COELI MANUS
Perdelele de-opal când le feresc oglinzii,
în oglinda ta de graţii mă uit
şi iţi vorbesc prin semne de lumină şi azur;
Te-admir din clarul turnului de-aici
pe tine, Coeli manus ...
Tăria flăcării pe care-o porţi cu limpezimi de-abise
m-a născut cuprins al florilor şi întregirii.
La fiecare pipăit al cărnii ce-o desfaci,
o raza sa te culc în patul rece-al închinării,
stai duh cu-albastre torţe-n mâini
şi îmi asculţi dorinţa, numai, de iubire;
Necredincios, vrăjit de forţa ta, mă scol
şi urmele-ti adulmec ...
a smirnă şi pământ miroşi, porţi semnele măririi...
Să-mi concerte-n nopţile de-amor aceeaşi ruga crudă,
aduni soboarele de îngeri, câte sunt în cer,
de îngeri sa mă-ndrăgostesc ...
Dar, iată că, în agonii, cuvântul ţi-l rosteşti
în alte limbi şi legi, iar mugurii de caină,
ce plesnesc pe firave tulpini de oase,
tu ţi-i hrăneşti cu stârvul stelelor de primăvară sfântă ...
Şi ştiu că tu plăceri mai mari decât
sa te sărut de sărbători nu spovedeşti ...
Cu braţele deschise spre adânc - de mult
un cerc de nemurire-mbrăţişezi - Tu,
turnul cel imens de logos şi triumf, poţi să-nţelegi
că între noi e ultima-ntâlnire rece din altarul mut ...
Volumul de poezii şi eseuri „Despre neînceput”,
ciclul de poeme ” Porunca iubirii”, Editura Herman, 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu