III. ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
42. DIN RESTUL PRIMĂVERII
Lumina prelinsă din bolta gârbovită de stele,
ce -şi poartă anii prea mulţi în dureri,
din sânii ei mari, ies nebune mistere,
flăcări pe gura zeului, jocuri fluide-n plăceri…
Rebel ştiut, un prinţ cu plete castanii,
cu ochii mari smaraldici şi hoinari
înoţi desculţ prin roua de pe crini şi îi alinţi
efeb dorit al Novei- soarele aproape stins,
când moştenirea -i apolinică i-o porţi
cu inocenţă-n dimineţi ce le cu-vânţi
să împlineşti ogorul crâmpeielor de rod...
Pe pajişti andaluze, flăcări crise se preling,
şi ard inefabil , sub ale tale pleoape alunii…
Se liniştesc în lunci, reci ploile năluci
căzute în ulucul nămolului aprins poltav
cu iz carnalic, se înflăcărează-n sălcii
şi-n leşul crud al fagilor căzuţi,ce încă ard
cum ulmii drepţi şi-nalţi cabraţi sub stei
prăbuşiţi , în furtuni, de balauri ucigaşi,
de tainice şi sfinte armonii în vârfuri fulgeraţi,
în şuierări de drag în pieptul unei cobze….
Din primordii de sfinte cuvinte , în cântece,
zarzării re-înfloresc, cum rodiile pe abis
şi-şi ning petalele - nelimite pe azi…
De - atunci, tu le doreşti măsură –n râs
lărgimii bolţii , trecerea în ai tăi paşi…
Şi rupi din zâmbet şi-l dărui cu iubire
de dragoste vernală, cu-nflacărări citrine…
Orbi sfinţi te urmăresc,de mult în rugă,
cu ei, slujind, levantic, cerul crist !...
Descoperi, dar, în slove restul unui cântec…
din sânii bolţii , stelele ce i le sorbi, în plâns…
Ele-şi mai ning pe drumul tău, polenul
şi se-mulţesc, la trecere-ţi succed şi râd…
te sorb lumină , rest din sânii primăverii,
lumina pătimirii, lacrimi, serilor în dans...
o stea cădea în nopţi şi singură-n decor,
îţi adâncea în cer şi în neînceput, copilăria ta…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu