GHEORGHE APETROAE -. IV. SONATA AŞTRILOR
43. DESPRE ADEVĂR
Adâncul bulboanei îl priveştii în cer, umplut
cu restul negru-diamantin al stelelor reci
înflăcărate doar de absenţa zăpezii… ,
Spor de fluid în izvoare, arşiţile verii
din impulsul materiei,între cardinali,le extinzi
și-ţi alegi zeul, îl urci în tronul permanenţei
curgerea rece a luminii pe un cer turmalin…
Flăcărilor le întrerupi tăcerea când vorbeşti
despre arderea în ele a misterelor… le alergi,
când slobozi în lucii de ape cântul undelor, lebăda
valsând în sunet de val tăcerea neliniștii,ți-o amintești,
bălăcindu-te cu fecioare aprinse, în limpezimi,
făclii de amor, izvodind din sfârşitul copilăriei..
Calci rebel în martie, pe urmele-n zăpezile,
încinse de existenţă, prin desişul de mălini și cireşi,
încinse de existenţă, prin desişul de mălini și cireşi,
trezind izvoarele adormite în linul susur,
să cânte cu tine în clepsidră petrecerea...
nepăcătuit, trecutul trecut, Cu-vântul a fi,
pe care îl asculţi cu muțenie, curat şi absurd …
În adâncul tău cad din zborul lor lung, clipele…
Zorilor, prăvălite de cer pe urcuşul vetust,
le asculţi vaietul . Erele par tot mai obosite
de şarpele pe trecere, călătorind în versuri
cu alintul lor de cântec ce şi acum îl asculţi
până seara târziu, în meta-adevărul aletheic:
trilul filomelei ucise, înfrăgezită în crâng...
Nu uiţi de stele, te re-întorci şi le trâmbiţezi
în curgere- urletul firii, ca dintr-un Everest
printre stânci, în cer, puhoi de nesfârşite buluciri…
Impulsul materiei, îl tatuezi pe ultimul mister,
de El să-ţi aminteşti, când nu le mai iubeşti…
Destrami ne-începutului, tăcerea şi-i primeşti
cezaric, copilăria bătrâneţii , adevărul în rest …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu