ÎN SLUJBA RUGULUI
Gheorghe Apetroae ,Sibiu
La înţeles, ajuns păstorul
unui rug ceresc,
în locul stelei de sfârşit,
iubirea altor eritrine astre
o semeni, pe grase-ntinse
tremolite pajişti !...
Le-atingi uşor cu aripa
în zbor, obrazul ametist
înfrăgezit şi-ntins
de seva rugului aprins!...
le pipăi nurii denşi de carnalit
cu filigrane rozasii,
ascunşi sub învelişul
de granat de cel care i-a nins
din gene lungi diamantii!...
şi ca să storci de limpezimi,
să curgă -n râul mare,
cel cu iz cervid
izvoarele în unde turmalin,
cum ciutei lacrimile-
grele raze cu dorite patimi !…
Mistreţului hidos şi gras,
ce-i prea bătrân acum,
prin sihla deasă fugărit,
tu îi găseşti uşor
culcuşul liniştii în haos,
cum zilei, sideral sfârşit!…
De tânăr păstoreşti amante -
regine stele în lumină
ce umbrele-şi infing,
ritmând şi azi în zorii
ce îi dau, în revederi,
târcoale firii tale oarbe !…
De glasul lor atras, în rang
simţirile-ţi înalţi în val,
şi tot petreci cu ele-n bolta
stropită în stibin, regal !
În slujba cerului rămas,
le păstoreşti , le cânţi
cu lira de cuvânt, le-ncânţi,
le minţi, le furi iubirea !...
Şiroaiele de sfinte pătimiri
le mai aduni şi azi
cu adâncimea râurilor surde
pe grindul cerului întinse
cum valul greu norveg
balsamuri, unduind în rug,
de alte vreri şi dor aprinse !…
DIN RESTURI ...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Magnetice-ţi roiesc în veştile
de linişti stele,
plutirea li-i motiv de–avânt
în cavalcada vremii !…
Iar de opreşti o stea străină-n chip
cu suflet, să-i iubeşti în semn-
săgeata de sfârşit,
cu-al ei impuls răstălmăceşti poeme...
Şi clipei, cioburile-i reînvii-
în ruginiul verdelui smarald-,
angelicei iubiri sub văl granat,
cuvântul ei de dor !...
Şi nu ai vrea ca să-i lipseşti
de taine unicul amor,
când stele, altele din cer
te ştiu, te vor pastorul lor!...
Ofelia îţi mângâie cu freamăt
chipul zilei tale
şi-ţi plânge-n stea sfârşitul tău
firesc de Sfinx!...,
Să ştii că sufletul pe care îl omori
învie-n paradis !…
În preajma ta destinul
e-al plăcerilor luminii! ...
Că ştii să-nsemni furiile cu sângele
prin vene, clocotind
când inima lui Cypris bate
în arderile sidefii!…
De înfloriri sunt sideraţi cireşii...
... iarăşi plâng pe vale
şi-ţi resfinţesc seraphicul cuvânt
cu semne de-întrebare !…
Gheorghe Apetroae ,Sibiu
La înţeles, ajuns păstorul
unui rug ceresc,
în locul stelei de sfârşit,
iubirea altor eritrine astre
o semeni, pe grase-ntinse
tremolite pajişti !...
Le-atingi uşor cu aripa
în zbor, obrazul ametist
înfrăgezit şi-ntins
de seva rugului aprins!...
le pipăi nurii denşi de carnalit
cu filigrane rozasii,
ascunşi sub învelişul
de granat de cel care i-a nins
din gene lungi diamantii!...
şi ca să storci de limpezimi,
să curgă -n râul mare,
cel cu iz cervid
izvoarele în unde turmalin,
cum ciutei lacrimile-
grele raze cu dorite patimi !…
Mistreţului hidos şi gras,
ce-i prea bătrân acum,
prin sihla deasă fugărit,
tu îi găseşti uşor
culcuşul liniştii în haos,
cum zilei, sideral sfârşit!…
De tânăr păstoreşti amante -
regine stele în lumină
ce umbrele-şi infing,
ritmând şi azi în zorii
ce îi dau, în revederi,
târcoale firii tale oarbe !…
De glasul lor atras, în rang
simţirile-ţi înalţi în val,
şi tot petreci cu ele-n bolta
stropită în stibin, regal !
În slujba cerului rămas,
le păstoreşti , le cânţi
cu lira de cuvânt, le-ncânţi,
le minţi, le furi iubirea !...
Şiroaiele de sfinte pătimiri
le mai aduni şi azi
cu adâncimea râurilor surde
pe grindul cerului întinse
cum valul greu norveg
balsamuri, unduind în rug,
de alte vreri şi dor aprinse !…
DIN RESTURI ...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Magnetice-ţi roiesc în veştile
de linişti stele,
plutirea li-i motiv de–avânt
în cavalcada vremii !…
Iar de opreşti o stea străină-n chip
cu suflet, să-i iubeşti în semn-
săgeata de sfârşit,
cu-al ei impuls răstălmăceşti poeme...
Şi clipei, cioburile-i reînvii-
în ruginiul verdelui smarald-,
angelicei iubiri sub văl granat,
cuvântul ei de dor !...
Şi nu ai vrea ca să-i lipseşti
de taine unicul amor,
când stele, altele din cer
te ştiu, te vor pastorul lor!...
Ofelia îţi mângâie cu freamăt
chipul zilei tale
şi-ţi plânge-n stea sfârşitul tău
firesc de Sfinx!...,
Să ştii că sufletul pe care îl omori
învie-n paradis !…
În preajma ta destinul
e-al plăcerilor luminii! ...
Că ştii să-nsemni furiile cu sângele
prin vene, clocotind
când inima lui Cypris bate
în arderile sidefii!…
De înfloriri sunt sideraţi cireşii...
... iarăşi plâng pe vale
şi-ţi resfinţesc seraphicul cuvânt
cu semne de-întrebare !…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu