Floare de salcâm
Din ramurile de salcâm
ce ning lumini,
pe drumul ei, de vis,
o floarea ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …
Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
în ochii mari, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire …
Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o-ntinde vad
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată …
Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei; zăpezi de mai,
o floare de salcâm
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …
De-atunci se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat;
din locul florii albe,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat …
Fălticeni, 1964
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu