literatura, Început de cunoaştere, gheorghe apetroae sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

45.  ÎNCEPUT  DE  CUNOAŞTERE

Tu, aproape de Suseni , i-ai  ştiut  ,

de mic  copil , în coborâre, Mălinii,

din ne-auzitul  cu-vintelor  

ce creşteau atunci  de pe buze,

grăbite în cântec, flăcări  de imne  …

când cerul sângera  sofisme,

din temelia mănăstirii Râşca,
în Rareş şi munţii Suhei,
o sălbatică iubire …

răgetul fratern al căprioarei...

îi mângâiai cervidei ochii  albaştri:

îngeri sub  întredeschise pleoape,

ca unui  aproapiat  început 

de lumescă  paternă  re-cunoaştere…,

furai , din cer, o stea, cu Labiş,

lăcrimând , de o comună iubire,

o scenă sinceră neştiută de dragoste…

sfinţeai cu  şuvoiul de lacrimi pe irişi,

 într-un festin , de golire  a Lunii

ne-începutul, în altarul albastru….

Re-vedeai  războiul  pe faţada casei ...

somnambul , în cuvântul sfinţit

nevorbit, de durere  şi sete, lăcrimai

chinul foamei  tale  de  întoarcere,

de frigerea-n cruzimi a sincerei inimi,

în jurul căreia o stea  în hău  rotea

în fraţii  tăi , visele 
şi-n părinţi ardea în cuvântul ei
de multă lumină, hăruită

pe loc străbun,  maternă, Boroaia…