GHEORGHE APETROAE- REVEDEREA DIN ZORI
20. CÂNTÂND DIN FLAUT
Azi locurile de obârşii , tot mai viu
în nori ogive-n amintiri se arcuiesc
şi-n chip de crini sporesc iubiri
livezilor bătute-n tine cu absint…
îţi muşcă din trecut şi din trăiri ,
împătimind simţirile ce-ţi hoinăresc…
Un rest de cer din adevăr îl muţi
în Dumnezeu, voinţa lui să-I simţi
când visul ţi-l ascunde în pământ
şi-n sângerările nescrise în cuvânt
să poţi să scapi de al luminii nimb
prin jocurile vii, în flăcări de mister....
În goliciunea rece poţi să îţi revezi
al nefiinţei chip în alte-nchipuiri
cu trupul de lumină-n cântec...
pe ale tale oase , măzgălind magii
şi-o ternă necunoaştere, boltind
iubirea ta-n cutremur, cu- al ei vid...
Da! ..Dansezi dorul pe jar mocnit!…
te cheamă-n zbor ceruri de graţii
şi îngeri, heruvimi, cântând din flaut
de-ţi plâng în tine lipsa de părinţi,
că eşti un rest al lor şi te împarţi
albi crini, flori triste de-amintiri…
Da!. înţelegi ce vor, ecourile-s vii
şi nu îţi poţi uita că ai rămas aprins
sortit în a iubi cuprinsul necuprins
întru visări, purtând regeşti iubiri
de revederi, chemări în primăveri
cu glasul Bucovinei niciodată stins!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu