g.a.s.

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 30 decembrie 2009

GHEORGHE APETROAE


Introducere
la volumul de versuri “ Depăşirea trecerii ”

Volumul de faţă, aparţinând scriitorului Gheorghe Apetroae, se cuvine privit, în primul rând, în semnificaţiile sale pe linia conturării unui profil complex al autorului său. Poetul este, în cele mai bune exprimări ale sale, o structură care îşi deconspiră originea moldavă, prin înclinaţia spre reveriile molcome, spre cultivarea patetismului într-un registru discret, de planul al doilea, se poate spune. Cu tonuri de un retorism reţinut sunt abordate inclusiv temele patriotice, evocările unor figuri de seamă ale trecutului nostru politic şi cultural (Avram Iancul, Alecsandri, Eminescu) ca şi, de asemenea, temele religioase…
Desigur, permanenţa autenticităţii lirice se relevă ca un deziderat. Există însă destule pagini care dovedesc că Gheorghe Apetroae nu rămâne un simplu veleitar. Şi se mai cuvine semnalat ceva: gruparea , pe cicluri în această carte a poemelor sale, elaborate pe parcursul a mulţi ani (1963 până în 1999) ne dă ocazia să constatăm o evidentă evoluţie a conştiinţei sale estetice.
Pentru a contura un profil complex al autorului, trebuie să mai spunem că Gheorghe Apetroae nu scrie numai poezie, ci acesta abordează cu uşurinţă şi alte genuri literare. Întâlnim frecvent cronici, scrise şi publicate de acesta, în sensul larg al termenului privitoare la lansări de cărţi, şedinţe de cenaclu, mese rotunde, activitatea „Astrei” rediviva, ca şi cronici sau eseuri literare (reţinem medalionul consacrat lui Mircea Ivănescu). Nu lipsesc din activitatea publicistică a scriitorului Gheorghe Apetroae nici articolele dedicate unor probleme din sfera actualităţii sociale de după 1989, unele dintre ele îmbinând atitudinea lirică şi polemică („Îngerii pământului” – despre soarta în prezent, a ţăranului român), altele rămânând în ermetismul şi în subtilitatea lor exclusiv în cel de-al doilea registru. Să adăugăm, apoi, elogiile aduse de autor modelelor morale, ca îndreptare sociale, indispensabile în normalizarea structurării politice a societăţii .
Toate aceste contribuţii, al căror loc este, fireşte, în mass- media, pe care Gheorghe Apetroae înţelege să le înregistreze, vădesc un spirit preocupat de realităţile din jur, ba mai mult, valorificând insistent poziţia sa publică, este în stare să ia adesea atitudine faţă de ele.
Iată o altă ipostază ,complementară celei a creaţiei lirice sau adăugându-se acesteia fără îndoială cu folos pentru cunoaşterea mai în profunzime a individualităţii semnatarului volumului.
În abordarea stilistică a versificaţiei sale, este semnificativ demersul magic, constelar al structurii textelor. De altfel, poetul se imaginează într-un poem , păstorind „…pe lunci stele…”.
În tot ce scrie Gheorghe Apetroae , dar mai cu seamă în lirica sa, îşi lasă amprenta, într-un fel sau în altul, discreţia unui unui suflet aspirând să nutrescă – după cum o mărturiseşte într-un alt poem - „… noi stele/ cu seva viselor mele…”, forţa şi voinţa sa de a genera cadre ontologice parnasiene inundate din plin de principiile metaforei.

Dr. Eugen Onu,

cercetător stiinţific principal I , la Secţia de Filologie a Academiei ,
Române, prof. univ. dr. la catedra de Istoria literaturii din cadrul Universităţii“Lucian..Blaga”din..Sibiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu