Literatura,"Egoismul din singurătate" Gheorghe Apetroae Sibiu

EGOISMUL DIN SINGURĂTATE

Persiflezi imaginile gri
şi(ne)simţirile reci, teluricul,
bacoviene,
iar Morţii nu-i recunoşti puterea…
O ţii la poarta dinafara curţii,
până se satură de aşteptat urâta,
până se face femeie…
Atunci misogin declarat, fiind,
de-ţi intră nevolnica , în casă,
dând buzna peste tine,
Ah !!! în alcov ; Margareta !!!
ca pe o prostituată nostalgică,
o îngenunchezi, fără milă
ditirambic…
ca-ntr-o valpurgie faustiană…
Până se satură necrofaga de…
plăcerea cărnii tale…
nu-i dai voie să plece…
nu-i dai apă,
doar păcatele tale…
Să nu aibe ceva de devorat,
mai întâi o dezbraci de hainele umede
ţesute cu seva sufletului tău
de rădăcină demiurgică,
o arunci,apoi, în temniţa ta rece,
ca pe o cadână nelegiuită…
După un timp, o înjunghii,
şi-i sorbi , nesătul, ne-liniştii ei
sângele concentrat al inimii tale
ce-a apucat mai înainte, din ea,
a-l bea cu plăcere,
cum şi pe cel din inima prinţului ucis
de mistreţul cu colţii de argint,
de gloanţele tale tinere…
I- arunci netrebuinţa
la groapa comună,
ca pe năluca hamletiană…
Ai rămas, în sfârşit, singur(ă) şi sigur(ă)
că ai scăpat , până şi de Moarte !!…