III. ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
39. ÎN NEŞTIUT
Când locuri neştiute ţie până ieri
îţi năbuie în ne-nceput adânci trăiri,
poniri de flăcări vii în jocuri pe oglinzi
din curcubeiele vergine , despletind
neliniştile mari ce-ncerci să le alungi,
roieşti din raze reci demonice năluci…
De zei curtat şi-acum de Ne-văzut,
te miri cum umbli neştiut, nevrut
un nor, un gând, un vis şi-o vrere...
în Ne-nceputul tău, aici de vreme-
în Ne-nceputul tău, aici de vreme-
în mrejele adâncului care te cere
descoperi gândul altora în moarte…
dar poţi să -ţi uiţi de ce , de când,
de unde vii ,spre unde te îndrepţi?
de pe întinsul căror umbre-n simţ ,
o stea de linişte în lunecări de-abis
spre cale-n seară-ţi în cădere urcă
pe valuri, marea în cuvânt şi cântec !?..
Ai vrea să uiţi de cer, că i- ai robit,
a te sorti plecării înspre astre,
de Dumnezeul tău, tot alteia jertfit
să nu apuci luceafăr, noul răsărit
un jar al lui, prezenţă-i în cu-vânt,
misterul lor şi azi în tine îl învălui...
Să nu-l auzi ,să-l vezi sau să-l doreşti
cum ai dori iubita altuia, în noapte
lungind în vis simţiri nedezlegate
în contopirea rece-a rugului barbar
cu sacrul strălucirii straielor bacantei,
un orb şi sclav, în contemplaţii !?…
Acum deşi mai înţelegi ecoul harfei,
sedus de stelele-n nebună vrere,
te-ntorci ades ca să le numeri sfinţii,
altarelor cuminţi din ţara nefiinţei !…
te cheamă-n zbor de graţii iele
şi să te plângă pe vecii, reci flăcări !..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu