PLOAIA
Gheorghe Apetroae Sibiu
Adusă-i nopţii tale ploaia
cu un vânt de linişti
din umbra razei pure,
demonică-n dorinţi,
se-mpăduresc cu fluturi,
colinele-s aprinse
în flăcări celestine
de un cer crisoberil,
să crească în fiori
mai albe taine sfânte !…
cu ghimpii mari, un duh
în amăgiri, rănind
granaţi acanţii prinşi
pe steiul curb se-nclină
de vreme şi de plânset,
cununele să-şi ţese
să-nsemne cerul tot
cu sânge de fecioară
cu chip de frunze ruginii,
şi toamnei, isabelă floare!…
cu lacrimi, şiroind,
prelinse-n rugi,miresme !….
Prin luminişuri clare
mari candele se sting,
ce-au ars, sfinţind în tropot
în clipe calde ploi rebele,
căzute-atunci, te înfioară
băltind în visul tău tot râul
de roz-marin, în vuiet trec
ne-nvinse-n fluviul zilei
cuvânt să-i creşti luminii
şi s-o valsezi fiori pe irişi
un râu cu curs stellar
de zâmbet şi de planset ...
cu zorii iarăşi scalzi
întinzi şi sângerezi
secundele-ntre gene !...
Simţirea i-o petreci
într-un vertij smarald,
sfârşitul li-l alungi
cu altă ploaie caldă,
cântând iubirea serii
şi eritrine stele vieţii,
zeiţei Cypris, dragă,
un rest de imn erotic
al fulgerului grav,
corole roze-n cântec ,
în marea liniştii de vis
ajuns,te scalzi în seară !…
Şi, tot slujind la cer,
ca să-i întorci,în sine,
magnetica lui axă-
o ploaie demiurgă,
solia ta, din care te desprinzi,
o condamnată umbră,
tăcerea-n lutul trist
de proaspete-nfloriri,
la Hades, să-ntârzii,
ţi-alegi calea mai lungă...
Gheorghe Apetroae Sibiu
Gheorghe Apetroae Sibiu
Adusă-i nopţii tale ploaia
cu un vânt de linişti
din umbra razei pure,
demonică-n dorinţi,
se-mpăduresc cu fluturi,
colinele-s aprinse
în flăcări celestine
de un cer crisoberil,
să crească în fiori
mai albe taine sfânte !…
cu ghimpii mari, un duh
în amăgiri, rănind
granaţi acanţii prinşi
pe steiul curb se-nclină
de vreme şi de plânset,
cununele să-şi ţese
să-nsemne cerul tot
cu sânge de fecioară
cu chip de frunze ruginii,
şi toamnei, isabelă floare!…
cu lacrimi, şiroind,
prelinse-n rugi,miresme !….
Prin luminişuri clare
mari candele se sting,
ce-au ars, sfinţind în tropot
în clipe calde ploi rebele,
căzute-atunci, te înfioară
băltind în visul tău tot râul
de roz-marin, în vuiet trec
ne-nvinse-n fluviul zilei
cuvânt să-i creşti luminii
şi s-o valsezi fiori pe irişi
un râu cu curs stellar
de zâmbet şi de planset ...
cu zorii iarăşi scalzi
întinzi şi sângerezi
secundele-ntre gene !...
Simţirea i-o petreci
într-un vertij smarald,
sfârşitul li-l alungi
cu altă ploaie caldă,
cântând iubirea serii
şi eritrine stele vieţii,
zeiţei Cypris, dragă,
un rest de imn erotic
al fulgerului grav,
corole roze-n cântec ,
în marea liniştii de vis
ajuns,te scalzi în seară !…
Şi, tot slujind la cer,
ca să-i întorci,în sine,
magnetica lui axă-
o ploaie demiurgă,
solia ta, din care te desprinzi,
o condamnată umbră,
tăcerea-n lutul trist
de proaspete-nfloriri,
la Hades, să-ntârzii,
ţi-alegi calea mai lungă...
Gheorghe Apetroae Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu