Literatura, Coeli manus, Gheorghe Apetroae Sibiu

COELI MANUS

Perdelele de-opal când le feresc oglinzii,
 în oglinda ta de graţii mă uit
şi iţi vorbesc
prîn semne de lumina şi azur;
Te-admir din clarul turnului de-aici
 pe tine, Coeli manus ...
Tăria flăcării pe care-o porţi
cu limpezimi de-abise
m-a născut
cuprins al florilor şi întregirii.
La fiecare pipăit al cărnii
ce-o desfaci, o raza
sa te culc în patul
rece-al închinării,
 stai duh cu-albastre torţe-n mâini
şi îmi asculţi dorinţa, numai,
 de iubire...;
Necredincios, vrăjit de forţa ta,
 mă scol şi urmele-ti adulmec ...
 a smirnă şi pământ miroşi,
porţi semnele măririi...
Să-mi concerte-n nopţile de amor
aceeaşi ruga crudă,
aduni soboarele de îngeri,
câte sunt în cer,
de îngeri sa mă-ndrăgostesc ...
Dar, iată că, în agonii, cuvântul
 ţi-l rosteşti în alte limbi şi legi,
 iar mugurii de caină,
ce plesnesc pe firave tulpini de oase,
 tu ţi-i hrăneşti cu stârvul stelelor
 de primăvară sfântă ...
 Şi ştiu că tu plăceri mai mari
decât sa te sărut de sărbători
 nu spovedeşti ...
Cu braţele deschise spre adânc -
 de mult un cerc
de nemurire-mbrăţişezi -
 Tu, turnul cel imens de logos şi triumf,
poţi să-nţelegi că între noi
e ultima-ntâlnire rece din altarul mut ...
 Poezii şi eseuri „Despre ne-nceput”,
Editura Hermann, 1992