literatura, nori fluorini, gheorghe apetroae sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS

7.  NORI  FLUORINI

Idol amiezilor fierbinţi  sub fulguiri,

cu buzele jilave,  gânditor, un  lut

săruţi obrajii   frunzelor albastre

şi infinitul îl măsori, în rezonări alhambre…

Apăsătoarele  ne-linişti, i le simţi

şoptite de-un  poetic glas…, al mamei…

Sub fulgere-n crisoberil, din albăstrimi 
rupi,ca pe- o pâine alunie, cerul

în nori  fluorini, de fluturi gânditori,

nelimitei să-i  însumezi corole

de Trinitate, rod al sfintelor  lumini

septembrie aprins, ascuns de amintiri…

Pâraiele tot susură în ne-ştiut,regale

pe un alt grind, credinţa trupului o ţii,

slujind  tăcerii  zărilor în limpezimi…

Din repetarea viselor, imaginea i-o ştii

şi  serile de-atunci, acum devin parfum-

 iubire altor stele, izvoare de plăcere…

Aşa cum albatrosu-n zborul lui ,

în  coborâri  pe valuri, îşi iubeşte 

marea ,în rotiri, împărăţindo-n aripi

şi-atât de des , de vii, din spuma ei,

furând  reci peşti sticloşi, diamantini,

se-ntoarce mag, la ţărm, zorit de valuri…

Tu , bolţii cerberii  spre rut  i-asmuţi,

şi-n unicorn, trezeşti al depărtării chin…

Eşti în decor  granat şi-n vis un fum-

tunet  de trâmbiţe  ce-ţi   prevestesc

nori  corindoni, de anatas şi de sidef,

un rest vieţii blânde -  ploi de slavă

din norii fluorini, pe bolta în citrin
cu îngerii de crini  înveşmântaţi  cinabru...