.P.R., Natura, seria Biologie, nr.6.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLECTIVUL, 1965 – Geobotanica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, POPOVA-CUCU A., 1966 – Geobotanica, Metode de cercetare a vegetaţiei cu aplicaţii pe teritoriul R.S.R., Editura ştiinţifică, Bucureşti.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, 1969 – S.S.B.,Comunicări de geobotanică, vol XI, Bucureşti.
PUŞCARU D., GIUCA M., PETRVANU V., SPIRESCU I., DANEA N., 1972 – Contribuţii la dinamica conţinutului în caroten a pajişti de Festuca rubra - Agrostis tenuis - Nardus stricta fertilizată cu îngrăşăminte organice, Acta Botanică Bucurestiensis, 1970-1971.
RAMADE F., 1993 – Dictionnaire Encyclopedique de l’Ecologie et des Sciences de l’Environnement, Ediscience International.
RĂVĂRUŢ M., ANGHEL GH., 1967 – Botanică,Ecuaţia didactică şi pedagogică, Bucureşti.
RESMERIŢĂ I. – Cercetări experimentale pe nardete de joasă altitudine, Institutul Agronomic, Cluj.
RESMERIŢĂ I. ŞI TEXTER D., 1954 – Cercetări asupra acumulării de substanţă organică şi minerală în sol. sub influenţa dezvoltării ierburilor perene. Studii şi cercetări ştiinţifice, Academia R.P.R., Filiala Cluj, nr.1-2.
REŞMERIŢĂ I., SPIECHEZ Z., 1963 – Măsuri practice de conservarea solului pe păşuni, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
ROŞCA D. – Contribuţii la studiul asociaţiei Festucetum Valesiacae din Moldova, Rezumat al tezei de doctorat, Institutul Agronomic, Iaşi.
SAFTA I., 1943 – Cercetări geobotanice asupra pajiştilor din Transilvania, Buletinul Facultăţii Agronomice Cluj-Timişoara, nr.8.
SAFTA I., PATEGA BRUMARU A., JUŞNOVSCHI M., 1959 – Influenţa îngrăşămintelor asupra fâneţelor dominate de Agrostis din zona raionului Novaci, regiunea Craiova, Lucrări ştiinţifice, Institutul Agronomic “T:Vlodresy” Craiova, Editura agro-silvică.
SAFTA I. ŞI COLECTIVUL., 1979 – Pajiştile din Banat, Red. de prop. tehnice agricole, Bucureşti.
SAMOILĂ Z., 1960 – Contribuţii la studiul folosirii diferenţiate a îngrăşămintelor minerale pe câteva tipuri de pajişti naturale. Studii şi cercetări. Biologie şi ştiinţe agricole 3-4,Tom VI, Editura Academiei R.P.R.
SAMOILĂ Z., 1960 – Contribuţii la studiul geobotanic şi al stării de producţie a pajiştilor naturale din regiunea Hunedoara, Studii şi cercetări-biologice-ştiinţe agricole, VII,1-2.
SAMOILĂ Z. A., GÂRDA T., CONTREA A., 1963 – Rezultate experimentale privind transformarea asociaţiei de Nardus stricta L. prin măsuri agrotehnice de suprafaţă şi de refacere radicală, Studii şi cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, 3, IV, p. 411-420.
SAMOILĂ Z., 1971 – Cercetări experimentale privind reacţia de fertilizare şi amendare cu calciu a unor tipuri de pajişti din Banat. Rezumat al tezei de doctorat, Institutul Agronomic Timişoara.
SAMOILĂ Z. ŞI COLECTIVUL, 1979 –”Pajiştile din Banat, Red. de prop. tehnică agricolă, Bucureşti.
SAMOILĂ Z., SAFTA I., GRIGORE S., POPA T., LAUER C., TEACI D., CRIŞAN I., COSTE I., ARVAT N., OLTEANU D., CRISTOI I., 1979 – Prăpăstile din Banat – Sporirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii lor, Redacţia de propagandă tehnică agricolă, Bucureşti.
SANDA V., POPESCU A., DOLTU M., 1980 – Cenotaxonomia şi caracterizarea grupelor vegetale în România, Muzeul Brukenthal, Ştiinţe naturale, Studii şi comunicări,Supliment,24, Sibiu.
SANDA V., POPESCU A., DOLTU M., 1983 – Caracterizarea ecologică şi fitocenologică a speciilor spontane din flora României, Muzeul Brukenthal, Ştiinţe naturale, Studii şi comunicări, Supliment, 25, Sibiu.
SANDA V., POPESCU A., BARABAS N., 1989 – Cenotaxonomia şi caracterizarea grupurilor vegetale din România, Studii şi comunicări, Biologie vegetală, 14, Complexul muzeal de ştiinţele naturii Bacău.
SĂULESCU N. A., SĂULESCU N., 1967 – Câmpul de experienţă, Ediţia a doua, Editura agrosilvică, Bucureşti.
SCHMITT A., 1978 – Aport des méthodes numeriques à l’établissement de synthèses phytosociologiques régionales, application aux forêts du Jura, Documents phytosociologiques, N.S., II, J, Cramer.
ŞERBAN V., 1982 – Efectul comparativ al fertilizării de lungă durată a pajiştilor permanente şi temporare din regiunea montană, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P., Braşov, vol. VIII, Bucureşti.
SIMONNEANU P., 1980 – Demonstication et Phytosociologie, Séminaire de Phytosociogie appliquée-Indici biocenotiques, E.E.Metz, 28-29 mars 1980.
SIMTEA N., PASC I., 1969 – Fertilizarea pajiştilor, Deva, 1969.
SIMTEA N., MARUSCA T., ŞERBAN V., 1972 – Ameliorarea pajiştilor în Elveţia, Editura “Ceres”, Bucureşti.
SMITH L. R., 1977 – Elements of Ecology and Field Biology. Harper and Row Publishers, New-York, Hagerstown, San Francisco, London.
SOCEAVA V. S., 1957 – Probleme geobotanice în lumina şcolii geobotanice ruse, Analele româno-sovietice, Bucureşti.
SOHNEIDER-BINDER E., 1976 – Caracterizareaa generală a vegetaţiei Depresiunii Sibiului şi a dealurilor marginale, Muzeul Brukenthal, Studii şi comunicări, Ştiinţe naturale, 20.
SPEDDING C. R. W., 1971 – Grassland Ecology, Clarendon Press, Oxford..
STATOV GH., BURLACU I., ŢURCA T., PÎRLEA T., NEACŞU MARCELA, MIHAI GH., FAUR SABINA, 1986 – Valoarea nutritivă a principalelor tipuri de pajişti naturale din zona colinară a Podişului Transilvaniei, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
STĂNESCU V., 1973 – Tipologia pădurilor-“Silvicultura”, Editura “Ceres”, Bucureşti.
STÂNGĂ V., ŞERBĂNESCU IULIANA, BLĂNARU V., 1963 – Solurile de pajişti din munţii Cibinului, Analele I.C.C.A., Secţia Pedologie, vol. XXXI, 1963.
ŞTEFANIC G., 1968 – Influenţa amendamentelor şi îngrăşămintelor asupra microflorei din nizosfera plantelor. Teză de doctorat, Institutul Agronomic Bucureşti.
TEACI D., 1970 – Bonitarea terenurilor agricole, Editura “Ceres”, Bucureşti.
TOMA M., 1976 – Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din depresiunea Dornelor (jud. Suceava),Teză de doctorat, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
TOMBALL P., MERIAUX I., 1980 – Contribution à une méthode propre à inventorier, évaluer et hiérarchises les sites naturels à l’échelle regionale et nationale. Seminaire de Phytosociologie appliquée-Indices biocoenotiques, I.E.E. Metz, 28-29 mars 1980.
TUCRA I., KOVACS A., 1978 – Bonitarea pajiştilor, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Biblioteca agricolă.
TUCRA I., KOVACS A., CARDAŞOL V., NEACŞU MARCELA, 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
TUCRA I. ŞI COLABORATORII, 1984 – Aspecte ale tipizării pajiştilor din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol. IX, Bucureşti.
TUCRA I., NEACŞU MARCELA, 1985 – Aspecte privind caracterizarea, cartarea şi bonitarea pajiştilor permanente (naturale),Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
TUCRA I., KOVACS A., ROŞU C., CIUBOTARU C., CHIFU T., NEACŞU MARCELA, BĂRBULESCU C., CARDASOL V., POPOVICI D., SIMTEA N., MOTCĂ GH., DRAGU I., SPIRESCU M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R. S. România, A.S.A.S., I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
TUCRA I., KOVACS A., ROSU C., CIUBOTARU C., CHIFU T., NEACŞU M., BĂRBULESCU C., CARDAŞOL V., POPOVICI D., SIMTEA N., MOTCĂ G., DRAGU I., SPIRESCU M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R.S. România, Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă, Bucureşti.
TUTIN C. T., (RED,COORD.), 1964-1980 – Flora Europa (I-V),Cambridge.
VASIU V., BURCEA P., NIEDERMAIER K., 1962 – Îmbunătăţirile şi sporirea producţiei păşunilor şi fâneţelor de munte, Probleme agricole, nr.7.
VELICAN V., 1959 – Tehnică experimentală-în “Manualul inginerului agronom”, vol.I, Editura agrosilvică, Bucureşti.
VERTES F., 1988 – Role diagnostic de la phitosociologie pour une évalution scientifique de la valeur pastorale d’un territoire, in Coll. Phyto-Sociologie et conservation de la nature, Strasbourg, Berlin-Stuttgard.
WHITTAKER R. H., 1975 – Communities and EcosystemS. Mac Millan Publishing Co.,Inc.New-York.
Ing. dr. Gheorghe Apetroae, Sibiu
1. Covorul vegetal şi relaţia cu factorii ecologici din areal
Covorul vegetal aparţine etajelor altitudinale: depresionar, colinar-piemontan şi montan, pe care sunt dispuse subetajele de specii lemnose şi ierboase dominante şi codominante. Pe fundalul acestor subetaje de vegetaţie primară, sub forma de brâie neregulate se interpun areale fitocenotice secundare. Acestea s-au format după defrişarea masivă a pădurilor, fiind constituite din fitocenoze de pajişti secundare şi din fitocenoze primare (relicte), care mai continuă să populeze doar biotopurile hidromorfe.
Comparând asociaţiile identificate pe baza elementelor fitocenozelor furnizate de releveele floristice realizate în fiecare staţiune fitocenotică, în întregul areal geobotanic, precum şi pe baza indicatorilor biologici, ecologici şi economici, ca verificare a tipologiilor de pajişti rezultate pe baza studiului floristic prezent, s-a constatat încadrarea din punct de vedere geografic-stratigrafic, edafic-floristic şi biotopic - antropic a fitocenozelor.
Datele obţinute din studiul fundamental al arealului floristic sunt descrise în comunicarea “Caracterizarea din punct de vedere floristic al pajiştilor permanente din depresiunile Sălişte-Sibiu şi din munţii Cibinului, joşi şi mijlocii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, 1998”. Această caracterizare s-a efectuat prin realizarea de relevee prin metoda geobotanică pe itinerar, în principal, în 41 de staţiuni fitocenotice, corespunzătoare celor 41 biotipuri principale, identificate în areal. Pentru a concluziona asupra rezultatelor cartării floristice tipologice, se relevă, mai jos, zonalitatea vegetaţiei, pe subzone şi etaje. Se identifică în arealul cercetat următoarele etaje de vegetaţie:
Arealul depresionar al pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar, cuprins între altitudinile de 473-550 m.
Arealul perimontan al zonei pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţie ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 550-700 m.
Arealul zonei montane joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi al vegetaţiei ierboase secundare, specifice, cuprins între altitudinile de 700-1000 (1100) m.
Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag şi răşinoase (Fagus silvatica Picea excelsa, Abies alba) şi al vegetaţiei secundare, cuprins între altitudinile de 1100-1250 m.
Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul (subzona pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprinsă între altitudinile de 1250-1417 m.
Se dezvoltă, în continuare, etajarea vegetaţiei secundare din arealul cercetat.
1.1.Etajarea vegetaţiei din zona depresionară Sălişte-Sibiu.
Fitocenozele de stejărete şi gorunete (Quercetum robur herborum), situate la altitudini între 473-550 (600) m, formate aricetic din speciile Quercus robur, Quercus petraea şi în subsidiar: Carpinus betulus, Ulmus foliaceea, Tilia tomentosa, Acer campestre, Fraxinus excelsior ş.a. (ex. Pădurea Bărcu Roşu). Din punct de vedere al vegetaţiei erbacee secundare, pe terasele depresiunii predomină speciile Agrostis capillaris, Festuca pratensis, Andropogon ischaemum, Poa pratensis, Lolium perenne, Dactylis glomerata, iar în zona luncilor frecventează speciile de Agrostis alba, Arrhenatherum elatius, Anthoxanthum odoratum, Festuca sulcata, Alopecurus pratensis, Holcus lanatus. În zonele cu exces de umiditate din lunci şi de pe terase sunt frecvente speciile hidrofile: Carex sp., Ranunculus sp., Phragmites communis, Juncus efusus, Tifa latifolia ş.a.
Pe baza releveurilor floristice realizate în staţiunile fitocenotice 1, 2, 3, 4, 12, 13, 14, s-au determinat următoarele tipuri de pajişti:
Tipul: Agrostideta capillaris colina, facies: Agrostideta capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului)
Tipul: Agrostideta capillaris – Festucetum rupicole (pajişti de iarba câmpului cu păiuş sulcat)
Tipul: Arrhenathereto – Triseteta flavescentis –facies: Arrhenatheretum elatioses typicum (pajişti de ovăscior)
Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izuri)
Tipul: Phragmitetum australis – Typhetum latifolie (pajişti de mlaştini)
Arealul perimontan al zonelor pădurilor – subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 550-700 m, de tipul Querceto – Fagetum asperulosum.
La altitudinile cuprinse între 550-700 m se întind pădurile de stejar, în amestec cu gorunul şi fagul, în toată zona periferică nordică a Munţilor Cibin, reprezentate tipologic prin asociaţiile de Querceto – Tilietum fagetosa – caricetosum, în arealele cu expoziţie sudică şi în treimea superioară a versanţilor cu alte expoziţii (Dealul Furcilor) ( Puşcaru-Soroceanu E., 1966) şi asociaţii în amestecul cu carpenul, de tipul: Quercetum cerris - sessiliflorae carpinietosum (Puşcaru-Soroceanu E., 1966), în biotopurile mai umede, de la baza plantelor şi pe versanţii nordici. Şi într-un caz şi în celălalt, alături de fag şi stejar, în arealul de facies piemontan participă Carpinus betulus, Tilia tomentosa, Fraxinus excelsior, Acer campestre, Betula verucosa ş.a.
În locul gorunetelor de diverse compoziţii, în acest subetaj platourile şi jumătăţile superioare ale versanţilor sunt ocupate într-o bună parte de Festuca -păiuş sulcat, în asociaţii de tipul Agrostideto capillaris-Festucetum sulcatae (rupicole) E. M. Cs – Kaptalan, 1962, 1964, şi care sunt exploatate în majoritatea cazurilor ca păşuni, în timp ce la baza teraselor, pe terasele depresionare şi în luncile înalte ale râurilor s-au instalat fâneţele de păiuş, iarba câmpului şi firuţă. Tot în acest subetaj, pantele abrupte, pietroase, cu expoziţie sudică sunt populate de pajişti xerofile, în general degradate prin păşunat şi slab instalate floristic -erbaceu - lignis-forest din cauza proceselor de diluviere-denudare coluvială şi proluvială, în condiţiile pantelor excesive şi regimului de precipitaţii abundent (Dealul Căţănaş, Dealul Furcilor ş.a.). În pajiştile permanente încheiate ale acestui subetaj predomină speciile de Agrostis capillaris, Festuca sulcata, Festuca pseudoovina, Festuca pratensis.
Ca asociaţii ierboase secundare întâlnim codominanţa speciilor Agrostis capillaris, Festuca pseudoovina, Festuca sulcata, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum şi Tymus sp., în asociere cu alte specii: Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Taraxacum oficinale, Euphorbia cyparisis, Centaurea jacea ş.a., în asociaţii de tipul:
Tipul: Agrostis capillaris collina, facies: Agrostideto capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului).
Tipul: Botriochloetum ischaemi (pajişti de bărboasă)
Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă).
Arealul zonei montane joase, zonă constituită din etajul (subzona() pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi a vegetaţiei ierboase secundare, specifice, cuprinsă între altitudinile de 700-1000 m. Făgetele predomină partea centrală altitudinală a arealului situat pe colinarul pericarpatic nordic al Munţilor Cibin, formând făgete pure, de tipul Făgetum rubrosum montanum, facies: Fagetum caricetosum, expoziţiile nordice, şi de facies: Fagetum festucetosum (Puşcaru-Soroceanu E., 1960) pe celelalte expoziţii.
Spre limita superioară a subetajului fagului, care sustenează până la altitudinea de 1100 m gradientic, determinate de expoziţia nordică a versanţilor, se întâlnesc păduri masive de fag în amestec cu bradul, de tipul: Piceto - Fagetum oxalidosum normale, de facies: Piceto - Fageto oxalidosum, pe expoziţiile nordice şi de facies: Piceto - Fageto luzuletosum, pe celelalte expoziţii. În acest subetaj, defrişarea făgetelor şi a făgetelor în amestec, au dus la instalarea pajiştilor de Festuca rubra de tipul Festucetum rubrae – Agrostidetum capillaris (Horv, 1951), prin intermediul unor serii dinamice, incluzând şi buruienişurile înalte de pădure. Aceste pajişti, de tipurile: Festuceto - Agrostideta montana; facies: Festuceto (rubrae)- Agrostideto capillaris rhinonthetosum, Agrostideto - Cynosurethum montanae, facies Agrostideto capillaris - Cynosurethum cristati; facies: Agrostideto capillaris - Nardetosum stricta montana; facies: Agrostideto capillaris - Festucetosum rubrae submonatanum şi tipul de fitocenoză Agrostideto montana; facies: Agrostideto capillaris - Leguminosum submontanum; subfacies: Agrostideto capillaris-Genistum Tinctorie et sagitalis montanum, sunt utilizate în cea mai mare parte fâneţe de o singură recoltare şi constituie baza furajeră a unei zootehnii tradiţionale foarte bine dezvoltate în zonă, aşa cum s-a relevat în studiul social economic. Dar menţinerea acestor pajişti la tipologia actuală este condiţionată de întreţinerea acestora şi exploatarea anuală, prin cosit şi păşunat raţional. Se semnalează, totuşi, abandonarea multora dintre fâneţe şi scăderea presiunii păşunatului în această zonă, aspect care se manifestă pe 30-40 % din suprafeţele de pajişti ale cestui subetaj. Această situaţie conduce, de la un an la altul, la instalarea speciilor de Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Carex pallescens, Luzula pilosa, Oxalis acetosella ş.a., precum şi a vegetaţiei forestiere primare (exemplu pajiştile de la Fântâna Mărului, Dosul Orlatului, Dosul Şurilor ş.a.). Buruienişurile de solul Lupului (Clinopodio - pteridietum, Dihor, 1975) sunt indicatori ai acestor tip de evoluţie.
Fitocenozele din acest etaj forestier, mai sus etajate, au fost remarcate în releveele floristice practicate în biotipurile staţionale 6, 19, 29, 21, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 31, 39, 40, 41. Releveele, unul sau mai multe în fiecare areal, consemnează speciile indicatoare, dimensiunile fenologice, creşterea, abundenţa, frecvenţa, prezenţa-constanţa, factori care determină structura şi dinamica fiecărei cenoze din areal.
Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită din etajul (subzona) pădurilor de fag şi foioase (Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba) şi al vegetaţiei secundare, cuprins între altitudinile de 1100-1250 m. Fitocenozele din acest areal, denumit şi subetajul nemoral al pădurilor de fag şi răşinoase, au în compoziţie, alături de Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba şi alte specii lemnoase, precum: Ulmus montana, Acer pseudoplatanus, Betula verrucosa, Corylus avellana, formând pajişti de tipul Piceto abieto - Fagetum et foliota compozite.
Speciile erbacee de pajişti permanente ale acestui etaj floristic sunt reprezentate de Festuca rubra fallax, Agrostis capillaris, Nardus stricta, Poa nemoralis, Poa violacea, Deschampsia caespitosa, iar în zonele cu exces de umiditate sunt reprezentate de speciile Carex juncus ş.a. Asociaţiile acestui subetaj sunt de tipurile: Festuco Agrostideto capillaris montana - subfacies: Festuceto rubrae, tipul: Agrostideto capillaris deschampsietosum cespitasae; tipul Festuca - Agrostideto capillaris montana - facies: Festuca (rubrae) Agrostidetum capillaris montana - subfacies: Festuceto (rubrae)- Agrostidetum capillaris nardetosum, tipul Festuca (rubrae)-Agrostideto capillaris montana - facies: Festuceto (rubrae) – Agrostideto - luguminosurum montanum; subfacies: Festuceto rubrae - Agrostideto capillaris trifolietosum pratense et repens. Faciesurile tipologice pratologice au fost identificate prin releveele floristice din tipurile staţionale 30, 32, 33, 37 şi 38.
Se observă, în acest etaj floristic, înlocuirea speciilor de Agrostis capillaris şi Festuca rubra fallax ş.a., urmare a exploatării iraţionale şi acidifierii solului acestor pajişti cu Nardus stricta (Violo declinatae - Nardetum ), pâlcuri de afinişuri (Campanula abietinae - Vaccinietum, Arsene, 1998) şi tufişuri scunde de ienupăr (Campanula abietinae şi Juniperetum, Arsene, 1998), cu o biodiversitate specifică scăzută.
Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 1250-1417 m, denumit şi subetajul boreal al pădurilor de conifere, reprezentat tipologic de molidişuri, secondate de Acer pseudoplatanus, Sorbus aucuparia, Poplus tremula şi mai rar de Abies alba, Fagus silvatica şi Betula verucosa, de tipul Picetum oxalidosum normale montanum, de facies: Picetum pseudooxalidetusum, pe soluri scheletice cu expoziţie N şi de facies: Picetum luzuletosum, pe celelalte expoziţii.
Faciesurile protocenotice sunt determinate de frecvenţa mai mare a speciilor Nardus stricta şi Festuca rubra fallax, în detrimentul speciei Agrostis capillaris, potrivit relevărilor floristice în biotipurile staţionale 34, 35 şi 36, şi se identifică prin asociaţiile de tipul Nardeta stricta montana - facies: Nardetum stricta - Festucetosum rubrae montanum, facies: Nardetum diversiherbosum montanum şi tipul Deschampsieta caespitosae, facies: Deschampsieta caespitosae nardetosum strictae. Această evoluţie dinamică compoziţională, determinată de exploatarea parţială şi iraţională a pajiştilor din subetaj (Crinţ, Tomnatic, Poeniţa Cacovei, Dealul Bănceştilor, Poeniţa Orlatului), şi de acidifierea pronunţată a solului, conduce la instalarea asociaţiei de tipul: Deschampsieta cespitosa - Carpaticum, de facies: Deschampsieta caespitosa nardetosum stricte (II S 36).
Asociaţii de pajişti (fitocenoze: azonale, intrazonale şi alte microfitocenoze)
Vegetaţia zonală este reprezentată de zăvoaiele de Alnus glutinosa, instalate pe soluri criptospodice, în fitocenoze de tipul: Stellario nemori - Alnetum glutinosae (Kastner, 1938, Lohm, 1957), însoţite de buruienişuri înalte de Telekio speciose - Petasitetum albae (Beldie, 1967), cât şi de G. Arsene, 1998. În locul acestor buruienişuri înalte, dacă se reduce vegetaţia de Alnus sp. în locul pajiştilor de Agrostis stalonifera se instalează pajişti de tipul Rorripo sylvestri - Agrostidetum stolonifere (Moor, 1958, Ober et Müller, 1961, cât şi de G. Arsene, 1998), sau ca păşuni degradate prin păşunatul excesiv, de tipul Junco - Mentetum longifoliae (Lohm, 1953). Astfel de staţiuni, în depresiuni cu exces de umiditate şi pe pante domole cu izvoare de suprafaţă (Dosul Cetăţii-Sibiel), pâlcurile de Molinia coerules (Peucedano - molinietum, Boscaiu, 1965) formează pajişti înalte, împânzite de buruienişuri, de Filipendula ulmaria, sau de pâlcuri de Betula pendula. Ca tipuri de microfitocenoze, în întregul areal cercetat, în cadrul tipurilor de asociaţii zonale, s-au identificat: tipul Poeta bulbosae - facies: Poetum bulbosae- Mixtum compositum; tipul: Cynodonteta - Agropyreta repentis, faciesul Agropyretum repentis et diversi herbosum, tipul: Thero herbeta - facies: Polygonatum bistortae - cirxetosum oleraceae; tipul: Cirsieto - Symphietum officinale; tipul Geranieto pratensis - veronicetum longifolie; tipul: Poetum palunstris - Pramitetum communis; tipul: Calamagrostetum pseudophragmites - Typhetum angustifolia; tipul: Caraicetum elate - Juncetum effusae et conglomerate; tipul: Equisetetum palustre; tipul: Phragmites australis; tipul: Typhoides arundinacea; tipul: Deschampsia caespitosa - Juncus effusus; tipul: Geranium sanguineum; tipul: Asplenieto (rupestris) - Campanuletum carpatica ; tipul: Poeto (minoris)- Achilleetum schurii; tipul: Aconietum repellas; tipul: Veratretum albae - montanum - tipul: Urticetam dioici - montanum; tipul: Holcetum irnatae; tipul: Agrostidetum albae; tipul: Calamagrostetum arundinacea altimontanum.
Aceste tipuri ocupă suprafeţe relativ mici şi sunt determinate în special de presiunea antropică (culturi, fertilizări excesive, păşunat excesiv) cât şi de factorii ecologici specifici biotipurilor hidromorfe, acide, bazice, de degradarea terenurilor şi realizarea unor complexe de soluri, cu influenţe fitocenotice specifice.
În continuare mi-am propus să tratez tipurile de pajişti mai frecvente în arealul cercetat.
Pajiştile de ovăscior au o valoare nutritivă ridicată, având un conţinut, în substanţe nutritive, de 5,3-10 % P.D. şi 63-78 % U.N., (P. Burcea, 1963).
Măsuri de îmbunătăţire şi exploatare
Pajiştile de ovăscior se folosesc ca fâneţe, de cele mai multe ori, ca fâneţe de două coase. Datorită capacităţii ridicate de otăvire, planta dominantă Arrhenaterium elatius poate să dea 3-4 coase într-o perioadă de vegetaţie.
Exploatarea prin păşunat a pajiştilor cu ovăscior, chiar numai pe o perioadă scurtă de timp, cum ar fi păşunatul primăvara devreme, determină degradarea pajiştii.
Pentru sporirea producţiei pot fi utilizaţi cu succes fertilizanţi organici. Gunoiul de grajd, administrat la un interval de 2-3 ani, în cantitate de 20-30 t/ha asigură producţia de 20-25 t/ha m.v. În fiecare an. Fertilizanţii minerali, cu azot, sporesc producţia şi îmbunătăţesc calitatea nutreţului.
De remarcat faptul că o bună parte din fâneţele de ovăscior se găsesc în livezile cu pomi şi în contextul diminuării presiunii antropice în localităţile dina areal, confirmată de studiul demografic, acest sistem de cultură agro-pomicolă trebuie menţinut în zonă. Aceasta presupune aplicarea unui sistem tehnologic care se referă la sol şi la pomi, în prim plan situându-se aplicarea fertilizanţilor organici şi minerali. Fertilizarea constituie măsura principală în vederea obţinerii de producţii mari de fructe şi, implicit, obţinerea unor producţii mari de fân, în condiţiile unor tehnologii ecologice, cu excluderea utilizării pesticidelor în perioada de vegetaţie şi practicarea ogorului negru pe rândurile de pomi şi benzile înierbate între rândurile de pomi.
1.2. Caracterizarea ecologică şi fitocenologică a asociaţiilor de pajişti permanente din arealul cercetat
Tipologie: Investigaţie şi evaluări pratocenotice:
6.3.1.A. Tipul de pajişte: Agrostideto capillaris collina - facies: Agrostideto capillaris – Festcetosum, heterophylae (pajişti de iarba câmpului).
Este identificată cu grupa tipologică 18 – Festucetalia valesiaceae.
B. Chorologie. Această fitocenoză face parte din grupa de asociaţii instalate în pajişti uscat reavăne, oligotrofe, pe terasele depresionare, cu soluri reavăne şi în luncile de câmpie. Sunt răspândite în zona forestieră, subzona gorunului şi urcă până la 700 de metri, în zona gorunului şi fagului, dar arealul optim de răspândire în zonă este la altitudini cuprinse între 471-500 m, pe locurile teraselor plane şi pe terenurile în pantă cu expoziţii diferite.
C. Sinecologie. Acest tip de pajişte, de obicei, pe soluri mai reavăne, sau mai puţin reavăne (în perioada precipitaţilor intense) şi uscate (în perioada secetei îndelungate), slab acide sau neutre, uneori scheletice, pseudogleizate, pe argile, luturi şi nisipuri argiloase, oligotrofe. Fitocenoza s-a identificat în baza releveurilor botanice realizate în sectoarele cadastrale Sălişte, de pe terase şi lunci (94,117,114,115,116,112,120,121,118,137,134,133, 143,146,145,176,150,153,140), precum şi în fâneţele cu pomi, nefertilizate, pe aceleaşi tipuri de sol, din intravilanele localităţilor Orlat, Fântânele, Săcel, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş şi Tilişca, în extravilanul Orlat, din sectoarele cadastrale Orlat (18,30), şi extravilanul Tilişca, în sectoarele cadastrale 24,25,26,28.
Din profilul executat în fâneţele “Ciocârlia”, situate la vest de satul Săcel, în U.S.19, profil 485, solul fiind sol brun, podzolit, pseudogleizat, pe argile, argilos, au rezultat următoarele caracteristic edafice ale biotopului. Solul este situat pe terasa superioară a depresiunii Sălişte, cu roca mamă constituită din argile, cu apa freatică la adâncimi mai mari de 5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Ap – 0,-20 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, poros, moderat compact, trecere clară;
E1 (w) – 20-32 cm: Brun cenuşiu, cu pete cenuşii, poliedric angular mic, slab structurat, poros, moderat, compact, trecere treptată, bobovine punctiforme şi pete ruginii;
EBt (w) – 32-38 cm: Brun gălbui, pătat ruginiu, poliedric angular mare, slab structurat, fin poros, compact, bobovine şi pete ruginii;
Bt1 (w) – 48-95 cm: Gălbui pătat ruginiu (marmorat), prismatic mare, slab structurat, fin poros, foarte compact, pete ruginii şi bobovine;
Bt2 (w) – 95-150 cm: Gălbui ruginiu, fin poros, prismatic, foarte compact, bobovine şi pete ruginii.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) Ebt (w) Bt1 (w) Bt2 (w)
Adâncimea (cm) 0-20 20-32 32-48 48-95 95-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 11,4 9,7 2,3 5,5 5,5
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 34,6 35,3 25,7 24,5 26,5
Praf (0,02-0,002 mm) % 22 22 17 19 16
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 32 33 55 51 52
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 46 47 78 73 -
Schelet % - 1,47 - - -
Textura LL LL - AL AL
pH (H2O) 6,05 6,17 AL 6,6 16,94
Humus % 2,37 1,99 6,5 - -
P mobil (ppm extract) în A 10,85 7,52 - - -
K mobil (ppm extract) în A 13 13 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,15 11,09 21,79 21,79 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,43 9,54 10,65 8,43 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 23,85 20,63 32,64 30,22 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 55 53 67 72 -
Caracteristici generale
Solul prezintă un profil adânc, coloritul, de la brun deschis la cenuşiu în Ap, la gălbiu ruginiu în Bt2 (w). Textura este lutoasă în partea superioară (conţinutul în argilă fizică este de 46 %) şi argilă lutoasă în adâncime. Drenajul extern este lent şi foarte lent iar stagnarea apei din precipitaţii este determină de prezenţa orizontului Bt bogat în argilă şi determină o umiditate ridicată în partea superioară a profilului de sol. Solul este oligobazic având gradul de saturaţie în baze v=55 % şi slab acid, având pH în suspensie apoasă de 6,05, cu un conţinut redus în humus în stratul de la suprafaţă, 2,37 %, mijlociu aprovizionat în fosfor (10,85 ppm extract) şi mijlociu aprovizionat în potasiu (13 ppm extract), asimilabile. Solul este afectat de procesul de podzolire şi pseudogleizare.
Compoziţie floristică şi sinmorfologie
Pajiştile de Agrostis capillaris se caracterizează printr-o participare a gramineelor, predominând cele de fâneaţă, cu participarea importantă a speciilor de Agrostis capillaris, Festuca sulcata şi Festuca rubra, demonstrează prezenţa acestor specii în arealul lor de răspândire, totodată şi plasticitatea largă a speciei dominante (Agrostis capillaris), faţă de condiţiile ecologice. Pajiştile de Agrostideto capillaris sunt considerate ca intermediare între cele stepice şi cele din zona montană (Cs. Kaptalan, 1971). Biodiversitatea specifică ridicată şi cerinţele ecologice, relativ diferite, ale speciilor care o compun, evidenţiază tipul de staţiune cu condiţii medii. În aprecierea abundenţei-dominanţei şi constanţei speciilor care compun fitocenoze, observăm:
• categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor mezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii, sunt mezoterme urmate de un număr apreciabil de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi S-E a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile sau termofile;
• în privinţa reacţiei solului, predomină speciile de soluri slab acide-neutrofile.
Elementele fitogeografice europene şi central-europene urmează ca pondere, după cele euro-asiatice.
Această fitocenoză s-a încadrat la tipul Agrostideto capillaris şi exprimă tranziţia de la unităţile sintaxonomice stepice, xerofile, spre cele montane, mezofile, în care Festuca rubra apare ca varinată la speciile Festuca sulcata şi Festuca pseudovina.
La înălţimi mai mari de 700-900 m, pajiştile de Agrostis capillaris trec în pajişti complexe de Agrostis capillaris, cu Festuca rubra fallax, sau sunt înlocuite cu pajiştile tipice de Festuca rubra fallax, sau de cele cu Nardus stricta, atunci când acestea au depăşit altitudinea de 800 m.
Către limita lor inferioară de răspândire, ocupă, de regulă, staţiunile din biotipurile mai umede, în special terenurile plane sau uşor înclinate, cu expoziţii mai mult nordice, pentru ca mai sus (700-1000 m), în zona de răspândire a pajiştilor de Festuca rubra fallax, să prefere solurile mai scurse, terenurile cu expoziţie sudică.
Aşa cum s-a putut constata din profilul de sol descris, caracteristic acestei asociaţii, pajiştile de Agrostis capillaris nu sunt legate de un anumit tip de sol, preferă, totuşi, solurile brune slab acide, până la moderat acide, cu fertilitate redusă.
În zona pădurilor de conifere, fertilitatea mai ridicată a solurilor, precum şi vârsta pajiştii devin factori care condiţionează existenţa acestui tip de pajişte în această zonă. Şi totuşi, faptul că avem de-a face cu o specie polimorfă, având numeroase ecotipuri, adaptate la condiţiile ecologice diferite. Agrostis capillaris ajunge să domine în arealul lor ecologic alte specii: Festuca rubra fallax, Nardus stricta ş.a. (Poeniţa Cacovei, Poeniţa Orlatului).
Diferiţi autori confirmă dominanţa elementelor mezofile în acest tip de pajişte, iar participarea lor, atât ca frecvenţă, cât şi ca abundenţă-dominanţă este progresive, crescând odată cu altitudinea. Către limita inferioară, unde pajiştile fac legătura cu cele din zona de silvostepă, mai sunt prezente o serie de elemente mezofile sau mezoxerofile, caracteristice silvostepei: Botriochloa ischaemum, Festuca sulcata, Festuca vallesiaca, Koeleria gracilis, Danthonia provincialis, Medicago falcata, Dorycnim herbaceum, Onobrichis viciifolia, Potentilla erecta, Cycorium inthybus, Salvia numerosa ş.a.
Prezenţa diferitelor ecotipuri şi diversitatea factorilor în areal, au determinat constituirea de faciesuri (subasociaţii):
- Agrostis capillaris cu specii mezofile montane de pe terenuri reavăne, moderat fertile;
- Agrostis capillaris în codominanţă cu alte graminee mezofile (Festuca rubra fallax...);
- Agrostis capillaris în codominanţă cu diverse leguminoase.
În arealul cercetat s-a identificat asociaţia de Agrostis capillaris cu Chrisanthemum leucanthemum (la sud de pădurea Bârcu Roşu, în Livezile Fântânele, arată de puţin timp şi abandonate şi în fâneţele Roghină, Orlat) şi asociaţia Agrostis capillaris cu Centaurea jacea, prezentă în principal pe terasele depresionale din teritoriul Sălişte.
Din grupa a două s-a identificat asociaţia de Agrostis tenuis, cu Anthoxanthum odoratum, prezentă masiv atât în fâneţele din zona depresiunii Sălişte, cât şi în zona submontană şi montană, caz constatat în pajiştea din Plaiul Galeşului ş.a. (1000 m), unde Agrostis capillaris este codominantă cu Anthoxanthum odoratum, caracteristic fitocenozelor pe solurile sărace. Pe solurile fertile, Agrostis capillaris este în codominanţă cu Festuca pratensis, Dactylis glomerata, Trisetum flavescens, sau Arrhenatherum elatius cazul fiind evidenţiat de experienţele cu fertilizanţi, din câmpurile de experienţă Fântânele şi Dealul Furcilor, unde prin crearea unui regim eutrofic solului, speciile Festuca pratensis şi Dactylis glomerata au devenit codominante cu Agrostis capillaris.
În pajiştile formate pe terenuri în pantă , expuse, devin codominante Festuca pseudoovina, Festuca sulcata, Festuca vallesiaca (livezile situate la nord de localitatea Sălişte), în timp ce în staţiuni cu soluri revene sunt codominante, până la altitudini de 1250-1300 m: Festuca pratensis (în şeaua de la intersecţia drumului Bănceştilor cu drumul la Cabana Fântânele, 927 m, pe o pajişte fertilizată organic anual), Cynosurus cristatus (fâneţele Dosul Şurilor – Fântânele –versantul sudic, 985 mm spre Valea Orlăţelului) şi Holcus lanatus, în poiana Grădina Surdului – Fântânele (850 m).
Gradul de acoperire al gramineelor este variabil, de la câteva procente, în condiţiile abundenţei leguminoaselor şi speciilor diverse şi de 75-85 % în cazul solurilor fertile, îngrăşate cu gunoi de grajd, situaţie verificată în experienţele Fântânele (600 m) şi Dealul Furcilor (600 m).
Grupa leguminoase este prezentă în asociaţie prin speciile, de acelaşi nivel de polimorfism cu Agrostis capillaris, Trifolium pratense şi Trifolium repens şi care se menţin şi în otavă, alături de specii din alte familii botanice, precum Centaurea jacea, Plantago lanceolata, Achillea millefolium şi Leontodon autumnalis.
Valoarea economică
Producţia asociaţiei de Agrostis capillaris, după evaluările efectuate pe itinerar şi în cele două staţionare, este de la câteva tone m.v./ha până la 20000 kg. m.v./ha, cu o producţie de otavă cu variaţii de la 3-4000 kg./ha la 12100 kg./ha, limitele maxime realizând-se în regim abundent de precipitaţii, dinamica repartizării pe luni a producţiei de masă verde fiind, după Paul Burcea, 1963, de 45%, în luna mai, 31%, în luna iunie şi 24% în luna iulie.
Tipul de fitocenoză: Festuca pratensis; subfacies: Festucetum pratensis arrenatheetosum (cod floristic: 6.2.1.1.1)
Bio-forma Indice numeric Numărul releveelor (N) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Teritoriul parcelei Fântânele Săcel Fântânele Lunca Mare-Săcel După pădure-Săcel Lunca Vălii Vale Sibiel Sălişte-după sat Orlat
Teritoriul cadastral 174 146 175 175 150 154 155 170,17 107 18
Suprafaţa releveului (mp) 100 200 100 800 100 100 100 100 100 100
Altitudine (m) 498 498 550 510 500 512 524 550 545 470
Expoziţie S S N-E 96 N-E S S-E S-E S S
Înclinarea în grade Plan Plan 3 Plan Plan Plan 3 3 2 Plan
Acoperirea vegetaţiei (%) 97 96 96 98 98 98 98 98 99 95
Producţie (kg/ha m.v.) 1800 17000 15000 20000 16000 21000 17000
Hesp I. Graminee 59 60 58 60 57 59 57 59 46 51
Hesp 1 Arrenatherum elatius 21 23 18 19 22 31 29 22 22 22
Hesp 2 Agrostis capillaris 13 15 11 13 14 3 14 11 5 10
Hesp 3 Festuca pratensis 6 6 7 6 5 10 4 4 5 7
1.2.1.1. A. Tipul de pajişte: Arrhenathereto - Triseteta flavescentis - facies: Arrhenathereto elatiosis typicum. (pajişti de ovăscior).
Este identificată cu grupa tipologică 11- Arrhenatherum latius- Crepis biennis (Arrhenetheretalia).
B. Chorogie. Această fitocenoză face parte din grupa de asociaţii instalate în pajişti permanente reavăne şi “grase” din luncile de câmpie, de dealuri şi montane şi ocupă suprafeţe restrânse. Sunt răspândite în zona forestieră, subzona gorunului. Sporadic, formează microfitocenoze de Arrenatherium elatius, în cadrul asociaţiilor zonale se întâlnesc şi mai sus pe fâneţele fertilizate din subetajul pădurilor de făgete şi molidişuri, dar arealul optim de răspândire este în zona depresionară, la altitudini cuprinse între 471-550 m, făcând parte din formaţia pajiştilor eutrofe.
C. Sinecologie. Această fitocenoză se instalează, de obicei, pe soluri mai reavăne, sau mai puţin reavăne, slab acide sau neutre, fertile, de regulă pe solurile aluviale. Ocupă de regulă biotopurile staţionale (U.S.) situate în lungul văilor largi, pe terasele ridicate şi bine drenate din lungul râurilor Sălişte în F.n 3178 (U.S.4); F.n. 3183 (U.S.32); F.n.3248 (U.S.32); F.n.3317 (U.S.85); F.n.3176 (U.S.8); şi Orlat în F.n.333 (U.S.29), în livezile de pomi extravilane din Fântânele şi Sibiel: F.p.4146 (U.S. 85); F.p.4157 (U.S.85); F.p.3954 (U.S. 26); F.p.3981 (U.S.26); F.p.4199 (U.S.33); F.p.3954 (U.S. 26); F.p.3958 (U.S. 26); F.p.3981 (U.S.26), precum şi în livezile de pomi fertilizate din intravilanele localităţilor Orlat, Fântânele, Săcel, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş şi Tilişca.
Într-un profil executat în lunca Vălii Sălişte (U.S.85), profil 476, solului fiind sol aluvial tipic, pe pietrişuri fluviatile, lut-nisipos au rezultat următoarele caracteristic edafice ale biotopurilor: solul este situat pe luncă, cu roca marnă constituită din nisipuri şi pietrişuri fluviatile, cu apa freatică la 2,5 m, cu următoarele caracteristici morfologice:
Ap – 0,-20 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, slab structurat, schelet 10 %, poros, moderat compact;
Ao – 20-30 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, schelet 15 %, poros, moderat, compact;
AD – 30-47 cm: Gălbui-slab bruniu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, schelet 25 %, poros, moderat compact;
D1 – 47-62 cm: Cenuşiu gălui, astructurat, textură nisipoasă, schelet 20 % friabil, slab compact;
R1 – 62-85 cm: Cenuşiu, astructurat, structură nisipoasă, schelet 50 %, friabil, poros;
R2 – 85-110 cm: Cenuşiu, astructurat, schelet 95 %.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap Ao AD
Adâncimea (cm) 0-20 20-30 30-60
Nisip grosier (2-02 mm) % 23,4 28,7 54,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 25,6 24,3 22,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 19 10
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 27 28 13
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 41 38 21
Schelet % 4,58 11,52 49,43
Textura LL LL LL
pH H2O 6,08 6,08 6,60
Humus % 5,10 1,57 -
P mobil (ppm extract) în 9,02 6,73 -
K mobil (ppm extract) în 12 8 -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 14,3 - 7,8
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 5,9 - 4,0
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 2,02 - 11,8
Gradul de saturaţie în baze (V%) 70,7 - 66,1
Densitatea t/mc 2,54 2,46 -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, coloritul deschis (de la brun deschis la cenuşiu), textura lutoasă în partea superioară (conţinutul în argilă fizică este de 41%) şi lutonisipoasă în profunzime. Drenajul intern şi extern este bun şi determină o umiditate redusă în partea superioară a profilului de sol, adâncimea pânzei freatice fiind relativ mare (peste 2,00 m). Solul este mezobazic, având gradul de saturaţie în baze V = 70,7% şi slab acid, având pH-ul în suspensie apoasă de 6,08, cu un conţinut relativ ridicat de humus, la suprafaţă 5,10%, slab aprovizionat cu fosfor (9,02 ppm extract) şi cu potasiu (12 ppm extract), asimilabile.
Compoziţie floristică şi sinmorfologie.
Pajiştile de Arrenatherum elatius se caracterizează printr-o participare semnificativă a gramineelor (tabelul ), predominând cele de fâneaţă, cu Festuca pratensis, Dactylis glomerata, Tristeum flavescens, Phleum pratense s.a. Participarea importantă a speciilor de Agrostis capillaris şi Festuca sulcata, demonstrează prezenţa pajiştilor cu ovăscior, ca fitocenoze în arealul optim de răspândire a acestor specii, totodată şi plasticitatea largă a speciei dominante, Arrenatherum elatius, faţă de condiţiile ecologice. Dintre toate asociaţiile care se încadrează în formaţia pajiştilor eutrofe, Arrenatherum elatius, dominantă, este mai puţin pretenţioasă, atât faţă de uimiditate, cât şi faţă de elementele nutritive asimilabile din sol. Prezenţa acestei specii în condiţiile de mediu xerofitic, umbros al livezilor şi conţinut de speciile Dancus carota, Filipendula hexapetala, Cuanţia arvensis, Galium vero, s.a. (P. Burcea, 1963).
D: Evaluarea floristică
Tipul de fitocenoză: Festuca pratensis; subfacies: Festucetum pratensis arrenatheetosum (cod floristic: 6.2.1.1.1)
Bio-forma Indice numeric Numărul releveelor (N) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Teritoriul parcelei Fântânele Săcel Fântânele Lunca Mare-Săcel După pădure-Săcel Lunca Vălii Vale Sibiel Sălişte-după sat Orlat
Teritoriul cadastral 174 146 175 175 150 154 155 170,17 107 18
Suprafaţa releveului (mp) 100 200 100 800 100 100 100 100 100 100
Altitudine (m) 498 498 550 510 500 512 524 550 545 470
Expoziţie S S N-E 96 N-E S S-E S-E S S
Înclinarea în grade Plan Plan 3 Plan Plan Plan 3 3 2 Plan
Acoperirea vegetaţiei (%) 97 96 96 98 98 98 98 98 99 95
Producţie (kg/ha m.v.) 1800 17000 15000 20000 16000 21000 17000
Hesp I. Graminee 59 60 58 60 57 59 57 59 46 51
Hesp 1 Arrenatherum elastius 21 23 18 19 22 31 29 22 22 22
Hesp 2 Agrostis capillaris 13 15 11 13 14 3 14 11 5 10
Hesp 3 Festuca pratensis 6 6 7 6 5 10 4 4 5 7
Hesp 4 Dactylis glomerata 2 3 2 3 3 5 3 6 3 4
Hesp 5 Festuca sulcata + + + + + + + + + +
H 6 Trisetum flavescens 11 8 + 10 5 7 5 2 2 7
H 7 Poa pratensis 1 + + + + - - - 1
H 8 Anthoxanthum odoratum + + + + + + + + + +
Hesp 9 Lolium perenne - - - + + - - - + +
Hesp 10 Holcus lanatus + - + - - + + - + +
H 11 Festuca rubra + + 1 2 1 1 2 5 5 +
Hesp 12 Festuca pseudovina 5 4 2 7 5 2 + + 3 +
II. Leguminoase 11 12 14 11 14 15 13 7 35 9
Hrpt 13 Trifolium pratense 9 8 9 6 10 10 8 4 19 5
H 14 Trifolium repens 2 4 5 5 4 5 5 3 11 4
H 15 Lotus corniculatus - - - - - - - - 4 -
H 16 Lathyrus pratensis - - - - - + + - - -
H 17 Coranilla varia + + + + + + + + - +
Hrpt 18 Vicia cracca - - - - - - - - + -
T 19 Trifolium dubia - - - - - - - - + -
T 20 Vicia angustifolia - - - - - - - - 1 -
III. Cyperacee şi Juncacee - - - - - - - - - 1
Hrpt 21 Cares hirta - + - - - + - + - 1
Hcsp 22 Luzula sudetică - - - - - + - + - +
VI. Plante din alte familii botanice 27 24 24 27 27 29 30 32 18 35
Hr 23 Pantago lanceolata 4 3 2 4 2 3 3 4 4 5
H 24 Centaurea jacea 7 8 7 9 8 9 8 10 5 10
H 25 Achillea millefolium 3 2 3 2 2 2 3 2 3 4
H 26 Chrysanthemum leucanthemum 7 5 8 7 6 4 3 2 2 9
T 28 Daucus carota 1 2 - 2 2 3 3 2 1 2
Hr 29 Kuantia arvensis + + + - + + 1 + + +
30 Taraxacum officinale 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
31 Convolvulus arvensis + + + + + + + + + 1
32 Rumes acetosa + + + - 1 1 1 + - +
33 Carum carvi + - - + + 1 + + - -
34 Cycorium intybus 1 1 1 1 2 2 2 1 1 2
35 Viola tricolor + + + + - - - + - +
Hr 36 Leontodon autumnalis 1 1 1 + 2 2 1 1 - -
H 37 Geranium pratense - - + + - + + + + -
Hr 38 Plantago media + + + + + + 1 + + 1
T 39 Rinanthus minor - - - - - - - + + -
H 40 Galium verum + + + - + 1 1 - + +
Hr 41 Ranunculus acris - + - + + + - - - -
Hr 42 Filipendula hexapetala - - + - - - + 2 + -
Hr 43 Pinpinella saxifraga - - + - + - - - - -
H 44 Anthriscus silvestris + - + - - - - - - -
H 45 Crepis biennis + - + - - - - - - -
Hr 46 Petonia officinalis - - - - - - - - + -
Ch 47 Glaechoma hederacea - - - - + - - - + -
T 48 Rhinanthus ramelieus - - - - - - - + + -
H 49 Veronica chamedris - - - - - - + + + -
H 50 Campanula abietina - - - - - - + + + -
H 51 Potentilla reptans - - + - - - + + + -
T 52 Heracleum sphondylium + - - - + - + - - -
H 53 Nepeta panonica - - - - - - - + + -
H 54 Rumex crispus + - - - - - - - + -
Hcsp 55 Ceratium caespitosum - - + - - - - - + -
Hrpt 56 Potentilla silvestris - - + - - - - - + -
T 57 Heracleum sphondislum - - + - - - - - + -
H 58 Alchemilla vulgaris + + + - + + - + - +
Ch (H) 59 Astemisia absinthium - - + - - - - + + -
Th 60 Chamomilla recutita + + - + + - - - - -
Th 61 Conium maculatum + + - + + + + - - -
Th 62 Galium aparine + - - - + + + - + -
H 63 Hypochoeris maculata - - - + - - - + - -
H 64 Laminium album - - - - - - - - + -
H 65 Lychnis flos-cuculi + + - - - + - - - -
Th 66 Matricaria perforata + - - - + - - - + -
G 67 Ornithogalum umbelatum - - - - - - - + + -
H 68 Plantaga major - - + - - - - + + -
Th 69 Viola arvensis - - - - + - - - - -
Într-un singur releveu s-au notat: Phleum pratense (3: +); Alopecurus pratensis (6: +); Setaria glauca (4: +), Calamagrostis epigios (3: +), Agropyrum repens (7: +); Trifolium hybridum (5: +); Anagalis arvensis (8: +); Fragaria vesca (1:+); Bellis perennis (8: +); Campanula patula (2: +); Cardamine impatiens (10: +); Chenopodium album (10: +); Cirsium arvense (9: +); Clematitis integrifolia (8: +); Galeopsis pubesceus (3: +); Xanthium strumaliu (7: +); Tusilago farfara (5: +); Sonchus arvensis (4: +); Silene italica (4: +); Rumex crispus (9: +); Primula sp. (5: +); Myosotis arvensis (7: +); Molinia coeruluia (3: +); Lepidium ruderale (6: +); Lamium purpureaum (8: +); Inula britanica (4: +); Hypericum perforatum (4: +); Hieracium silvaticum (7: +); Geranium pusillum (1: +); Juncus gerardi (5: +); Juncus inflexus (7: +).
Cyperceele sunt slab reprezentate, în mod izolat fiind identificate exemplare Carex hirta, C. pallescens şi Luzula luzuloides.
Leguminoasele au o participare diferită în raport cu fertilitatea solurilor. Pe solurile fertilizate organic, leguminoasele ajung uneori dominante şi reprezentate în asociaţii de speciile Trifolium pratense şi Trifolium repens, specii cu o constanţă ridicată în cadrul acestei asociaţii.
Grupa plantelor din alte familii botanice este reprezentată de seria elementelor de fâneaţă aparţinând umbeliferelor şi compozitelor, cum ar fi: Antriscus silvestris, Centaurea jacea, Crepis biennis, Gallium verum ,Chrysanthemum leuchanthemum ş.a.
Compoziţia floristică a fitocenozei este relevată în tabelul cu evaluarea floristică (ªª)
E. Sindinamica
Direcţiile de evoluţie a acestui tip de fitocenoză sunt diferite date fiind condiţiile ecologice diverse ale unităţilor staţionale în care se găsesc. Prin fertilizare creşte ponderea speciilor (foarte bune şi excelente furajere Dactylis glomerata, Lolium perene, a speciilor, Trifolium hybridum, Festuca pratensis, Phleum pratense, Poa pratense, Trisetum flavescens, Arrenatherium elatius s.a.
Creşterea conţinutului de apă sau chiar înmlăştinirea pot defavoriza majoritatea speciilor excelente si foarte bune furajere, dezvoltându-se cenoze in care se pot afirma speciile Alopecurus pratensis, Anthoxanthum odoratum, Juncus sp. s.a. In cazul in care aceasta fitocenoză s-ar păşuna, ar conduce, inevitabil, la instalarea cenozelor de Botriochloetum (Andropogonetum) ischaemi (Krist. 1937 şi I. Pop, 1977), transformare favorizată mai ales pe expoziţiile însorite, în pantă, sau de Medicagini-Festucetum valesiacae, Wagnes, 1941, cât şi de G. Arsene, 1998, cum neexploatarea anuală ar conduce la instalarea speciei Callamagrostis epigeos.
F. Valoarea economică
Fâneţele de ovăsciori, deşi reduse ca suprafaţă, reprezintă fâneţele cele mai productive din ţara noastră, producţia medie fiind apreciată la circa 20000 kg m.v. sau 4000 kg fân/ha. În zona cercetată producţia a variat de la 10500 kg la 25000 kg m.v./ha. De remarcat producţiile mari de otavă pe care le dau aceste fâneţe (10-15000 kg m.v./ha).
Datele analizei botanice la fâneţele de ovăsciori (Arrhenatheretm elatiores typicum) (% din greutatea totală a probei de fân) sunt relevate în tabelul următor:
D. evaluarea floristică
Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris collina, facies: Agrostideto capillaris – Festucetosum heteropylae (pajişti de iarba câmpului şi păişi de livadă) cod 6.2.1.2. – relevat în cartogramă.
1.2.1.3. Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) Sin: As. Junca inflexi – Menthetum longifoliae – Lohm, 1953.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în areal pe solurile puternic gleizate sub formade de pajişti hidrofile, în lnciile cu exces de umiditate.
Synecologie
Structura şi compoziţia floristică
Fitocenozele cercetate sunt reprezentate de pajişti edificate de Agrostis stolanifera în codominanţă cu cele de Juncus inflexus, cu un grad de acoperire al pajiştii redus. Alături de cele două codominanţe, cohabitează biotopic hidrofite reprezentate de indivizi sporadici, de o constanţă ridicată şi abundenţă redusă, între care se identifică Ranunculus repens, Agrostis alba, Poa pratensis, Lysimachia luminaria, Poa trivialis, Galium palustre şi Deschampsia cespitosa. În aceste asociaţii se constată în releveuri o serie de specii transgresive din asociaţiile limitrofe. Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofide, în spectrul elementelor fitogeografice o relevă ca fitocenoză bogată în elemente circumpolare şi euro-asiatice, caracteristice biotopurilor cu exces de umiditate şi reci, ca resursă a acestei umidităţi persistente.
În profilul de sol 467 practicat în lunca râului Sălişte, la vest de satul Săcel, în sectorul cadastral 151, s-a identificat un sol de tipul gleic-mollic, argilos, gleizat puternic, pe depozite fluviatile şi cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-12 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, moderat structurat, poros spre fin poros, compact;
Am 12-38 cm: Brun închis, poliedric, siubangular, mijlociu moderat structurat, pete cenuşii slba, fin poros, compact;
Ago 38-50 cm: Brun închis, cu pete cenuşii, poliedric angular mijlociu, moderat structurat, pete de oxidare, fin poros, foarte compact;
Go 50-78 cm: Brun cenuşiu (marmorat), poliedric angular mare, pete dfe oxidare, fin poros, foarte compact;
Gor 78-89 cm: Ruginiu vineţiu, astructurat, pete ruginii de oxidare şi vineţii de reducere, fin poros, foarte compact;
Gr 89-120: Vineţiu cu slabe pete ruginii, astructurat, pete de reducere, fin poros.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabel
Identificat prin U.S. profilul 467
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ap Am Go Gor Gr
Adâncimea (cm) 0-20 30-50 60-100 100-140 140-160
Nisip grosier (2-02 mm) % 4,3 3,6 0,5 0,7 1,80
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 29,7 30,4 33,5 38,3 17,2
Praf (0,02-0,002 mm) % 32 34 33 31 27
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 34 32 33 30 52
pH H2O 5,4 5,66 6,19 6,68 6,58
Humus % 6,34 3,57 - - -
P mobil (ppm extract) în 9,44 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 11 8 - - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, în care, Ap are reacţie slab acidă, conţinut apreciabil în humus, mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu, textură lut-argiloasă spre argilo-lutoasă. Roca mamă apare la adâncimi de 120-140 cm, în roca dură la adâncimi mai mari de 150 cm. Datorită aeraţiei slabe în Am, formele mobile şi accesibile de azot şi fosfor se realizează în cantităţi mici, fapt pentru care, în fertilizarea pajiştilor cu îngrăşăminte chimice se impune mărirea dozelor acestor fertilizanţi.
Compoziţia floristică şi sinmorfologică
Releveele analizate au un număr restrâns de specii, iar distribuţia neuniformă a speciilor şi înălţimea sinuzială variată, îi acordă acestei fitocenoze un caracter hetrogen, cu aspectzul de buruienişuri hidriofile (G. Arsene, 1998), speciile fiind relevate în sinopticul fitocenozei.
Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et caonglomerate, sin. Junco inflexi menthetum (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) – relevat în cartogramă
Cenotaxonomie
Asociaţia este descrisă în Europa de Vest, ca definind pajiştile degradate de Agrostis stolonifera. În sistemul cenotaxonomic european a fost inclusă la alianţa Agropyro-Rumicion criopi Nord, 1940, citată de G. Arsene, 1998, concepută ca o unitate care reuneşte vegertaţia din locurile bătătorite, cu exces de umiditate din clasa Plantaginetea majoris, 1940. Ulterior, prin reconstituirea volumului acestei clase de buruieni, asociaţia este raportată la vegetaţia de pajişti mezohidrofile, clasa Molinio-Arrhenatheretea R. Tx, 1947, Al. Potentilon-Anserinae R. Tx, 1937.
Syndinamica
Formarea sociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de degradare a pajiştilor de Agrostis stalonifera, care, păşunate pe umed, formează denivelări, care sunt invadate de Juncus inflexus, Menta agvatica şi alte mezo-hidrofite. De remarcat instalarea sperciei de pipilig concomitent cu iarba câmpului prin colonizarea primară a marginilor albilor de pâraie (Orlăţel, pârâul Vălii, pârâul Hârcelului, Sibielaş, Sibiel, Valea Godiei, Valea Cetăţii, Valea Tilişcuţa, Valea Cernavodă - în spatele Valii Sălişte: râul Sălişte ş.a.), precum şi pe marginile unor şanţuri peste care circulă animale mari şi în urmele cărora se instalează Juncus compresus.
Această asociaţie se menţine timp îndelungat, Juncu iinflexus prezentând rezistenţă la eradicarea tehnologică. Acest tip de pajişzte, în condiiţiile în care se schimbă condiţiile de umiditate, de structură a solului, prin drenarea excesului de umiditate, amendare şi fertilizare cu doze sporite de fosfor, evoluează spre tipurile de pajişti mezofile, prin Arrhenatherion.
Tipologie şi valoare economică
Fitocenozele hidrofile degradate de Agrostis stolonifera, exploatate ca păşuni, sunt încadrate potrivit tipologiei româneşti (Tucra ş.a., 1987) în seria Agrostis stolonifera, care ocupă suprafeţe, uneori aprefciabile, de lunci şi depresiuni. Acestea pot fi reconversionate, aşa cum s-a relevat printr-un complex de lucrări, de realizayre a echilibrului hidric şi de corectare a acidităţii biotopului. Prioducţia de maasă verde a acestor pajişti oscilează între 5,5 şi 15 t/ha M.V.
1.2.1.4. Tipul de fitocenoză: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini)
Se identifică cu grupa tipologică 37- Phragmitetea.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în biotopurile de ape stagnante, în depresiunile din zona litorală a eleşteielor piscicole, situate pe cursul pâraielor Cernavodă şi Mag. Cele de la vest de satul Săcel, sectorul cuprins între şoseaua naţională şi halta C.F.R. Sibiel, cât şi în spaţiile meandrate, ale râului Sălişte, cursul mediu şi inferior, până la vest de Orlat, la vărsarea în râul Cibin, sunt staţiuni cu apa stagnante, depresiuni, solului temporar sau permanent submerse, slab acide, bine aprovizionate cu elemente nutritive, la altitudini de 471-550 m.
Sineciologie
Fitocenoza descrisă se instalează pe solurile submersie şi ca vegetaţie predomină cyperaceele şi juncaceele. Sate întâlnite pe teritoriul extravilan Săcel în sectoarele cadastraleªª în U.S.93.
Într-un profil executat în zona Săcel (518) se constată un sol de tipul aluvial, gleizat, pe depozite aluviatile, cu roca mamă constituită din depozite aluviale, cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, prezentând următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-7 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, moderat steructurat, poros, umed, moderat compact;
Ao 7-28 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, slabe pete ruginii, poros fin, poros compact;
Ag 28-44 cm: Brun pătat ruginiu, poliedirc angular foarte mic, slab structurat, pete de oxidare, moderat compac;
Go 44-85 cm: Brun ruginiu (marmurat), astructurat, pete de oxidare, fin poros, moderat compact;
Gor 85-130 cm: Ruginiu vineţiu (marmorat), astructurat, fin poros, moderat compact.
Identificat prin U.S. profilul
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ao Ag Dgo Gor
Adâncimea (cm) 7-28 28-44 44-85 85-130
Nisip grosier (2-02 mm) % 9,2 6,6 9,9 3,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 43,8 57,4 50,1 29,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 15 20 31
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 23 21 20 36
pH H2O 6,10 6,28 6,69 6,4
Humus % 1,23 0,38 - -
P mobil (ppm extract) în 1,58 2,21 - -
K mobil (ppm extract) în 7 5 - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil mediu-adânc, cu roca mamă la adâncimea de 85-130 cm. În Ao (Ap) are reacţie slab acidă, conţinut slab spe mijlociu în humus, slab mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu şi textură lutoasă, aceşti indici venind, confiorm elementelor fizico-chimice prezentate în tabel.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
În tabelulª şi figura ªª sunt prezentate datele cu privire la compoziţia floristică. Gramineele participă în asociaţie cu procente de la ªª la ªª. Cele mai bine reprezentate sunt speciile Phragmites communis, Tipha latifolia ş.a.
Tipuri de fitocenoze: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini) – releveu în cartogramă
Cod: 1.2.2.1. Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole, M. Czüros – Kăptlan, 1964, corespunzător tipului pajiştilor de iarba câmpului cu păiuş sulcat.
Chorologie
Fitocenozele cu Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt determinate prin releveuri floristice în sectoarele cadastrale 24,25 şi 26 Tilişca, şi în 110, 111, 112, 113, 114 şi 115 Sălişte, pe terenul cu altitudinea între 550 şi 700 de metri şi cu expoziţie sudică în pantă (5-15o) şi înspre nord, în imediata apropiere a localităţiilor Tilişca şi Sălişte, precum şi pe versantul de la sud de pădurea Bărcul Roşu.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
Acest tip de pajişte are originea secundară, fiind instalată în locul pădurilor de stejar, dar şi în locul pădurilor de staejar şi fag şi are în componenţă o mare diverisitate de specii. Paul Burcea raporterează un număr de ªª specii (în 1964), G. Coste 134 de specii, Puşcaru-Soroceanu 256 de specii (în 1963), iar Ivan (1979) raportează peste 400 de specii.
În areal, pajiştile de Agrostis capillaris cu Festuca rupicola sunt însoţite de specii de graminee, precum Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Festuca rubra, Cinosurus cristatus, Holeus lanatus, Briza media, Botricloa tschaenum, Lalium perenne, Dactylis glomerata şi cyperaceceele şi juncaceele sunt reprezentate de Carex cumillis, prezente pe solurile drenate şi de Juncus hifidus, prezentă în microdepresiunile care reţin apa. Leguminoasele sunt reprezentate de un număr impotant de specii, constanţe mai mari având Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, Lotus carniculatus, Meticago falcata, Pononis pseudohircina, Medicago lupulina, Vicia tetrasperma, Dorycnium pentaphylum ş.a. Din grupa “diverse“ , foarte numeroase ca specii, cele mai bine repretzentate cu constanţe mari, sunt Euphorbia cyparissias, Hieracium pillosela, Plantago lanceolata, Rumex acetosella, Achillea collina, Achillea setacea, Achillea millfolium, Asperula cynanchyca, Galium verum, Pimpinela saxifraga, Taraxacum officinale ş.a. Ca o caracteristică a xerocităţii acestui biotip este prezenţa speciilor Carthamus lanatus şi Carlina acaulis. Aproprierea pădurii Galeş şi a culturilor agricole (Sălişte), explică prezenţa accidentului a unor specii ca Anagalis arvensis, Cerinthe minor, Crategus monogina ş.a. Solul are o acoperire de 90-95 % cu covorul vegetal al cărei talie variază de la un an la altu, fiind influenţat direct de aportul de precipitaţii. Stratificarea plantelor este evidentă prin separarea plantelor înalte de stratul plantelor cu talie mică sa cu tulpini repenter, păstrate sau cu rozetă (Trifolium repens, Plantago lanceolata, P. media, Thytimus pallegioides).
Sinecologie
Staţiunile în care se găsesc pajiştile de Agrostis capillaris c Festuca sulcata au expoziţie sud-estică, cu soluri reavăne, tereurile în general plane sau cu o înclinare până de 35o. sub altitudinea de 550 m acst tip de asociaţie, dacă permit condiţiile de biotip, această fitocenoză poate fi găsită şi pe alte expoziţii, dar nu am identificat-o de sine stătătoare.
Acest tip de asociaţie este mai pretenţios faţă de temperatură, luminozitate şi umiditate, preferând staţiunile cu soluri drenate şi xeroterme.
Tipurile de sol de sub aceste pajişti sunt diferite, de la luvisoluri, regosoluri brune-mezo şi eumezobazice. Se redau mai jos caracteristicile morfologice ale solului din U.S.15, Sălişte, caracteristice acestui tip de pajişti, profilul de sol 504, sol brun, podzolit, pseudogleizat moderat, pe argile, argilos, cu roca mamă constituită din argile şi apa freatică la 5-10 m.
Ap 0-23 cm: Brun deschis, slab cenuşiu, poliedric angular mic, foarte slab structurat, reavăn, bobovine punctiforme rare, poros, moderat compact, trecere calară;
E1 23-38 cm: Brun cenuşiu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, pete ruginii slabe, bobovine punctiforme rare, fin poros spre poros compact, treptat;
Ebt (w) 38-49 cm: Gălbui cu pete ruginii, poliedric angular mijlociu, slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Etl (w): 49-95 cm: Gălbui ruginiu (marmorat), prismatic mic slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Bt2 (w) 95-125 cm: Gălbui cu slabe pete ruginii, prismatic mare, pete ruginii slabe şi bobovine, fin poros.
Rezultatele analizei fizico-chimice a solului a olului din pajiştea de tipul sol brun podzolit tipic pe argile-argilos, pseudogleizat slab.
Cu localizare pe terasă şi versanţi S-E şi S identificat prin U.S.15/12940 profilul 504 date O.S.P.A. Deva
Tabelul
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) EB (w) Bt (w) BtD (w)
Adâncimea (cm) 0-26 26-40 40-62 62-98 98-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 10,3 5,2 5 5,5 5,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 37,7 37,8 23 26,5 26,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 21 25 18 17 19
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 31 32 54 51 49
Schelet % 1,59 2,01 - - -
Textura LL LL AL AL AL
pH H2O 6,06 5,68 5,64 5,79 6,25
Humus % 1,87 1,46 - - -
P mobil (ppm extract) în 13,70 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 15 14 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,57 18,71 22,62 21,59 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 7,99 10,21 9,10 9,32 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 21,56 28,92 31,72 30,91 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 62 64 71 69 -
Solul este suficient de profund şi are în Ap. Reacţie moderat acidă, conţinut mijlociu de humus, bine aprovizionat în fosfor, mijlociu aprovizionat în potasiu, mezobazic şi textură lutoasă spre lut prăfoasă.
Bio-forma Numărul de ordine al speciei în releveu Numărul releveelor 1 2 3 4
Teritoriul administrativ Sălişte Sălişte Sibiel sub Bărc- Fântânele
Sectorul cadastral 107 110 171 174
Suprafaţa releveului 100 100 100 100
Altitudinea (m) 545 530 540 550
Expoziţia S S S S
Goluri 2 - 1 2
I. GRAMINEE 55 59 54 56
H 1 Festuca rupicola (sulcata) 18 17 13 12
H 2 Agrostis capillaris 8 10 8 8
H 3 Anthoxanthum odoratum 9 9 12 12
H 4 Briza media 1 2 3 2
Th 5 Bromus mollis 2 3 3 2
G (H) 6 Cynodon dactylon + + 1 +
H 7 Cynosurus cristatus 1 2 3 1
H 8 Dactylis glomerata 3 2 4 2
H 9 Danthnoia decumpes + + + +
H 10 Botrichloa ischaemm 1 + 1 +
H 11 Festuca pratensis 3 4 1 5
H 12 Festuca rubra 2 3 1 4
H 13 Festuca pseudovina + + + +
H (Ch) 14 Holcus lanatus 3 4 2 4
H 15 Koeleria machronta + + - -
H 16 Lolium perenne 1 1 + +
H 17 Phleum pratense 1 - 1 +
H 18 Poa bulbosa + + + -
H 19 Poa pratensis 1 1 1 1
II. LEGUMINOASE 16 17 12 13
ChN 20 Genista tinctoria 4 3 1 1
H 21 Lotus corniculatus 1 2 1 1
Th-TH 22 Medicago lupulina + + + +
Th 23 Melilotus officialis + + - -
H(Ch) 24 Ononis hircina + + - -
Th 25 Trifolium arvense - - 1 1
Th-TH 26 Trifolium campestre 1 1 + 1
Th-TH 27 Trifolium dubium + - + -
H 28 Trifolium ocrolenco + + + +
TH-H 29 Trifolium pratense 3 4 2 2
H 30 Trifolium repens 2 2 1 1
Th 31 Trifolium striatum + - - +
H 32 Vicia cracca 1 1 1 2
TH 33 Vicia hirsuta 1 1 1 1
III. CYPRACEE şi JUNCACEAE 1 1 - -
H 34 Carex humilis 1 1 - -
GH 35 Carex precox + - - -
H-HH 36 Carex vulpina - + - -
H 37 Luzula campestris + - - +
IV. ALTE FAMILII 26 21 33 29
H 38 Achillea collina 3 1 2 1
H 39 Achillea millefolium 2 1 2 1
H 40 Achillea setacea + - 1 +
H 41 Ajuga genevensis + + + -
G 42 Anthericum ramosum + - - +
Th 43 Arenaria serpyllifolia - - + -
H 44 Asperula cynanchica 1 2 1 1
H 45 Bellis parennis + + + +
H 46 Betonica officialis + + - -
H 47 Campanula patula + + + -
TH 48 Carduns acanthoides + + + +
H 49 Cardina acandis + - - -
H 50 Centaurea jacea 5 4 11 6
H 51 Centaurea scabiosa + + - -
Th 52 Centaurium erhytraea 1 1 + 1
Th 53 Cerastium glomeratum + 1 + +
H 54 Cirsium pannonicum 2 1 2 3
H-G 55 Convlvulus arvensis + + + +
TH 56 Crepis bienis - - + -
TH Th 57 Daucus carota + + 2 1
H 58 Dinathus chartusianorum + 1 1 +
TH 59 Echium vulgare + + - +
G 60 Equisetum arvense + + + +
H 61 Eryngium planum - + - -
H (G) 62 Euphorbia cyparissios + + + +
Th 63 Euphrasia rostkowiana + + - +
H 64 Ferulago silvatica - - + -
H 65 Filipendula vulgaris + 1 + 1
H 66 Fragaria vesca + - - +
H 67 Gallium mollugo + + + +
H 68 Gallium verum + 1 1 +
Th 69 Gypsophila muralis - - - +
Ch-H 70 Helianthemum numularium + + - -
H 71 Hieracium pillosela + 1 + +
H 72 Hypericum perforatum + + + +
H 73 Hypochoeris maculata - + - -
H 74 Knautia arvensis 1 1 1 +
H 75 Leontodon autumnalis + 1 2 2
H 76 Leontodon hispidus 1 1 - -
H 77 Leuchantemum vulgare 1 1 3 3
Th (H) 78 Linum cathaticum 1 + + 1
H 79 Mentha palledium + - - +
Th 80 Miosotis stricta - + - -
H (Ch) 81 Nepeta panonnica + - - +
Th 82 Petrorhagia plorifera - - - +
H 83 Pencedanum austricetum - + - -
H 84 Pimpinella saxifraga 1 + + +
H 85 Plantago lanceolata 3 1 2 1
H 86 Plantago major 1 1 + +
H (Ch) 87 Polygala comosa - - + -
H(Ch) 88 Polygala vulgaris - + - +
Th 89 Polygonum aviculae + + + +
H 90 Potentilla argentea 1 + + 1
H 91 Potentilla recta + - - -
H 92 Potentilla reptans - + - -
H 93 Prunella vulgaris + - - -
H 95 Ranunculus acris + - + +
H 96 Ranunculus polyanthemos + + - +
Th 97 Rhynanthus minor + - - -
H 98 Rumex acetosa 1 - + 1
H (G) 99 Rumex acetosella + - + -
H 100 Rumex crispus - - - +
H 101 Salvia nemorosa - - + +
H 102 Salvia vercitilata + - - -
H 103 Senecio jacobea + - - +
H 104 Silene nutans - - - +
H 105 Stellaria graminea 1 1 + +
H 106 Taraxacum officinale 2 1 2 2
H 107 Talictrum lucidum - - + -
Ch 108 Thymus pullegioides - + - -
TH-H 109 Tragopogon pratensis + + + +
H-Ch 110 Veronica camedrys + - - -
Într-un singur releveu s-au prezentat speciile: Agrostis stolonifera (2: +); Arrhentherum elatius (3: +); Bromus inermis (4: +); Descampsia caespitosa (3: +); Triseetum flavescens (2: +); Carex palescens (1: +); Juncus effunes (2: +); Juncus inflexus (2: +); Genista sagitalis )1: +); Lathyrus pratensis (2: +); Meticago minima (2: +); Meticago satira (2: +); Adonis vernalis (4: +); Anagalis arvensis (2: +); Campanula rotundifolia (1: +); Capsella bursa-pastoris (1: +); Carduus nutans (2: +); Carum carvi (1: +); Cerinthe minor (1: +); Cirsium arvense (3: +); Colchicum autumnale (2: +); Crepis biennis (1: +); Erodium cicutarium (3: +); Gacea pratensis (1: +); Glechonea hederaceae (1: +); Linaria vulgaris (2: +); Matricaria perforata (1: +); Melampyrum arvense (3: +); Melongifolia (1: +); Myosotis arvensis (2: +); Papavel dubium (3: +); Pulsatila montana (1: +); Rubus caexius (2: +); Rubus vulgaris (1: +); Stellari media (3: +); Symphytum officinale (2: +); Thymus comosus (1: +); Veronica prostrata (2: +); Viola tricolor (1: +).
Fitocenozele de Agrostidita capillaris-Festucetum rupiciole Csuros-Kaptalan (1962) 1964 sunt considerate ca intermediare între cele xerofile de câmpie (otepice) şi cele din zona montană (Csuros-Kaptalan, 1971); cu o biodiversitate specifică ridicată şi cerinţe ecologice relativ diferite ale speciilor ne determină să ne gândim că staţiunile în care se reunesc aceste specii sunt exemple tipice de staţiune cu condiţii medii ecologice.
Analizând spectrul ecologic constituit după numărul de specii aparţinătoare fiecărei categorii ecologice (şi nu după abundenţa-contribuţia cantitativă a acestora) metodă mai fidelă, dar necesitând aprecieri ale abundenţei-dominanţei în procente şi nu în note de la + la 5), se constată că:
• există un număr redus de specii eurtifide, iar categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor xeromezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii sunt cele mezoterme, urmate de un număr relativ însemnat de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi sud-estică a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile şi termofile;
• grupul de specii cel mai mare, pentru reacţia solului este cel al speciilor eurionice, a speciilor de soluri slab-acide şi acido-neutrofile.
Comparând spectrele ecologice cu cele ale fitocenozelor asemănătoare, descrise de alţi autori, se constată diferenţe nesemnificative ± 5 %.
Hemicriptofitele (H), cu bioforme şi speciile euro-asiatice (Eua), ca elemente fitogeografice sunt foarte semnificativ reprezentate faţă de celelalte bioforme, respectiv geoelemente, aşa cum sunt reprezentate în matricele ªªª.
Xerofitele anuale (Th) provin fie accidental din parcele cultivate (Anagalis arvensis, Charthamus lanatus, Trifolium arvense), precum şi xerofite comune mai multor cateorii de pajişti (Centaurium erythrea, Erigeron annus, Euphrasia rostkoviana, Bromus mollis, Vicia hirsuta ş.a.).
Chamefitele (Ch) sunt reprezentate de Thymus glabrescus, Genista ss. Ovata ş.a.
Arbuştii sunt reprezentaţi de Nanofanerofite (N) Rosa canina, mezofanerofite (M)-Crataegus oxyacantha şi prunus spinosa, fiind întâlniţi, în principal, în pajiştile fostelor livezi şi pe coastele abrupte cu expoziţie sudică, cu tendinţă de instalare în consistenţe mari, din cauza unor măsuri de igrenizare a pajiştilor.
Cenotaxonomic
Din punct de vedere cenotaxonomic, fitocenoza de Agrostideta capillaris – Festuca rupicolae se încadrează în alianţa Festucion supicolae Soo, (1929) 1940, (syn. Festucion valericae, Klika, 31), subalianţa:
Eu – Festucenion supicole Soo, 1971, alianţa Agrostideta – Festucetum rupicolae, M. Csuros-Kaptalan 1962 (1964).
Mai adecvată ar fi prezentarea fitocenozelor descrise de Ciocîrlan (1968), de Festucetosum rupicole, ca varianta la Agrostidetum capillaris-Festucetum rupicolae, autorul subliniind caracterul lor de intermediar între pajiştile de “Festucetum rupicolae şi Caricetum humilis”, pe de o parte şi “Agriostideta capillaris-Festucetum rubrae”, pe de alta.
La nivel de alianţă (Festucion rupicolae) Soo (1929), Royer (1987) prezintă ca specii caracteristice pe Achilisa setacea, Centaurea hieberstenii, Festuca valesciaca, dar care lipsesc în releveele practicate în acest areal.
Sindinamica
Direcţiile principale de evoluţie a acestui tip de fitocenoze sunt diferite, date fiind condiţiile ecologice diverse în care se găsesc. Prin aportul de ferttilizanţi creşte ponderea speciilor excelente furajere (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Phleum pratense) şi celor bune furajere (Poa pratense), transformându-se în Trifolio repenti-Lolietum krippelova, 1967, sau Poetum pratensis.
Regimul hidric deficitar, combinat cu suprapăşunatul poate conduce la instalarea cenozelor de botriochloetum (Antropogonetum) ischaemi (Krist., 1937), I. Pop, 1977, transformare facilitată şi de situarea pe versanţii însoriţi şi puternic înclinaţi.
Tipologie şi valoare economică
Din punct de vedere al tipologiei pajiştilor în România, Tucra ş.a., 1987, include tipul “Agrostis termis – Festuca rupicola” în seria Agrostis tenuis din subetajul pădurilor de gorun şi de amestec de gorun de pe dealurile piemontane şi subcarpatice.
Pajiştile de Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt folosite mixt, sau numai ca fâneţe. Dintre speciile mai mult sau mai puţin constante fac parte Plantago lanceolata, Achillea setacea, leuchantemum (Chrisanthemum) vulgare, Galium mollugo, Centaurea pseudophrigia etc. şi au valoare furajeră medie. Aceasta se păşunează în primăvara, până spre jumătatea lunii mai, se lasă apoi pentru fân, ceea ce constituie un mare neajuns, având în vedere că speciile leguminoase se refac greu după ce au fost păşunate.
Se prezintă mai jos valorile recoltei medii:
• 2800-6900 kg/ha producţie masă verde (P. Burcea, 1964);
• 3000-4000 kg/ha producţie globală masă verde, din care 2400 kg masă verde consumabilă (Samoilă, 1960);
• 5000-6000 kg/ha masă verde (M. Pop, 1968),
În momentul efectuării studiului fitocenozel0or s-a determinat productivitatea acestei fitocenoze, acesta fiind stabilită în mai multe relevee, cu variaţii de la 3500 kg/ha, până la 11200 kg/ha masă verde (nefertilizat).
Din punct de vedere al calităţii furajului constatăm prezenţa redusă a plantelor excelente (nota 5); speciile cu nota 4 (foarte bune furajere sunt reprezentate în marea lor parte de leguminoase (Trifolium pratense, Trifolium repens, şi izolat Medicago lupulina, Medicago falcata şi Lotus corniculatus). Cea mai mare acoperire o realizează Trifolium pratense şi Trifolium repens.
Speciile cu nota 3 (bune furajere) sunt reprezentate în principal de Agrostis capillaris iar celelalte specii sunt, mineral, mijlocii şi mediocre furajere şi sunt reprezentate de Festuca rupicola, Anthoxanthum odoratum, Briza media, Trifolium arvense, Trifolium campestre, Achillea millefolium, Achillea setacea, Centhaurea pseudofrigia, Plantago lanceolata ş.a.
Se remarcă că la ameliorarea calităţii furajere contribuie specia coedificatoare Agrostis capillaris. Speciile dăunătoare sunt întâlnite cu o reprezentare redusă, menţionând Genista pillosa, Crataegus monofina, Prunus spinosa, Ergugium campestre, Onopordon acanthium.
Ca folosinţă păşune, aceste pajişti se folosesc toată vara, dar cu randament mai scăzut în a două jumătate a acesteia, deoarece, începând cu luna iunie, plantele de păiuş sulcat se usucă şi devin neconsumabile.
Cyperaceele şi juncaceele participă în medie cu peste 40 % din vegetaţie. În unele staţiuni Heleocaris palustris poate reprezenta peste 70 % din vegetaţie. Plantele din grupa “Diverse” sunt, în general, slab reprezentate, îndeosebi ca număr de specii, fiind prezente şi manifestând dominanţă şi cele pretenţioase faţă de umiditate.
Cenotaxonomia
Asiociaţia, instalată în condiţiile de exces de umiditate evoluează spre tipul de asociaţie Typoides arundinacea (grupa 38) şi Heliopteris palustris de biotopuri mlăştinoase de soluri oligobazice, glece sau turboase, cu substanţe organice ndescompuse.
Syndinamica
Formarea asociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de înmlăştinare a solului. În condiţiile de drenare a biotopului, prin schimbarea condiţiilor de umiditate şi structură a solului, aceste pajişti pot evolua spre tipurile de pajişte mezofile, prin Arrenatherium.
Tipologie şi valoare economică
Pajiştile dominante de cyperaceae şi juncaceae sunt în general productive, dar slab calitativ furajer. Producţia de masă verde analizată este de 19-21 t/ha cu variaţii de la 16 la 20 t/ha. Furajul are o consumabilitate scăzută din cauza conţinutului ridicat în celuloză şi siliciu. Pajiştile de acest tip sunt folosite ca fâneţe la prima coasă.
6.2.2.5. Tipul de fitocenoză: Nardeta strictae – Asociaţia: Nardetum strictae montanum – subasociaţia: Nardetum strictae festucetosum rubrae montanum (pajişti montane de ţepoşică cu păiuş roşu) ( Soroceanu-Puşcaru et al., 1966). Tuca et al., 1987 închid acest tip de pajişti în etajul boreal (al pădurilor de molid) la grupa de fitocenoze 24-Nardus stricta – Viola canina.
Chorologie
Pajiştile de Nardus stricta sunt prezente pe suprafeţe apreciabile în zona mijlocie şi înaltă a munţilor Cindrel, în staţiuni cu soluri oligobazic, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat umede sau uscat revene. Sunt situate la altitudini de peste 1000 m şi formează în areal pajişti întinse sau inclave înconjurate de asociaţii cu Festuca rubra. Este larg răspândită ca pajişte tipică de soluri acide.
Pajiştile de Nardus stricta ocupă peste 205 mii hectare în zonele nemorale (Ev. Puşcaru-Soroceanu şi col., 1963) la care se adaugă importante suprafeţe din zona de deal şi depresionară de climat umed (Teodor Moruşca, 1982).
Pentru primele fitocenoze edifiycatoare de specia Nardus stricta, s-au evidenţiat în Munţii Rodnei, Ţibleşului şi Harghitei, de către Soo, 1930, urmat de Domin K., 1933 în Masivul Bucegi, apoi de Borza Al., 1934, în Munţii Retezatului de Şerbănescu, I, 1938, în Masivul Penteleu, de Ghişe E., 1940 şi Puşcaru-Soroceanu, 1969 în Munţii Făgăraşului, de Păuca A, 1941, în Munţii Codru Şi Moma, Obrejanu Gr., 1941, în Munţii Apuseni, Safta I., 1943 în Transilvania, apoi de Puşcaru D., 1956, Borza Al., 1971, Buia Al. şi col., 1962, Csüros Al. şi col., 1962, Resmeriţă I., 1963, 1971, 1975, Şerbănescu I., 1964, Anghel Gh. Şi col., 1965, Beldie Al., 1967, Turcu Gh., 1968, Bărbulescu C. şi col., 1969 în platforma Bran; Boşcaiu N., 1971, Păun M. şi col., 1973, Dihoru Gh., 1975 ş.a., Teodor Marusca, 1982 ş.a.
În arealul cercetat pajiştile de Nardus stricta ocupă suprafeţe mici, începând de la altitudinea de 850-900 m – subzona inferioară a fâneţelor montane şi până la limita superioară (1400-1450 m). O găsim instalată definitiv în areal, în subetajul boreal al pădurilor de conifere, la altitudini cuprinse între 1200 (1250m ) şi 1471 m.
Structura floristică şi morfologică
Se constată la acest tip de fitocenoză lipsa speciilor caracteristice şi diferenţiale proprii nardetelor montane, de deal şi depresionare, adoptându-se criteriul dominanţei sau diferite combinaţii de factori în caracterizarea şi clasificarea geobotanică a acestor fitocenoze.
Sinecologie
Asociaţiaocupă biotopuri umede, cu soluri puternic podzolite, cu reacţie acidă şi foarte acidă (pH = 4-4,5 şi V<30 1960="1960" a="a" amoil="amoil" br="br" constiutie="constiutie" distribu="distribu" factor="factor" ia="ia" l="l" n="n" princpalul="princpalul" reac="reac" solului="solului" speciilor="speciilor">Specia edificatoare prezintă micoreze ectotrofe, beneficiind, asemănător altor specii acidofile, de o lizosferă cu rol eficient în tamponarea acidităţii ridicate. Aciditaea ridicată a solului de pe vârful Poeniţi Cacovei este subliniată de speciile indicatopare Bruckentalia spuculifolia, Vacinium myrtilius şi Vaecinium vitis-iadea, semnalată şi de G. Arsene, 1998.
Pentru nardetele de pe vârful Poeniţei Cacovei, valoarea indicelui sinecologic pentr reacţia solului, baza pe prezenţa-absenţa speciilor are valoarea de 1,86, iar determinat pe baza A.D. are valori de 1,87.
Caracteristicile fitocenozei reies din prezenţa a unor specii din grupele ecologice descrise de Truca ş.a, 1987, astfel:
I. grupa Festuca rubra s.s.p. commutata, edificată prin prezenţa speciilor Nardus stricta, Campanula patula s.s.p. Abiietina, Hieracium anranticum, indicatoare de soluri perene, oligiomezobazice, moderat, puternic acide;
II. grupa Nardus stricta – Viola canina, edidficată prin prezenţa speciilor: Nardus stricta, Deschompsia flexuosa, Festuca rubra, Anthenaria olicica, Hieracium pillosella, Vaecinium myrtillus, indicatoare de soluri oligomezobazice, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat revene şi uscat revene.
Prezenţa în asociaţie a speciilor cu toleranţă ridicată în aciditate, precum: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum, este importantă din punct de vedere sinecologic, întrucât aceste specii eurianice realizeată abundenţe-dominanţe mai ridicate în raport cu Nardus stricta şi au tendinţa de a reface pajiştile degradante în dezavantajuul speciei dominante, prin instalarea unior asociaţii cu o productivitate şi valoare furajeră mai ridicată. Indicatorul ecologic de umiditate admite instalarea speciei Nardus stricta în regiuni difertite de umiditate (Xeronardete, Hidronardete). Indicele sinecologic pentru umiditate, calculat pe ansamblul releveelor cenotaxonale are valoarea de 2,77, iar cel pentru temperatură are valoarea de 2,25 şi confirmă caracterull micro-mezoterm al nardetelor.
Datorită modului de nutriţie heterotrof-micotrof, Nardus stricta s-a adaptat condiţiilor de ecotop oligotrof, graţie modificărilor anatomice şi morfologice suferite, cum ar fi: tufa scundă, deasă şi cu nodurile de înfrăţire şi sitaute la suprafaţa solului, prezenţa sţesuturilor aerenchiniatice, prezenţa a două categiorii de rădăcini ş.a. În acest gen de ecotop, în condiţii climatice specifice nardetelor şi cu materiall parental (roci eruptive acide, micaşisturi şi paraburire acide) de o densitate pronunţată, greu solubile, aproape la zi, descompunerea materiei agonice decurge esxtrenm de încet, din care cauză se produce o acumulare progresivă a materiei organice şi formarea humusului brut acid.
Datorită acestor particularităţi, Nardus stricta devine în aceste ecotopuri specia dominantă, şi reprezintă, uneori 85-95 din vegetaţia asociaţiei. Plantele autotrofe, spre deosebire de heterotroficitatea speciei Nardus stricta dotorită modului lor diferit de nutriţie, nu pot supravieţui în aceste staţiuni, fiind eliminate treptat din vegetaţie, prin foamete fiziologică de către planta dominantă, Nardus stricta. În fond, acţiunea humusului acid produce o debazificare a solului, elementele nutritive fiind reţinute de resturile organice nedescompuse ale plantelor.
Din punct de vedere al indicatorului ecologic de expoziţie-insolaţie, specia poate fi întâlnită în expoziţia nord, nord-vest şi nord-est iar a indicatorului orografic aceasta este mai răspândită pe terenurile plane sau uşor înclinate.
Solurile de sub nardete sunt podzoluri, soluri brune acide sau soluri brune acide scheletice.
Solul de sub această asociaţie a fost analizat în zona Crinţului “La cântar”, la altitudinea de 1200 m şi în vârful Poeniţei Cacovei, deasupra cabanei Fântânele, la altitudinea de 1350 m.
Rezultatele analizei fizico-chimice solului din pajiştea de tipul sol montan brun acid, secundar înţelenit, pe micaşisturi biotitice şi paracnaisuri cu localiză în Crinţ, lângă cântar.
în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Date O.S.P.A., comandă specială Sol montan brun acid, secundar înţelenit Sol montan brun acid, secundar înţelenit
Indicatopri fizico-chimici Profilul 7 Profilul 21
Crinţ “La cântar” “Poeniţa Cacovei”
Orizonturi Ao AD D Ao A/D
Adâncimea (cm) 0-15 16-36 37,50 0-20 20-30
Nisip grosier (2-02 mm) % 74,2 58,3
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 10,6 21,1
Praf (0,02-0,002 mm) % 6,3 12,9
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 8,9 7,7
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 11,2 16,9
Schelet % 12,7 17,5 5,5 35
Textura N N
pH H2O 4,54 4,6
Humus % 10,9 12,2
N total (%) 4,4 4,1
P mobil (ppm extract) în 32 26
K mobil (ppm extract) în 111 146
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 7,2 7,3
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,5 14,3
Aciditatea hidrolitică (Ah mela 100 g sol) 10,5 14,3
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 17,6 21,6
Gradul de saturaţie în baze (V%) 40,4 33,8
CenotaxonomiaAsociaţiile de Nardus stricta, au fost descrise de Sanda ş.a., 1980; Puşcaru-Soroceanu, !963; Maruşca, T., 1981, în România. În Europa, această asociaţie a fost descrisă de Mucina ş.a., 1983; Pott, 1992; Ellemberg, 1978; Scamoni şi Passarge, 1963.
Cu tot numărul relativ de specii, ridicările pot fi încadrate în asociaţie: Nardeta strictae montana, încadrată în Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, asociaţie ce grupează în general nardetele din Europa estică.
Inclusă în clasa Nardo-Callunetea Prsg. 1949, ord. Nardetalia Oberd. 1949, alianţa Potentillo-Nardion, Simon, 1957, asociaţia Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, a fost sinonimizată de Codlea, 1991, cu alte asociaţii deescrise: Nardetum strictae montanum, Resmeriţa şi Czuros, 1963.
Puşcarii s.a., 1956, Resmeriţa ş.a., 1963, au priopus pentru Transilvania, formaţia Nardetulia strictaea, împărţită în două grupe de asociaţii sau alianţe (Nardion strictae alpinum şi Nardion strictae montanum), după altitudine, fiecare grupă incluzând atât nardetele xero-mezofile, cât şi nardetele higrofile.
Pentru ridicările staţionare de la Crinţ, cât şi cele de la Poieniţa Cacovei, s-a stabilit încadrarea asociaţiei la Campanulo (abietinae) – Nardo-Festucetum commutatae, Boşcaiu, 1971, syn. Festucetu-Nardetum strictae montanum Czuros şi Resmeriţă, 1960, iar la syn. Cu ass. Nardus stricta + Festuca rubra fallax-Puşcaru ş.a., 1959, syn. ass. Festuca rubra-Nardus stricta, Malinovschi, 1953 syn Nardeto-Festucertum rubrae Cusset şi Lachapelle, 1962, syn. Nardo-Festucetum rubrae Mloch, 1932.
Sindinamica
Cercetând literatura de specialitate asupra nardetelor, syndinamic se individualizaeză două linii de origine a acestora: unii autori (Gergely, 1969) le consideră ca variante ale pajiştilor de Festuca rubra cu Agrostis capillaris (Maruşca,T., 1982), derivate din acestea prin exploatare excesivă, alţi autori le derivă din vegetaţia primă de iunipenişuri şi afinişuri (Coldea, 1991, Raţiu, 1964, Arsene, 1998).
Din unghiul evoluţiei naturale al nardetelor, cauzele instalării par a fi înmlăştinirea şi transformarea lor în higronardete (pe terenuri plane), sau în invadarea de tufărişuri pe terenurile mai înclinate (care determină o scădere a presiunii autropice).
Prin măsuri de gospodărire pastorală, păşunatul raţional şi în principal fertilizarea şi amendamentele, creşte ponderea speciilor de Festuca rubra şi Agrostis capillaris şi producţia de masă verde (Samoilă, 1979, Puscaru ş.a., 1972; Laza, 1979, Cernelea şi Bistriceanu, 1977; G. Arsene, 1998 ş.a.).
În areal, la altitudinea de 1350 m (Poieniţa Cacovei), se observă o situaţie de tranziţie dintre Nardeta strictae montana S. asoc. Campanulo abietine – Vaccinietum (Buia ş.a.,1962, Boşcaiu,1971), syn. Vaccinetum myrtilli (Fekete – Blatny, 1914; Soo, 1928); syn. Junceto trifidi Vaccinetum myrtilli, Resmeriţă, 1976, syn. Vaccinium myrtillus – Vaccinium vitis – idaea, Anghel ş.a., 1965.
În contextul evoluţiei acestor nardete, factorul antropic (păşunatul, defrişările, lipsa fertilizării) şi alterarea redusă a materiei organice au rolul determinant în influenţarea evoluţiei sindinamice a acestor asociaţii.
1.2.3.1. Tipul de fitocenoză: Festuco rubra – Agrostieto capillaris, Horvad, 1951- Pajişti de păiuş roşu cu iarba câmpului.
Acest tip de fitocenoză face parte din seria Agrostis capillaris-Festuca rubra, grupa 21.Chorologie
Relveurile de Festucetum rubrae – Agrostieto capillaris, Horvat, 1951, provin din subetajul nemoral al pădurilor de fag (700-1100 m) şi al pădurilor de fag cu molid ş.a. (1100-1250 m), aceasta ocupând cea mai mare suprafaţă din arealul cercetat.
Deşi se constituie ca socieţie în biotopuirile din subetajul fagului, datorită plasticităţii speciei Agrostis capillaris aceasta divagă, atât în subetajului gorunului, cât şi în subetajul molidului (Doniţă, 1992).
Compoziţia floristică şi sinmorfolgie
Cenozele de Festuca rubrae – Agrostietum capillaris se caracterizează prin covorull vegetal încheiat şi diferenţierea acestuia în două straturi diferenţiale. Gramineele înalte ajung până la 50-80 cm, stratul inferior al plantelor repente, prostate, cu rozetă, de 10-15 cm înălţime, din specii ca Luzula campestris, Prunnella vulgaris, Thymus comosus, Ajuga reptins ş.a.
Pe lângă speciile edificatoare, în această fitocenoză se remarcă specii, din mai multe unităţi sintaxonomice, cele mai bine reprezentate fiind speciile din grupa mezofile-mezoxerofilă: Cynosurion Arrhenatheretalia, reprezentate de Arrhenatherum elatius, Thynisuris cristatus, Trifolium pratense, Trifoluim repens, Trifolim campestre, Prunella vulgaris, Veronica chamaedrys ş.a. În staţiuinile mai umede sunt prezente constant specii din a.s. Molinie falie (e.g Juncus conglomeratus). Deasemenea, specii din a.s. Festuco brometea, sau a.s. Potentillo nardion, cu specii reprezentate în vicarianţă, în a.s. Festuca rubrae – Agrostietum capillaris sunt prezente în subetajul nemoral al pădurilor de fag cu molid, cu un regim al precipitaţiilor şi umidităţii biotoăpului superior celui din subetajul pădurilor de fag.
O constanţă notabilă prezintă în ambele subetaje speciile Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Poa anua, Trisetum flavescius, Taraxacum officinale, Achillia millefolium, Centaurea sp., Carex humillis, Juncus sp., Plantogo sp., Oxalis acetosa, Gallium verum, Thymus şi Daucus carota, Carlina acaulis, Pteridium agnifolium, Hypericum perforatum, Sinum sp., Knautia sp., Dipositus sp., Urtica sp., Carduus sp., Trifolium pratense, Trifolium repens, Trifolium campestre, Trifolium arvense, Medigago lupulina, iar dintre speciile arbustifere: Rubus caesius, Crategus monagina, Rosa canina, Vaccinium vitis idaea. Asociaţia ocupă biotopuri moderat umede, cu soluri revene-iscate, formate pe roci metamorfice, acide, majoritar acheletice, oligobazice, pe terenuri drenate pe roci metamorfice acide majoritar scheletice, oligobazice, pe terenuri înalte, relativ plane, pâna la excesiv înclinate (35-45 grade), pe toate expoziţiile, solurile fiind brun acide montane.
Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor din biotopurile asociaţiei Festucetum rubrae – Agrostietum capillaris, determinate pe baza probelor de sol recoltate personal şi analizate de O.S.P.A. Sibiu. Buletin de analiză /1999 pentru teza de doctorat: Studiul geobotanic şi economic al arealului hidrografic Valea Tilişcuţei-Valea Cenavodă-Valea Orlatului, judeţul Sibiu, 1999
Numărul probei Punctuil de recoltare a probei de sol Altitudinea (m) pH Humus % IN % P2O5 mobil (ppm) K2O mobil (ppm) SB me/ 100 g sol AH (SH) me/ 100 g sol T me/ 100 g sol V % Analiza gramelometrică pe stratul 0,20 (25 cm)
Nisip grosier peste 0,2 mm Nisip fin 0,2-0,02 mm Praf I 0,02-0,01 mm Praf II 0,01-0,002 mm Argilă sub 0,002 mm argilă fizică sub 0,001 mm Tex-tura
3 Valea Cetăţii 700 5,61 7,1 5,5 20 190 17,2 4,9 22,1 77,8 50,2 24,8 1,6 10,7 12,7 23,4 N-L
4 La Chilii (schit Sibiel) 760 4,99 4,3 2,8 13 90 14,5 7,7 22,2 65,3 58,6 22,8 3,4 6,1 9,1 12,2 N coeziv
10 Foltea 810 4,45 12,2 6,2 68 260 25,4 24,8 50,2 50,6 31,1 49,9 8 0,4 10,6 11 N-L
11 Poeana Soarelui Şanta 950 4,20 6,5 1,9 24 100 4,9 11,5 16,4 29,8 44,6 27,6 8,1 7,3 12,4 19,7 N-L
5 Piciorul Crinţului 960 5,39 4,3 2,9 15 70 9,9 4,6 14,5 68,3 57,8 19,5 4,3 5,3 13,1 18,4 N-L
24 Poiana Soarelui Vărf 1000 4,56 5,3 2 26 152 6,3 10 16,3 38,6 41,7 31,8 5,2 8,1 13,2 21,3 N-L
22 Valea Mărgeanului 1015 5,26 6,2 4,6 14 135 13,6 4,5 18,1 75,1 58,4 21 6,1 8,8 5,7 14,5 N-L
14 Dosul Şurilor 1078 4,94 6,9 3,9 11 51 8,1 6,3 14,4 56,2 49,7 21,5 7 8,5 13,3 21,8 N-L
23 Greşii Tomnatic 1080 5,19 3 1,9 17 152 8,2 4,5 12,7 64,6 68,3 17,4 2,8 8,7 5,8 14,5 N coeziv
15 Poiana Vălenilor (Şipot) 1150 4,99 7 2,9 11 190 6,3 8,7 15 42 47,5 25,7 7,6 6,6 12,6 19,2 N-L
16 Poeniţa Fântânelelor 1250 5,57 7,7 5,8 65 243 14,4 4,6 19 75,8 46,4 29,9 5,8 8,8 9,4 18,2 N-L
6 Crinţ, în jos de cântar 1242 4,83 9,7 4,6 6 135 7,2 6,8 15 48 64,3 20,9 2,1 2,8 9,9 12,7 N coeziv
Sinecologia
Fitocenozele studiate provin din pajişti din mai multe statiuni, de la 700 (600 m) la 1250 m altitudine, deci formate pe mai multe tipuri de sol ale ecotopurilor. Predomină solurile brune acide şi solurile brune montane acide, până la slab acide şi bogate în humus (peste 3,5).
Pajiştele de Festuca rubrae- Agrostietum capillaris ocupă cu pondere terenurile plane şi uşor înclinate, cu preferinţă pentru expoziţiile sudice atunci cănd panta depăşeşte 20o-25o.Dar unele fitocenoze au fost găsite şi pe pante .
Din privinţa caracterizării pretenţiilor faţă de factorul hidric, spectrul ecologic relevă dominanţa speciilor mezofile (indicele sinecologic 3), iar faţă de temperatură, domină speciile cu indicele sinecologic 3. Dar multe specii care formează fitocenoze sunt euriterme. În privinţa caracterizării speciilor faţă de factorul aciditate, prezenţa consistentă este a celor cu indicele sinecologic 4, deosebindu-se de cenozele de deal din Festuceto rubrae – Agrostietum capillaris.
Sindinamică
- Sub influenţa xerofitizării climatului, pajiştile de Festuca rubrae – Agrostietim capillaris în prezent parţial exploatate, sunt supuse fenomenelor de degradare şi acidifiere , având ca indicator Brachypodium pinnatum, Avenula pubescens, Genista tinctoria , Trifolium montanum, Silene nutans, Dianthus carthusianorum, Senecio-Jacobeia, Carlina acaulis, Antenaria dioica, Hieracium piosella, Potentilla erecta, trecând spre o asociaţie de tipul : Agrosti- Genistelletum , (Boşcaiu, 1970), fără a se instala definitiv din cauza lipsei speciei caracteristice asociaţiei, Chamaebpartium sagitale (G. Arsene, 1988).
- La creşterea troficităţii solului, pe fond de umiditate suficientă, asociaţia Festuca rubrae- Agrostiedo capillaris este frecventată de speciile Arrhenatherum elatius şi Phleum pratense, în unităţile staţionale din sectoarele cadastrale.
- Pe fondul troficităţii cunoscute, prin fertilizări, pe locul fostelor culturi, caz semnalat în perimetrul funciar, Cabana Fântânele, se instalează Trifolium pratense, formând pajişti întinse, la altitudinea de 1250 m.
- Tot pe fondul troficităţii casante ( prin fertilizări în jurul colibelor, la altitudini de la 700 m la 1100 m.( subetajul nemoral al fagului ) asociaţie Festuca rubrae- Agrostietum capillaris se restructurează prin prezenţa notabilă a speciilor Festuca rubrae, Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Cynosurus cristatus, Lotus carniculatus, Trifolium pratense, Leucanthemum vulgare, Stellaria gramina ş.a.
- În tabloul sindinamic al asociaţiei Festuca rubrae , Agrostietum capillaris se observă în condiţiile exploatării insuficiente şi neraţionale , o evoluţie spre fitocenozele forestiere remarcate în tot arealul, prin prezenţa acelor benzi ecotonale de Clinopodio- Pteridietum aquilini, Dihora, 1975, la contactul pajiştii cu pădurea.
Tipologia şi valoarea economică
Asociaţia Festuco rubrae – Agrostidetum capillaris, caracteristică etajului pădurilor de fag şi amestec de fag cu răşinoase, la altitudini de 300-1450 m este introdusă de mai mulţi autori în tipul Agrostis capillaris – Festuca rubrae ( Tucra ş.a., 1987).
Pajiştile de Festuca rubrae – Agrostis capillaris constituie resurse furajere excelente şi productivitatea lor este ridicată, variind între 2,2 - 4,5 t/ha S.U. pe an, sunt exploatate pentru fân prin păşunat şi mixt. În regim de hidro-termicitate favorabilă, aşa cum este relecvat de studiul climei, astfel de pajişti situate la altitudini de la 700 la 1250 de metri, produc 4,5 – 5 t/ha S.U. pe an.
Calitatea pajiştulor de Festuca rubrae – Agrostidetum capillaris este imprimată în principal de speciile edificatoare bune furajere, dar care se adaugă, în condiţii de fertilizare, speciile de Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens, Dactylis glomerata, Holcus lanatus, Festuca pratensis şi Phleum pratense.
Speciile dăunătoare, cum ar fi: Veratrum album, Juncus effusus, Carex hirta, Cordunus acanthoides, Euphorbia cyparissias au în general abundente-dominante şi constanţe-prezenţe reduse. Prezenta semiparazitelor, cum ar fi Rhinantus angustifolius şi Rhinantus rumelicus este izolată. De remarcat şi în arealul cercetat, instalarea ca urmare a slabei presiuni a păşunatului şi exploatării, pentru fân, intensive, în acest tip de pajişte, a asociaţiei cu Clinopodio – Pteridietum, Dihoru, 1975, fapt care determină reducerea folosinţei furajere, aşa cum la altitudini mai mari (1100-1250 m), în valoarea Nardus stricta şi Deschampsia caespitosa, care reduc fiolosinţa şi calitatea pastorală a acestor pajişti.
1.2.1.3. Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) Sin: As. Junca inflexi – Menthetum longifoliae – Lohm, 1953.
Chorologie
Acest tip de fitocenoză este răspândit în areal pe solurile puternic gleizate sub formade de pajişti hidrofile, în lnciile cu exces de umiditate.
Synecologie
Structura şi compoziţia floristică
Fitocenozele cercetate sunt reprezentate de pajişti edificate de Agrostis stalanifere în codominanţă cu falele de Juncus inflexus, cu un grad de acoperire al pajiştii redus. Alături de cele două codominanţe, cohabitează biotopic hidrofite reprezentate de indivizi sporadici, da c constanţă ridicată şi abundenţă redusă, între care se identifică Ranunculus repens, Agrostis alba, Poa pratensis, Lysimachia lumunaria, Poa trivialis, Galium palustre şi Deschampria cespitosa. În aceste asociaţii se constată în releveuri o serie de specii transgresive din asociaţiile limitrofe. Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofide, în spectrul elementelor fitogeografice o relevă ca fitocenoză bogată în elemente circumpolare şi euro-asiatice, caracteristice biotopurilor cu exces de umiditate şi reci, ca resursă a acestei umidităţi persistente.
În profilul de sol 467 practicat în lunca râului Sălişte, la vest de satul Săcel, în sectorul cadastral 151, s-a identificat un sol de tipul gleic-mollic, argilos, gleizat puternic, pe depozite fluviatile şi cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, cu următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-12 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, moderat structurat, poros spre fin poros, compact;
Am 12-38 cm: Brun închis, poliedric, siubangular, mijlociu moderat structurat, pete cenuşii slba, fin poros, compact;
Ago 38-50 cm: Brun închis, cu pete cenuşii, poliedric angular mijlociu, moderat structurat, pete de oxidare, fin poros, foarte compact;
Go 50-78 cm: Brun cenuşiu (marmorat), poliedric angular mare, pete dfe oxidare, fin poros, foarte compact;
Gor 78-89 cm: Ruginiu vineţiu, astructurat, pete ruginii de oxidare şi vineţii de reducere, fin poros, foarte compact;
Gr 89-120: Vineţiu cu slabe pete ruginii, astructurat, pete de reducere, fin poros.
Conţinutul în argilă, argilă fizică şi proprietăţile chimice ale solului sunt relevate în tabel
Identificat prin U.S. profilul 467
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ap Am Go Gor Gr
Adâncimea (cm) 0-20 30-50 60-100 100-140 140-160
Nisip grosier (2-02 mm) % 4,3 3,6 0,5 0,7 1,80
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 29,7 30,4 33,5 38,3 17,2
Praf (0,02-0,002 mm) % 32 34 33 31 27
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 34 32 33 30 52
pH H2O 5,4 5,66 6,19 6,68 6,58
Humus % 6,34 3,57 - - -
P mobil (ppm extract) în 9,44 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 11 8 - - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil adânc, în care, Ap are reacţie slab acidă, conţinut apreciabil în humus, mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu, textură lut-argiloasă spre arcilo-lutărie. Roca mamă apare la adâncimi de 120-140 cm, în roca dură la adâncimi mai mari de 150 cm. Datorită aeraţiei slabe în Am, formele mobile şi accesibile de azot şi fosfor se realizează în cantităţi mici, fapt pentru care, în fertilizarea pajiştilor cu îngrăşăminte chimice se impune mărirea dozelor acestor fertilizanţi.
Compoziţia floristică şi sinmorfologică
Releveele analizate au un număr restrâns de specii, iar distribuţia neuniformă a speciilor şi înălţimea sinuzială variată, îi acordă acestei fitocenoze un caracter hetrogen, cu aspectzul de buruienişuri hidriofile (G. Arsene, 1998), speciile fiind relevate în sinopticul fitocenozei.
Tipul de fitocenoză: Juncetum effusae et caonglomerate, sin. Junco inflexi methetum (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă) – relevat în cartogramă Cenotaxonomia
Asociaţia este descrisă în Europa de Vest, ca definind pajiştile degradate de Agrostis stalonifera. În sistemul cenotaxonomic european a fost inclusă la alianţa Agropyro-Rumicion criopi Nord, 1940, citată de G. Arsene, 1998, concepută ca o unitate care reuneşte vegertaţia din locurile bătătorite, cu exces de umiditate din clasa Plantaginetea majoris, 1940. Ulterior, prin reconstituirea volumului acestei clase de buruieni, asociaţia este raportată la vegetaţia de pajişti mezohidrofile, clasa Molinio-Arrhenatheretea R. Tx, 1947, Al. Potentilon Anserinae R. Tx, 1937.
Syndinamica
Formarea sociaţiei este rezultatul unuio proces îndelungat de degradare a pajiştilor de Agrostis stalonifera, care, păşunate pe umed, formează denivelări, care sunt invadate de Juncus inflexus, Menta agnatica şi alte mezo-hidrofite. De remarcat instalarea sperciei de pipilig concomitent cu iarba câmpului prin colonizarea primară a marginilor albilor de pâraie (Orlăţel, pârâul Vălii, pârâul Hârcelului, Sibielaş, Sibiel, Valea Godiei, Valea Cetăţii, Valea Tilişcuţa, Valea Cernavodă - în spatele Valii Sălişte: râul Sălişte ş.a.), precum şi pe marginile unor şanţuri peste care circulă animale mari şi în urmele cărora se instalează Juncus compresus.
Această asociaţie se menţine timp îndelungat, Juncu iinflexus prezentând rezistenţă la eradicarea tehnologică. Acest tip de pajişzte, în condiiţiile în care se schimbă condiţiile de umiditate, de structură a solului, prin drenarea excesului de umiditate, amendare şi fertilizare cu doze sporite de fosfor, evoluează spre tipurile de pajişti mezofile, prin Arrhenatherion.
Tipologie şi valoare economică
Fitocenozele hidrofile degradate de Agrostis stalonifera, exploatate ca păşuni, sunt încadrate potrivit tipologiei româneşti (Tucra ş.a., 1987) în seria Agrostis stalonifera, care ocupă suprafeţe, uneori aprefciabile, de lunci şi depresiuni. Acestea pot fi reconversi0onate, aşa cum s-a relevat printr-un complex de lucrări, de realizayre a echilibrului hidric şi de corectare a acidităţii biotopului. Prioducţia de maasă verde a acestor pajişti oscilează între 5,5 şi 15 t/ha M.V.
1.2.1.4. Tipul de fitocenoză: Phragmitetum australis – Typhetum latifoliae (pajişti de mlaştini)
Se identifică cu grupa tipologică 37- Phragmitetea.
ChorologiaAcest tip de fitocenoză este răspândit în biotopurile de ape stagnante, în depresiunile din zona litorală a eleşteielor piscicole, situate pe cursul pâraielor Cernavodă şi Mag. Cele de la vest de satul Săcel, sectorul cuprins între şoseaua naţională şi halta C.F.R. Sibiel, cât şi în spaţiile meandrate, ale râului Sălişte, cursul mediu şi inferior, până la vest de Orlat, la vărsarea în râul Cibin, sunt staţiuni cu apa stagnante, depresiuni, solului temporar sau permanent submerse, slab acide, bine aprovizionate cu elemente nutritive, la altitudini de 471-550 m.
Sineciologie
Fitocenoza descrisă se instalează pe solurile submersie şi ca vegetaţie predomină cyperaceele şi juncaceele. Sate întâlnite pe teritoriul extravilan Săcel în sectoarele cadastraleªª în U.S.93.
Într-un profil executat în zona Săcel (518) se constată un sol de tipul aluvial, gleizat, pe depozite aluviatile, cu roca mamă constituită din depozite aluviale, cu apa freatică la adâncimea de 1-1,5 m, prezentând următoarele caractere morfologice:
Aţel 0-7 cm: Brun deschis, poliedirc angular mic, moderat steructurat, poros, umed, moderat compact;
Ao 7-28 cm: Brun deschis, poliedric angular mic, slab structurat, slabe pete ruginii, poros fin, poros compact;
Ag 28-44 cm: Brun pătat ruginiu, poliedirc angular foarte mic, slab structurat, pete de oxidare, moderat compac;
Go 44-85 cm: Brun ruginiu (marmurat), astructurat, pete de oxidare, fin poros, moderat compact;
Gor 85-130 cm: Ruginiu vineţiu (marmorat), astructurat, fin poros, moderat compact.
Identificat prin U.S. profilul
Cu localizare în date O.S.P.A.
Orizonturi Ao Ag Dgo Gor
Adâncimea (cm) 7-28 28-44 44-85 85-130
Nisip grosier (2-02 mm) % 9,2 6,6 9,9 3,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 43,8 57,4 50,1 29,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 24 15 20 31
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 23 21 20 36
pH H2O 6,10 6,28 6,69 6,4
Humus % 1,23 0,38 - -
P mobil (ppm extract) în 1,58 2,21 - -
K mobil (ppm extract) în 7 5 - -
Caracteristici generale:
Solul prezintă un profil mediu-adânc, cu roca mamă la adâncimea de 85-130 cm. În Ao (Ap) are reacţie slab acidă, conţinut slab spe mijlociu în humus, slab mijlociu aprovizionat în fosfor şi potasiu şi textură lutoasă, aceşti indici venind, confiorm elementelor fizico-chimice prezentate în tabel.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
În tabelulª şi figura ªª sunt prezentate datele cu privire la compoziţia floristică. Gramineele participă în asociaţie cu procente de la ªª la ªª. Cele mai bine reprezentate sunt speciile Phragmites communis, Tipha latifolia ş.a.
Tipuri de fitocenoze: Pcragmitetum australis – Typtetum latifoliae (pajişti de mlaştini) – releveu în cartogramă
Cod: 1.2.2.1. Tipul de fitocenoză: Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole, M. Czüros – Kăptlan, 1964, coresp8unzător tipuilui pajiştilor de iarba câmpului cu păiuş sulcat.
ChorologiaFitocenozele cu Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt determinate prin releveuri floristice în sectoarele cadastrale 24,25 şi 26 Tilişca, şi în 110, 111, 112, 113, 114 şi 115 Sălişte, pe terenul cu altitudinea între 550 şi 700 de metri şi cu expoziţie sudică în pantă (5-15o) şi înspre nord, în imediata apropiere a localităţiilor Tilişca şi Sălişte, precum şi pe versantul de la sud de pădurea Bărcul Roşu.
Compoziţia floristică şi sinmorfologie
Acest tip de pajişte are originea secundară, fiind instalată în locul pădurilor de stejar, dar şi în locul pădurilor de staejar şi fag şi are în componenţă o mare diverisitate de specii. Paul Burcea raporterează un număr de ªª specii (în 1964), G. Coste 134 de specii, Puşcaru-Soroceanu 256 de specii (în 1963), iar Ivan (1979) raportează peste 400 de specii.
În areal, pajiştile de Agrostis capillaris cu Festuca rupicola sunt însoţite de specii de graminee, precum Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Festuca rubra, Cinosurus cristatus, Holeus lanatus, Briza media, Botricloa tschaenum, Lalium perenne, Dactylis glomerata şi cyperaceceele şi juncaceele sunt reprezentate de Carex cumillis, prezente pe solurile drenate şi de Juncus hifidus, prezentă în microdepresiunile care reţin apa. Leguminoasele sunt reprezentate de un număr impotant de specii, constanţe mai mari având Trifolium pratense, T. repens, T. campestre, Lotus carniculatus, Meticago falcata, Pononis pseudohircina, Medicago lupulina, Vicia tetrasperma, Dorycnium pentaphylum ş.a. Din grupa “diverse“ , foarte numeroase ca specii, cele mai bine repretzentate cu constanţe mari, sunt Euphorbia cyparissias, Hieracium pillosela, Plantago lanceolata, Rumex acetosella, Achillea collina, Achillea setacea, Achillea millfolium, Asperula cynanchyca, Galium verum, Pimpinela saxifraga, Taraxacum officinale ş.a. Ca o caracteristică a xerocităţii acestui biotip este prezenţa speciilor Carthamus lanatus şi Carlina acaulis. Aproprierea pădurii Galeş şi a culturilor agricole (Sălişte), explică prezenţa accidentului a unor specii ca Anagalis arreusis, Cerinthe minor, Crategus monofina ş.a. Solul are o acoperire de 90-95 % cu covorul vegetal al cărei talie variază de la un an la altu, fiind influenţat direct de aportul de precipitaţii. Stratificarea plantelor este evidentă prin separarea plantelor înalte de stratul plantelor cu talie mică sa cu tulpini repenter, păstrate sau cu rozetă (Trifolium repens, Plantago lanceolata, P. media, Thytimus pallegioides).
Sinecologie
Staţiunile în care se găsesc pajiştile de Agrostis capillaris c Festuca sulcata au expoziţie sud-estică, cu soluri reavăne, tereurile în general plane sau cu o înclinare până de 35o. sub altitudinea de 550 m acst tip de asociaţie, dacă permit condiţiile de biotip, această fitocenoză poate fi găsită şi pe alte expoziţii, dar nu am identificat-o de sine stătătoare.
Acest tip de asociaţie este mai pretenţios faţă de temperatură, luminozitate şi umiditate, preferând staţiunile cu soluri drenate şi xeroterme.
Tipurile de sol de sub aceste pajişti sunt diferite, de la luvisoluri, regosoluri brune-mezo şi eumezobazice. Se redau mai jos caracteristicile morfologice ale solului din U.S.15, Sălişte, caracteristice acestui tip de pajişti, profilul de sol 504, sol brun, podzolit, pseudogleizat moderat, pe argile, argilos, cu roca mamă constituită din argile şi apa freatică la 5-10 m.
Ap 0-23 cm: Brun deschis, slab cenuşiu, poliedric angular mic, foarte slab structurat, reavăn, bobovine punctiforme rare, poros, moderat compact, trecere calară;
E1 23-38 cm: Brun cenuşiu, poliedric angular foarte mic, foarte slab structurat, pete ruginii slabe, bobovine punctiforme rare, fin poros spre poros compact, treptat;
Ebt (w) 38-49 cm: Gălbui cu pete ruginii, poliedric angular mijlociu, slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Etl (w): 49-95 cm: Gălbui ruginiu (marmorat), prismatic mic slab structurat, pete ruginii şi bobovine, fin poros, foarte compact;
Bt2 (w) 95-125 cm: Gălbui cu slabe pete ruginii, prismatic mare, pete ruginii slabe şi bobovine, fin poros.
Rezultatele analizei fizico-chimice a solului a olului din pajiştea de tipul sol brun podzolit tipic pe argile-argilos, pseudogleizat slab.
Cu localizare pe terasă şi versanţi S-E şi S identificat prin U.S.15/12940 profilul 504 date O.S.P.A. Deva
Tabelul
Tabelul
Profilul 476
Orizonturi Ap E1 (w) EB (w) Bt (w) BtD (w)
Adâncimea (cm) 0-26 26-40 40-62 62-98 98-120
Nisip grosier (2-02 mm) % 10,3 5,2 5 5,5 5,6
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 37,7 37,8 23 26,5 26,4
Praf (0,02-0,002 mm) % 21 25 18 17 19
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 31 32 54 51 49
Schelet % 1,59 2,01 - - -
Textura LL LL AL AL AL
pH H2O 6,06 5,68 5,64 5,79 6,25
Humus % 1,87 1,46 - - -
P mobil (ppm extract) în 13,70 6,33 - - -
K mobil (ppm extract) în 15 14 - - -
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 13,57 18,71 22,62 21,59 -
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 7,99 10,21 9,10 9,32 -
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 21,56 28,92 31,72 30,91 -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 62 64 71 69 -
Solul este suficient de profund şi are în Ap. Reacţie moderat acidă, conţinut mijlociu de humus, bine aprovizionat în fosfor, mijlociu aprovizionat în potasiu, mezobazic şi textură lutoasă spre lut prăfoasă.
Bio-forma Numărul de ordine al speciei în releveu Numărul releveelor 1 2 3 4
Teritoriul administrativ Sălişte Sălişte Sibiel sub Băre Fântânele
Sectorul cadastral 107 110 171 174
Suprafaţa releveului 100 100 100 100
Altitudinea (m) 545 530 540 550
Expoziţia S S S S
Goluri 2 - 1 2
I. GRAMINEE 55 59 54 56
H 1 Festuca rupicola (sulcata) 18 17 13 12
H 2 Agrostis capillaris 8 10 8 8
H 3 Anthoxanthum odoratum 9 9 12 12
H 4 Briza media 1 2 3 2
Th 5 Bromus mollis 2 3 3 2
G (H) 6 Cynodon dactylon + + 1 +
H 7 Cynosurus cristatus 1 2 3 1
H 8 Dactylis glomerata 3 2 4 2
H 9 Danthnoia decumpes + + + +
H 10 Botrichloa ischaemm 1 + 1 +
H 11 Festuca pratensis 3 4 1 5
H 12 Festuca rubra 2 3 1 4
H 13 Festuca pseudovina + + + +
H (Ch) 14 Holens lanatus 3 4 2 4
H 15 Koeleria machronta + + - -
H 16 Lolium perenne 1 1 + +
H 17 Phleum pratense 1 - 1 +
H 18 Poa bulbosa + + + -
H 19 Poa pratensis 1 1 1 1
II. LEGUMINOASE 16 17 12 13
ChN 20 Genista tinctoria 4 3 1 1
H 21 Lotus corniculatus 1 2 1 1
Th-TH 22 Medicago lupulina + + + +
Th 23 Melilotus officialis + + - -
H(Ch) 24 Ononis hircina + + - -
Th 25 Trifolium arvense - - 1 1
Th-TH 26 Trifolium campestre 1 1 + 1
Th-TH 27 Trifolium dubium + - + -
H 28 Trifolium ocrolenco + + + +
TH-H 29 Trifolium pratense 3 4 2 2
H 30 Trifolium repens 2 2 1 1
Th 31 Trifolium striatum + - - +
H 32 Vicia cracca 1 1 1 2
TH 33 Vicia hirsuta 1 1 1 1
III. CYPRACEE şi JUNCACEAE 1 1 - -
H 34 Carex humilis 1 1 - -
GH 35 Carex prqecox + - - -
H-HH 36 Carex vulpina - + - -
H 37 Luzula campestris + - - +
IV. ALTE FAMILII 26 21 33 29
H 38 Achillea collina 3 1 2 1
H 39 Achillea millefolium 2 1 2 1
H 40 Achillea sefacea + - 1 +
H 41 Ajuga genevensis + + + -
G 42 Anthericum ramosum + - - +
Th 43 Arenaria serpyllifolia - - + -
H 44 Asperulae cynanchica 1 2 1 1
H 45 Bellis parennis + + + +
H 46 Betonica officialis + + - -
H 47 Campanula patula + + + -
TH 48 Carduns acanthoides + + + +
H 49 Cardina acandis + - - -
H 50 Centaurea jacea 5 4 11 6
H 51 Centaurea scabiosa + + - -
Th 52 Cetaurium erhytraea 1 1 + 1
Th 53 Cerastium glomeratum + 1 + +
H 54 Cirsium pannonicum 2 1 2 3
H-G 55 Conrolvulus arvensis + + + +
TH 56 Crepis bienis - - + -
TH Th 57 Dancus carota + + 2 1
H 58 Dinathus chartusianorum + 1 1 +
TH 59 Echium vulgare + + - +
G 60 Equisetum arvense + + + +
H 61 Eryngium planum - + - -
H (G) 62 Euphorbia cyparissios + + + +
Th 63 Euphrasia rostkowiana + + - +
H 64 Ferulago silvatica - - + -
H 65 Filipendula vulgaris + 1 + 1
H 66 Fragaria vesca + - - +
H 67 Gallium mollugo + + + +
H 68 Gallium verum + 1 1 +
Th 69 Gypsophila muralis - - - +
Ch-H 70 Helianthemum numularium + + - -
H 71 Hieracium pillosela + 1 + +
H 72 Hypericum perforatum + + + +
H 73 Hypochoeris manculata - + - -
H 74 Knautia arvensis 1 1 1 +
H 75 Leontodon autumnalis + 1 2 2
H 76 Leontodon hispidus 1 1 - -
H 77 Leuchantemum vulgare 1 1 3 3
Th (H) 78 Linum cathaticum 1 + + 1
H 79 Mentha palledium + - - +
Th 80 Miosotis stricta - + - -
H (Ch) 81 Nepeta panonnica + - - +
Th 82 Petrorhagia plorifera - - - +
H 83 Pencedanum austricetum - + - -
H 84 Pimpinella saxifraga 1 + + +
H 85 Plantago lanceolata 3 1 2 1
H 86 Plantago major 1 1 + +
H (Ch) 87 Polygala comosa - - + -
H(Ch) 88 Polygala vulgaris - + - +
Th 89 Polygonum aviculae + + + +
H 90 Potentilla argentea 1 + + 1
H 91 Potentilla recta + - - -
H 92 Potentilla reptans - + - -
H 93 Prunella vulgaris + - - -
H 95 Ranunculus acris + - + +
H 96 Ranunculus polyanthemos + + - +
Th 97 Rhynanthus minor + - - -
H 98 Rumex acetosa 1 - + 1
H (G) 99 Rumex acetosella + - + -
H 100 Rumex crispus - - - +
H 101 Salvia nemorosa - - + +
H 102 Salvia vercitilata + - - -
H 103 Senecio jacobea + - - +
H 104 Silene nutans - - - +
H 105 Stellaria graminea 1 1 + +
H 106 Taraxacum officinale 2 1 2 2
H 107 Talictrum lucidum - - + -
Ch 108 Thymus pullegioides - + - -
TH-H 109 Tragopogon pratensis + + + +
H-Ch 110 Veronica camedrys + - - -
Într-un singur releveu s-au prezentat speciile: Agrostis stolonifera (2: +); Arrhentherum elatius (3: +); Bromus inermis (4: +); Descampria caespitosa (3: +); Triseetum flavescens (2: +); Carex palescens (1: +); Juncus effunes (2: +); Juncus inflexus (2: +); Genista sagitalis )1: +); Lathyrus pratensis (2: +); Meticago minima (2: +); Meticago satira (2: +); Adonis vernalis (4: +); Anagalis arvensis (2: +); Campanula rotundifolia (1: +); Capsella bursa-pastoris (1: +); Cardums nutans (2: +); Carum carvi (1: +); Cerinthe minor (1: +); Cirsium arvense (3: +); Colchicum autumnale (2: +); Crepis biennis (1: +); Grodium cicutarium (3: +); Gacea pratensis (1: +); Glechonea hederaceae (1: +); Linaria vulgaris (2: +); Matricaria perforata (1: +); Melampyrum arvense (3: +); Mehalongifolia (1: +); Myosotis arvensis (2: +); Papavel dubium (3: +); Pulsatila montana (1: +); Rubus caexius (2: +); Rubus vulgaris (1: +); Stellari media (3: +); Symphytum officinale (2: +); Thymus comosus (1: +); Veronica prostrata (2: +); Viola tricolor (1: +).
Fitocenozele de Agrostidita capillaris-Festucetum rupiciole Csuros-Kaptalan (1962) 1964 sunt considerate ca intermediare între cele xerofile de câmpie (otepice) şi cele din zona montană (Csuros-Kaptalan, 1971); cu o biodiversitate specifică ridicată şi cerinţe ecologice relativ diferite ale speciilor ne determină să ne gândim că staţiunile în care se reunesc aceste specii sunt exemple tipice de staţiune cu condiţii medii ecologice.
Analizând spectrul ecologic constituit după numărul de specii aparţinătoare fiecărei categorii ecologice (şi nu după abundenţa-contribuţia cantitativă a acestora) metodă mai fidelă, dar necesitând aprecieri ale abundenţei-dominanţei în procente şi nu în note de la + la 5), se constată că:
• există un număr redus de specii eurtifide, iar categoria cea mai bine reprezentată este cea a speciilor xeromezofite;
• în privinţa temperaturii, cea mai mare parte dintre specii sunt cele mezoterme, urmate de un număr relativ însemnat de specii euriterme. Expoziţia preponderent sudică şi sud-estică a fitocenozelor se reflectă şi în participarea unor specii moderat termofile şi termofile;
• grupul de specii cel mai mare, pentru reacţia solului este cel al speciilor eurionice, a speciilor de soluri slab-acide şi acido-neutrofile.
Comparând spectrele ecologice cu cele ale fitocenozelor asemănătoare, descrise de alţi autori, se constată diferenţe nesemnificative ± 5 %.
Hemicriptofitele (H), cu bioforme şi speciile euro-asiatice (Eua), ca elemente fitogeografice sunt foarte semnificativ reprezentate faţă de celelalte bioforme, respectiv geoelemente, aşa cum sunt reprezentate în matricele ªªª.
Xerofitele anuale (Th) provin fie accidental din parcele cultivate (Anagalis arvensis, Charthamus lanatus, Trifolium arvense), precum şi xerofite comune mai multor cateorii de pajişti (Centaurium erythrea, Erigeron annus, Euphrasia rostkoviana, Bromus mollis, Vicia hirsuta ş.a.).
Chamefitele (Ch) sunt reprezentate de Thymus glabrescus, Genista ss. Ovata ş.a.
Arbuştii sunt reprezentaţi de Nanofanerofite (N) Rosa canina, mezofanerofite (M)-Crataegus oxyacantha şi prunus spinosa, fiind întâlniţi, în principal, în pajiştile fostelor livezi şi pe coastele abrupte cu expoziţie sudică, cu tendinţă de instalare în consistenţe mari, din cauza unor măsuri de igrenizare a pajiştilor.
Cenotaxonomic
Din punct de vedere cenotaxonomic, fitocenoza de Agrostideta capillaris – Festuca rupicolae se încadrează în alianţa Festucion supicolae Soo, (1929) 1940, (syn. Festucion valericae, Klika, 31), subalianţa:
Eu – Festucenion supicole Soo, 1971, alianţa Agrostideta – Festucetum rupicolae, M. Csuros-Kaptalan 1962 (1964).
Mai adecvată ar fi prezentarea fitocenozelor descrise de Ciocîrlan (1968), de Festucetosum rupicole, ca varianta la Agrostidetum capillaris-Festucetum rupicolae, autorul subliniind caracterul lor de intermediar între pajiştile de “Festucetum rupicolae şi Caricetum humilis”, pe de o parte şi “Agriostideta capillaris-Festucetum rubrae”, pe de alta.
La nivel de alianţă (Festucion rupicolae) Soo (1929), Royer (1987) prezintă ca specii caracteristice pe Achilisa setacea, Centaurea bieberstenii, Festuca valesciaca, dar care lipsesc în releveele practicate în acest areal.
Sindinamica
Direcţiile principale de evoluţie a acestui tip de fitocenoze sunt diferite, date fiind condiţiile ecologice diverse în care se găsesc. Prin aportul de ferttilizanţi creşte ponderea speciilor excelente furajere (Lolium perenne, Dactylis glomerata, Phleum pratense) şi celor bune furajere (Poa pratense), transformându-se în Trifolio repenti-Lolietum krippelova, 1967, sau Poetum pratensis.
Regimul hidric deficitar, combinat cu suprapăşunatul poate conduce la instalarea cenozelor de botriochloetum (Antropogonetum) ischaemi (Krist., 1937), I. Pop, 1977, transformare facilitată şi de situarea pe versanţii însoriţi şi puternic înclinaţi.
Tipologie şi valoare economică
Din punct de vedere al tipologiei pajiştilor în România, Tucra ş.a., 1987, include tipul “Agrostis termis – Festuca rupicola” în seria Agrostis tenuis din subetajul pădurilor de gorun şi de amestec de gorun de pe dealurile piemontane şi subcarpatice.
Pajiştile de Agrostideto capillaris – Festucetum rupicole sunt folosite mixt, sau numai ca fâneţe. Dintre speciile mai mult sau mai puţin constante fac parte Plantago lanceolata, Achillea setacea, leuchantemum (Chrithemum) vulgare, Galium mollugo, Centaurea pseudophrigia etc. şi au valoare furajeră medie. Aceasta se păşunează în primăvara, până spre jumătatea lunii mai, se lasă apoi pentru fân, ceea ce constituie un mare neajuns, având în vedere că speciile leguminoase se refac greu după ce au fost păşunate.
Se prezintă mai jos valorile recoltei medii:
• 2800-6900 kg/ha producţie masă verde (P. Burcea, 1964);
• 3000-4000 kg/ha producţie globală masă verde, din care 2400 kg masă verde consumabilă (Samoilă, 1960);
• 5000-6000 kg/ha masă verde (M. Pop, 1968),
În momentul efectuării studiului fitocenozel0or s-a determinat productivitatea acestei fitocenoze, acesta fiind stabilită în mai multe relevee, cu variaţii de la 3500 kg/ha, până la 11200 kg/ha masă verde (nefertilizat).
Din punct de vedere al calităţii furajului constatăm prezenţa redusă a plantelor excelente (nota 5); speciile cu nota 4 (foarte bune furajere sunt reprezentate în marea lor parte de leguminoase (Trifolium pratense, Trifolium repens, şi izolat Medicago lupulina, Medicago falcota şi Lotus corniculatus). Cea mai mare acoperire o realizează Trifolium pratense şi Trifolium repens.
Speciile cu nota 3 (bune furajere) sunt reprezentate în principal de Agrostis capillaris iar celelalte specii sunt, mineral, mijlocii şi mediocre furajere şi sunt reprezentate de Festuca rupicola, Anthoxanthum odoratum, Briza media, Trifolium arvense, Trifolium campestre, Achillea millefolium, Achillea setacea, Centhaurea pseudofrigia, Plantago lanceolata ş.a.
Se remarcă că la ameliorarea calităţii furajere contribuie specia coedificatoare Agrostis capillaris. Speciile dăunătoare sunt întâlnite cu o reprezentare redusă, menţionând Genista pillosa, Crataegus monofina, Prunus spinosa, Ergugium campestre, Onopordon acanthum.
Ca folosinţă păşune, aceste pajişti se folosesc toată vara, dar cu randament mai scăzut în a două jumătate a acesteia, deoarece, începând cu luna iunie, plantele de păiuş sulcat se usucă şi devin neconsumabile.
Cyperaceele şi juncaceele participă în medie cu peste 40 % din vegetaţie. În unele staţiuni Heleocaris palustris poate reprezenta peste 70 % din vegetaţie. Plantele din grupa “Diverse” sunt, în general, slab reprezentate, îndeosebi ca număr de specii, fiind prezente şi manifestând dominanţă şi cele pretenţioase faţă de umiditate.
Cenotaxonomia
Asiociaţia, instalată în condiţiile de exces de umiditate evoluează spre tipul de asociaţie Typoides arundinacea (grupa 38) şi Telipteris falustris de biotopuri mlăştinoase de soluri oligobazice, glece sau turboase, cu substanţe organice ndescompuse.
Syndinamica
Formarea asociaţiei este rezultatul unui proces îndelungat de înmlăştinare a solului. În condiţiile de drenare a biotopului, prin schimbarea condiţiilor de umiditate şi structură a solului, aceste pajişti pot evolua spre tipurile de pajişte mezofile, prin Arrenatherium.
Tipologie şi valoare economicăPajiştile dominante de cyperaceae şi juncaceae sunt în general productive, dar slab calitativ furajer. Producţia de masă verde analizată este de 19-21 t/ha cu variaţii de la 16 la 20 t/ha. Furajul are o consumabilitate scăzută din cauza conţinutului ridicat în celuloză şi siliciu. Pajiştile de acest tip sunt folosite ca fâneţe la prima coasă.
6.2.2.5. Tipul de fitocenoză: Nardeta strictae – Asociaţia: Nardetum strictae montanum – subasociaţia: Nardetum strictae festucetosum rubrae montanum (pajişti montane de ţepoşică cu păiuş roşu) ( Soroceanu-Puşcaru et al., 1966). Tuca et al., 1987 închid acest tip de pajişti în etajul boreal (al pădurilor de molid) la grupa de fitocenoze 24-Nardus stricta – Viola canina.
ChorologiaPajiştile de Nardus stricta sunt prezente pe suprafeţe apreciabile în zona mijlocie şi înaltă a munţilor Cindrel, în staţiuni cu soluri oligobazic, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat umede sau uscat revene. Sunt situate la altitudini de peste 1000 m şi formează în areal pajişti întinse sau inclave înconjurate de asociaţii cu Festuca rubra. Este larg răspândită ca pajişte tipică de soluri acide.
Pajiştile de Nardus stricta ocupă peste 205 mii hectare în zonele nemorale (Ev. Puşcaru-Soroceanu şi col., 1963) la care se adaugă importante suprafeţe din zona de deal şi depresionară de climat umed (Teodor Moruşca, 1982).
Pentru primele fitocenoze edifiycatoare de specia Nardus stricta, s-au evidenţiat în Munţii Rodnei, Ţibleşului şi Harghitei, de către Soo, 1930, urmat de Domin K., 1933 în Masivul Bucegi, apoi de Borza Al., 1934, în Munţii Retezatului de Şerbănescu, I, 1938, în Masivul Penteleu, de Ghişa E., 1940 şi Puşcaru-Soroceanu, 1969 în Munţii Făgăraşului, de Păuca A, 1941, în Munţii Codru Şi Moma, Obrejanu Gr., 1941, în Munţii Apuseni, Safta I., 1943 în Transilvania, apoi de Puşcaru D., 1956, Borza Al., 1971, Buia Al. şi col., 1962, Csüros Al. şi col., 1962, Resmeriţă I., 1963, 1971, 1975, Şerbănescu I., 1964, Anghel Gh. Şi col., 1965, Beldie Al., 1967, Turcu Gh., 1968, Bărbulescu C. şi col., 1969 în platforma Bran; Boşcaiu N., 1971, Păun M. şi col., 1973, Dihoru Gh., 1975 ş.a., Teodor Marusca, 1982 ş.a.
În arealul cercetat pajiştile de Nardus stricta ocupă suprafeţe mici, începând de la altitudinea de 850-900 m – subzona inferioară a fâneţelor montane şi până la limita superioară (1400-1450 m). O găsim instalată definitiv în areal, în subetajul boreal al pădurilor de conifere, la altitudini cuprinse între 1200 (1250m ) şi 1471 m.
Structura floristică şi morfologică
Se constată la acest tip de fitocenoză lipsa speciilor caracteristice şi diferenţiale proprii nardetelor montane, de deal şi depresionare, adoptându-se criteriul dominanţei sau diferite combinaţii de factori în caracterizarea şi clasificarea geobotanică a acestor fitocenoze.
SinecologiaAsociaţiaocupă biotopuri umede, cu soluri puternic podzolite, cu reacţie acidă şi foarte acidă (pH = 4-4,5 şi V<30 1960="1960" a="a" amoil="amoil" br="br" constiutie="constiutie" distribu="distribu" factor="factor" ia="ia" l="l" n="n" princpalul="princpalul" reac="reac" solului="solului" speciilor="speciilor">Specia edificatoare prezintă micoreze ectotrofe, beneficiind, asemănător altor specii acidofile, de o lizosferă cu rol eficient în tamponarea acidităţii ridicate. Aciditaea ridicată a solului de pe vârful Poeniţi Cacovei este subliniată de speciile indicatopare Bruckentalia spuculifolia, Vacinium myrtilius şi Vaecinium vitis-iadea, semnalată şi de G. Arsene, 1998.
Pentru nardetele de pe vârful Poeniţei Cacovei, valoarea indicelui sinecologic pentr reacţia solului, baza pe prezenţa-absenţa speciilor are valoarea de 1,86, iar determinat pe baza A.D. are valori de 1,87.
Caracteristicile fitocenozei reies din prezenţa a unor specii din grupele ecologice descrise de Truca ş.a, 1987, astfel:
I. grupa Festuca rubra s.s.p. commutata, edificată prin prezenţa speciilor Nardus stricta, Campanula patula s.s.p. Abiietina, Hieracium anranticum, indicatoare de soluri perene, oligiomezobazice, moderat, puternic acide;
II. grupa Nardus stricta – Viola canina, edidficată prin prezenţa speciilor: Nardus stricta, Deschompsia flexuosa, Festuca rubra, Anthenaria olicica, Hieracium pillosella, Vaecinium myrtillus, indicatoare de soluri oligomezobazice, acide-moderat acide, sărace în humus, moderat revene şi uscat revene.
Prezenţa în asociaţie a speciilor cu toleranţă ridicată în aciditate, precum: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum, este importantă din punct de vedere sinecologic, întrucât aceste specii eurianice realizeată abundenţe-dominanţe mai ridicate în raport cu Nardus stricta şi au tendinţa de a reface pajiştile degradante în dezavantajuul speciei dominante, prin instalarea unior asociaţii cu o productivitate şi valoare furajeră mai ridicată. Indicatorul ecologic de umiditate admite instalarea speciei Nardus stricta în regiuni difertite de umiditate (Xeronardete, Hidronardete). Indicele sinecologic pentru umiditate, calculat pe ansamblul releveelor cenotaxonale are valoarea de 2,77, iar cel pentru temperatură are valoarea de 2,25 şi confirmă caracterull micro-mezoterm al nardetelor.
Datorită modului de nutriţie heterotrof-micotrof, Nardus stricta s-a adaptat condiţiilor de ecotop oligotrof, graţie modificărilor anatomice şi morfologice suferite, cum ar fi: tufa scundă, deasă şi cu nodurile de înfrăţire şi sitaute la suprafaţa solului, prezenţa sţesuturilor aerenchiniatice, prezenţa a două categiorii de rădăcini ş.a. În acest gen de ecotop, în condiţii climatice specifice nardetelor şi cu materiall parental (roci eruptive acide, micaşisturi şi paraburire acide) de o densitate pronunţată, greu solubile, aproape la zi, descompunerea materiei agonice decurge esxtrenm de încet, din care cauză se produce o acumulare progresivă a materiei organice şi formarea humusului brut acid.
Datorită acestor particularităţi, Nardus stricta devine în aceste ecotopuri specia dominantă, şi reprezintă, uneori 85-95 din vegetaţia asociaţiei. Plantele autotrofe, spre deosebire de heterotroficitatea speciei Nardus stricta dotorită modului lor diferit de nutriţie, nu pot supravieţui în aceste staţiuni, fiind eliminate treptat din vegetaţie, prin foamete fiziologică de către planta dominantă, Nardus stricta. În fond, acţiunea humusului acid produce o debazificare a solului, elementele nutritive fiind reţinute de resturile organice nedescompuse ale plantelor.
Din punct de vedere al indicatorului ecologic de expoziţie-insolaţie, specia poate fi întâlnită în expoziţia nord, nord-vest şi nord-est iar a indicatorului orografic aceasta este mai răspândită pe terenurile plane sau uşor înclinate.
Solurile de sub nardete sunt podzoluri, soluri brune acide sau soluri brune acide scheletice.
Solul de sub această asociaţie a fost analizat în zona Crinţului “La cântari”, la altitudinea de 1200 m şi în vârful Poeniţei Cacovei, deasupra cabanei Fântânele, la altitudinea de 1350 m.
Rezultatele analizei fizico-chimice solului din pajiştea de tipul sol montan brun acid, secundar înţelenit, pe micaşisturi biotitice şi pracnaisuri cu localiză în Crinţ, lângă cântar.
în tabelul următor:
Tabelul
Profilul 476
Date O.S.P.A., comandă specială Sol montan brun acid, secundar înţelenit Sol montan brun acid, secundar înţelenit
Indicatopri fizico-chimici Profilul 7 Profilul 21
Crinţ “La cântar” “Poeniţa Cacovei”
Orizonturi Ao AD D Ao A/D
Adâncimea (cm) 0-15 16-36 37,50 0-20 20-30
Nisip grosier (2-02 mm) % 74,2 58,3
Nisip fin (0,2-0,02 mm) % 10,6 21,1
Praf (0,02-0,002 mm) % 6,3 12,9
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 8,9 7,7
Argilă fizică (sub 0,01 mm) % 11,2 16,9
Schelet % 12,7 17,5 5,5 35
Textura N N
pH H2O 4,54 4,6
Humus % 10,9 12,2
N total (%) 4,4 4,1
P mobil (ppm extract) în 32 26
K mobil (ppm extract) în 111 146
Baze de schimb (SB me la 100 g sol) 7,2 7,3
Hidrogen schimbabil (SH me la 100 g sol) 10,5 14,3
Aciditatea hidrolitică (Ah mela 100 g sol) 10,5 14,3
Capacitatea de schimb cationic (T me la 100 g sol) 17,6 21,6
Gradul de saturaţie în baze (V%) 40,4 33,8
CenotaxoniomiaAsociaţiile de Nardus stricta, au fost descrise de Sanda ş.a., 1980; Puşcaru-Soroceanu, !963; Maruşca, T., 1981, în România. În Europa, această asociaţie a fost descrisă de Mucina ş.a., 1983; Pott, 1992; Ellemberg, 1978; Scamoni şi Passarge, 1963.
Cu tot numărul relativ de specii, ridicările pot fi încadrate în asociaţie: Nardeta strictae montana, încadrată în Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, asociaţie ce grupează în general nardetele din Europa estică.
Inclusă în clasa Nardo-Callunetea Prsg. 1949, ord. Nardetalia Oberd. 1949, alianţa Potentillo-Nardion, Simon, 1957, asociaţia Violo declinatae-Nardetum, Simon 1966, a fost sinonimizată de Codlea, 1991, cu alte asociaţii deescrise: Nardetum strictae montanum, Resmeriţa şi Czuros, 1963.
Puşcarii s.a., 1956, Resmeriţa ş.a., 1963, au priopus pentru Transilvania, formaţia Nardetulia strictaea, împărţită în două grupe de asociaţii sau alianţe (Nardion strictae alpinum şi Nardion strictae montanum), după altitudine, fiecare grupă incluzând atât nardetele xero-mezofile, cât şi nardetele higrofile.
Pentru ridicările staţionare de la Crinţ, cât şi cele de la Poieniţa Cacovei, s-a stabilit încadrarea asociaţiei la Campanulo (abietinae) – Nardo-Festucetum commutatae, Boşcaiu, 1971, syn. Festucetu-Nardetum strictae montanum Czuros şi Resmeriţă, 1960, iar la syn. Cu ass. Nardus stricta + Festuca rubra fallax-Puşcaru ş.a., 1959, syn. ass. Festuca rubra-Nardus stricta, Malinovschi, 1953 syn Nardeto-Festucertum rubrae Cusset şi Lachapelle, 1962, syn. Nardo-Festucetum rubrae Mloch, 1932.
Sindinamica
Cercetând literatura de specialitate asupra nardetelor, syndinamic se individualizaeză două linii de origine a acestora: unii autori (Gergely, 1969) le consideră ca variante ale pajiştilor de Festuca rubra cu Agrostis capillaris (Maruşca,T., 1982), derivate din acestea prin exploatare excesivă, alţi autori le derivă din vegetaţia primă de iunipenişuri şi afinişuri (Coldea, 1991, Raţiu, 1964, Arsene, 1998).
Din unghiul evoluţiei naturale al nardetelor, cauzele instalării par a fi înmlăştinirea şi transformarea lor în higronardete (pe terenuri plane), sau în invadarea de tufărişuri pe terenurile mai înclinate (care determină o scădere a presiunii autropice).
Prin măsuri de gospodărire pastorală, păşunatul raţional şi în principal fertilizarea şi amendamentele, creşte ponderea speciilor de Festuca rubra şi Agrostis capillaris şi producţia de masă verde (Samoilă, 1979, Puscaru ş.a., 1972; Laza, 1979, Cernelea şi Bistriceanu, 1977; G. Arsene, 1998 ş.a.).
În areal, la altitudinea de 1350 m (Poieniţa Cacovei), se observă o situaţie de tranziţie dintre Nardeta strictae montana S. asoc. Campanulo abretine – Vaccinietum (Buia ş.a.,1962, Boşcaiu,1971), syn. Vaccinetum myrtilli (Fekete – Blatny, 1914; Soo, 1928); syn. Junceto trifidi Vaccinetum myrtilli, Resmeriţă, 1976, syn. Vaccinium myrtillus – Vaccinium virtis – idaca, Anghel ş.a., 1965.
În contextul evoluţiei acestor nardete, factorul antropic (păşunatul, defrişările, lipsa fertilizării) şi alterarea redusă a materiei organice au rolul determinant în influenţarea evoluţiei sindinamice a acestor asociaţii.
1.2.3.1. Tipul de fitocenoză: Festuco rubra – Agrostieto capillaris, Horvad, 1951- Pajişti de păiuş roşu cu iarba câmpului.
Acest tip de fitocenoză face parte din seria Agrostis capillaris-Festuca rubra, grupa 21.Chorologia
Releveurile de Festucetum rubrae – Agrostieto capillaris, Horvat, 1951, provin din subetajul nemoral al pădurilor de fag (700-1100 m) şi al pădurilor de fag cu molid ş.a. (1100-1250 m), aceasta ocupând cea mai mare suprafaţă din arealul cercetat.
Deşi se constituie ca socieţie în biotopuirile din subetajul fagului, datorită plasticităţii speciei Agrostis capillaris aceasta divagă, atât în subetajului gorunului, cât şi în subetajul molidului (Doniţă, 1992).
Compoziţia floristică şi sinmorfolgie
Cenozele de Festuca rubrae – Agrostietum capillaris se caracterizează prin covorull vegetal încheiat şi diferenţierea acestuia în două straturi diferenţiale. Gramineele înalte ajung până la 50-80 cm, stratul inferior al plantelor repente, prostate, cu rozetă, de 10-15 cm înălţime, din specii ca Luzula campestris, Prunnella vulgaris, Thymus comosus, Ajuga reptins ş.a.
Pe lângă speciile edificatoare, în această fitocenoză se remarcă specii, din mai multe unităţi sintaxonomice, cele mai bine reprezentate fiind speciile din grupa mezofile-mezoxerofilă: Cynosurion Arrhenatheretalia, reprezentate de Arrhenatherum elatius, Thynisuris crostatus, Trifolium pratense, Trifoluim repens, Trifolim campestre, Prunella vulgaris, Veronica chamaedrys ş.a. În staţiuinile mai umede sunt prezente constant specii din a.s. Molinie falie (e.g Juncus conglomeratus). Deasemenea, specii din a.s. Festuco brometea, sau a.s. Potentillo nardion, cu specii reprezentate în vicarianţă, în a.s. Festuca rubrae – Agrostietum capillaris sunt prezente în subetajul nemoral al pădurilor de fag cu molid, cu un regim al precipitaţiilor şi umidităţii biotoăpului superior celui din subetajul pădurilor de fag.
O constanţă notabilă prezintă în ambele subetaje speciile Anthoxanthum odoratum, Poa pratensis, Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Descampris caespitosa, Poa anua, Trisetum flavescius, Taraxum officinale, Achillia millefolium, Centaurea sp., Carex humillis, Juncus sp., Plantogo sp., Oxalis acetosa, Gallium verum, Thymus şi Dancus carota, Carlina acaulis, Pteridium agnifolium, Hypericum perforatum, Sinum sp., Knautia sp., Dipositus sp., Urtica sp., Cordunus sp., Trifolium pratense, Trifolium repens, Trifolim campestre, Trifolium arvense, Metigago lupulina, iar dintre speciile arbustifere: Rubus caesius, Prategus monagina, Rosa carina, Vaccinium vitis idaca. Asociaţia ocupă biotopuri moderat umede, cu soluri revene-iscate, formate pe roci metamorfice, acide, majoritar acheletice, oligobazice, pe terenuri drenate pe roci metamorfice acide majoritar scheletice, oligobazice, pe terenuri înalte, relativ plane, pâna la excesiv înclinate (35-45 grade), pe toate expoziţiile, solurile fiind brun acide montane.
Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor din biotopurile asociaţiei Festucetum rubrae – Agrostietum capillaris, determinate pe baza probelor de sol recoltate personal şi analizate de O.S.P.A. Sibiu. Buletin de analiză /1999 pentru teza de doctorat: Studiul geobotanic şi economic al arealului hidrografic Valea Tilişcuţei-Valea Cenavodă-Valea Orlatului, judeţul Sibiu, 1999
Numărul probei Punctul de recoltare a probei de sol Altitudinea (m) pH Humus % IN % P2O5 mobil (ppm) K2O mobil (ppm) SB me/ 100 g sol AH (SH) me/ 100 g sol T me/ 100 g sol V % Analiza gramelometrică pe stratul 0,20 (25 cm)
Nisip grosier peste 0,2 mm Nisip fin 0,2-0,02 mm Praf I 0,02-0,01 mm Praf II 0,01-0,002 mm Argilă sub 0,002 mm Argilă fizică sub 0,001 mm Tex-tura
3 Valea Cetăţii 700 5,61 7,1 5,5 20 190 17,2 4,9 22,1 77,8 50,2 24,8 1,6 10,7 12,7 23,4 N-L
4 La Chilii (schit Sibiel) 760 4,99 4,3 2,8 13 90 14,5 7,7 22,2 65,3 58,6 22,8 3,4 6,1 9,1 12,2 N coeziv
10 Foltea 810 4,45 12,2 6,2 68 260 25,4 24,8 50,2 50,6 31,1 49,9 8 0,4 10,6 11 N-L
11 Poeana Soarelui Şanta 950 4,20 6,5 1,9 24 100 4,9 11,5 16,4 29,8 44,6 27,6 8,1 7,3 12,4 19,7 N-L
5 Piciorul Crinţului 960 5,39 4,3 2,9 15 70 9,9 4,6 14,5 68,3 57,8 19,5 4,3 5,3 13,1 18,4 N-L
24 Poiana Soarelui Vărf 1000 4,56 5,3 2 26 152 6,3 10 16,3 38,6 41,7 31,8 5,2 8,1 13,2 21,3 N-L
22 Valea Măgeanului 1015 5,26 6,2 4,6 14 135 13,6 4,5 18,1 75,1 58,4 21 6,1 8,8 5,7 14,5 N-L
14 Dosul şurilor 1078 4,94 6,9 3,9 11 51 8,1 6,3 14,4 56,2 49,7 21,5 7 8,5 13,3 21,8 N-L
23 Greşii tomnatic 1080 5,19 3 1,9 17 152 8,2 4,5 12,7 64,6 68,3 17,4 2,8 8,7 5,8 14,5 N coeziv
15 Poiana Vălenilor (Şipot) 1150 4,99 7 2,9 11 190 6,3 8,7 15 42 47,5 25,7 7,6 6,6 12,6 19,2 N-L
16 Poeniţa Fântânelelor 1250 5,57 7,7 5,8 65 243 14,4 4,6 19 75,8 46,4 29,9 5,8 8,8 9,4 18,2 N-L
6 Crinţ în jos de cântar 1242 4,83 9,7 4,6 6 135 7,2 6,8 15 48 64,3 20,9 2,1 2,8 9,9 12,7 N coeziv
SinecologiaFitocenozele studiate provin din pajişti din mai multe statiuni, de la 700 (600 m) la 1250 m altitudine, deci formate pe mai multe tipuri de sol ale ecotopurilor. Predomină solurile brune acide şi solurile brune montane acide, până la slab acide şi bogate în humus (peste 3,5).
Pajiştele de Festuca rubrae- Agrostietum capillaris ocupă cu pondere terenurile plane şi uşor înclinate, cu preferinţă pentru expoziţiile sudice atunci cănd panta depăşeşte 20o-25o.Dar unele fitocenoze au fost găsite şi pe pante .
Din privinţa caracterizării pretenţiilor faţă de factorul hidric, spectrul ecologic relevă dominanţa speciilor mezofile (indicele sinecologic 3), iar faţă de temperatură, domină speciile cu indicele sinecologic 3. Dar multe specii care formează fitocenoze sunt euriterme. În privinţa caracterizării speciilor faţă de factorul aciditate, prezenţa consistentă este a celor cu indicele sinecologic 4, deosebindu-se de cenozele de deal din Festuceto rubrae – Agrostietum capillaris.
Sindinamică
- Sub influenţa xerofitizării climatului, pajiştile de Festuca rubrae – Agrostietim capillaris în prezent parţial exploatate, sunt supuse fenomenelor de degradare şi acidifiere , având ca indicator Brachypodium pinnatum, Avenula pubescens, Genista tinctoria , Trifolium montanum, Silene nutans, Dianthus carthusianorum, Senecio-Jacobeia, Carlina acaulis, Antenaria dioica, Hieracium piosella, Potentilla erecta, trecând spre o asociaţie de tipul : Agrosti- Genistelletum , (Boşcaiu, 1970), fără a se instala definitiv din cauza lipsei speciei caracteristice asociaţiei, Chamaebpartium sagitale (G. Arsene, 1988).
- La creşterea troficităţii solului, pe fond de umiditate suficientă, asociaţia Festuca rubrae- Agrostiedo capillaris este frecventată de speciile Arrhenatherum elatius şi Phleum pratense, în unităţile staţionale din sectoarele cadastrale.
- Pe fondul troficităţii cunoscute, prin fertilizări, pe locul fostelor culturi, caz semnalat în perimetrul funciar, Cabana Fântânele, se instalează Trifolium pratense, formând pajişti întinse, la altitudinea de 1250 m.
- Tot pe fondul troficităţii casante ( prin fertilizări în jurul colibelor, la altitudini de la 700 m la 1100 m.( subetajul nemoral al fagului ) asociaţie Festuca rubrae- Agrostietum capillaris se restructurează prin prezenţa notabilă a speciilor Festuca rubrae, Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Cynosurus cristatus, Lotus carniculatus, Trifolium pratense, Leucanthemum vulgae, Stellaria gramina ş.a.
- În tabloul sindinamic al asociaţiei Festuca rubrae , Agrostietum capillaris se observă în condiţiile exploatării insuficiente şi neraţionale , o evoluţie spre fitocenozele forestiere remarcate în tot arealul, prin prezenţa acelor benzi ecotonale de Clinopodio- Pteridietum aquilini, Dihora, 1975, la contactul pajiştii cu pădurea.
Tipologia şi valoarea economică
Asociaţia Festuco rubrae – Agrostidetum capillaris, caracteristică etajului pădurilor de fag şi amestec de fag cu răşinoase, la altitudini de 300-1450 m este introdusă de mai mulţi autori în tipul Agrostis capillaris – Festuca rubrae ( Tucra ş.a., 1987).
Pajiştile de Festuca rubrae – Agrostis capillaris constituie resurse furajere excelente şi productivitatea lor este ridicată, variind între 2,2 - 4,5 t/ha S.U. pe an, sunt exploatate pentru fân prin păşunat şi mixt. În regim de hidro-termicitate favorabilă, aşa cum este relecvat de studiul climei, astfel de pajişti situate la altitudini de la 700 la 1250 de metri, produc 4,5 – 5 t/ha S.U. pe an.
Calitatea pajiştulor de Festuca rebrae – Agrostidetum capillaris este imprimată în principal de speciile edificatoare bune furajere, dar care se adaugă, în condiţii de fertilizare, speciile de Lotus corniculatus, Trifolium pratense, Trifolium repens, Dactylis glomerata, Holcus lanatus, Festuca pratensis şi Phleum pratense.
Speciile dăunătoare, cum ar fi: Veratrum album, Juncus effusus, Carex hirta, Cordunus acanthoides, Euphorbia cyparission au în general abundente-dominante şi constanţe-prezenţe reduse. Prezenta semiparazitelor, cum ar fi Rhinantus angustifolius şi Rhinantus rumelicus este izolată. De remarcat şi în arealul cercetat, instalarea ca urmare a slabei presiuni a păşunatului şi exploatării, pentru fân, intensive, în acest tip de pajişte, a asociaţiei cu Clinopodio – Pteridietum, Dihoru, 1975, fapt care determină reducerea folosinţei furajere, aşa cum la altitudini mai mari (1100-1250 m), în valoarea Nardus stricta şi Deschampria caespitosa, care reduc fiolosinţa şi calitatea pastorală a acestor pajişti.
BIBLIOGRAFIEALLORGEP., 1921 – Les associations végétales du Vexin français, Paris.
ANGHEL Gh., 1960 – Geobotanica aplicată la studiul pajiştilor şi al terenurilor cultivate, Comunicări de botanică (1957-1959), Bucureşti.
ANGHEL Gh., BURCEA P., NIEDERMAIER K., SLUŞANSCHI H., 1960 – Dinamica vegetaţiei pajiştilor de la Crinţ, raionul Sibiu, Lucrări ştiinţifice I.A.N.B., Editura Agro-Silvică, Bucureşti.
ANGHEL GHEORGHE şi colaboratorii,1964-,Studiul şi cartarea păşunilor din Corpul Crinţ, Munţii Cibinului, Comunicări de Botanică.
ANGHEL GH., GHEORGHE K., NIEDERMAIER P., BURCEA N., STÂNGĂ ŞI IULIANA ŞERBĂNESCU, 1965 – Studiul şi cartarea păşunilor din corpul Crinţ, munţii Cibinului, Comunicări de botanică vol III.
ANGHEL GH., RĂVĂRUŢ M., TURCU GH., 1971 – Geobotanica, Editura Ceres, Bucureşti.
ANGHEL Gh., MOTCĂ Gh., 1975 – Principii de bază în elaborarea tipologiei pajiştilor din R.S.R., A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
ANGHEL Gh., 1985 – Etapa în stadiul pajiştilor din Carpaţi sub aspect pratotehnic, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.CP.C.P. Măgurele-Braşov, vol X, Bucureşti.
ANGHEL Gh., CARDAŞOL V., NEACŞU MARCELA, ŢURCA,I.,VASU ALEXANDRA, 1985 – Pajiştile din Munţii Cindrel, Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol X, Bucureşti.
ANGHEL Gh., NEACŞU MARCELA VASU ALEXANDRA, 1982 – Etajarea vegetaţiei ierboase în Munţii Cibinului, (Munţii Cindrel).A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol VIII, Bucureşti.
ARSENE G., GABRIEL, 1998 – Studiul ecologic şi fitocenologic al vegetaţiei ierboase de pajişti din Munţii Poiana Ruscă, Teză de doctorat, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară a Banatului, Timişoara.
BĂRBULESCU C., BURCEA P., 1971 – Determinator pentru flora pajiştilor, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., 1973 – Aplicaţii agronomice ale cercetărilor floristice efectuate pe pajişti permanente, Probleme agricole, 2, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., 1975 – Cercetări privind relaţiile dintre solul şi vegetaţia pajiştilor naturale din platforma Bran, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BĂRBULESCU C.,BURCEA P., ŞTEFĂNESCU AL., MOTCĂ GH., MARINICĂ D., 1975 – Cercetări privind valorificarea superioară a pajiştilor alpine din masivul Iezer-Păpuş, jud. Argeş, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., Măgurele-Braşov, vol. I, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., BURCEA P., NICA OLGA, 1976 – Modificări calitative produse în furajul obţinut de pe pajiştile de Agrostis capillaris sub influenţa îngrăşămintelor chimice, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., vol. II, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., PUIA I., KLEMM HEINKE, SORAN V., 1980 – Pajiştea ca ecosistem, S.C.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Casa Agronomului, Braşov.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1983 – Păşunile munţilor înalţi, Editura Ceres, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1987 – Pajiştile de deal din România, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BÂLTEANU T., 1985 – Cercetări privind studiul compoziţiei floristice şi a valorii pastorale a pajiştilor permanente din bazinul râului Beregsău, Teză de doctorat I.A.N.B., Bucureşti.
BÂTLEANU GH., ŞI COLECTIVUL, 1989 – Fitotehnie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1989.
BELDIE AL., CHIRIŢĂ C., 1962 – Flora indicatoare din pădurile noastre, Editura agrosilvică, Bucureşti.
BELDIE AL., DIHORU GH., 1968 – Comunicări de Botanică, vol VI, Societatea de Ştiinţe Biologice, Bucureşti.
BILLINGS W., D., 1969 – Plants and the Ecosistem. Maemillan and Co. LTD, London.
BORNARD A., DUBOST M., 1992 – Diagnostic agro-écologique de la végétation des alpages laitiers des Alpes du Nord humides: établissement et utilisation d’un typologie simplifiée, Agronomic, 12, (P.581-599).
BORZA A., BOŞCAIU N., 1965 – Introducere în studiul covorului vegetal, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
BOURNERIAS M., 1980 – Les critères de cotation des milieux naturels utiliseés dans l’inventaire écologique du départament de l’Aisne, Séminaire de phytosociologie appliquée-Indices biocoenotiques, I.E .E. Metz, pag,70-78.
BRAUN-BLANQUET I., PAVILLARD I., 1928 – Vocabulaire de sociologie végétale, 3èmeedition, Imprimeries Lemaire-Ardre.
BRAUN-BLANQUET I., – Pflanzensozilogie,III,Aufl.Springer,Verlag,Wien,New-York.
BUDOI GH., PENESCU AURELIAN, 1996 – Agrotehnica, Editura “Ceres”.
BUHĂŢEL TEODOR şi Colectivul, 1971 – Cercetări experimentale pe nardetele de joasă altitudine (şesul Măgurii-Budac-Bistriţa), Institutul Agronomic, ”Dr.Petru Groza”, Cluj.
BUIA AL., 1943 – Contribuţii la studiul fitosociologic al păşunilor din Munţii Carpaţi, Buletinul Facultăţii de Agronomie, vol. X, Cluj.
BUIA AL., PĂUN N., SAFTA I., POP M., 1959 – Contribuţii geobotanice asupra păşunilor şi fâneţelor din Oltenia, Lucrări ştiinţifice, I.A.T. Vlădărescu, Craiova, Editura Agro-Silvică.
BURCEA P., 1961– Eficacitatea aplicării îngrăşămintelor minerale pe fâneţele din munţii Cibinului, Lucrări ştiinţifice IANB-Bucureşti, Editura Agro-silvică.
BURCEA P., 1965 – Cercetări asupra fâneţelor naturale dintre râul Cibin şi râul Dobra (Raionul Sibiu), Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BURCEA P., 1965 – Cercetări asupra fâneţelor naturale dintre râul Cibin şi râul Dobra, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
BURCEA P., NIEDERMAIER K., 1962 – Buruienile din pajişti, Revista Natura, seria Biologie, nr.3.
BURLACU GH., 1983 – Valoarea nutritivă a nutreţurilor, Editura “Ceres”, Bucureşti.
CARDAŞOL V., DANILIUC D., 1979 – Contribuţii la punerea în valoare a pajiştilor din Munţii Cibin, Lucrări ştiinţifice S.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. V.
CARDAŞOL V., 1985 – Studiul pajiştilor din Carpaţi prezent şi viitor, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
CARDAŞOL V., POP M., RAZEC I., BREZEAN D., 1985 – Pajiştile din Munţii Bucegi, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
CARDAŞOL V., 1997 – Aspecte actuale pe plan naţional şi european privind valorificarea pajiştilor naturale (permanente), Conferinţa naţională de comunicări ştiinţifice a societăţii Inginerilor Agronomi din România, Sibiu.
CEAPOIU N., 1968 – Metode statistice aplicate în experienţele agricole şi biologice, Editura Agrotehnică, Bucureşti.
CERNELEA E., BISTRICEANU C., 1977 – Cultura şi exploatarea pajiştilor montane, Editura “Ceres”, Bucureşti
CERNESCU N., 1959 – Seriile trofice ale tipurilor genetice de sol din zona forestieră. Omagii lui Tr. Săvulescu, Bucureşti.
CHIPER CONSTANTIN, CARDAŞOL V., RAZEC I., MOTCĂ GH., 1986 – Utilizarea modelelor matematice de optimizare şi prognoza fertilizării pajiştilor permanente, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
CHIRIŢĂ D., TUFESCU V., BELDIE AL., CEUCA G., HARING P., STĂNESCU V., TOMA G., TONESCU AURORA, VLAD I., 1964 – Fundamentele naturalistice şi metodologice ale tipologiei şi cartării staţionale forestiere, Editura Academiei R.P.R.
CHIRIŢĂ C. ŞI COLECTIVUL, 1964 – Fundamentele naturalistice şi metodologice ale tipologiei şi cartării staţionale forestiere, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
CHIRIŢĂ C. ŞI COLECTIVUL, 1975-1977 – Solul şi staţiuni forestire, vol. I-II, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
CIOBANU P., 1987 – Cercetări privind efectul îngrăşămintelor chimice asupra producţiei pajiştilor permanente comparativ cu pajiştile temporare în zona de deal a judeţului Caraş-Severin, I.A.Timişoara.
COLDEA G., 1987 – Contribuţii la studiul sintaxonomic şi ecologic al unor pajişti mezofile-acidofile din etajul subaplin al Carpaţilor româneşti, Contribuţii botanice, Universitatea Cluj-Napoca, Grădina botanică.
COSTE I., 1997 – Cercetări asupra asociaţiei Festuca rubrae-Agrostitetum tenuis Horv, 1951 în Munţii Locva (Banat), Lucrări ştiinţifice I.A. Timişoara, Seria Agronomie, XIX, p.37-45.
CREMENESCU GH. şi colectivul, 1974 – Sistemul de fertilizare şi amendare pe solurile podzolice şi podzolite ”Probleme agricole”, nr. 1, 1994.
CRISTEA V., 1993 – Curs de fitocenologie, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
DAGET P., 1971 – Méthodes d’inventaire phytoecologique et agronomique de prairies permanenetas, C.E.P.E., Dec. no. 56, Montpellier.
DAGET P., GODRON M., GUILLERM J., 1972 – Profils ecologiques et information mutuelle especes et facteurs ecologigues, in Bericht uber das internationale szmposium der internationale vereinigung fur vegetations Kunde.
DAJOZ R., 1975 – Precis d’écologie, Edition Dunod, Paris-Bruxelles-Montreal.
DANILIUC D., ALDULEA I., CARDAŞOL V., 1975 – Modificarea indicilor agronomici ai unor soluri de pajişti, a producţiei şi calităţii furajelor sub influenţa amendării şi îngrăşării, A.S.A.S.`Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., Braşov, vol. I, Bucureşti.
DANILIUC D., CARDAŞOL V., 1982 – Cercetări privind ameliorarea fertilităţii solului podzolic pseudogleic de la Vlădeni-Braşov prin amendare şi fertilizare, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol. VIII, Bucureşti.
DANILIUC D., CARDAŞOL V., CIUBUTARIU C., POPOVICI D., SAMOILĂ Z., 1980 – Influenţa fertilizării îndelungate asupra însuşirilor chimice ale unor soluri de pajişti permanente şi a stării de nutriţie a plantelor, A.S.A.S., Cercetări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. VI, Bucureşti.
DAVIDESCU D. ŞI COLECTIVUL, 1975 – Role of fertilizers in Soybean Cultivation. Proceed of 11-th Cologue, Danmark.
DAVIDESCU G., GĂLUGĂR MAGDA, VASILIU N., BULIMAR FELICIA, HUŢU MARINA, RUSAN M., VIŢALARIU CRISTINA, CHIFU T., POPOVICI D., CIUBOTARIU C., ŞTEFAN N., DĂSCĂLESCU D., PISICĂDONOSE ALISA, ANTOHE ANCA, MURARIU AL., TOMA C., FILIPESCU GEORGETA, MOŢIU TAMARA, MITITIUC M., MANOLIU AL., 1980 – Efectele fertilizării cu azot asupra structurii biocenotice dintr-o pajişte de Agrostis tenuis cu Festuca rubra din Podişul Sucevei, A.S.A.S., Cercetări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele, Braşov, vol. VI, Bucureşti.
DELPECH R., 1989 – Historique de la phytosociologic herbagère en Europe Occidentale, particulierement en France (Phytosociologie at pastora-lisme, XVI, Berlin-Stattgard.
DIMANCEA ŞT., 1975 – Agrotehnica şi elemente de tehnică experimentală agicolă, partea I, A.M.D., I.A.N.B., Bucureşti.
DORNEANU A., 1976 – Dirijarea fertilităţii solului, Editura “Ceres”, Bucureşti.
DRĂGULESCU C., 1984 – Flora şi vegetaţia Văii Sadului (judeţul Sibiu), Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea “Bubes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
DUVAL J., 1980 – Adjounction d’un critere «M» (valeur écosystemique d’un milieu).
DUVIGNEAUD P., 1974 – La synthese écologique,Doin Editeur,Paris.
ELLENBERG H., 1974 – Indicator values of vascular plants in Central Europe, Verlag Erich Goltze K.G.D., Gottingen.
EMBERGER L., GODRON M., DAGET P., LONG G., SAUVAGE C., Le FLOCH E., WAQUANT I., POISSONET I., 1968 – Code pour le relèvé méthodique de la vegetation e du milien, Editions du C.N.R.S., Paris.
GEGOUT I. C., HOULLIER F., 1993 – Aport de l’analyse factorielle des correspondances sur variables instrumentalles en typologie des stations; illustration sur la plaine de la Lanterne (Hante Saone), Revue Française des Forêts, XVL, 5, p. 539-548.
GEHU I. M., 1986 – Des complexes de grupements vegetaux à la phytosociologie paysagère contemporaine,Informatore Botanica Italiano, 18.
HARTIA S., 1973 – Modelarea economico-matematică a procesului de zonare a producţiei agricole, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
HERA CR. ŞI COLECTIVUL, 1974 – Însuşirile agroproductive ale solurilor acide podzolice şi podzolite- în “Probleme agricole”, nr.1.
IVAN D., DONIŢĂ N., 1975 – Metode practice pentru studiul ecologic şi geografic al vegetaţiei, Bucureşti.
IVAN D., 1979 – Fitocenologia şi vegetaţia R.S.R., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
IVAN DOINA, 1979 – Fitocenologia şi vegetaţia R.S.R., Editura didactică, Bucureşti.
KERGUELEN M., 1963 – Posibilite de detecsion de climat homolog par de metod floristic, Anal des l’Amelioration de Plant, Institut National des la recherc. Agronomic, Paris.
KERQUELEN M., 1960 – Quelques aspects de la fertilisation des prairies temporaries, Revae de “Forrages” nr.3.
KOVACS A., 1979 – Indicatori biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, S.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Bucureşti.
KOVACS J., ATTILA, 1979 – Indicatorii biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, A.S.A.S., S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Bucureşti.
LAUER C., 1974 – Studiul geobotanic şi tipologic al pajiştilor din zona Carasova a Carstului bănăţean, Rezumat al tezei de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
LĂPUŞAN A., NIEDERMAIER K., VASIU V., SAMOILĂ Z., POPOVICI D., POP M., ŞERBAN V., VINEŞ, VL., LANER C., CARDAŞOL V., CIUBOTARU C., SLUSANSCHI M., DANILIUC D., CHIRIAC A., STÂNGĂ N., 1975 – Aplicarea amendamentelor şi a îngrăşămintelor pe pajiştile naturale şi semănate din R.S.R., A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
LĂPUŞAN A., CARDAŞOL V., DANILIUC D., 1980 – Fertilizarea pajiştilor, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov .
LONG G. – Diagnostic phyto-écologique et ammenagement du territoire,Toma, I., Principe generaux et méthodes, Editions Masson et Cie Paris.
MARUŞCA T., 1977 – Influenţa modului de folosire, fertilizare şi amendare asupra pajiştilor dominate de specia Nardus stricta L., din zona de deal, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., vol. II, Bucureşti.
MARUSCA T., 1982 – Studiul geobotanic şi tipologic al nardetelor din judeţul Braşov, Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
MARUŞCA T., 1998 – Studii asupra gradienţilor ecologici şi economici din spaţiul carpatic românesc. Conferinţa naţională de comunicări ştiinţifice a Societăţii Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.), Sibiu.
MIHĂILESCU V., 1960 – Monografia geografică a R.P.R., vol. I, Geografia fizică, Editura Academică R.P.R.
MILES D.G., GRIFFITH G. AP., WALTERS R.S.K., 1964 – Variation in the chemical composition of four grasses, Rep.Welsh.Pl.Breed.Sn.pp. 110-114.
MILICĂ C.I., CULICĂ S., 1976 – Particularităţi fiziologice în utilizarea azotului de către gramineele perene, A.S.A.S., I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. II, Bucureşti.
MOTCĂ GH., CIUPERCESCU VICTORIA, MOTCĂ ZOE, 1975 – Influenţa îngrăşămintelor minerale asupra pajiştilor de Agrostis şi Festuca rubra din depresiunea Făgăraşului, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. I, Bucureşti. România, Sibiu.
MOTCĂ GH., ROŞU C., BELU C., 1985 – Pajiştile din munţii Făgăraşului, A.S.A.S, Lucrările ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti
MOTCĂ GH., BĂRBULESCU C., OPREA GEORGETA, 1986 – Influenţa fertilizării de lungă durată asupra pajiştilor de Agrostis fenuis, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
MOTCĂ GH., OANCEA IOAN, GEAMĂN LIDIA IVONA, 1994 – Prăpăstile României, Tipologie şi tehnologie, Editura Tehnică-Agricolă, Bucureşti.
MOTCĂ GH., OANCEA I., GEAMĂN LIDIA-IVONA, 1994 – Pajiştile României, Tipologie şi tehnologie, Editura Tehnică Agricolă, Bucureşti.
MOŢOC M. ŞI COLECTIVUL, 1975 – Eroziunea solului şi metode de combatere, Editura “Ceres”, Bucureşti.
MUELLER-DOMBOIS D., ELLEMBERG H., 1974- - Aims and Methods of Vegetation Ecology, Jhon Willey & Sons, New-York-London-Sydney-Toronto.
NEACŞU MARCELA, DRAGU I., TUCRA I., CARDAŞOL V., VASIU ALEXANDRA, DULVARA EUFROSINA, TUDOR ANA, 1986 – Caracterizarea câmpurilor experimentale în pajişti în cadrul grupelor de tipuri de pajişti din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
NIEDERMAIER K. – Productivitatea pajiştilor dintre Râul Mare şi Valea Sadului (munţii Cibinului), Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
NIEDERMAIER K., 1958 – Experienţe de îngrăşare a pajiştilor de munte, Analele I.C.A.R., Seria A, vol. XXVI, Editura Academiei R.P.R.
NIEDERMAIER K., 1960 – Contribuţii la cunoaşterea efectului îngrăşămintelor pe pajiştile din munţii Cibinului, Analele I.C.A., Seria A, vol. XXVIII, Editura Acod R.P.R.
NIEDERMAIER K., 1962 – Eficienţa aplicării îngrăşămintelor pe pajişti situate la altitudini diferite, I.C.P.C.P. Fundulea, vol. VIII, Bucureşti.
NIEDERMAIER K., 1962 – Eficienţa aplicării îngrăşămintelor pe pajiştile situate la altitudini diferite. Analele Institutului de Cercetări pentru cereale şi pentru tehnică, Fudulea, seria B, vol. XXX.
OBREJANU G., 1948 – Evoluţia structurii biologice a pajiştilor naturale din Transilvania, Cluj.
OBREJANU G., 1952 – Elemente de păşuni şi fâneţe, Cluj.
ODUM E. P., 1971 – Fundamentals of Ecology, W.B. Saunders Company, Philadelphia-London-Toronto.
ODUM E., 1979 – Ecology – A Bridge Between Science and Society, Sinauer.
PASCOVSCHI S., LEANDRU V., 1958 – Tipuri de pădure din R.P.R., Editura Agro-silvică, Bucureşti.
PAVEL C., CONSTANTIN A., STÂRLOGEA I., 1975 – Analiza indicilor tehnici şi economici privind fertilizarea pajiştilor naturale din Oltenia, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
PÂRVU I. ŞI COLECTIVUL, 1980 – Ecosistemele din România, Editura “Ceres”, Bucureşti.
PINTILIE C., BUDOI, GH. ŞI COLECTIVUL,1980 – Agrotehnică şi tehnică experimentală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
POISSONET P., POISSONET Y., 1969 – Edute comparée de diverses méthodes d’analyse de la végétation des formations herbacées denses et permanentes, C.E.P.E. Montpellier.
POPA C., 1977 – Biologia solului, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
POP M., 1980 – Probleme actuale şi de perspectivă privind cercetările în domeniul culturii pajiştilor din R.S.R., A.S.A.S., S.C.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Casa Agronomului, Braşov.
POPOVICI D., CIUBOTARIU C., RUSAN N., DAVIDESCU G., DĂSCĂLESCU D., ŞTEFAN N., VIŢELARIU CRISTINA, 1980 – Potenţialul de producţie al pajiştilor de Agrostis tenuis cu Festuca rubra, în condiţiile fertilizării diferenţiate de durată, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. VI, Bucureşti.
POSEA GRIGORIE ŞI COLABORATORII, 1986 – Geografia de la A la Z, dicţionar de termeni geografici, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
PRODAN I., 1939 – Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România, vol. II, Fitogeografia României, Ed. III, Cluj.
PRODAN I., BUIA AL., 1966 – Flora mică ilustrată a României, ediţia a V-a, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
PRODAN I., 1989 – Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România, vol. I-IV, Cluj.
PUIA I., ERDELVI ŞT., KAIN, I., SZANTO AL., 1975 – Cercetări asupra metabolismului azotului la unele specii de plante furajere, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
PUIA I., BĂRBULESCU C., KLEMM HEINKE, SORAN V., 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
PUIA I., ERDELYI ST., PAZMANY D., ROTARU I., 1996 – Îndrumător pentru determinarea unor specii din pajişti după organele vegetative, ediţia a VI-a, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca.
PURCELIAN ST. – Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de pădure din România, I.C.F., Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLABORATORII, 1960 – Contribuţii la metode şi tehnica de inventariere şi cartarea topologică l scară mare a pajiştilor naturale de munte cu aplicarea la comuna Harghita, Raionul Ciuc, Analele I.C.A.R., seria B, vol. XXVIII.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLECTIVUL, 1960 – Păşunile şi fâneţele din R.P. Română, Studii geobotanic şi agroproductiv, Editura Academică R.P.R.
PUŞCARU-SOROCEANU E., PĂUCĂ A., 1960 – Concepţii şi metode de cercetare în geobotanică. Comunicări de botanică (1957-1959), Bucureşti.
PUŞCARU-SOROCEANU E. ŞI COLABORATORII, 1961 – Aerofotograma aplicată la studiul şi cartarea pajiştilor naturale de dealuri şi coline din sud-estul R.P.R., Natura, seria Biologie, nr.6.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLECTIVUL, 1965 – Geobotanica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, POPOVA-CUCU A., 1966 – Geobotanica, Metode de cercetare a vegetaţiei cu aplicaţii pe teritoriul R.S.R., Editura ştiinţifică, Bucureşti.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, 1969 – S.S.B.,Comunicări de geobotanică, vol XI, Bucureşti.
PUŞCARU D., GIUCA M., PETRVANU V., SPIRESCU I., DANEA N., 1972 – Contribuţii la dinamica conţinutului în caroten a pajişti de Festuca rubra - Agrostis tenuis - Nardus stricta fertilizată cu îngrăşăminte organice, Acta Botanică Bucurestiensis, 1970-1971.
RAMADE F., 1993 – Dictionnaire Encyclopedique de l’Ecologie et des Sciences de l’Environnement, Ediscience International.
RĂVĂRUŢ M., ANGHEL GH., 1967 – Botanică,Ecuaţia didactică şi pedagogică, Bucureşti.
RESMERIŢĂ I. – Cercetări experimentale pe nardete de joasă altitudine, Institutul Agronomic, Cluj.
RESMERIŢĂ I. ŞI TEXTER D., 1954 – Cercetări asupra acumulării de substanţă organică şi minerală în sol. sub influenţa dezvoltării ierburilor perene. Studii şi cercetări ştiinţifice, Academia R.P.R., Filiala Cluj, nr.1-2.
REŞMERIŢĂ I., SPIECHEZ Z., 1963 – Măsuri practice de conservarea solului pe păşuni, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
ROŞCA D. – Contribuţii la studiul asociaţiei Festucetum Valesiacae din Moldova, Rezumat al tezei de doctorat, Institutul Agronomic, Iaşi.
SAFTA I., 1943 – Cercetări geobotanice asupra pajiştilor din Transilvania, Buletinul Facultăţii Agronomice Cluj-Timişoara, nr.8.
SAFTA I., PATEGA BRUMARU A., JUŞNOVSCHI M., 1959 – Influenţa îngrăşămintelor asupra fâneţelor dominate de Agrostis din zona raionului Novaci, regiunea Craiova, Lucrări ştiinţifice, Institutul Agronomic “T:Vlodresy” Craiova, Editura agro-silvică.
SAFTA I. ŞI COLECTIVUL., 1979 – Pajiştile din Banat, Red. de prop. tehnice agricole, Bucureşti.
SAMOILĂ Z., 1960 – Contribuţii la studiul folosirii diferenţiate a îngrăşămintelor minerale pe câteva tipuri de pajişti naturale. Studii şi cercetări. Biologie şi ştiinţe agricole 3-4,Tom VI, Editura Academiei R.P.R.
SAMOILĂ Z., 1960 – Contribuţii la studiul geobotanic şi al stării de producţie a pajiştilor naturale din regiunea Hunedoara, Studii şi cercetări-biologice-ştiinţe agricole, VII,1-2.
SAMOILĂ Z. A., GÂRDA T., CONTREA A., 1963 – Rezultate experimentale privind transformarea asociaţiei de Nardus stricta L. prin măsuri agrotehnice de suprafaţă şi de refacere radicală, Studii şi cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, 3, IV, p. 411-420.
SAMOILĂ Z., 1971 – Cercetări experimentale privind reacţia de fertilizare şi amendare cu calciu a unor tipuri de pajişti din Banat. Rezumat al tezei de doctorat, Institutul Agronomic Timişoara.
SAMOILĂ Z. ŞI COLECTIVUL, 1979 –”Pajiştile din Banat, Red. de prop. tehnică agricolă, Bucureşti.
SAMOILĂ Z., SAFTA I., GRIGORE S., POPA T., LAUER C., TEACI D., CRIŞAN I., COSTE I., ARVAT N., OLTEANU D., CRISTOI I., 1979 – Prăpăstile din Banat – Sporirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii lor, Redacţia de propagandă tehnică agricolă, Bucureşti.
SANDA V., POPESCU A., DOLTU M., 1980 – Cenotaxonomia şi caracterizarea grupelor vegetale în România, Muzeul Brukenthal, Ştiinţe naturale, Studii şi comunicări,Supliment,24, Sibiu.
SANDA V., POPESCU A., DOLTU M., 1983 – Caracterizarea ecologică şi fitocenologică a speciilor spontane din flora României, Muzeul Brukenthal, Ştiinţe naturale, Studii şi comunicări, Supliment, 25, Sibiu.
SANDA V., POPESCU A., BARABAS N., 1989 – Cenotaxonomia şi caracterizarea grupurilor vegetale din România, Studii şi comunicări, Biologie vegetală, 14, Complexul muzeal de ştiinţele naturii Bacău.
SĂULESCU N. A., SĂULESCU N., 1967 – Câmpul de experienţă, Ediţia a doua, Editura agrosilvică, Bucureşti.
SCHMITT A., 1978 – Aport des méthodes numeriques à l’établissement de synthèses phytosociologiques régionales, application aux forêts du Jura, Documents phytosociologiques, N.S., II, J, Cramer.
ŞERBAN V., 1982 – Efectul comparativ al fertilizării de lungă durată a pajiştilor permanente şi temporare din regiunea montană, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P., Braşov, vol. VIII, Bucureşti.
SIMONNEANU P., 1980 – Demonstication et Phytosociologie, Séminaire de Phytosociogie appliquée-Indici biocenotiques, E.E.Metz, 28-29 mars 1980.
SIMTEA N., PASC I., 1969 – Fertilizarea pajiştilor, Deva, 1969.
SIMTEA N., MARUSCA T., ŞERBAN V., 1972 – Ameliorarea pajiştilor în Elveţia, Editura “Ceres”, Bucureşti.
SMITH L. R., 1977 – Elements of Ecology and Field Biology. Harper and Row Publishers, New-York, Hagerstown, San Francisco, London.
SOCEAVA V. S., 1957 – Probleme geobotanice în lumina şcolii geobotanice ruse, Analele româno-sovietice, Bucureşti.
SOHNEIDER-BINDER E., 1976 – Caracterizareaa generală a vegetaţiei Depresiunii Sibiului şi a dealurilor marginale, Muzeul Brukenthal, Studii şi comunicări, Ştiinţe naturale, 20.
SPEDDING C. R. W., 1971 – Grassland Ecology, Clarendon Press, Oxford..
STATOV GH., BURLACU I., ŢURCA T., PÎRLEA T., NEACŞU MARCELA, MIHAI GH., FAUR SABINA, 1986 – Valoarea nutritivă a principalelor tipuri de pajişti naturale din zona colinară a Podişului Transilvaniei, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
STĂNESCU V., 1973 – Tipologia pădurilor-“Silvicultura”, Editura “Ceres”, Bucureşti.
STÂNGĂ V., ŞERBĂNESCU IULIANA, BLĂNARU V., 1963 – Solurile de pajişti din munţii Cibinului, Analele I.C.C.A., Secţia Pedologie, vol. XXXI, 1963.
ŞTEFANIC G., 1968 – Influenţa amendamentelor şi îngrăşămintelor asupra microflorei din nizosfera plantelor. Teză de doctorat, Institutul Agronomic Bucureşti.
TEACI D., 1970 – Bonitarea terenurilor agricole, Editura “Ceres”, Bucureşti.
TOMA M., 1976 – Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din depresiunea Dornelor (jud. Suceava),Teză de doctorat, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
TOMBALL P., MERIAUX I., 1980 – Contribution à une méthode propre à inventorier, évaluer et hiérarchises les sites naturels à l’échelle regionale et nationale. Seminaire de Phytosociologie appliquée-Indices biocoenotiques, I.E.E. Metz, 28-29 mars 1980.
TUCRA I., KOVACS A., 1978 – Bonitarea pajiştilor, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Biblioteca agricolă.
TUCRA I., KOVACS A., CARDAŞOL V., NEACŞU MARCELA, 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
TUCRA I. ŞI COLABORATORII, 1984 – Aspecte ale tipizării pajiştilor din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol. IX, Bucureşti.
TUCRA I., NEACŞU MARCELA, 1985 – Aspecte privind caracterizarea, cartarea şi bonitarea pajiştilor permanente (naturale),Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
TUCRA I., KOVACS A., ROŞU C., CIUBOTARU C., CHIFU T., NEACŞU MARCELA, BĂRBULESCU C., CARDASOL V., POPOVICI D., SIMTEA N., MOTCĂ GH., DRAGU I., SPIRESCU M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R. S. România, A.S.A.S., I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
TUCRA I., KOVACS A., ROSU C., CIUBOTARU C., CHIFU T., NEACŞU M., BĂRBULESCU C., CARDAŞOL V., POPOVICI D., SIMTEA N., MOTCĂ G., DRAGU I., SPIRESCU M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R.S. România, Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă, Bucureşti.
TUTIN C. T., (RED,COORD.), 1964-1980 – Flora Europa (I-V),Cambridge.
VASIU V., BURCEA P., NIEDERMAIER K., 1962 – Îmbunătăţirile şi sporirea producţiei păşunilor şi fâneţelor de munte, Probleme agricole, nr.7.
VELICAN V., 1959 – Tehnică experimentală-în “Manualul inginerului agronom”, vol.I, Editura agrosilvică, Bucureşti.
VERTES F., 1988 – Role diagnostic de la phitosociologie pour une évalution scientifique de la valeur pastorale d’un territoire, in Coll. Phyto-Sociologie et conservation de la nature, Strasbourg, Berlin-Stuttgard.
WHITTAKER R. H., 1975 – Communities and EcosystemS. Mac Millan Publishing Co.,Inc.New-York.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu