g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 26 decembrie 2010

literatura, cântecul lui cristofor, gheorghe apetroae sibiu


III .  . GHEORGHE  APETROAE  SIBIU  - TEMPLE ÎN FLĂCĂRI  
   

TEMPLE ÎN FLĂCĂRI    

De-o ultimă  privire, pleopele-ţi deschizi,
bătându-le în cuie de-a infinitului travee,
s-adulmeci din trecut mirosul de miracol
şi-a deveni mai diabolic vrerii  Ariadnei…
Eşti restul măcinat  de cer, cu  propriile vreri
întoarcerea-n altarul  rozei  îl refuzi romantic…
Infernul ţi-i destin - jar din simţiri şi-atingi
ispita , o  tânjire a smoalei  ce ades o colcăi
în sexul cu bacchanta senzuală, ce nu-l pierzi
când scena  orgiastică cu  Lyaeus , o revezi…
Te crezi  norul  de foc, în cele nevăzute,
un obsedat de-orgii  şi-n  al Semelei pază…
Ţi-aprinzi  mimări  din Tatăl, vrerea în infern,
de ocloşita-ţi naştere în coapsa-i  lui albastră  
şi-n al reginei joc cu  Dionys,  pruncul ei,
refugiul tău în ploile de flori, uitărilor căzute…
Te vrei şi crezi  în gelozii olimpian divin ,
străin născut şi mort , de două ori, la Delfi,
de nimfele- hyadele, spre-a nemuri, crescut
un orgiast în dans şi-n cânt, cu acest crez te ţii
confuz, mântuitor defel şi-un genuin  chefliu …
Din ultima-nchisoare - ntors cu chipul lui de zeu,
bacchantele-i seduci cu irişii tăi mari şi  verzi 
la rând, le scoţi din foc şi le  iubeşti pe rând…
Ca ne-credinţa ta, prin crist s-o  mântuiască,
le  cerţi plăcerea -n  semne  şi  le exorcizezi…
de  o –ncredere – n infern, pluteşti albastru
în tine, să-nţelegi  că-ntoarcerea-i  reală…
în zbor cu aripi reci  selene, te îndrepţi virgin
spre cerul lor  chemat obscen, în revelare …
s-aduci din trancendenţă smirnă  şi  sfânt mir,
asculţi ecoul unei mări pustii, în disperare
şi- ale  lumilor dureri, în  simţ de vindecare…
Întoarcerea din mâine -n azi, i-e scopul  blue,
elogiu  unei  mag, al cerului azur şi tainic….
Din ultima-nchisoare  evadat,  înger bolnav
în iris-ul unui cu-vânt, tot cerul să-l aduni
cu stele-i libere pe zare, stingerea , valsând
în margine de sat, pe Bacchus să-l adapi
cu apele  izvoarelor din  astre, îndulcite-n vii,
înfrupţi cu înflorirea-ţi  raza ce-o desprinzi
din miresmatice - smaralde  albe pajişti….
Pe paznicii  lui siderali , în moarte îi alungi
-luceferii  împăunaţi de flăcări şi te bucuri,
când ploile îi sângerează  blue în viituri
mari trocuri de ne-linişti, speranţe în Icarus,
jelind în reci luciri, portretu-ţi  răzbunat
în peşteră ascuns… modelul lor de moarte….

 

LITERATURA, TRANSFIGURĂRI, Volumul " FULGERÂND TĂCEREA" de   GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




  Adâncă graţie distinsei poete  Elena Chiriac,  pentru memoria acestui ciclu şi pentru genericul " Chris de burg- Natasha dance". Ciclul cuprinde un număr de 35 de poeme - din care am mediatizat numai  24 - a fost  închinat profesoarei mele de geografie , domnişoara Maria Măcărăscu , de la Liceul "Nicu Gane" din Fălticeni. O magnifică, prin dăruirea profesională şi prin propagarea principiilor morale (vezi ciclul  "Confesiuni"), plecată, după  pensie, în USA şi decedată la Filadelfia. ..    Pentru că,  de la  o anumită vârstă, nimic nu e mai sublim decât memoria trecutului!!   
LITERATURA, TRANSFIGURĂRI,

GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




De unde-i el?..E fiu de Albisola,
ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale…


cândva, trecând pe străzi,
la Boliasco,
se prezenta cu ” prinţul de Chiavara”,
unui ţinut italic, pururea în soare...


Mulţi îl ştiau că e de neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto !
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !
Îi declara pretura, viţa princiară...


Deşi,unii ziceau că l-au văzut copil,
trăgând de sfârcul unei bone
din Pindello !?


Dar el, ajuns în ani,
de Eldorado, rege,
n-avu a recunoaşte-alt paradis
decât Genova , însorind
în valuri miile de vele,
acolo unde adăstau, cum călătoare stele,
galere mari înalte, lunge caravele,
de unde-i tatăl său,
Domenico Columbo....


De-acolo el scruta cu mintea-i ageră
în nesfârşiri, cuprinsul,
copilul Crist.... atras de cântecele mării
cu vocile sirene,
de sacre cântătoare păsări,
cum valurile de- alabastru şi smarald
purtând în glasul lor pe prinţ
într-un balet de vis, pe-al mării vals,
loveau ritmat rivere-n ţărmuri egeene…


Îl fericeau acum pe prinţ cărările
din Ne-nceput, de EL, de mult dorite
spre Levant, pe larguri desfinţite!








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


CALEA SPRE LEVANT


În braţe cu spyrei şi kerrii,
de vise – adânci purtat,
porni în zori pe mare prinţul,
spre Levant…
spre-acolo, mari corăbii ,
călărind pe valurile zării,
cum stelele azura boltă,
un drum egeic deschideau !...


Era mânat de crezul în iubirea
unei noi Veneţii,
lăsând Genovei
dorul de lagună
şi-un soare arzător, italic,
ce răscolea în ţărmuri
pelagicul nisip, cântând
închis în scoica vieţii...


El, Cristofor, de Quinto, prinţ
un tânăr doge marinar
de cel mai mare rang,
călătorea pe zarea diademă ,
cântând nefericirea-i,
luntrei genoveze!…
O gondolă îi adâncea magia
în al Egeei val, pe larg...


Absenţa fragedei Felippa,
o tânără prinţesă, balerină
cu chip de crin şi-angelic trup,
în simetrii divine,
ce îl cuprinse atunci, i-o cântă
cu glasu-i orfic , marea
şi chinul cel şoptit l-ascultă
cu o credinţă vie , cerul,
în fiecare dans de val smaragd
ce luntrea i-l rupea din gând,
purtând prinţul îndrăgostit
spre cheiul din Levant...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


DE AI FI MIR DE ROZĂ…


De-ai fi mir de roză
smaraldă
şi petală de crizantemă
albastră ,
rouă înmiresmată ,
din genele cerului,
razele-i de vrajă,
lacrimi să i le prelingi,
obrajii să-i atingi,
briză blândă ,
în cu-vânt, prinţesă ,
să-l îmbeţi şi inspiri,
din vis să-l trezeşti,
să-l îmbălsămezi,


asemenea zeiţei în Olimp,
narcisa din Cypru,
ţi-ar creşte lumină-n
săruturi pe irişi,
dansul de flăcări stibinice
din rugul celest,
în ametiste curate,
ochii tăi, în luciri…


De-ai fi lacrimă de crin
din cununa prinţului
pe frunte-i prelinsă,
în angelice priviri,
de pe zări azure,să-i curgi
un râu între pleoape,
zăpezile albastre
din cerul lui şi al tău,
în simţiri s-or topi….


În balet cu alese cu-vinte,
alţi crini de-i rupi
el ţi-i va culege
şi aşeza o cunună,
diademă pe frunte,
să-ţi aducă lesne aminte
de un spectacol cu stele,
cu alţi prinţi,în amor,
acum ai tăcerii,
ştiind să-i dansezi ,
să încânţi un alt actor


cu ochii zeiţei,
o înmiresmată roză,
cu harfa-i heladă,
în acorduri de dor !..












GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


VISUL PRINCIAR


Urca pe scările de-abis
din port, spre cerul Levantin
El, prinţul Cristofor, grăbit…
şi Luna îi curta solia …
Cu aripile-i brune, largi,
îl însoţea, în dans,Lilith,
şi-l îndrăgea Ursita…
în jur , îmbălsămau livezi
de stele...şi în al lor absint
plutea trecutul fericit de rodii…


El, troienit de urnele-nfloririi,
privea înspre faleza -naltă,
de Eros prins şi chinuit
pe-aleea însorită, princiară...
vegheau curteni, palatul
mistuit acum de-amorul
celuia ajuns curând aici,
în turn ,învăluit
de dorul levantin al mării...


Dormeau cu prinţu-n zori
castelul din Levant,
pe stei cuprinsul nins de roze
în aurite salbe
şi-n flăcări de dezmierd,
sihastre, cumpenile zării -
columbe-n zbor, sub axinite neguri…


Iar şoapta fiecărui val
re-deschidea portalul
luminii de trezie princiară,
irizând,sonore valuri,
cărările albastre mării…


Hălăduia aici , cu demonii
de braţ şi o cadână stea
ce în zăpezi de insomnii,
pe zări , castelul îl cuprinse
şi-aleele de maci, de crini
în plânsetul cinabrelor havuze…


Palatul princiar veghea nocturn
pe Sfinxul cel atât de ostenit
în port, de relele lui fapte…


cum şi pe prinţul care-abia ajuns,
dormea în turnul de cristal
şi-al cărui vis de-ales cu-vânt
un sunet liniştii,l-ar vrea adus
lângă Felippa….. din Azore,


prinţesa lui, o stea dorită-n cer,
de el,şi visul lui
i-l întrerup cocoşii levantini,
în cântecul de dimineaţă!….










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


SĂ NU ÎNTÂRZII


Voi raze vii , un mit etern
al vieţi-mi rătăcită-n astre,
şi sunet, liniştii, căzut
ninsori rebele, peste Sfinx,
cuprins vâltorilor albastre,
de ce-mi zoriţi de moarte ,paşii
şi-n înfloriri stelare, graiul?!…


Abateţi-mi durerile şi anii,
muşcând din mine,în risipă
cum viermii cei hapsini -
sfârşitul meu, al lor, alaiul!..


Eu, singur, prinţul pregătit
să plec cu voi pe-o altă cale,
l-al pasărei de noapte ţipăt
sinistru,prinsă -n uragane ,
să mă revezi, în turn, te chem …


Vin-o prinţesa mea din cer,
Felippa, duh al liniştilor mele:
cu-vânt, de zări îndrăgostit,
de mari zăpezi andaluzite,
cu steaua mea,din zori robite…




Un colier cu fir de ametist
de al tău gât, ales cu-vânt
să-l prind, o flacără revin…
să nu-ntârzii dezgheţul lunii,
când cerul e un dans,
în doi …


că-n plânsul tău de mângâieri ,
ascunşi , sub voalul fericirii
în amândoi, simţiri adânci
plecate sunt, de mult trecute
pe văi adânci, necunoscute!...










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


DE CE NU VII, FELIPPA ?


Să cochetez cu-al tău cu-vânt,
din ziuă mă cobor cu-amurgul
prin haosul melodic trec
în glas de filomelă, sfânt,
lovind cu biciul magului
în struna harpei,al tău cerc
îl rup, o-nnod şi iar dansez
mânat pe cer, de zeul tău,
să–mi numeri stelele căzute…


un pustnic, în metanii , rugi ,
sortit să fulger unul singur,
mă trec bărbatul, sihăstrind
pe mări,pe un cernit crepuscul,
de-amor învins, de albăstrimi
cel desbrăcat de viaţă, blând,
gonind pe văi de cer,un înger,
să mor un prinţ îndrăgostit !?...


De ce nu te grăbeşti să-mi fii
pe calea-mi de ursită, crinul
de drag, să înflorească iar,
zeiţei, în cuvânt, Felippa? …
simţiri,să ţi le-alint în gene
şi să le cresc, vară-nsorită


Nu ştii c-aproape mi-i pe val,
sfârşitul, în balet cu gândul ?...


E vremea de-nţeles, lipsită…,
să nu-ntârzii pe zări ,sosirea;
mi se zideşte-n stâncă rugul,
în corurile de adâncuri…
şi drumul înspre moarte-l ţin…


Nu ştii că torţa-ncinerării ,
ce-i steaua mea, căzută zării,
din zori,e-n plâns de albăstrimi
şi umbra-n dansul tău, cu-vântul?…










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ZĂCEA ÎN FIORI


Era un tânăr prinţ ce abătut din larg
de-o neagră ne-nţeleasă despărţire,
pătruns în chip şi fire de simţire,
un genovez bogat, de nobil neam
în portul înfloritului Levant , o stea...
pe mări purtată-n luntrea princiară,
El, Cristofor,de gândul la Felippa,
era răpus şi zarea-i lăcrima iubirea…


Castelu-n marmoră se oglindea pe larg
în volburata, nesfârşită-n vise, mare,
iar el zăcea-n fiori ,livid pe-alcovul alb,
cu-obrajii subţi şi alintaţi de Lună…
înconjurat de sfetnici ce îl răsfăţau...


din ochii lor, nu îl scăpau… umblau
înduioşaţi, de tânărul acum bolnav,
răpus de vântul vitregiei princiare...


La capul lui se trec în nesfârşite rugi,
de veghe, ei, petrec, slujindu-l ,fiecare
cu rânduirea-n seri târzii şi-n nopţi,
în lăcrimări de pleoape siderale ,
ca gândul trist al prinţului, s-abată!…
pe rând, de moartea-n căutarea lui îl dezlegau ,
târcoala ei, sfidând-o ne-ncetat,
prin faţa lui,trecând,cu-o nouă aplecare!..


Dar prinţul conversa celest , dansa
cu-n vers de ultime cu-vinte grele de eres,
cu ziua ce-i pierea sub obosite gene
pe moalele alcov, fiori în raze-gemă,
o victimă , neliniştea-i creştea...
Pe Lebăda în dansul constelar,
Felippa, el o vrea, în agonii o cheamă...


Venit din Genova, pe Egeeana mare,
se zvârgolea în turn, strivit de amintiri,
el, prinţul muribund, în marele Levant...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎN CĂUTAREA IUBITULUI


Dar iată că din spaţiile de azur
pe lungi cărări de vise mari ,adânci,
de prinţ , în larg, deschise,
din ascunzişuri madeire,
cu zborul ei senin ,
la o îndepărtată rugă,
valsa o lebădă în rătăciri
purtată spre Levant,
o gracia Felippa…
chemarea stinsă-a prinţului,
iubirea ei,era o ultimă dorinţă…


Nelinişte-i zvonea , pe rând,
Azorele şi ritmul unui dans
din valurile mării,
prinţesei, căutarea…
Din Porto Santo,
pe prinţ,spre-a-l revedea,
Felippa lin plutea,
pe marea balerină,
Ofelie norvegă,
învăluind faleza,
precum un nor pe liniştea
apusului de peste ape-
şi prinţului, cu-vintele-i
descoperea...În a le stăpâni,
îi asculta chemarea !..


Pe-aceleaşi mări, prinţesa
de- Azore, lumina în zori
fugea spre el, angelică,valsa,
cu ochii ageri, zările -i
ştiind , i le scruta
şi-aprinsă, precum Luna-n căutăre,
cu aripile largi de zbor
cu- obraji de înger blond
şi buze rozasii,
de nobile obârşii ,
călătorea cu stelele-n magii...
…şi valuri de topaze
trupu-i mlădia,în dansul ei ştiut
de larguri!...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


SOSIREA FELIPPEI


Ajunsă în Levant, pe-alei orientale
cu roze albe reci şi platifili bătrâni,
de vreme răsleţiţi, dansând,
zărea castelul străjuit de mare…


De-aici , privind, i se părea Felippei
o margine a lumii,toată zarea
spre Porto Santo ,în ocean ,
Azorele îi înălţau nelinişti,
şi ea, grăbea urcarea spre palat...


Trecea pe porţile castelului
de sprijiniri în cer boltite…
în rochia ei albă şi sub voal
purta un crin ,simbolul vieţii,
al dorului ce-i lunecase visul…


Se legăna uşor pe gleznele ivorii
pudrate-n ani cu roua dimineţii,
gândind, la alcovul prinţului livid,
iubit de ea, s-aplece cerul...


Urca pe trepte însorite-n mare
de marmură-n lumină înflorite,
înspre iatac, în dansul de sfârşit,
spre-naltele-n căperi de vise,
cu aur poleite, prinţesa balerină...


acolo unde prinţul agonea
şi se lupta cu-n nevăzut din greu,
să lege firul rupt al vieţii
pe sfârşite, Ea, a lui salvare,
în palatul levantin ajunse…


Creştea-n adânc, pe cât înainta,
privea cu ochi acoperiţi de-azur
spre locul unde prinţul Crist….
iubitul ei, în agonie prins o negură
pe bolta de argint, aprinsul astru
zăcea acum într-un iatac, în zbucium…


O flacără din nevăzut deschise
largi,mari ferestrele-n oglinda mării…
intra Felippa, ca o blânda briză...


Acolo îl găsi, pe prinţ, trecând
de lipsa ei, din lumea lui, zburând
cu-nfăţişărea îngerului blând
spre alte lumi, de irizări albastre…


acolo unde printre flori ,corola mării
îngălbenea pe-aleea veche, zorii...


bujorii feţii lui se ofileau cu-vinte
şi păsările -n turn cântau vrăjite,
mai minunat, în risipirea zării…










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




FLĂCĂRI ÎN CULORI DE ROZE


El, prin cupola - naltă, cu ferestre
prinse în nemargini sidefii,cinabre,
din olive flăcări în culori stelare,
narcisicul balsam,într-un nesaţ sorbea


cu-vântul ei se oglindea adânc
în suferinţa celui care se-ndrăgise
de marea -n ispitirile-i adânci...
în faţă-i ,cerul , voalu-şi desfăcuse ...


Ea, soarele, ardea în al lui trup
cu suliţile lungi de gene ce-l pătrunse
cu un glas de înger şi pe lira razei ,
cântând, în El, se prefăcea în grai…


un zâmbet viu, pe buze argilite,
sărutul ei ,un duh de dragoste-n
cu-vintele înfipte-n trupul Crist,
lăuntru-i adâncea în fericite vise...


apoi, cu părul lung ,în blonde bucle
şi faţa cum cristalul stâncii ,
cu sâni de- ametiste-n semilune,
Felippa lui, obrajii i-atingea …


cu ochii de azur,ea irişii pătrunse
în simţ el se înviora , s-aprinse…
de buzele-i fierbinţi , de-al ei sărut
ce-l fericea-n cu-vânt ales acum...


pe prinţ, din lumea firii reci ,
cu zorii vieţii ei ,îl retrezise !...










GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




MIT DE VINDECARE


Eu pentru tine-am suferit
prinţesa dansului lazur ,
Felippa, de al tău surâs ,
din mari nelinişti, renăscut,
în tine-s ritmul de acum,
cu saţ de-a reveni cu-vânt
prin lume şi iubire...


Că soare, tu, fiind
zăpezile mi le-ai sortit,
topirii,
în dans,purtat, ca să-mi ucizi ,
pe rând, răcelile ursite
şi, tu, vuiet de mare-n mine,
pe strunele viorii sfinte,
cu note de voinţă-mi cânţi ,
viaţa îndreptându-mi !...


Tu eşti mireasă ,zilei,chip
şi zână ,în priviri,absenţă,
al cerului fior, prezenţă
ce ceţile mi- a fugărit
în tainicul apus , zburând
un înger al trăirii … mit…
o zare-mi s-a aprins,albastră!...








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR


ARZÂND DE - ATUNCI




Cu mine urcă-n turn
prinţesa mea ,
dorinţa inimilor noastre-i
zestrea ce-o închin
diamante de lumină…
s-o cânţi cu glas de linişte
o împlinire-n cântec,
cu-n mit de vindecare
dinăuntru-ţi vin!...


Cu tine voi lupta ,
trudind în făuriri de vise
în falnicul castel de astre
la-l zilei răsărit ,
în clipele de gând
de-a reuşi-n grădini
stelare ,
rodirile albastre ,
în mătăsări de vânt,
cu tine-s contopit!..


Zeiţa mea din flori
şi din azur, nuntind,
viaţa mi-ai redat
prin cântece copile!…
Mi-s candelele-ncinse
de-amintiri, arzând
în irişii aprinşi
făclii de nobile cu-vinte...


Din zori , înmiresmat,
viaţa mi-am luat,
seninul , asfinţit şi har
în cântece de vise…
de răzvrătiri ,să ard
barbar, în vânt şi-n foc,
sedus
cu-al verbelor sărut !..








GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




MARIAJ PRINCIAR


Nuntirea grabnic a-nceput
şi-n turnul de cristal
în revărsarea lunii, amândoi
luceau de-a lor iubire…
Pe creştet, prinţul i-aşternea
Felippei, marea diademă
de amintiri ce năvăleau
în val, fantasmele copile...


Cântările celeste –n vis ,
în dansul celor doi,
sunau noi clopote în turn,
în semn de răzvrătire…
De încântări sfinţite-nvins
rescrisă-atunci în nemurire,
iubirea lui, pentru Felippa,
risipă mării,înflorea–n apus ...


Din agonia unei poezii, de cer
trezit, în braţe o trecea acum
sub arcele castelului,
robit de un ales cuvânt
şi de-al ei simţ
pe irişi între pleoape,hoinărind
cu razele din gene-nrourând
mari flăcări, vrerea-i, ispitind ,
cu-vintele luminii…


Dorinţele -şi uneau,
plutind…sub sărutări,
el, Crist,în bal
îi desfăcea, strâmt decolteu
şi coapsele îi mângâia
uşor, saturnian ,
imaginând
cărările cu- vintelor în cânt,
le colinda, apusu-nviorând
sâni alunii, pe văile de flori…


iar în vulcanicii ei munţi,
în mângâieri de vise
şi dorinţi,
descoperea , pe rând,
dansând în doi,
din princiare - nfiorări,
filonul sfânt, serafic,din abis
al marilor cu-vinte de plăceri,
al unui suflet iarăşi
înflorit
de-un prinţ, în nobil mariaj…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




DAR DE NUNTĂ


Un prinţ , mai zâmbitor
decât lumina unui cer de crini,
pe lira timpului ,
un cânt orfeic, arcuia,
zorind, iar ea-l valsa…
- Felippa-ţi dăruiesc
câmpiile regale,
limpezite zări
şi-n turnul vechi,
eu de cu-vântul tău învins,
un mire , mă închin,
prinţesa mea!...


Apoi, cu glasul crist
şi verbul stins
din moartea lebedei
rupea albastra-i taină,
şi sângele ei scurs
din neciobite stânci ,
cu visele-mpliniri
plutea pe un ocean ,
cum numai o gondolă
spre insula Cipangu...


Iar zorii stelelor,
lumini
iubiri astrale,izvorând
o răsfăţau ,în piruiete,
făclii pe luminiş de cer
turcoaz ,în travertin,


În loc de flori , Felippei,
albastru-i culegea
din rozasite zări ,
mistere din nemărginiri…
îi dăruia
regalele călătorii !...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




PORTO SANTO


Felippa, din Levant,
pe- alesul ei şi-l duse
pe lunga caravelă-Sfinx
în paradisul Porto Santo,
o insulă în straie
de- ametist
sub cerul chihlimbar
aproape
de-al Madeirei farmec
şi-l aşeză stăpânul
castelului pe stânci-
pe prinţul Cristofor,
al ei, marea iubire!...


Dar, de oceanul înnecat
în raze limonii,
pe- apusul de porfir,
de-acele tăinuite Indii,
de largurile
spre Cipangu-
spre insula bogată-n perle
şi în aur, un cuprins
în care el credea de mult,
… în temple japoneze,
îi înflorise Toscanelli,
florentinul, visul!...


Şi- acolo, în castelul lor
oricâte grele şi reci valuri
în zidul gros loveau ,
se înmulţeau în prinţ,
un mare dor de larguri…
iubirea-i de Felippa-
cu-vintele-i alese, cioburi
în derivă,
marea balerină
ecoul lor la un alt ţărm ,
scădea neînţeles ,reci valuri...


de noul apelor se-nflăcăra,
pe marile corăbii,
nemărginirile
cu el a se vedea, îl cheamă!…




GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎNVINS DE UN MISTER


Şi câţi pescari plecaţi
în larg , la pescuit
şi arce grele-şi întorceau
la portul Madeirei,
duceau povestea
prinţului vrăjit de ape…
cum la apus de-Azore ,
scăpătaţi în soare,
pe raze serpentine,
malachii,pe unda valului
mărgean ,
zăreau în rubiniu,
plutind în voia lui,
melanice cadavre …
erau fecioare sfinte
de altfel de oameni,
seminţe şi tulpini ,
de alfel de –nfloriri…


cuvintele pescarilor
şi înţelesul lor,
simţirea le-o sorbea
el prinţul… de magii,
trăia acum învins
şi-ademenit
de un adânc mister,
al vrerii temerare
de plecăre…dorul,
oceanul i-l creştea…
a hoinări pe ape,
cum vânturi
siderale –n adâncimi
ce sting în candeli
zările cinabre…


şi-şi pregătea în port,
lungi drumuri constelare !...






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




CRISTOFOR, SPRE MULT VISATELE INDII


Cu caravele mari ,de lung balans, cu vele largi ,
strâns prinse de catarge, cerului în rugă,
cu marinari în pază, înnarmaţi la proră,
pleca din port spre-apus, la vânt prielnic, prinţul…


grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean, spre ” Indii ”,
lăsând-o pe Felippa-i fragedă,pe lebăda sirenă ,
la Palos, tristă-n grija Providenţei, balerină stea,
cu-un mare dor de prinţ şi prinţului, fidelă!?!...


El scormonea-n ocean noi locuri, ţintuind
pe drum de el ales, a izvorî apus din larguri,
sălbatic necuprins de ape-aprinse-n năluciri…
scruta în diamantinul albăstrimilor smaragde …


Se avânta în mari nelinişti şi în adânci simţiri
ascunse - n neguri , vremi, pe zările granate
în zboruri spre zenitul frânt de fulgerări crisoberil,
pe cântecele îngerilor blânzi din fiecare noapte


…în drumurile sale lungi pe nesfârşite ape!…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




BAHAMAS


El,cu absenţa ei se-ncorona,
pe ţărmuri noi, de Eldorado,
rege!…


Ajunse, după multe zile,
la Bahamas , prinţul Crist….
descoperi aici,
din zodiile apelor,Guanahani
şi Juana, însorite
pe largul cerului , valsând columbe
şi oamenii lor bruni
şi goi,împodobiţi cu aur,
în alergări , năluci printre liane,
ce neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!…


Păşea în altă lume, prinţul,
în alte locuite constelaţii, Sfinxul-
exotice ţinuturi insulare ,
Antilele-n şirag stelar,
un labirint
şi-o nebuloasă-a fiecărei zile,
paradis,
de care nimeni nu-i ştia ,
până la EL, cuprinsul…


De- aşa - nalte trăiri se-nobila,
în locul despărţirii de Felippa,
şi-n locul ei iubea
acum o altă stea,
ce o dansa în necuprinsul
apelor şi rătăcea cu ea
în dorul de-a ajunge-n Indii,
pe drumurile-i lungi, barbare …


Se declara în fastul deselor agape
pe locuri noi, stăpân,
pe mare,chiar pe cerul axiniu,
luceafăr,în uitare
neliniştea Felippei ,cu-vântând
iubirea doar,
ţinutului de peste ape…


pe cea care-n Levant,
din moarte îl trezi,
el, lesne o uita ,
Felippa şi-o lăsă
în dansul altora,
să-i cânte
şi mai frumos , de aşteptare!!…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




ÎNTOARCEREA LA PALOS


El, al ţinutului de peste multe ape,
mare rege, se-n toarse, la un an,
din „Indiile”mult visate,
prinţul amiral,
la Palos, la Felippa lui cea dragă,
la-l ei castel, un tot mai aşteptat…


Şi, lângă ea-n genunchi, pe a-i ei,
îmbrăţişându-i , de un aprins
şi nesfârşit fior,
trupu-i cuprinse …
şi buzele-i acoperi -n prelungi-
de mult dorite- adamite sărutări...


Vrăjită de întoarcerea marei iubiri -
frumosului bărbat din negrul larg,
de regele ,
acum şi mare amiral,
din braţele-i vânjoase ,scăpatând,
soţia lui îi spuse clar dorinţa:


-Drag Cristofor, frumos, regele meu
de peste ape, ţi-i întins cuprinsul ,
dar de al meu cu-vânt,
tu eşti lipsit ,
Felippa ta, eu ,de dorul tău, ştii tu
eram ca să mă pierd, să mor ?!..


El, rege, dar , cu mâinile în tremur ,
în despletirea cozii lungi cromite
pe gleznele-i subţiri,
pe cer căzute
în braţele-i de vii angelice cu-vinte
sorbea avid ,regal , chinul Felippei…


Fragilă,mai era şi-n lungul lor amor,
frumoasă şi statornică–n cu-vinte,
pe faţa ei, iubirile,
un râu de lacrimi vii ,
prelinse,le sorbea-n sărut nelinişti,
bând din potir, un anotimp de flori…






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




PE STÂNCI, LA PALOS


Pe când coapsele albe şi încremeniţi,
nurii,
le dezgolea abisinic, adânc le iubea
cu un glas stins, El, regele-i spuse:
frumoasă şi dorită, Felippa mea


plină de farmec şi de aprins cu-vânt,
m-ai renăscut levantin, din al tău sărut,


Tu m-ai împlinit, nuntind în mare palat
şi dorinţele cu rost mi le-ai stins,
la Palos ,Veneră, pe stânci ţi-am jurat!...


Ea îl privea , zeu al luminii şi mării
şi cunună de flori, pe frunte îi puse,
clipele-i erau acum numai de plăcere ,
uitând de-aşteptări, nelinişti şi tăcere…


Fericirea era a ei, era a lor, ireal,
amorului lor, îi dase un rang regal…


Dar,El peste alte ape cu gândul, era rege,
se cununa acum tot cu alte ţinuturi
mai bogate în aur, în diamante şi perle,
de care tot mai mult se îndrăgostise…


Pleca de lângă Felippa, cea care cu iubire
viaţa îi salvase-n Levant şi-aproape
îl dorea, ca pe un soare… Dar el,
chemat de ocean,de un alt vânt prielnic,
iubita ,el şi-o lăsa în nouă aşteptare…


Aşa e bărbatul nedemn, fie el rege….
pe o fiinţă tristă , dorită fidelă,
o uită uşor,
căutând în albăstrimi tot alte nemargini ,
bogăţii neştiute ,neîmplinit în amor !..






GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR




DE AI FI TU FELIPPA


De ai fi tu Felippa
raza stelei , albastră,
pentru el culeasă,
nebunul fericirii tale ,
prinţ pentru o viaţă,
să – l bucuri tare
şi să-l înmiresmezi,


el ţi-ar însângera
în loc căderea- durerea,
tăcerea de care ştie bine
că suferi , simţirea,
plăcerea clipelor
zeiţei Cypris,
din el să le creşti,
sperând în noi ritmuri ,
iar neliniştile vieţii,
ce-i plac,
poţi în vers, mai mult
să i le sporeşti…




De-ai fi tu vântul –
tot mai ales cu-vântul
ce poartă în cântec
oglinzii albastre, gândul
floarea tinereţii ,
clipe să te scuturi,
prinţesă în dans,
şi regină în cer,
adâncul să i-l rodeşti,


i-ai abate tăcerea,
din simţire, trecutul
de o iubire nebună,
adesea, vorbindu-i
în nopţi andaluzite
cu stele citrine,
de prime balerine,
în dans, cu ele pe cer,
şi-aprinse de ai lui zori,


i-ai putea creşte dorinţe,
cu-vinte,
corole în desmine culori…














































































GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR





DE UNDE-I EL ?
 De unde-i el?..E fiu de Albisola, ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale… cândva, trecând pe străzi, la Boliasco, se prezenta cu ” prinţul de Chiavara”, unui ţinut italic, pururea în soare... Mulţi îl ştiau că e de neam regal, urmaş ales al regelui din Quinto !.. Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !... Îi declara pretura, viţa princiară... Deşi , unii ziceau că l-au văzut copil, trăgând de sfârcul unei bone din Pindello !?.. Dar el, ajuns, în ani, de Eldorado, rege, n-avu a recunoaşte-alt paradis decât Genova paternă, însorind, în valuri, miile de vele, acolo unde adăstau, cum călătoare stele, galere mari înalte, lunge caravele, … de unde-i tatăl său, Domenico Columbo.... De-acolo el scruta cu mintea-i ageră, în nesfârşiri, cuprinsul, copilul prinţ, atras de cântecele mării în vocile sirene , cântătoare păsări , cum valurile de- albastru şi smarald purtau în glasul lor pe prinţ într-un balet de vis ,pe-al mării vals, lovind rivere-n ţărmuri egeene… acum îl fericeau cărările de mult dorite pe larguri, spre Levant !...





GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR





 PE STÂNCI, LA PALOS
Pe când coapsele albe şi încremeniţi, nurii, le dezgolea abisinic, adânc le iubea cu un glas stins, El, regele-i spuse: frumoasă şi dorită, Felippa mea plină de farmec şi de aprins cu-vânt, m-ai renăscut levantin, din al tău sărut, Tu m-ai împlinit, nuntind în mare palat şi dorinţele cu rost mi le-ai stins, la Palos ,Veneră, pe stânci ţi-am jurat!... Ea îl privea , zeu al luminii şi mării şi cunună de flori, pe frunte îi puse, clipele-i erau acum numai de plăcere , uitând de-aşteptări, nelinişti şi durere… Fericirea era a ei, era a lor, ireal, amorului lor, îi dase un rang regal… Dar,El peste alte ape cu gândul, era rege, se cununa acum tot cu alte ţinuturi mai bogate în aur, în diamante şi perle, şi de care tot mai mult se îndrăgostise… Pleca de lângă Felippa, cea care cu iubire viaţa îi salvase-n Levant şi-l dorea lângă ea… chemat de ocean,de vântul prielnic, el iubita îşi lăsa iar în aşteptarea grea… Aşa e bărbatul nedemn, fie el rege…. pe o fiinţă tristă , dorită fidelă, o uită uşor, căutând în albăstrimi tot alte nemargini , bogăţii neştiute ,tot ne-mplinit în amor !..
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR





ÎNTOARCEREA LA PALOS
 El, al ţinutului de peste multe ape, mare rege, se-n toarse, la un an, din „Indii”mult visate, prinţul amiral, la Palos, la Felippa lui cea dragă, la-l ei castel, un tot mai aşteptat… Şi, lângă ea-n genunchi, pe a-i ei, îmbrăţişându-i , de un aprins şi nesfârşit fior, trupu-i cuprinse … şi buzele-i acoperi -n prelungi- de mult dorite- adamite sărutări... Vrăjită de întoarcerea marei iubiri - frumosuluiu bărbat din negrul larg, de regele , acum şi mare amiral, din braţele-i vânjoase ,scăpatând, soţia lui îi spuse clar dorinţa: -Drag Cristofor, frumos, regele meu de peste ape, ţi-i întins cuprinsul , dar de al meu cu-vânt, tu eşti lipsit , Felippa ta, şi eu de dorul tău,ştii tu eram ca să mă pierd, să mor ?!.. El, rege, dar , cu mâinile în tremur , în despletirea cozii lungi cromite pe gleznele-i subţiri, pe cer căzute în braţele-i de vii angelice cu-vinte sorbea avid ,regal , chinul Felippei… Tot fragedă era şi-n lungul lor amor, frumoasă şi statornică–n cu-vinte, pe faţa ei, iubirile, un râu de lacrimi vii , prelinse,el le sorbea-n sărut nelinişti, bând din potir, un anotimp de flori…
 





GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR





BAHAMAS
Cu - absenţa ei se-ncorona, pe ţărmuri noi, de Eldorado, rege!… Aşa ajunse, după multe zile, la Bahamas , prinţul Crist…. descoperi , din zodiile apelor, Guanahani şi Juana, însorite pe largul cerului , valsând columbe şi oamenii lor bruni şi goi, ce-mpodobiţi cu aur, iubitori de alergări , năluci printre liane, neînţeleşi, îşi glăsuiau cu hohot!… Păşea în altă lume, prinţul, în alte locuite constelaţii, Sfinxul- exotice ţinuturi insulare , Antilele, şirag stelar în labirint- o nebuloasă-a fiecărei zile, paradis, de care nimeni nu-i ştia , până la EL, cuprinsul… De- aşa - nalte trăiri se-nobila, în locul despărţirii de Felippa, şi-n locul ei iubea acum o altă stea, ce o dansa în necuprinsul apelor întins şi rătăcea cu ea în dorul de-a ajunge-n Indii, pe drumurile-i lungi, barbare … Se declara în fastul marilor agape pe locuri noi, aici stăpân, pe mare,chiar pe cerul axiniu, luceafăr,în uitare neliniştea Felippei ,cu-vântând iubirea doar, ţinutului de peste ape… pe cea care-n Levant, din moarte îl trezi, el, lesne o uita , Felippa şi-o lăsa în dansul altora, să-i cânte şi mai frumos , de aşteptare!!…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR CRISTOFOR, SPRE MULT VISATELE INDII Cu caravele mari ,de lung balans, cu vele largi , strâns prinse de catarge, cerului în rugă, cu marinari în pază, înnarmaţi la proră, pleca din port spre-apus, la vânt prielnic, prinţul… grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean, spre ” Indii ”, lăsând-o pe Felippa-i fragedă,o lebădă sirenă , la Palos, tristă-n grija Providenţei, balerină stea, cu-un mare dor de prinţ şi prinţului, fidelă!?!... El scormonea-n ocean noi locuri, ţintuind pe drum de el ales, a izvorî apus din larguri, sălbatic necuprins de ape-aprinse-n năluciri… scruta în diamantinul albăstrimilor smaragde … Se avânta în mari nelinişti şi-n adânci simţiri ascunse - n neguri , vremi, pe zările granate în zboruri la zenitul frânt de fulgere crisoberil, pe cântecele îngerilor blânzi din fiecare noapte …în drumurile sale lungi pe nesfârşite ape!…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR



CRISTOFOR, SPRE MULT VISATELE INDII
Cu caravele mari ,de lung balans, cu vele largi , strâns prinse de catarge, cerului în rugă, cu marinari în pază, înnarmaţi la proră, pleca din port spre-apus, la vânt prielnic, prinţul… grăbea alaiul ,doar al lui, pe-ocean, spre ” Indii ”, lăsând-o pe Felippa-i fragedă,o lebădă sirenă , la Palos, tristă-n grija Providenţei, balerină stea, cu-un mare dor de prinţ şi prinţului, fidelă!?!... El scormonea-n ocean noi locuri, ţintuind pe drum de el ales, a izvorî apus din larguri, sălbatic necuprins de ape-aprinse-n năluciri… scruta în diamantinul albăstrimilor smaragde … Se avânta în mari nelinişti şi-n adânci simţiri ascunse - n neguri , vremi, pe zările granate în zboruri la zenitul frânt de fulgere crisoberil, pe cântecele îngerilor blânzi din fiecare noapte …în drumurile sale lungi pe nesfârşite ape!…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
ÎNVINS DE UN MISTER
 Şi câţi pescari plecaţi în larg , la pescuit şi arce grele-şi întorceau la portul Madeirei, duceau povestea prinţului vrăjit de ape… cum la apus de-Azore , scăpătaţi în raze serpentine, malachie, unda valului mărgean , zăreau în rubiniu, plutind în voia lui, melanice cadavre … erau fecioare- sfinte de altfel de oameni, seminţe şi tulpini , de alfel de –nfloriri… cuvintele pescarilor şi înţelesul lor, simţirea le-o sorbea el prinţul… de magii, trăia acum învins şi-ademenit de un adânc mister, al vrerii temerare şi al plecării…dorul, oceanul i-l creştea… a hoinări pe ape, cum vânturi siderale –n adâncimi ce sting în candeli zările cinabre… îi pregăteau în port lungi drumuri constelare !...
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
PORTO SANTO
Felippa, din Levant, pe- alesul ei şi-l duse pe lunga caravelă-Sfinx în paradisul Porto Santo, o insulă în straie de- ametist sub cerul chihlimbar aproape de-al Madeirei farmec şi-l aşeză stăpânul castelului pe stânci- pe prinţul Cristofor, al ei, marea-i iubire!... Dar, de oceanul înnecat în raze limonii, pe apusul de porfir, de-acele tăinuite Indii, de largurile spre Cipangu- spre insula bogată-n perle şi în aur, un cuprins în care el credea de mult, … în temple japoneze, îi înflorise Toscanelli, florentinul, visul!... Şi- acolo, în castelul lor oricâte grele şi reci valuri în zidul gros loveau , se înmulţeau în prinţ, un mare dor de larguri… iubirea-i de Felippa- cu-vintele-i alese, cioburi în derivă, pe marea balerină ecoul lor la un alt ţărm , scădea neînţeles de grabnic!?!?… de noul apelor se-nflăcăra, pe marile corăbii, nemărginirile cu el a se vedea, îl cheamă!…
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
PORTO SANTO
Felippa, din Levant, pe- alesul ei şi-l duse pe lunga caravelă-Sfinx în paradisul Porto Santo, o insulă în straie de- ametist sub cerul chihlimbar aproape de-al Madeirei farmec şi-l aşeză stăpânul castelului pe stânci- pe prinţul Cristofor, al ei, marea-i iubire!... Dar, de oceanul înnecat în raze limonii, pe apusul de porfir, de-acele tăinuite Indii, de largurile spre Cipangu- spre insula bogată-n perle şi în aur, un cuprins în care el credea de mult, … în temple japoneze, îi înflorise Toscanelli, florentinul, visul!... Şi- acolo, în castelul lor oricâte grele şi reci valuri în zidul gros loveau , se înmulţeau în prinţ, un mare dor de larguri… iubirea-i de Felippa- cu-vintele-i alese, cioburi în derivă, pe marea balerină ecoul lor la un alt ţărm , scădea neînţeles de grabnic!?!?… de noul apelor se-nflăcăra, pe marile corăbii, nemărginirile cu el a se vedea, îl cheamă!…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
DAR DE NUNTĂ
 Un prinţ , mai zâmbitor decât lumina unui cer de crini, pe lira timpului , un cânt orfeic, arcuia, zorind, iar ea-l valsa… - Felippa-ţi dăruiesc câmpiile regale, limpezite zări şi-n turnul vechi, eu de cuvântul tău învins, un mire , ţie mă închin, prinţesa mea!... Apoi, cu glasul crist şi verbul stins din moartea lebedei rupea albastra taină, şi sângele ei scurs din stânci, plutea pe un ocean , cum numai o gondolă spre insula Cipangu, cu visele în împliniri… Iar zorii stelelor, lumini iubiri astrale,izvorând o răsfăţau ,în piruiete făclii pe luminişul cerului turcoaz ,în travertin, În loc de flori , Felippei, albastru-i culegea din rozasite zări , mistere din nemărginiri… în dar, regalele călătorii !...
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
MARIAJ PRINCIAR
Nuntirea grabnic a-nceput şi-n turnul de cristal în revărsarea lunii, amândoi luceau de-a lor iubire… Pe creştet, prinţul i-aşternea Felippei, marea diademă de amintiri ce năvăleau în val, fantasmele copile... Cântările celeste –n vis , în dansul celor doi iubiţi , sunau noi clopote în turn, în semn de răzvrătire… De încântări sfinţite-nvins rescrisă-atunci în nemurire, iubirea lui, pentru Felippa, risipă mării,înflorea–n apus ... Din agonia unei poezii, de cer trezit, în braţe o trecea acum sub arcele castelului, robit de-ales cuvânt şi de-al ei simţ pe irişi între pleoape,hoinărind cu razele din gene-nrourând mari flăcări, vrerea-i, ispitind , cu-vintele lumini-i fulgera… Dorinţele -şi uneau, plutind… sub sărutări, el, Crist,în bal îi desfăcea, strâmt decolteu şi coapsele îi mângâia uşor, saturnian ,imaginând cărările cu- vintelor în cânt, le colinda, apusu-nviorând sâni alunii, pe văile de flori… iar în vulcanicii ei munţi, în mângâieri de vise şi dorinţi, descoperea , pe rând,dansând în doi, din princiare - nfiorări, filonul sfânt, serafic,din abis al marilor cu-vinte de plăceri, al unui suflet iarăşi înflorit de-un prinţ, în nobil mariaj…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
ARZÂND DE - ATUNCI
 Cu mine urcă-n turn prinţesa mea iubită, dorinţa inimilor noastre-i zestrea ce-o închin diamante de lumină… s-o cânţi cu glas de linişte o împlinire-n cântec, cu-n mit de vindecare dinăuntru-ţi vin!... Cu tine voi lupta , trudind în făuriri de vise în falnicul castel de astre la-l zilei răsărit , în clipele de gând de-a reuşi ,grădinilor stelare ,rodirile albastre , în mătăsări de vânt, cu tine-s contopit!.. Zeiţa mea din flori şi din azur, nuntind, viaţa mi-ai redat în tine prin cântece copile!… Mi-s candelele-ncinse de-amintiri, arzând în irişii aprinşi în plâns făclii de nobile cu-vinte... Din zori , înmiresmat, tu viaţa mi-ai redat, seninul , asfinţit şi har în cântece de vise… de răzvrătiri ,să ard barbar, în vânt şi-n foc, de plânsul tău…, sedus cu-al verbelor sărut !..
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
MIT DE VINDECARE
Eu pentru tine-am suferit prinţesa dansului lazur , Felippa, de al tău surâs , din mari nelinişti, renăscut, în tine-s ritmul de-acum cu saţ de-a reveni cu-vânt în lume şi iubire... Că soare, tu, fiindu-mi zăpezile mi le-ai sortit,topirii, mă porţi în dans şi îmi ucizi , pe rând, răcelile ursite cu marea, în mine, vuind pe strunele viorii sfinte, cu note de voinţă-mi cânţi , viaţa îndreptându-mi !... Tu eşti mireasă-mi în credinţă , o frumuseţe –a zilei chip şi –o zână ,în priviri, absenţă, al cerului fior, prezenţă ce ceţile mi- a fugărit în tainicul apus , zburând un înger al trăirii … mit… albastră, zarea mi-ai aprins-o!...
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
 FLĂCĂRI ÎN CULORI DE ROZE
 El, prin cupola - naltă, cu ferestre prinse în nemargini sidefii, aprinse flăcări în culori de vise , narcisicul balsam,cu saţ, sorbind, cuvântul ei se oglindea în El, în suferinţa cărui se-ndrăgise, iar marea -n ispitiri adânci, în faţă-i ,cerul , voalu-i legăna ... Ea, soare - ardea în al lui trup cu suliţi lungi de gene îl pătrunse un glas de înger şi pe lira razei , cântând, în El, i-l dăruia drept grai… cu zâmbet viu, pe buze argilite, sărutul ei prelung, fierbinte, un duh de dragoste-n cu-vinte , înfipt în Crist, lăuntru-i adâncea ... Cu ochii de azur, ea îl simţea … apoi, cu părul lung ,în blonde bucle şi faţa cum cristalul stâncii , cu sânii de- ametist, în semilune Felippa, lui, obrajii i-atingea … lui simţul i se-nviora , s-aprinse… iaru buzele-i fierbinţi , al ei sărut îl fericea cu-vântul ei ales, pe prinţ, din lumea a firii reci , îl retrezise !...
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
 SOSIREA FELIPPEI
Ajunsă în Levant, pe-alei orientale cu roze albe reci şi tei bătrâni, de vreme răsleţiţi, dansând, zărea castelul străjuit de mare… aici , privind, i se părea Felippei o margine a lumii, zarea-i la Porto Santo şi - n ocean , Azorele - nălţau nelinişti, urcând cu ea grăbite spre palat… Trecea pe porţile castelului de sprijiniri în vremi, boltite… în rochia ei albă şi sub voal purta un crin ,simbolul vieţii, al cerului ce-i lunecase visul… Ea s-apăsa pe gleznele ivorii pudrate ani cu roua dimineţii şi spre alcovul prinţului livid, iubit de ea, cerul cădea... Urca pe trepte însorite-n mare de marmură-n lumină înflorite, iubita prinţului, înspre iatacul, spre-naltele-n căperi de vise, cu aur poleite ,ea prima balerină, acolo unde prinţul agonea învins şi încă se lupta din greu, să lege firul rupt al vieţii pe sfârşite, salvarea lui, era… Păşea–n adânc, pe cât înainta, privea cu ochi acoperiţi de-azur spre locul unde prinţul Crist…. iubitul ei, acum,în agonii, gemea sub bolta de argint, aprinsă , într-un iatac în negură şi zbucium… O flacără din nevăzut deschise largi,mari ferestre în oglinda mării… intra Felippa, ca o blânda briză... Acolo îl găsi, pe prinţul ce trecea de lipsa ei, din lumea lui, zburând cu-nfăţişărea îngerului blând în alte lumi, de irizări albastre… acolo unde printre flori ,corola mării îngălbenea pe- aleea veche, zorii, bujorii feţii i se ofileau cu-vinte şi păsările -n turn cântau vrăjite, mai minunat, în risipirea zării…
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
 ÎN CĂUTAREA IUBITULUI
 Dar iată că din spaţiile de azur şi vise mari ,adânci, de prinţ , în larg, deschise din ascunzişuri madeire, în zborul ei senin , la ruga –ndepărtată –a lui o strajă, rătăcind purta înspre Levant pe gracia Felippa… Era chemarea stinsă-a prinţului, iubirea ei, o ultimă-i dorinţă… Nelinişte-i zvonea , pe rând, Azorele şi ritm de dans în valurile mării, prinţesei, căutarea… Din Porto Santo, prinţul, spre-a-l revedea, Felippa lin plutea, o primă balerină şi-Ofelie norvegă, învăluind faleza, precum un nor pe zările apusului de peste ape- al prinţului iubit… cuvintele -i descoperea, în a le stăpâni … Ea i-asculta şi-i auzea chemarea !.. Pe-aceleaşi mări, prinţesa de- Azore, lumina-i, despărţind, fugea spre el, angelică, în vals, cu ochii ageri, zările -i ştiind , i le scruta şi-aprinsă, precum Luna-n căutăre, cu aripile largi ,de zbor cu- obraji de înger blond şi buze rozasii, de nobile obârşii , călătorea cu zorii, în magie, sihăstrind …şi valurile de topaze trupu-i mlădia,în dansul ei ştiut, pe mare!...
 
GHEORGHE APETROAE CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
ÎNTÂLNIREA DIN TURN
Eu pentru tine-am suferit o dulce - a mea, Felippa, prinţesa cea din vis , cu diafan surâs… născut din nou, din tine-s fericit cu saţ de-a reveni în lume şi iubire... Că soare, tu, mi-ai stins fiorul necredinţei, m-ai stins să îmi ucizi , pe rând, rele ursite şi marea cea , vuind din strunele voinţei în note de vioară, viaţa-mi fericind ... Tu eşti mireasa mea , o frumuseţe-n chip şi-o zână a privirii mele, nobilă răscruce … din mine, ceţile pe grind mai lesne, fugărind ca pe- o minune, zarea mi-ai aprins-o... Cu mine urcă-n turn prinţesa mea iubită, dorinţa inimilor noastre-i zestrea ce ţi-o-nchin diamante de lumină ce ne leagă-n cântec şi-un mit de vindecare dinăuntru-ţi vin... cu tine voi lupta de-acum în făuriri de vise şi-n falnicul castel , nuntind la-l zilei răsărit cu gânduri mari ,trăind pe văile stelare, Felippa, în mătăsări austre , cu tine-s contopit … Din zori înmiresmaţi şi- azur tu viaţa mi-ai redat în cântece de vise… mi-s candelele-ncinse de-amintiri ,să ard de-atunci cu foc, de-al verbelor sărut !..
     
        GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
ZĂCEA ÎN FIORI
Era un tânăr prinţ ce abătut din larg de-o neagră ne-nţeleasă despărţire, un genovez bogat, de nobil neam pătruns în chip şi fire cu simţirea, în portul înfloritului Levant , o stea, pe mare- adusă-n luntrea princiară, El, Cristofor,de gândul la Felippa, era răpus şi zarea-i lăcrima iubirea… Castelu-n marmoră se răsfăţa pe larg în volburata, nesfârşită-n vise, mare, iar el zăcea-n fiori ,livid pe-alcovul alb, cu-obrajii subţi şi alintaţi de Lună… înconjurat de sfetnici ce îl răsfăţau, din ochii lor, nu îl scăpau… umblau înduioşaţi, de tânărul acum bolnav, răpus de vântul vitregiei princiare... La capul lui se trec în nesfârşite rugi, de veghe, ei, petrec, slujindu-l ,fiecare cu rânduirea-n serile târzii şi-n nopţi, în lăcrimări de pleoape siderale , ca gândul trist al prinţului, s-abată!… pe rând, de căutarea morţii-l dezlegau , târcoala ei, sfidând-o ne-ncetat, prin faţa lui,trecând,cu-o nouă aplecare!.. Dar prinţul conversa celest , dansa cu-n vers de ultime cu-vinte grele de eres, cu ziua ce-i pierea sub obosite gene pe moalele alcov, fiori de raze-gemă, o victimă a dragostei, neliniştea-i creştea, pe Lebădă,din dansu-i constelar, amarnic, el o chemă… Se zvârgolea în turn, de multe amintiri, el, prinţul muribund, în marele Levant din Genova venit, pe Egeeana mare!..
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
 DE CE NU VII, FELIPPA ?
Să cochetez cu-al tău cu-vânt, din ziuă mă cobor cu-amurgul prin haosul melodic cânt în glas de filomelă, sfântul, lovind cu biciul magului în struna harpei,al tău cerc îl rup, o-nnod , şi te dansez mânat pe cer, de zeul tău, să–mi numeri stelele căzute… un pustnic în metanii , rugi , sortit să fulgere în singur!... mă vrei bărbatul, sihăstrind pe mări ,pe un cernit crepuscul, de-amor învins, de albăstrimi cel desbrăcat de viaţă, blând, gonind pe văi de cer,un înger, murind, un prinţ îndrăgostit !?... De ce nu te grăbeşti să vii pe calea-mi de ursită, crinul de drag, să-mi înflorească iar, zeiţa mea-ncuvânt, Felippa? … simţiri, să ţi le-alint în gene ca pe o vară însorită!.. Nu ştii c-aproape mi-i pe val, sfârşitul , în balet cu gândul ?... E vremea de-nţeles, lipsită…, să nu-ntârzii pe zări, iubito! mi se zideşte -n stâncă rugul, în corurile de adâncuri… eu drumul înspre moarte ţin… nu ştii că torţa-ncinerării , ce-i steaua mea, zării, căzută, din zori,e plâns de albăstrimi şi umbra-n dansul tău cu-vântul?…
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
SĂ NU ÎNTÂRZII
Voi raze vii , un mit etern al vieţi-mi rătăcită-n astre, un sunet viu al liniştii, căzut ninsori rebele, peste Sfinx, cuprins vâltorilor albastre, de ce-mi zoriţi în moarte şi-n înfloriri stelare, graiul?!… Abateţi-mi durerile din anii muşcând din mine,în risipă cum viermii cei hapsini - sfârşitul meu, al lor, alaiul!.. Eu, singur, prinţul pregătit să plec pe calea în Cipangu, l-al pasărei de noapte ţipăt sinistru,prinsă -n ¬uragane , să mă revezi, în turn, te chem … Vin-o prinţesa mea din cer, Felippa, duh al liniştilor mele: cu-vânt, de zări îndrăgostită, sub magice zăpezi andaluzite, cu steaua mea, din nou căzute… Un colier cu fir de ametist de gâtul tău, ales cu-vântul să-l prind, o flacără revin… să nu-ntârzii dezgheţul lunii şi-al cerului, în doi,dansând… că-n plânsul tău de mângâieri , ascunşi , sub voalul fericirii în amândoi, simţiri adânci plecate sunt, de mult trecute pe văi adânci, necunoscute!...
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
VISUL PRINCIAR
Urca pe scările de-abis din port,spre cerul Levantin El, prinţul Cristofor,grăbit… şi Luna îi curta solia … Cu aripile-i brune, largi, îl însoţea, în dans, Ursita… în jur , îmbălsămau livezi de stele şi-n absintul lor, trecutul fericit de rodii… De urnele-nflorire, troienit , urca, pe jos, faleza -naltă , El, şi de Eros însoţit, pe-aleea însorită, princiară ; Curteni, vegheau palatul mistuit , curând ,de-amorul celuia ajuns aici, în turn, în ruga mării - Egeene... Dormea cu prinţu-n zori castelul din Levant ,în mare steiul prins de aurite salbe în flăcări de dezmierd şi zbor sub axinite neguri… Iar şoapta fiecărui val îi deschidea portal de dor luminii de trezie princiară, irizând, cărările albastre… Hălăduia aici , cu demonii de braţ şi o cadână stea ce în zăpezi de insomnii, pe zări , castelul îl cuprinse şi-aleele de maci, de crini şi rozele –n cinabrele havuze… palatul princiar veghea, pe Sfinxul cel atât de ostenit de relele lui fapte-n port… cum şi pe prinţul care- ajuns, dormea în turnu-i de cristal şi-al cărui vis de-ales cuvânt de sunet liniştii,se vrea adus lângă Felippa….. din Azore, prinţesa lui, o stea dorită-n cer, de el… i-l întrerup cocoşii levantini, în cântecul de dimineaţă!….
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
 DE AI FI MIR DE ROZĂ…
 De-ai fi mir de roză smaraldă şi petală de crizantemă albastră , rouă înmiresmată , din genele cerului, razele-i de vrajă, lui să te prelingi, obrajii să-i atingi, o briză blândă , în cu-vânt, prinţesă , să-l îmbeţi şi inspiri, din vis să-l trezeşti şi să-l îmbălsămezi, asemenea zeiţei , narcisa din Cypru, ţi-ar creşte lumină-n săruturi şi-n irişi, în dans de flăcări stibinice din rugul celest, iubiri de ametiste curate, ochii tăi în luciri… De-ai fi lacrimă de crin, în cununa prinţului pe frunte prelinsă, în angelice priviri, marele-i dor,să-i curgi râu între pleoape, zăpezile albastre din cerul lui şi al tău, în simţiri ,s-or topi…. În baletul de-alese cu-vinte, un alt crin , să-l rupi, şi să -l culegi cu dor, ţi-ar aşeza-o adesea diademă pe frunte, ca să-ţi aducă lesne aminte de un ultim spectacol cu alţi prinţi,acum ai tăcerii, ştiind azurul să-l cânte cu zor… ochii Athenei, zeiţei, o înmiresmată roză, harfa-i heladă, în acord de amor !..
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
CALEA SPRE LEVANT
 În braţe cu spyrei şi kerrii, de vise – adânci, purtat, porni pe mare prinţul, spre Levant… spre-acolo, mari corăbii , călărind pe valurile zării, cum stelele azura boltă, un drum egeic deschideau !... Era mânat de crezul iubirii unei noi Veneţii, lăsând prinos Genovei dorul de lagună, şi-un soare arzător, italic, ce răscolea în ţărmuri pelagicul nisip, cântând închis în scoica vieţii... El, Cristofor, de Quinto, prinţ şi doge marinar de cel mai mare rang, călătorea pe zarea diademă , cântând nefericirea-i, luntrei genoveze!… O gondolă se adâncea în al Egeei magic larg… Absenţa fragedei Felippa (…..) tristeţea ce-l cuprinse, i-o cânta cu glasu-i orfic , marea şi chinul cel şoptit i-l asculta cu o credinţă vie , cerul, în fiecare dans de val smaragd ce luntrea i-l rupea din gând, purtând prinţul îndrăgostit spre cheiul din Levant...
 
GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
DE UNDE-I EL ?
 De unde-i el?..E fiu de Albisola, ţinut sub cer azur, de-ntinderi portocale… cândva, trecând pe străzi, la Boliasco, se prezenta cu ” prinţul de Chiavara”, unui ţinut italic, pururea în soare... Mulţi îl ştiau că e de neam regal, urmaş ales al regelui din Quinto !.. Chiar şi Savona şi-l dorea al ei !... Îi declara pretura, viţa princiară... Deşi , unii ziceau că l-au văzut copil, trăgând de sfârcul unei bone din Pindello !?.. Dar el, ajuns, în ani, de Eldorado, rege, n-avu a recunoaşte-alt paradis decât Genova paternă, însorind, în valuri, miile de vele, acolo unde adăstau, cum călătoare stele, galere mari înalte, lunge caravele, … de unde-i tatăl său, Domenico Columbo.... De-acolo el scruta cu mintea-i ageră, în nesfârşiri, cuprinsul, copilul prinţ, atras de cântecele mării în vocile sirene , cântătoare păsări , cum valurile de- albastru şi smarald purtau în glasul lor pe prinţ într-un balet de vis ,pe-al mării vals, lovind rivere-n ţărmuri egeene… acum îl fericeau cărările de mult dorite pe larguri, spre Levant !...
LITERATURA, TRANSFIGURĂRI,Volumul " FULGERÂND TĂCEREA" de   GHEORGHE APETROAE ¤ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
DE AI FI TU FELIPPA
 De ai fi tu Felippa raza stelei , albastră, pentru el culeasă, nebunul fericirii tale , prinţ pentru o viaţă, să – l bucuri tare şi să-l înmiresmezi, el ţi-ar însângera în loc căderea- durerea, tăcerea de care ştie bine că suferi , simţirea, plăcerea clipelor zeiţei Cypris, din el să le creşti, sperând în noi ritmuri , şi neliniştile vieţii, ce-i plac, poţi în vers, mai mult să i le sporeşti… De-ai fi tu vântul – tot mai ales cu-vântul ce poartă în cântec oglinzii albastre, gândul floarea tinereţii , clipe să te scuturi, prinţesă în dans, şi regină în cer, adâncul să i-l rodeşti, i-ai abate tăcerea, din simţire, trecutul de o iubire nebună, adesea, vorbindu-i în nopţi andaluzite cu stele citrine, de prime balerine, în dans cu ele pe cer, aprinse de ai lui zori, i-ai putea creşte dorinţe, cu-vinte, corole în desmine culori…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu