I. GHEORGHE APETROAE - ZBORURI ÎN ABIS
NECTARUL ADOLESCENŢEI
Furtunile dezlănţuite pe munţi le alungai
prin cântece, de la înălţimile Pleşului,
iar cerul crisalid îl dezveleai, la Suseni ,
de nori, admirându-i, de rubin, catedralele …
Soarelui , un bulgăre de foc, îi vorbeai
şi-i acopereai dogoarea cu sărutul Lunii,
seara, în tăietura brazil
Curtai izvoarele-n viori, în umbre malachii
fulgerate de cer, în evantaie large cris
spre Cal
fără oprire, printre flori ,trecătoarele…
Ai strâns în braţele tale străbune de dor
de mic copil, stelele, tot atâtea zâne
şi ţi-ai alunecat pe irişi, din rouă, zenitul,
în chipul lui, brodând meridiane sidefii,
bolţii de turcoaz, stropită-n viul eritrin,
în plutiri siderale de tainice păsări…
uşurinţa în zbor, la albe piscuri, admirai
şi cântecul clipei firesc, în graiul adamic…
Şi, nu le-ai lăsat a se abate în nopţi
spre alte izvoare, lacrimi, mereu le întorceai
de pe violete culmi, onest, al lor paznic…
Spre oriunde duceai, dinspre păduri,
turmele de cerbi, zilele, mânăndu-le,
a le păstori pe pajiştile safire albastre
cu mersul altei vremi, în rubinii ocoale…
adulmecai, florilor ,balsamul de fericire,
livezilor de cireşi, în mirifice iubiri
şi narciselor poetice, aprinse de trăiri
în aprilie, briliante reci – diamantii de vis,
sorbeai făr de nesaţ, adolescent nectar :
amintiri-ambrozii de gheaţă, din pocal,
înflăcărându-ţi gândul de zbor în abis…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu