GHEORGHE APETROAE SIBIU
D I M I N E A Ţ A S E R I I
THE MORNING OF THE EVENING
Ediţie bilingvă româno – engleză
Traducere coordonată de dr. Clementina Mihăilescu
Prefaţă de conf. univ. dr. Anca Sîrghie
ADEPRINT
Sibiu-Hermannstadt, 2007
Tehnoredactare: prof. ANCA APETROAE
Coperta: prof. DANIEL APETROAE
Autor: GHEORGHE APETROAE,
550256 Sibiu, str. Liviu Rebreanu nr. 11, tel. fax : 0369-426358, tel.0743-914267,tel.0269 -211825.
G.A.
Toate drepturile rezervate. Tipărit în România. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă sub nici o formă, sau stocată într-o bază de date fără acordul prealabil, în scris, al autorului.
G.A.
All rights reserved. Printed in Romania. No parts of this publication may be reproduced or distributed in any form, or stored in a data base or retrieval system, without the prior written permission of the author.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
APETROAE, GHEORGHE
Dimineaţa serii = The morning of the evening / Gheorghe Apetroae ; selecţia şi coordonarea trad. în lb. engl.: lect. univ. dr. Clementina Mihăilescu ; pref.: conf. univ. dr. Anca Sârghie. - Sibiu : Ade Print, 2007
ISBN 978-973-88287-0-4
I. Mihăilescu, Clementina (trad.)
II. Sârghie, Anca (pref.)
821.135.1-1=111=135.1
S.C. ADEPRINT, Str. Liviu Rebreanu nr. 11
550256 SIBIU, ROMÂNIA
Tel. O369-426.358, 0751-227749, 0728-256130
e-mail: danapetroae@yahoo.com
ISBN 978-973-88287-0-4
Autorul mulţumeşte doamnei lector univ. dr. Clementina Mihăilescu pentru disponibilitatea selectării textelor şi coordonării traducerilor realizate de studenţii la studiile masterale traductologie, anul I, anul univ. 2006 – 2007, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, cât şi, de asemenea, pentru traducerea prefeţei acestui volum de poezii.
Aceleaşi mulţumiri, autorul le aduce pentru prefaţarea volumului, doamnei conf. univ. dr. Anca Sîrghie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Mulţumeşte, nu în ultimul rând, întregii sale familii pentru susţinerea sa în tehnoredactare şi editare.
GHEORGHE APETROAE
Prefaţă
FASCINAŢIA ANTINOMIEI APOLINICULUI CU TELURICUL
Obligat de profesia lui inginerească să adaste în preajma pământului, care ne asigură pâinea cea de toate zilele, Gheorghe Apetroae este atras în plămădirile sale de misterul cerului spre care îndreaptă neliniştitoare meditaţii în versurile volumelor Despre neînceput din 1992 şi Depăşirea trecerii publicat în anul 2000. Ispita prezentării poeziilor şi eseurilor sale în cenaclul „Lumina”, frecventat între 1986 şi 1990, şi la Cenaclul literar de la Sibiu din 1991 până în 1996, nu l-a mai mobilizat în ultimii ani şi puţini sunt cei care îşi mai amintesc cronicile de cenaclu cu care autorul era prezent în „Tribuna”, la „Dimineaţa”, „Rondul” sau „Radical”, ca să menţionez numai presa locală, fără a uita că i-am văzut semnătura şi în revista „Astra” de la Braşov. Absolvent al Liceului „N. Gane” din Fălticeni în anul 1964, şi Doctor în geobotanică, Gheorghe Apetroae a activat ca lector la secţia de cadastru a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca.
În ciuda unei anumite discreţii, de care se face prea adesea vinovat, poetul are un palmares completat în ultimii ani la Concursul naţional Iancule, crai luminat de la Alba Iulia din 2002 cu premiul de poezie, completat cu cel pentru eseu critic consacrat liricii lui Radu Selejan din acelaşi an. Imediat apoi a participat cu succes la Concursul naţional Carmen patriae al Aşezământului cultural Ţara Bârsei. Şi acum când eram pe cale să uităm şi articolele sale politice şi ştiinţifice, Gheorghe Apetroae ne surprinde cu o nouă iniţiativă creatoare, prin selecţia sa de poeme, care au o unitate în diversitate, anunţată chiar şi prin titlul cu reflexe auroral antinomice Dimineaţa serii. Pentru prima dată în evoluţia sa lirică poetul şi-a propus o ediţie bilingvă, româno-engleză, ca o nouă experienţă de creaţie şi o altă şansă de penetraţie a ideilor sale, turnate într-o limbă de largă circulaţie cu ajutorul anglistei Clementina Mihăilescu. Păstorul stelelor, pe care efebul le coboară cu grijă pe lunci cu o titanică forţă (De atunci), devine blagianul demiurgic sărut al primelor lumini din Statornicie. La antipod se află „sărutul pământului / din căuşul olarului”, gestul ritualic menit să-i aducă „prima sămânţă a cerului” din poezia Să-mi deseneze pe geam. Familiaritatea sa cu razele de lună, mereu jucăuşe, nu-l îndepărtează de glia cea meditativă în viziunea sa, întrucât „chiar şi pământul stă bine să gândească sfârşitul / popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând...”. O mai îndrăzneaţă metaforizare, încercată în Dimineaţa serii şi în Tratat despre fluturi, poate ozona versurile viitoare. Iubitor al antinomiei terestru-cosmic, poetul moldovean nu putea să nu adaste cu ritmuri de odă în preajma celui identificat a fi El, Eminescu. Răsărit din zăpezile mamei, simbolul purităţii, poetul se metamorfozează într-o manieră romantică el însuşi în „floarea albă de rouă”. Cu un gest de tandreţe genuină poetul conchide: „În gratitudine / mă aplec / spre sânii tăi, / în mine-nrouraţi, / să sorb culorile amintirilor...” (Gratitudine). De altfel, în esenţă încântarea este nutrită de cei dragi din familia cea mică a casei poetului şi din cea mare a literaturii noastre naţionale, în care Eminescu şi Blaga nu încetează să-i fie idoli. Antologia aceasta de autor demonstrează indubitabil că inspiraţia poetică, aşa cum ea se conjugă cu expresia eseistică, îi este lui Gheorghe Apetroae înainte de toate o stare existenţială, care îi ritmează viaţa.
Anca Sîrghie,
conferenţiar universitar doctor, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Foreword
THE FASCINATION OF THE ANTONYMY OF THE APOLLINIAN WITH THE TELLURIC
Forced by his profession of an engineer to live close by the land which assures us our daily bread, Gheorghe Apetroae is attracted in his literary contributions by the mystery of the sky towards which he directs his restless meditations in his volumes in verse entitled „About the Unself” („Despre neînceput”) published in 1992 and „The Outrunning of the Passage” („Depăşirea trecerii”) published in 2000. The temptation to present his poems and essays at the literary circle “The Light” („Lumina”), between 1986-1990 and at The Literary Circle from Sibiu between 1991-1996 ceased to summon him within the last years and there are only few people who still remember the reviews from the literary circle signed by him and published in Tribuna, Dimineaţa, Rondul or Radical, to mention only the local press, without omitting those from the “Astra Review” of Braşov. Gheorghe Apetroae graduated “N. Gane High School” from Fălticeni in 1964, took his doctor s degree in geobotany, worked as a lecturer at the survey section from the University of Agricultural Sciences in Cluj- Napoca.
In spite of his discretion, within the last years the poet completed his fine record at the National Competition called “Iancule, crai luminat” in Alba Iulia in 2002, where he received the prize for poetry. His record was further completed with the prize for the critical essay dedicated to the lyrical contribution of Radu Selejan within the same year. Soon after that he successfully took part in the National Competition “Carmen patriae” from the cultural establishment Ţara Bârsei. Besides his political and scientific articles, Gheorghe Apetroae has also surprised us with a new creative initiative – his section of poems, whose unitarian character in spite of its diversity is announced by the very title with its antonymic reflexes “The Morning of the Evening”. For the first time in his lyrical evolution the poet has proposed a bilingual Romanian-English edition as a new creative experience and another chance meant to assure the penetration of his ideas into the world literature, through the translations done by the students of the Translation Studies from ULBS, coordonated by the Anglicist Clementina Mihăilescu.
The shepherd of the stars, that the ephebe carefully brings down onto the river meadows with a titanic force (“Since Then” – “De atunci”) becomes, in the manner of the Romanian poet Lucian Blaga, the demiurgic kiss of the first lights in “Stability” – “Stabilitate”. At the opposite pole there is “the kiss of the earth / out of the potter’s dipper”, the ritualistic gesture meant to bring him “the first seed of the sky” from the poem “It Should Be Drawn on My Window”. His familiarity with the always playful moon rays does not estrange him from the meditative land in his vision, as “even the earth knows well to think about the end / of the people coming from blossoming worlds, passing one by one”. A bolder figurative approach experimented in “The Morning of the Evening” and in “Treatise about Butterflies” can ozonize the verses to come. The Moldavian poet, fond of the terrestrial-cosmic antonymy, could not but halt, with rhythms of ode, in the vicinity of the one identified as “He, Eminescu” („El, Eminescu”). Born out of the snows of the mother, which signifies purity, the poet, in a rather romantic manner, metamorphoses himself in “the white-petalled flower of the dew”. With a gesture full of genuine tenderness, the poet concludes: “In gratitude / I bend / down to your bosom, / dewy inside me, / to sip away the colours of my memories” (“Gratitude” – “Gratitudine”). To conclude, his relish is essentially cherished by the beloved people from his small family and from the large family of our national literature, Eminescu and Blaga being his idols. The present anthology demonstrates, beyond any doubt, that the poetic inspiration, conjugated with the essay-like expression is for Gheorghe Apetroae an existential state, which modulates his life.
Anca Sîrghie,
(translation, Clementina Mihăilescu,
Lector univ.dr., Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu)
D I M I N E A Ţ A S E R I I
THE MORNING OF THE EVENING
Ediţie bilingvă româno – engleză
De atunci
Efebul, mai mult în transă,
în pauzele alburne
ascultam cum susură
arhetipal
izvoarele anotimpurilor –
de povârnişul căutărilor
răstignite,
sângerând
prin fiecare rază –
cântecele aştrilor,
mai întâi în zambile,
crini şi trandafiri...
De atunci tot cobor
pe lunci stelele
şi le păstoresc
în portocaliul de sânziene,
cochetând cu certăreţul Eol...
De atunci batjocoresc cugetul
adânc al stâncilor
prăbuşite-n pârâul
pe care l-am coborât deseori
în stihuri,
cu ritmuri din ele cioplite,
şi le stropesc
cu amintirile ploilor
de aprilie...
De atunci ascult
simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii
de ne-nceput
în bemolii gravi ai cerului,
pe care i-am îngropat
alături de trilurile ciocârliei,
împreună cu primăverile,
iar fluturii albi, negri,
verzi şi rubinii ucişi
de grindina verii i-am dezgropat
de sub albaştrii trandafiri
rămaşi înfloriţi
în copilăria simbolurilor,
aşteptările celor adormiţi...
De atunci mă iubesc
cu obiceiurile şi aberaţiile;
mă bucur de timpul cel beat,
de mine, fără habar...
Ever Since
The ephebe, who’s rather mesmerized, while the sapwood’break...
I am listening to the streams of the seasons purling archetypely –
because of the steep of crucified quests, bleeding
through every beam – to the songs of the stars,
first in the hyacinths, forsythias and daffodils,
then in magnolias, lilies and in roses...
Ever since, the stars have kept falling down in the holms
and I‘ve been growing them in the Midsummer sunset,
flirting with the quarrelsome Eol...
ever since I have been to the deep meditation of the rocks,
that had fallen down in the rivulet I had often come down to
in the verses, with rhythms carved from themselves,
and I asperse them with the memories of the April rains...
Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus
with the melodies of the non-beginning overture
in the sky’s solemn flats, which I had buried
together with the trills of the lark, together with the springs,
but the white, black, green and red butterflies, billed by
the hail in the summer, I had exhumed
from under the blue roses that are still in blossom
in the childhood of the symbol, the expectations
of those who had gone before us...
Ever since, I have been loving myself with my habits,
with my aberrations
and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...
Statornicie
Eram sărutul primelor lumini,
o slobozire la întâiul ţipăt
şi gângurit la sânii mamei
cu semnul viselor de cântec…
Din ne-nţeles furam cuvântul
şi în răsfăţul de icoane
priviri gândeau să calc pământul
în chipul lebedei şi mamei…
să râd, să cânt lângă izvoare,
de flori albastre-ndrăgostit,
să mă alin, susurul lin,
cu taina cerului senin
muream, un tânăr crin sălbatic…
Stability
I was the kiss of the first light,
a liberation on the first scream
prattling at my mother’s laps
dreaming about signs of song...
I would steal the meaning out of mystery
and leave it unspoiled by the first icons
I dreamt of stepping on the ground
looking like the swan and my mother...
to laugh, to sing near the springs
infatuated with blue flowers,
to calm down the quiet murmur,
with the secret of the clear sky.
I would die, a wild young lily...
Gratitudine
Mamei Ilinca
Răsărit din zăpezile tale
am crescut cel dintâi
ghiocelul;
ţi-am surâs
printre primele flori;
împreună cu zambilele
m-ai cules
într-un buchet de cer,
gratitudine...
In cântecul sirenelor,
cu gândul brizelor
să învăţ zborul
de la tine
m-ai aruncat în marea viselor;
muncit de ea şi de Lună
eu, floarea albă de rouă,
ating încă uşor,
cu stropii lor,
braţele tale de-mbrăţişări
până la ofilire ...
În gratitudine
mă aplec
spre sânii tăi,
în mine-nrouraţi,
să sorb culorile amintirilor...
Gratitude
To Mother Ilinca
Shot forth out of your first snow
I first grew
the snowbell
I smiled for you
among the first blooms
I blossomed and you picked me
and put me in a nosegay of the sky
together with the hyacinths
gratitude...
In the song of sirens,
thinking of the breeze
so as to learn the art of flying
from you,
you’ve pushed me into the sea of dreams
worked out by her and by the moon,
I, the white – petalled flower of the dew,
still gently do I touch
with their drops
your embracing arms
until I wither...
In gratitude
I bend
down to your bosom,
dewy inside me,
to sip away the colours of my memories...
Să-mi deseneze pe geam
Din sămânţa de lut
din căuşul olarului,
ziditorul de demult,
am născut
fiinţa singură, în fire,
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
de două ori Logosul
şi clipa arborelui;
să-mi conjuge întoarcerea
cu nemărginirea
celui mai scurt cuvânt,
ca şi când naşterea ar fi
o întâlnire absentă
între El şi binecuvântat;
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
prima sămânţă a cerului
din lutul marelui crin:
sărutul pământului
din căuşul olarului.
It Should Be Drawn on my Window
Out of a clay seed
and of the potter’s dipper
The Great Creator, long ago,
I did give birth,
in threads, to single being,
the moonbeams
should draw on my window
the Logos twice
and the instance of the tree of knowledge.
it should combine my own return
with immensity
of the shortest word,
as if birth were
an absent, wanted meeting
between The one and His own blessed
the moonbeams
should draw on my window
the first seed of sky
made of the Great Lily’s clay:
the kiss of the Earth
out of the potter’s dipper.
Razele de lună
Razele de lună mă ating,
mă alintă, le spun durerea,
îmi împresoară tristeţea,
mă încarcă de amor,
mă purifică de negura vremii,
când le cer părerea
despre genunea lumii,
de abisalu-i zbor…
nici o rază nu scapă
de calea cea dreaptă,
nici o stea nu rămâne
stea de-nceput…
chiar şi pământul stă bine
să gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite,
înflorite să treacă pe rând…
Rază de lună, te văd,
în al tău joc,
ai zâmbet pe buze!
Iată! Îmi pătrunzi tăcută
adâncul ochilor mei;
mă inciţi la iubire de cuget,
trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu,
mult iubitoare de zei…
Când mitul ţi-l înving,
mă-mbujorezi,
m-acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază
a stelei asfinţite,
iubirea în mine să crească
pe pajişti selene,
îţi dau satisfacţii…
tu mă luminezi şi mai tare…
Din amurgire în răsărire,
lumi necuprinse,
în vrere trezite
de ale bolţii ursite,
trăiesc cu razele mele
de pe chipul selenei
în aura nopţii cu braţele
de irişi deschise...
Moonbeams
Moonbeams touch me, caress me, I tell them my sorrow,
they surround my sadness, with love they fill me,
they wash away the darkness of time when I want to know what they think
about the abyss of the world, about its endless flight...
not one beam escapes this straight way,
not one star remains a primordial star...
even the earth knows well to think about the end
of the people coming from blossoming worlds, passing one by one...
Moonbeams, I can see you, in your play, your lips are smiling! ...
Here! You quietly penetrate the depth of my eyes:
you stir me to the love of my mind, when sending your arrow
straight towards the heart of my sky, you, the doting beam of gods.
When I conquer your secret, you make me blush, your cover me with clouds,
in order to feel your beam life, that of a set star;
in me, love should grow on selenary meadows;
I satisfy you... you offer me more light...
From dusk to dawn, endless worlds,
deliberately awoken by the Sky’s Fates...
I live with my beams, from Selena’s face
In the night’s aura, with irised opened arms…
Anotimp
Străini, cu ochii cenuşii
şi buzele albe,
săruta rece
cea mai scurtă zi,
cea mai lungă noapte
în trecere ...
pe marea crinilor
fără sirene
gaiţa neliniştii
trezeşte verbele
din Odisee;
din tăria timpului
soarbe nejustificat
repaosul.
cu soarele zâmbet,
Venera admira
pe trupul de grâu
borangicul...
Season
Strangers, with grey eyes
and white lips,
coldly kiss
the longest night
while passing by...
On the sea of lilies
with no sirens
the clacker of anxiety
awakens the verbs
in the Odysee,
out of the vigour of time
the leisure
quaffs unjustified.
with the sun as her smile,
Venera admires
on the body of wheat
the floss silk.
El, Eminescu
Din grădinile de aur
a cules ai lunii crini
să-i păstreze-n templul fiinţei
— candelabre de rubin
arc de cer, din El,
cuvântul celei mai pure lumini...
Fruntea, boltă peste veacuri,
o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor...
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri, lini, coboară
El, luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară...
Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipite-n grind,
El, ecouri între clipe,
le ascultă-n infinit...
Cu luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând ...
Teii încărcaţi de floare
ning miresme de amor...
El luceşte-n rostul vieţii
spre trecut şi viitor...
He, Eminescu
From the golden gardens up he picked the lilies of the moon
to guard them in his being’s temple – ruby chandeliers
archwayed blue, within Himself, the light of the purest light...
His brow, a dome over the ages, musingly inclines
to behold again his lake in the woods, the brightness in the spring...
on blue valleys of thought he descends with his dark, calm eyes
This evening star of love, among water lilies shall he rise.
when on harps of rippling waves stars are falling and start playing
selenary organs on glittery waters, waves scattered on the store
He, the echo between moments, infinitely senses them.
Along with the moonlight he sweeps the rushes, and its silvery horn
his immortality delights and gives melancholy and thought to light.
the lime trees in full blossom spread the scents of love,
towards past and future gleaming, full of meaning.
Filosofia trecerii
Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mări celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii, prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi,
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,
apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului, de treceri troienit;
smaralde de mister:
vii, zorile din ne-nceput!...
The Philosophy of Silence
As days went by and into encounters did they turn,
you’ve finally got clear
that her passion - flared eyes
may only soothe
of hidden words in a heavenly sea’s waves
that it is so natural and fine for you
to carry your light
below the pomegranate trees and through the blooming snows,
its silence to undo,
and then hastily to wrap it up
and cover what she’s got yet best
by the widest gown made up of morning stars.
Then, driven by the first of lusts.
Corollas you shall bring and lay before her feet,
and later snow and harmony
are to be found, on the sky shore,
shadowed by journeys
and in the end,
so full of life, the unborn dawn shall come,
as mystic emeralds.
Trezeşte-te în mine
Prima rază sinceră, prinsă
de cer desprinsă,
izvor de licori şi de arşiţă,
trezeşte-te în mine!
Trezeşte-te în mine,
din braţele primei clipe
primul gând în alcovul pustiu
…ecouri de valuri!...
La prânzul primelor stele,
azurul îşi leagănă
în al tău vânt nestatornicia ...
Pentru noi încă o rază
s-a născut din tine,
încă o clipă,
o altă sămânţă,
o altă speranţă de viaţă
şi nu mă supără
că mijlocul primei zile
numai de tine este cuprins ...
Dar, trezeşte-te în mine,
tu acum, univers de lumină,
sămânţa albastră legănată de timp
rodie a cerului pretutindeni
crescută şi mereu alb înflorită
Scutură-te-n zodii,
ninsori de lacrimi în vară:
aştrii cei de seara şi zi
de peste început...
Trezeşte-te în mine, zeiţă a luminii
să-mi povesteşti
despre prima dragoste cu azurul...
Wake up within Myself
First tree ray, couplet torn away from the sky
spring of sweet drinks and of scorching heat, wake up within myself!
wake up within myself, from the arms of the first instant
first thought
... echoes of waves
At first star’s moon, the azure
undulates its fickleness in your wine
out of you, for us done, another ray was born, and yet another instant,
another seed, another hope
and troubled I am not, for the first day
is nothing but your way...
but, wake up within myself, universe of light,
blue seed undulated by time...
Shake yourself in signs, snowlike tears in summer:
stars of night and stars of day over the beginning
Wake up within myself,
to share with me the first love with the azure...
Omagii
Soţiei Ana
Maternă graţie, cu mâinile zăpezi
fără răgaz hrăneşti vieţi,
sporind lumina-n dimineţi
cu chip senin, astral...
Din tot ce dai nimic nu ceri,
atunci când semeni primăveri
cu aripile de poveri
la cheiul încercat de val ...
Cunună vie, scut şi stemă,
copiii, flori pe braţe creşti;
la viitor eşti arbore de vieţi
şi graţie, în glorie eternă...
Homages
To my wife
Maternal grace, cellular soul
you feed lives unceasingly
enhancing the light of every morning
with serene and starlike face...
for all you give you ask for nothing,
then, when you grow springs,
with burdened wings,
at the quay washed up by the wave...
vivid crown, shield and emblem,
children like flowers, on your arms you raise
for the future - a tree of lives and grace,
within the everlasting glory...
Sensuri
N-o să las zeii să fulgere în beţii de stele nevăzutele...
templele, nezidite,
peste tot le-am deschis...
Veniţi, dar cu zorile de crini,
pulberi de oricând,
încă neiubite,
să creşteţi zambilele cu miresme de aştri,
de roua clipelor înlăcrimate,
veniţi...
Meanings
I won’t let the gods throw their flashes, in burstings of unseen stars...
I‘ve opened everywhere the–not-yet-built temples...
So, come, with the dawn of lilies,
The powders of all times,
Still unloved, grow the hyacinths with a smell of stars
Dripped in tears by the dew of the moments,
Come...
Tratat despre fluturi
Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
în dansul vântului
adorm pe cer
mici temple călătoare —
şirag de borangic —
Fluturi albi
fluturi roşii
fluturi negri,
cu cerul razelor in aripi
adună din alese flori —
nectarul,
incinerează primul nor...
Fluturi negri
fluturi albi
fluturi roşii,
brâie-n văzduh
într-un decor azur...
ninsori de îngeri blânzi
cu soarele în aripi...
Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
neînceputul de culori
al ochilor albaştri...
fluturi albi,
fluturi negri, fluturi roşii…
Treatise on Butterflies
Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
rocked by the dance of the wind,
fall asleep in the sky
small migratory temples –
floss silk string –
White butterflies
red butterflies
black butterflies,
carrying the sky of rays on their wings
they pick up the nectar
out of the esquisite flowers –
fairy – like bouquet –
their nectar cremate the first cloud...
black butterflies
white butterflies
red butterflies,
belts in the air
set in an azure scenery...
Snowfalls of quiet angels
carrying the sun on their wings...
Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
the unspoiled colours
of the blue eyes...
white butterflies,
black butterflies, red butterflies…
Dimineaţa serii
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…”
Lucian Blaga
Din corola trandafirului,
desprinse de crepuscul,
petalele cad
dimineaţa serii...
Pe pajiştea albastră
o mână aruncă
flori albe portocalii...
O frunte germinează
orizonturi de clipe ...
Priviţi-o în zborul
de soare al nopţii
înspre Nadir...
Marea dansează-n coroană
mreje, furii şi ritmuri,
la Carul Mic şi Mare
căluţii aleargă în herghelii
prăfuind-o...
... se desface corola
din care petalele picură
dimineaţa serii:
briliantul bolţii înflorite
de o noapte a soarelui…
The Morning of the Evening
From the corolla of the rose
detached from twilight
petals fall
in the morning of the evening...
On the blue lawn
a hand throws
white orange flowers...
A forehead germinates
horizons of moments...
Watch it during the flight
of the sun of the night
flying to Nadir...
In the corolla the sea is dancing
passions and rhythms
at the greater Bear and Lesser Bear
the bears are running in groups
covering it with dust...
... the corolla opens up
from it the petals drip
the morning of the evening:
the brilliant of the sky bloomed
by a night of the sun.
Prefaţă
FASCINAŢIA ANTINOMIEI APOLINICULUI CU TELURICUL
Obligat de profesia lui inginerească să adaste în preajma pământului, care ne asigură pâinea cea de toate zilele, Gheorghe Apetroae este atras în plămădirile sale de misterul cerului spre care îndreaptă neliniştitoare meditaţii în versurile volumelor Despre neînceput din 1992 şi Depăşirea trecerii publicat în anul 2000. Ispita prezentării poeziilor şi eseurilor sale în cenaclul „Lumina”, frecventat între 1986 şi 1990, şi la Cenaclul literar de la Sibiu din 1991 până în 1996, nu l-a mai mobilizat în ultimii ani şi puţini sunt cei care îşi mai amintesc cronicile de cenaclu cu care autorul era prezent în „Tribuna”, la „Dimineaţa”, „Rondul” sau „Radical”, ca să menţionez numai presa locală, fără a uita că i-am văzut semnătura şi în revista „Astra” de la Braşov. Absolvent al Liceului „N. Gane” din Fălticeni în anul 1964, şi Doctor în geobotanică, Gheorghe Apetroae a activat ca lector la secţia de cadastru a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca.
În ciuda unei anumite discreţii, de care se face prea adesea vinovat, poetul are un palmares completat în ultimii ani la Concursul naţional Iancule, crai luminat de la Alba Iulia din 2002 cu premiul de poezie, completat cu cel pentru eseu critic consacrat liricii lui Radu Selejan din acelaşi an. Imediat apoi a participat cu succes la Concursul naţional Carmen patriae al Aşezământului cultural Ţara Bârsei. Şi acum când eram pe cale să uităm şi articolele sale politice şi ştiinţifice, Gheorghe Apetroae ne surprinde cu o nouă iniţiativă creatoare, prin selecţia sa de poeme, care au o unitate în diversitate, anunţată chiar şi prin titlul cu reflexe auroral antinomice Dimineaţa serii. Pentru prima dată în evoluţia sa lirică poetul şi-a propus o ediţie bilingvă, româno-engleză, ca o nouă experienţă de creaţie şi o altă şansă de penetraţie a ideilor sale, turnate într-o limbă de largă circulaţie cu ajutorul anglistei Clementina Mihăilescu. Păstorul stelelor, pe care efebul le coboară cu grijă pe lunci cu o titanică forţă (De atunci), devine blagianul demiurgic sărut al primelor lumini din Statornicie. La antipod se află „sărutul pământului / din căuşul olarului”, gestul ritualic menit să-i aducă „prima sămânţă a cerului” din poezia Să-mi deseneze pe geam. Familiaritatea sa cu razele de lună, mereu jucăuşe, nu-l îndepărtează de glia cea meditativă în viziunea sa, întrucât „chiar şi pământul stă bine să gândească sfârşitul / popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând...”. O mai îndrăzneaţă metaforizare, încercată în Dimineaţa serii şi în Tratat despre fluturi, poate ozona versurile viitoare. Iubitor al antinomiei terestru-cosmic, poetul moldovean nu putea să nu adaste cu ritmuri de odă în preajma celui identificat a fi El, Eminescu. Răsărit din zăpezile mamei, simbolul purităţii, poetul se metamorfozează într-o manieră romantică el însuşi în „floarea albă de rouă”. Cu un gest de tandreţe genuină poetul conchide: „În gratitudine / mă aplec / spre sânii tăi, / în mine-nrouraţi, / să sorb culorile amintirilor...” (Gratitudine). De altfel, în esenţă încântarea este nutrită de cei dragi din familia cea mică a casei poetului şi din cea mare a literaturii noastre naţionale, în care Eminescu şi Blaga nu încetează să-i fie idoli. Antologia aceasta de autor demonstrează indubitabil că inspiraţia poetică, aşa cum ea se conjugă cu expresia eseistică, îi este lui Gheorghe Apetroae înainte de toate o stare existenţială, care îi ritmează viaţa.
Anca Sîrghie,
conferenţiar universitar doctor, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Foreword
THE FASCINATION OF THE ANTONYMY OF THE APOLLINIAN WITH THE TELLURIC
Forced by his profession of an engineer to live close by the land which assures us our daily bread, Gheorghe Apetroae is attracted in his literary contributions by the mystery of the sky towards which he directs his restless meditations in his volumes in verse entitled „About the Unself” („Despre neînceput”) published in 1992 and „The Outrunning of the Passage” („Depăşirea trecerii”) published in 2000. The temptation to present his poems and essays at the literary circle “The Light” („Lumina”), between 1986-1990 and at The Literary Circle from Sibiu between 1991-1996 ceased to summon him within the last years and there are only few people who still remember the reviews from the literary circle signed by him and published in Tribuna, Dimineaţa, Rondul or Radical, to mention only the local press, without omitting those from the “Astra Review” of Braşov. Gheorghe Apetroae graduated “N. Gane High School” from Fălticeni in 1964, took his doctor s degree in geobotany, worked as a lecturer at the survey section from the University of Agricultural Sciences in Cluj- Napoca.
In spite of his discretion, within the last years the poet completed his fine record at the National Competition called “Iancule, crai luminat” in Alba Iulia in 2002, where he received the prize for poetry. His record was further completed with the prize for the critical essay dedicated to the lyrical contribution of Radu Selejan within the same year. Soon after that he successfully took part in the National Competition “Carmen patriae” from the cultural establishment Ţara Bârsei. Besides his political and scientific articles, Gheorghe Apetroae has also surprised us with a new creative initiative – his section of poems, whose unitarian character in spite of its diversity is announced by the very title with its antonymic reflexes “The Morning of the Evening”. For the first time in his lyrical evolution the poet has proposed a bilingual Romanian-English edition as a new creative experience and another chance meant to assure the penetration of his ideas into the world literature, through the translations done by the students of the Translation Studies from ULBS, coordonated by the Anglicist Clementina Mihăilescu.
The shepherd of the stars, that the ephebe carefully brings down onto the river meadows with a titanic force (“Since Then” – “De atunci”) becomes, in the manner of the Romanian poet Lucian Blaga, the demiurgic kiss of the first lights in “Stability” – “Stabilitate”. At the opposite pole there is “the kiss of the earth / out of the potter’s dipper”, the ritualistic gesture meant to bring him “the first seed of the sky” from the poem “It Should Be Drawn on My Window”. His familiarity with the always playful moon rays does not estrange him from the meditative land in his vision, as “even the earth knows well to think about the end / of the people coming from blossoming worlds, passing one by one”. A bolder figurative approach experimented in “The Morning of the Evening” and in “Treatise about Butterflies” can ozonize the verses to come. The Moldavian poet, fond of the terrestrial-cosmic antonymy, could not but halt, with rhythms of ode, in the vicinity of the one identified as “He, Eminescu” („El, Eminescu”). Born out of the snows of the mother, which signifies purity, the poet, in a rather romantic manner, metamorphoses himself in “the white-petalled flower of the dew”. With a gesture full of genuine tenderness, the poet concludes: “In gratitude / I bend / down to your bosom, / dewy inside me, / to sip away the colours of my memories” (“Gratitude” – “Gratitudine”). To conclude, his relish is essentially cherished by the beloved people from his small family and from the large family of our national literature, Eminescu and Blaga being his idols. The present anthology demonstrates, beyond any doubt, that the poetic inspiration, conjugated with the essay-like expression is for Gheorghe Apetroae an existential state, which modulates his life.
Anca Sîrghie,
(translation, Clementina Mihăilescu,
Lector univ.dr., Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu)
D I M I N E A Ţ A S E R I I
THE MORNING OF THE EVENING
Ediţie bilingvă româno – engleză
Traducere coordonată de dr. Clementina Mihăilescu
Prefaţă de conf. univ. dr. Anca Sîrghie
ADEPRINT
Sibiu-Hermannstadt, 2007
Tehnoredactare: prof. ANCA APETROAE
Coperta: prof. DANIEL APETROAE
Autor: GHEORGHE APETROAE,
550256 Sibiu, str. Liviu Rebreanu nr. 11, tel. fax : 0369-426358, tel.0743-914267,tel.0269 -211825.
G.A.
Toate drepturile rezervate. Tipărit în România. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă sub nici o formă, sau stocată într-o bază de date fără acordul prealabil, în scris, al autorului.
G.A.
All rights reserved. Printed in Romania. No parts of this publication may be reproduced or distributed in any form, or stored in a data base or retrieval system, without the prior written permission of the author.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
APETROAE, GHEORGHE
Dimineaţa serii = The morning of the evening / Gheorghe Apetroae ; selecţia şi coordonarea trad. în lb. engl.: lect. univ. dr. Clementina Mihăilescu ; pref.: conf. univ. dr. Anca Sârghie. - Sibiu : Ade Print, 2007
ISBN 978-973-88287-0-4
I. Mihăilescu, Clementina (trad.)
II. Sârghie, Anca (pref.)
821.135.1-1=111=135.1
S.C. ADEPRINT, Str. Liviu Rebreanu nr. 11
550256 SIBIU, ROMÂNIA
Tel. O369-426.358, 0751-227749, 0728-256130
e-mail: danapetroae@yahoo.com
ISBN 978-973-88287-0-4
Autorul mulţumeşte doamnei lector univ. dr. Clementina Mihăilescu pentru disponibilitatea selectării textelor şi coordonării traducerilor realizate de studenţii la studiile masterale traductologie, anul I, anul univ. 2006 – 2007, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, cât şi, de asemenea, pentru traducerea prefeţei acestui volum de poezii.
Aceleaşi mulţumiri, autorul le aduce pentru prefaţarea volumului, doamnei conf. univ. dr. Anca Sîrghie, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Mulţumeşte, nu în ultimul rând, întregii sale familii pentru susţinerea sa în tehnoredactare şi editare.
GHEORGHE APETROAE
Prefaţă
FASCINAŢIA ANTINOMIEI APOLINICULUI CU TELURICUL
Obligat de profesia lui inginerească să adaste în preajma pământului, care ne asigură pâinea cea de toate zilele, Gheorghe Apetroae este atras în plămădirile sale de misterul cerului spre care îndreaptă neliniştitoare meditaţii în versurile volumelor Despre neînceput din 1992 şi Depăşirea trecerii publicat în anul 2000. Ispita prezentării poeziilor şi eseurilor sale în cenaclul „Lumina”, frecventat între 1986 şi 1990, şi la Cenaclul literar de la Sibiu din 1991 până în 1996, nu l-a mai mobilizat în ultimii ani şi puţini sunt cei care îşi mai amintesc cronicile de cenaclu cu care autorul era prezent în „Tribuna”, la „Dimineaţa”, „Rondul” sau „Radical”, ca să menţionez numai presa locală, fără a uita că i-am văzut semnătura şi în revista „Astra” de la Braşov. Absolvent al Liceului „N. Gane” din Fălticeni în anul 1964, şi Doctor în geobotanică, Gheorghe Apetroae a activat ca lector la secţia de cadastru a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca.
În ciuda unei anumite discreţii, de care se face prea adesea vinovat, poetul are un palmares completat în ultimii ani la Concursul naţional Iancule, crai luminat de la Alba Iulia din 2002 cu premiul de poezie, completat cu cel pentru eseu critic consacrat liricii lui Radu Selejan din acelaşi an. Imediat apoi a participat cu succes la Concursul naţional Carmen patriae al Aşezământului cultural Ţara Bârsei. Şi acum când eram pe cale să uităm şi articolele sale politice şi ştiinţifice, Gheorghe Apetroae ne surprinde cu o nouă iniţiativă creatoare, prin selecţia sa de poeme, care au o unitate în diversitate, anunţată chiar şi prin titlul cu reflexe auroral antinomice Dimineaţa serii. Pentru prima dată în evoluţia sa lirică poetul şi-a propus o ediţie bilingvă, româno-engleză, ca o nouă experienţă de creaţie şi o altă şansă de penetraţie a ideilor sale, turnate într-o limbă de largă circulaţie cu ajutorul anglistei Clementina Mihăilescu. Păstorul stelelor, pe care efebul le coboară cu grijă pe lunci cu o titanică forţă (De atunci), devine blagianul demiurgic sărut al primelor lumini din Statornicie. La antipod se află „sărutul pământului / din căuşul olarului”, gestul ritualic menit să-i aducă „prima sămânţă a cerului” din poezia Să-mi deseneze pe geam. Familiaritatea sa cu razele de lună, mereu jucăuşe, nu-l îndepărtează de glia cea meditativă în viziunea sa, întrucât „chiar şi pământul stă bine să gândească sfârşitul / popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând...”. O mai îndrăzneaţă metaforizare, încercată în Dimineaţa serii şi în Tratat despre fluturi, poate ozona versurile viitoare. Iubitor al antinomiei terestru-cosmic, poetul moldovean nu putea să nu adaste cu ritmuri de odă în preajma celui identificat a fi El, Eminescu. Răsărit din zăpezile mamei, simbolul purităţii, poetul se metamorfozează într-o manieră romantică el însuşi în „floarea albă de rouă”. Cu un gest de tandreţe genuină poetul conchide: „În gratitudine / mă aplec / spre sânii tăi, / în mine-nrouraţi, / să sorb culorile amintirilor...” (Gratitudine). De altfel, în esenţă încântarea este nutrită de cei dragi din familia cea mică a casei poetului şi din cea mare a literaturii noastre naţionale, în care Eminescu şi Blaga nu încetează să-i fie idoli. Antologia aceasta de autor demonstrează indubitabil că inspiraţia poetică, aşa cum ea se conjugă cu expresia eseistică, îi este lui Gheorghe Apetroae înainte de toate o stare existenţială, care îi ritmează viaţa.
Anca Sîrghie,
conferenţiar universitar doctor, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Foreword
THE FASCINATION OF THE ANTONYMY OF THE APOLLINIAN WITH THE TELLURIC
Forced by his profession of an engineer to live close by the land which assures us our daily bread, Gheorghe Apetroae is attracted in his literary contributions by the mystery of the sky towards which he directs his restless meditations in his volumes in verse entitled „About the Unself” („Despre neînceput”) published in 1992 and „The Outrunning of the Passage” („Depăşirea trecerii”) published in 2000. The temptation to present his poems and essays at the literary circle “The Light” („Lumina”), between 1986-1990 and at The Literary Circle from Sibiu between 1991-1996 ceased to summon him within the last years and there are only few people who still remember the reviews from the literary circle signed by him and published in Tribuna, Dimineaţa, Rondul or Radical, to mention only the local press, without omitting those from the “Astra Review” of Braşov. Gheorghe Apetroae graduated “N. Gane High School” from Fălticeni in 1964, took his doctor s degree in geobotany, worked as a lecturer at the survey section from the University of Agricultural Sciences in Cluj- Napoca.
In spite of his discretion, within the last years the poet completed his fine record at the National Competition called “Iancule, crai luminat” in Alba Iulia in 2002, where he received the prize for poetry. His record was further completed with the prize for the critical essay dedicated to the lyrical contribution of Radu Selejan within the same year. Soon after that he successfully took part in the National Competition “Carmen patriae” from the cultural establishment Ţara Bârsei. Besides his political and scientific articles, Gheorghe Apetroae has also surprised us with a new creative initiative – his section of poems, whose unitarian character in spite of its diversity is announced by the very title with its antonymic reflexes “The Morning of the Evening”. For the first time in his lyrical evolution the poet has proposed a bilingual Romanian-English edition as a new creative experience and another chance meant to assure the penetration of his ideas into the world literature, through the translations done by the students of the Translation Studies from ULBS, coordonated by the Anglicist Clementina Mihăilescu.
The shepherd of the stars, that the ephebe carefully brings down onto the river meadows with a titanic force (“Since Then” – “De atunci”) becomes, in the manner of the Romanian poet Lucian Blaga, the demiurgic kiss of the first lights in “Stability” – “Stabilitate”. At the opposite pole there is “the kiss of the earth / out of the potter’s dipper”, the ritualistic gesture meant to bring him “the first seed of the sky” from the poem “It Should Be Drawn on My Window”. His familiarity with the always playful moon rays does not estrange him from the meditative land in his vision, as “even the earth knows well to think about the end / of the people coming from blossoming worlds, passing one by one”. A bolder figurative approach experimented in “The Morning of the Evening” and in “Treatise about Butterflies” can ozonize the verses to come. The Moldavian poet, fond of the terrestrial-cosmic antonymy, could not but halt, with rhythms of ode, in the vicinity of the one identified as “He, Eminescu” („El, Eminescu”). Born out of the snows of the mother, which signifies purity, the poet, in a rather romantic manner, metamorphoses himself in “the white-petalled flower of the dew”. With a gesture full of genuine tenderness, the poet concludes: “In gratitude / I bend / down to your bosom, / dewy inside me, / to sip away the colours of my memories” (“Gratitude” – “Gratitudine”). To conclude, his relish is essentially cherished by the beloved people from his small family and from the large family of our national literature, Eminescu and Blaga being his idols. The present anthology demonstrates, beyond any doubt, that the poetic inspiration, conjugated with the essay-like expression is for Gheorghe Apetroae an existential state, which modulates his life.
Anca Sîrghie,
(translation, Clementina Mihăilescu,
Lector univ.dr., Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu)
D I M I N E A Ţ A S E R I I
THE MORNING OF THE EVENING
Ediţie bilingvă româno – engleză
De atunci
Efebul, mai mult în transă,
în pauzele alburne
ascultam cum susură
arhetipal
izvoarele anotimpurilor –
de povârnişul căutărilor
răstignite,
sângerând
prin fiecare rază –
cântecele aştrilor,
mai întâi în zambile,
crini şi trandafiri...
De atunci tot cobor
pe lunci stelele
şi le păstoresc
în portocaliul de sânziene,
cochetând cu certăreţul Eol...
De atunci batjocoresc cugetul
adânc al stâncilor
prăbuşite-n pârâul
pe care l-am coborât deseori
în stihuri,
cu ritmuri din ele cioplite,
şi le stropesc
cu amintirile ploilor
de aprilie...
De atunci ascult
simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii
de ne-nceput
în bemolii gravi ai cerului,
pe care i-am îngropat
alături de trilurile ciocârliei,
împreună cu primăverile,
iar fluturii albi, negri,
verzi şi rubinii ucişi
de grindina verii i-am dezgropat
de sub albaştrii trandafiri
rămaşi înfloriţi
în copilăria simbolurilor,
aşteptările celor adormiţi...
De atunci mă iubesc
cu obiceiurile şi aberaţiile;
mă bucur de timpul cel beat,
de mine, fără habar...
Ever Since
The ephebe, who’s rather mesmerized, while the sapwood’break...
I am listening to the streams of the seasons purling archetypely –
because of the steep of crucified quests, bleeding
through every beam – to the songs of the stars,
first in the hyacinths, forsythias and daffodils,
then in magnolias, lilies and in roses...
Ever since, the stars have kept falling down in the holms
and I‘ve been growing them in the Midsummer sunset,
flirting with the quarrelsome Eol...
ever since I have been to the deep meditation of the rocks,
that had fallen down in the rivulet I had often come down to
in the verses, with rhythms carved from themselves,
and I asperse them with the memories of the April rains...
Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus
with the melodies of the non-beginning overture
in the sky’s solemn flats, which I had buried
together with the trills of the lark, together with the springs,
but the white, black, green and red butterflies, billed by
the hail in the summer, I had exhumed
from under the blue roses that are still in blossom
in the childhood of the symbol, the expectations
of those who had gone before us...
Ever since, I have been loving myself with my habits,
with my aberrations
and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...
Statornicie
Eram sărutul primelor lumini,
o slobozire la întâiul ţipăt
şi gângurit la sânii mamei
cu semnul viselor de cântec…
Din ne-nţeles furam cuvântul
şi în răsfăţul de icoane
priviri gândeau să calc pământul
în chipul lebedei şi mamei…
să râd, să cânt lângă izvoare,
de flori albastre-ndrăgostit,
să mă alin, susurul lin,
cu taina cerului senin
muream, un tânăr crin sălbatic…
Stability
I was the kiss of the first light,
a liberation on the first scream
prattling at my mother’s laps
dreaming about signs of song...
I would steal the meaning out of mystery
and leave it unspoiled by the first icons
I dreamt of stepping on the ground
looking like the swan and my mother...
to laugh, to sing near the springs
infatuated with blue flowers,
to calm down the quiet murmur,
with the secret of the clear sky.
I would die, a wild young lily...
Gratitudine
Mamei Ilinca
Răsărit din zăpezile tale
am crescut cel dintâi
ghiocelul;
ţi-am surâs
printre primele flori;
împreună cu zambilele
m-ai cules
într-un buchet de cer,
gratitudine...
In cântecul sirenelor,
cu gândul brizelor
să învăţ zborul
de la tine
m-ai aruncat în marea viselor;
muncit de ea şi de Lună
eu, floarea albă de rouă,
ating încă uşor,
cu stropii lor,
braţele tale de-mbrăţişări
până la ofilire ...
În gratitudine
mă aplec
spre sânii tăi,
în mine-nrouraţi,
să sorb culorile amintirilor...
Gratitude
To Mother Ilinca
Shot forth out of your first snow
I first grew
the snowbell
I smiled for you
among the first blooms
I blossomed and you picked me
and put me in a nosegay of the sky
together with the hyacinths
gratitude...
In the song of sirens,
thinking of the breeze
so as to learn the art of flying
from you,
you’ve pushed me into the sea of dreams
worked out by her and by the moon,
I, the white – petalled flower of the dew,
still gently do I touch
with their drops
your embracing arms
until I wither...
In gratitude
I bend
down to your bosom,
dewy inside me,
to sip away the colours of my memories...
Să-mi deseneze pe geam
Din sămânţa de lut
din căuşul olarului,
ziditorul de demult,
am născut
fiinţa singură, în fire,
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
de două ori Logosul
şi clipa arborelui;
să-mi conjuge întoarcerea
cu nemărginirea
celui mai scurt cuvânt,
ca şi când naşterea ar fi
o întâlnire absentă
între El şi binecuvântat;
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
prima sămânţă a cerului
din lutul marelui crin:
sărutul pământului
din căuşul olarului.
It Should Be Drawn on my Window
Out of a clay seed
and of the potter’s dipper
The Great Creator, long ago,
I did give birth,
in threads, to single being,
the moonbeams
should draw on my window
the Logos twice
and the instance of the tree of knowledge.
it should combine my own return
with immensity
of the shortest word,
as if birth were
an absent, wanted meeting
between The one and His own blessed
the moonbeams
should draw on my window
the first seed of sky
made of the Great Lily’s clay:
the kiss of the Earth
out of the potter’s dipper.
Razele de lună
Razele de lună mă ating,
mă alintă, le spun durerea,
îmi împresoară tristeţea,
mă încarcă de amor,
mă purifică de negura vremii,
când le cer părerea
despre genunea lumii,
de abisalu-i zbor…
nici o rază nu scapă
de calea cea dreaptă,
nici o stea nu rămâne
stea de-nceput…
chiar şi pământul stă bine
să gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite,
înflorite să treacă pe rând…
Rază de lună, te văd,
în al tău joc,
ai zâmbet pe buze!
Iată! Îmi pătrunzi tăcută
adâncul ochilor mei;
mă inciţi la iubire de cuget,
trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu,
mult iubitoare de zei…
Când mitul ţi-l înving,
mă-mbujorezi,
m-acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază
a stelei asfinţite,
iubirea în mine să crească
pe pajişti selene,
îţi dau satisfacţii…
tu mă luminezi şi mai tare…
Din amurgire în răsărire,
lumi necuprinse,
în vrere trezite
de ale bolţii ursite,
trăiesc cu razele mele
de pe chipul selenei
în aura nopţii cu braţele
de irişi deschise...
Moonbeams
Moonbeams touch me, caress me, I tell them my sorrow,
they surround my sadness, with love they fill me,
they wash away the darkness of time when I want to know what they think
about the abyss of the world, about its endless flight...
not one beam escapes this straight way,
not one star remains a primordial star...
even the earth knows well to think about the end
of the people coming from blossoming worlds, passing one by one...
Moonbeams, I can see you, in your play, your lips are smiling! ...
Here! You quietly penetrate the depth of my eyes:
you stir me to the love of my mind, when sending your arrow
straight towards the heart of my sky, you, the doting beam of gods.
When I conquer your secret, you make me blush, your cover me with clouds,
in order to feel your beam life, that of a set star;
in me, love should grow on selenary meadows;
I satisfy you... you offer me more light...
From dusk to dawn, endless worlds,
deliberately awoken by the Sky’s Fates...
I live with my beams, from Selena’s face
In the night’s aura, with irised opened arms…
Anotimp
Străini, cu ochii cenuşii
şi buzele albe,
săruta rece
cea mai scurtă zi,
cea mai lungă noapte
în trecere ...
pe marea crinilor
fără sirene
gaiţa neliniştii
trezeşte verbele
din Odisee;
din tăria timpului
soarbe nejustificat
repaosul.
cu soarele zâmbet,
Venera admira
pe trupul de grâu
borangicul...
Season
Strangers, with grey eyes
and white lips,
coldly kiss
the longest night
while passing by...
On the sea of lilies
with no sirens
the clacker of anxiety
awakens the verbs
in the Odysee,
out of the vigour of time
the leisure
quaffs unjustified.
with the sun as her smile,
Venera admires
on the body of wheat
the floss silk.
El, Eminescu
Din grădinile de aur
a cules ai lunii crini
să-i păstreze-n templul fiinţei
— candelabre de rubin
arc de cer, din El,
cuvântul celei mai pure lumini...
Fruntea, boltă peste veacuri,
o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor...
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri, lini, coboară
El, luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară...
Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipite-n grind,
El, ecouri între clipe,
le ascultă-n infinit...
Cu luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând ...
Teii încărcaţi de floare
ning miresme de amor...
El luceşte-n rostul vieţii
spre trecut şi viitor...
He, Eminescu
From the golden gardens up he picked the lilies of the moon
to guard them in his being’s temple – ruby chandeliers
archwayed blue, within Himself, the light of the purest light...
His brow, a dome over the ages, musingly inclines
to behold again his lake in the woods, the brightness in the spring...
on blue valleys of thought he descends with his dark, calm eyes
This evening star of love, among water lilies shall he rise.
when on harps of rippling waves stars are falling and start playing
selenary organs on glittery waters, waves scattered on the store
He, the echo between moments, infinitely senses them.
Along with the moonlight he sweeps the rushes, and its silvery horn
his immortality delights and gives melancholy and thought to light.
the lime trees in full blossom spread the scents of love,
towards past and future gleaming, full of meaning.
Filosofia trecerii
Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mări celeste
de adânci cuvinte ...
că e firesc
sub rodii, prin zăpezi de flori,
lumina ta s-o porţi,
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci devreme,
apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului, de treceri troienit;
smaralde de mister:
vii, zorile din ne-nceput!...
The Philosophy of Silence
As days went by and into encounters did they turn,
you’ve finally got clear
that her passion - flared eyes
may only soothe
of hidden words in a heavenly sea’s waves
that it is so natural and fine for you
to carry your light
below the pomegranate trees and through the blooming snows,
its silence to undo,
and then hastily to wrap it up
and cover what she’s got yet best
by the widest gown made up of morning stars.
Then, driven by the first of lusts.
Corollas you shall bring and lay before her feet,
and later snow and harmony
are to be found, on the sky shore,
shadowed by journeys
and in the end,
so full of life, the unborn dawn shall come,
as mystic emeralds.
Trezeşte-te în mine
Prima rază sinceră, prinsă
de cer desprinsă,
izvor de licori şi de arşiţă,
trezeşte-te în mine!
Trezeşte-te în mine,
din braţele primei clipe
primul gând în alcovul pustiu
…ecouri de valuri!...
La prânzul primelor stele,
azurul îşi leagănă
în al tău vânt nestatornicia ...
Pentru noi încă o rază
s-a născut din tine,
încă o clipă,
o altă sămânţă,
o altă speranţă de viaţă
şi nu mă supără
că mijlocul primei zile
numai de tine este cuprins ...
Dar, trezeşte-te în mine,
tu acum, univers de lumină,
sămânţa albastră legănată de timp
rodie a cerului pretutindeni
crescută şi mereu alb înflorită
Scutură-te-n zodii,
ninsori de lacrimi în vară:
aştrii cei de seara şi zi
de peste început...
Trezeşte-te în mine, zeiţă a luminii
să-mi povesteşti
despre prima dragoste cu azurul...
Wake up within Myself
First tree ray, couplet torn away from the sky
spring of sweet drinks and of scorching heat, wake up within myself!
wake up within myself, from the arms of the first instant
first thought
... echoes of waves
At first star’s moon, the azure
undulates its fickleness in your wine
out of you, for us done, another ray was born, and yet another instant,
another seed, another hope
and troubled I am not, for the first day
is nothing but your way...
but, wake up within myself, universe of light,
blue seed undulated by time...
Shake yourself in signs, snowlike tears in summer:
stars of night and stars of day over the beginning
Wake up within myself,
to share with me the first love with the azure...
Omagii
Soţiei Ana
Maternă graţie, cu mâinile zăpezi
fără răgaz hrăneşti vieţi,
sporind lumina-n dimineţi
cu chip senin, astral...
Din tot ce dai nimic nu ceri,
atunci când semeni primăveri
cu aripile de poveri
la cheiul încercat de val ...
Cunună vie, scut şi stemă,
copiii, flori pe braţe creşti;
la viitor eşti arbore de vieţi
şi graţie, în glorie eternă...
Homages
To my wife
Maternal grace, cellular soul
you feed lives unceasingly
enhancing the light of every morning
with serene and starlike face...
for all you give you ask for nothing,
then, when you grow springs,
with burdened wings,
at the quay washed up by the wave...
vivid crown, shield and emblem,
children like flowers, on your arms you raise
for the future - a tree of lives and grace,
within the everlasting glory...
Sensuri
N-o să las zeii să fulgere în beţii de stele nevăzutele...
templele, nezidite,
peste tot le-am deschis...
Veniţi, dar cu zorile de crini,
pulberi de oricând,
încă neiubite,
să creşteţi zambilele cu miresme de aştri,
de roua clipelor înlăcrimate,
veniţi...
Meanings
I won’t let the gods throw their flashes, in burstings of unseen stars...
I‘ve opened everywhere the–not-yet-built temples...
So, come, with the dawn of lilies,
The powders of all times,
Still unloved, grow the hyacinths with a smell of stars
Dripped in tears by the dew of the moments,
Come...
Tratat despre fluturi
Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
în dansul vântului
adorm pe cer
mici temple călătoare —
şirag de borangic —
Fluturi albi
fluturi roşii
fluturi negri,
cu cerul razelor in aripi
adună din alese flori —
nectarul,
incinerează primul nor...
Fluturi negri
fluturi albi
fluturi roşii,
brâie-n văzduh
într-un decor azur...
ninsori de îngeri blânzi
cu soarele în aripi...
Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
neînceputul de culori
al ochilor albaştri...
fluturi albi,
fluturi negri, fluturi roşii…
Treatise on Butterflies
Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
rocked by the dance of the wind,
fall asleep in the sky
small migratory temples –
floss silk string –
White butterflies
red butterflies
black butterflies,
carrying the sky of rays on their wings
they pick up the nectar
out of the esquisite flowers –
fairy – like bouquet –
their nectar cremate the first cloud...
black butterflies
white butterflies
red butterflies,
belts in the air
set in an azure scenery...
Snowfalls of quiet angels
carrying the sun on their wings...
Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
the unspoiled colours
of the blue eyes...
white butterflies,
black butterflies, red butterflies…
Dimineaţa serii
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…”
Lucian Blaga
Din corola trandafirului,
desprinse de crepuscul,
petalele cad
dimineaţa serii...
Pe pajiştea albastră
o mână aruncă
flori albe portocalii...
O frunte germinează
orizonturi de clipe ...
Priviţi-o în zborul
de soare al nopţii
înspre Nadir...
Marea dansează-n coroană
mreje, furii şi ritmuri,
la Carul Mic şi Mare
căluţii aleargă în herghelii
prăfuind-o...
... se desface corola
din care petalele picură
dimineaţa serii:
briliantul bolţii înflorite
de o noapte a soarelui…
The Morning of the Evening
From the corolla of the rose
detached from twilight
petals fall
in the morning of the evening...
On the blue lawn
a hand throws
white orange flowers...
A forehead germinates
horizons of moments...
Watch it during the flight
of the sun of the night
flying to Nadir...
In the corolla the sea is dancing
passions and rhythms
at the greater Bear and Lesser Bear
the bears are running in groups
covering it with dust...
... the corolla opens up
from it the petals drip
the morning of the evening:
the brilliant of the sky bloomed
by a night of the sun.
Prefaţă
FASCINAŢIA ANTINOMIEI APOLINICULUI CU TELURICUL
Obligat de profesia lui inginerească să adaste în preajma pământului, care ne asigură pâinea cea de toate zilele, Gheorghe Apetroae este atras în plămădirile sale de misterul cerului spre care îndreaptă neliniştitoare meditaţii în versurile volumelor Despre neînceput din 1992 şi Depăşirea trecerii publicat în anul 2000. Ispita prezentării poeziilor şi eseurilor sale în cenaclul „Lumina”, frecventat între 1986 şi 1990, şi la Cenaclul literar de la Sibiu din 1991 până în 1996, nu l-a mai mobilizat în ultimii ani şi puţini sunt cei care îşi mai amintesc cronicile de cenaclu cu care autorul era prezent în „Tribuna”, la „Dimineaţa”, „Rondul” sau „Radical”, ca să menţionez numai presa locală, fără a uita că i-am văzut semnătura şi în revista „Astra” de la Braşov. Absolvent al Liceului „N. Gane” din Fălticeni în anul 1964, şi Doctor în geobotanică, Gheorghe Apetroae a activat ca lector la secţia de cadastru a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca.
În ciuda unei anumite discreţii, de care se face prea adesea vinovat, poetul are un palmares completat în ultimii ani la Concursul naţional Iancule, crai luminat de la Alba Iulia din 2002 cu premiul de poezie, completat cu cel pentru eseu critic consacrat liricii lui Radu Selejan din acelaşi an. Imediat apoi a participat cu succes la Concursul naţional Carmen patriae al Aşezământului cultural Ţara Bârsei. Şi acum când eram pe cale să uităm şi articolele sale politice şi ştiinţifice, Gheorghe Apetroae ne surprinde cu o nouă iniţiativă creatoare, prin selecţia sa de poeme, care au o unitate în diversitate, anunţată chiar şi prin titlul cu reflexe auroral antinomice Dimineaţa serii. Pentru prima dată în evoluţia sa lirică poetul şi-a propus o ediţie bilingvă, româno-engleză, ca o nouă experienţă de creaţie şi o altă şansă de penetraţie a ideilor sale, turnate într-o limbă de largă circulaţie cu ajutorul anglistei Clementina Mihăilescu. Păstorul stelelor, pe care efebul le coboară cu grijă pe lunci cu o titanică forţă (De atunci), devine blagianul demiurgic sărut al primelor lumini din Statornicie. La antipod se află „sărutul pământului / din căuşul olarului”, gestul ritualic menit să-i aducă „prima sămânţă a cerului” din poezia Să-mi deseneze pe geam. Familiaritatea sa cu razele de lună, mereu jucăuşe, nu-l îndepărtează de glia cea meditativă în viziunea sa, întrucât „chiar şi pământul stă bine să gândească sfârşitul / popoarelor de lumi răsărite, înflorite să treacă pe rând...”. O mai îndrăzneaţă metaforizare, încercată în Dimineaţa serii şi în Tratat despre fluturi, poate ozona versurile viitoare. Iubitor al antinomiei terestru-cosmic, poetul moldovean nu putea să nu adaste cu ritmuri de odă în preajma celui identificat a fi El, Eminescu. Răsărit din zăpezile mamei, simbolul purităţii, poetul se metamorfozează într-o manieră romantică el însuşi în „floarea albă de rouă”. Cu un gest de tandreţe genuină poetul conchide: „În gratitudine / mă aplec / spre sânii tăi, / în mine-nrouraţi, / să sorb culorile amintirilor...” (Gratitudine). De altfel, în esenţă încântarea este nutrită de cei dragi din familia cea mică a casei poetului şi din cea mare a literaturii noastre naţionale, în care Eminescu şi Blaga nu încetează să-i fie idoli. Antologia aceasta de autor demonstrează indubitabil că inspiraţia poetică, aşa cum ea se conjugă cu expresia eseistică, îi este lui Gheorghe Apetroae înainte de toate o stare existenţială, care îi ritmează viaţa.
Anca Sîrghie,
conferenţiar universitar doctor, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Foreword
THE FASCINATION OF THE ANTONYMY OF THE APOLLINIAN WITH THE TELLURIC
Forced by his profession of an engineer to live close by the land which assures us our daily bread, Gheorghe Apetroae is attracted in his literary contributions by the mystery of the sky towards which he directs his restless meditations in his volumes in verse entitled „About the Unself” („Despre neînceput”) published in 1992 and „The Outrunning of the Passage” („Depăşirea trecerii”) published in 2000. The temptation to present his poems and essays at the literary circle “The Light” („Lumina”), between 1986-1990 and at The Literary Circle from Sibiu between 1991-1996 ceased to summon him within the last years and there are only few people who still remember the reviews from the literary circle signed by him and published in Tribuna, Dimineaţa, Rondul or Radical, to mention only the local press, without omitting those from the “Astra Review” of Braşov. Gheorghe Apetroae graduated “N. Gane High School” from Fălticeni in 1964, took his doctor s degree in geobotany, worked as a lecturer at the survey section from the University of Agricultural Sciences in Cluj- Napoca.
In spite of his discretion, within the last years the poet completed his fine record at the National Competition called “Iancule, crai luminat” in Alba Iulia in 2002, where he received the prize for poetry. His record was further completed with the prize for the critical essay dedicated to the lyrical contribution of Radu Selejan within the same year. Soon after that he successfully took part in the National Competition “Carmen patriae” from the cultural establishment Ţara Bârsei. Besides his political and scientific articles, Gheorghe Apetroae has also surprised us with a new creative initiative – his section of poems, whose unitarian character in spite of its diversity is announced by the very title with its antonymic reflexes “The Morning of the Evening”. For the first time in his lyrical evolution the poet has proposed a bilingual Romanian-English edition as a new creative experience and another chance meant to assure the penetration of his ideas into the world literature, through the translations done by the students of the Translation Studies from ULBS, coordonated by the Anglicist Clementina Mihăilescu.
The shepherd of the stars, that the ephebe carefully brings down onto the river meadows with a titanic force (“Since Then” – “De atunci”) becomes, in the manner of the Romanian poet Lucian Blaga, the demiurgic kiss of the first lights in “Stability” – “Stabilitate”. At the opposite pole there is “the kiss of the earth / out of the potter’s dipper”, the ritualistic gesture meant to bring him “the first seed of the sky” from the poem “It Should Be Drawn on My Window”. His familiarity with the always playful moon rays does not estrange him from the meditative land in his vision, as “even the earth knows well to think about the end / of the people coming from blossoming worlds, passing one by one”. A bolder figurative approach experimented in “The Morning of the Evening” and in “Treatise about Butterflies” can ozonize the verses to come. The Moldavian poet, fond of the terrestrial-cosmic antonymy, could not but halt, with rhythms of ode, in the vicinity of the one identified as “He, Eminescu” („El, Eminescu”). Born out of the snows of the mother, which signifies purity, the poet, in a rather romantic manner, metamorphoses himself in “the white-petalled flower of the dew”. With a gesture full of genuine tenderness, the poet concludes: “In gratitude / I bend / down to your bosom, / dewy inside me, / to sip away the colours of my memories” (“Gratitude” – “Gratitudine”). To conclude, his relish is essentially cherished by the beloved people from his small family and from the large family of our national literature, Eminescu and Blaga being his idols. The present anthology demonstrates, beyond any doubt, that the poetic inspiration, conjugated with the essay-like expression is for Gheorghe Apetroae an existential state, which modulates his life.
Anca Sîrghie,
(translation, Clementina Mihăilescu,
Lector univ.dr., Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu