LITERATURA, CICLUL "ÎNTOARCEREA CARMENTEI", DE GHEORGHE APETROAE

AŞEZĂMÂNTUL CULTURAL ŢARA BÂRSEI, 2003,
„DIPLOMĂ DE SUFLET” acordată de conducerea Aşezământului Cultural,
secretar CORNELIU MERLĂU , pentru CICLUL DE POEME
„ÎNTOARCEREA CARMENTEI”, de Gheorghe Apetroae

„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”

VEGHE I


Cât clopote, de dangăt românesc re-înfierbântă Blajul
şi din Sibiu Bărnuţiu ne declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lăncii e-n triumf, izvor de legământ eroic,
se trec prin firea Iancului tribun chemările la arme…

Nu-i loc de şedere, nici de–nchinări! De ni-s umbrite glorii,
de ţara e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei
şi-i plânge Arieşul neliniştea din mersul greu al zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi!… cu ei, pe toţi românii!…

Chemări de înălţăm, le înţeleg şi ştiu să le răspundă;
stejarii veacului eroic ne cuvântă prin aprinse graiuri...
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină, ascunzând în ramuri
cresc în coroană tot mai largi, înnobilând Ardealul…

În glorie , cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele
păşesc pe calea razei lor, iar lângă ei, sigur, românii…
şi-l ştiu pe Iancul crai ş-n fruntea lor, cu cerul scut
de pavăză în fii, le-nalţă-n strălucire Tricolorul!…

Sub semn de stânci pe Apuseni, în El ni-s veşniciţi Eroii…
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…
prin ei în legământ străbun şi-n strajă pentru neam
le venerăm jertfirea ,ne-n flăcărăm în mers, curajul…

Cu glasul torţei vii, când ei cuvântă se aprinde cerul…
Noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,
Credinţa lor să aromeze-n noi, în lanuri şi livezi
şi s-amiroase-a primăveri ,române, noile vlăstare…
…………………………………………………………….

Iar flăcările care s-au aprins să ardă viu în candeli
cu soarele ce-şi varsă duhul, să ne-nfrăţească veacul
cresc vocile de pomenire sfântă, un glas de binecuvântare…
Românii mei! voi sunteţi liberi, cât vi-i de veghe Iancul!…



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


DORUL DE IANCUL

De dor de Craiul lor, răsar la Ţebea moţii…
Să-şi lepede calvarul şi-l freamătă-n gorun
să le coboare Iancul în retrezire cerul
cu Vidra în cunună şi Apusenii brâu…
durerea să le curme, El se revarsă-n zorii
împărtăşiţi cu Horea sub roata altei lumi…

Sfânt, magul libertăţii şi soarele dreptăţii
se-nalţă printre aştri mai falnic, mai august…
furtunile să-n frunte, El se-mpleteşte-n ramul
gorunului din Ţebea cu trunchiul de român…

Din Mureş le cuvântă, din Arieş le cântă
pe undele soboare de harfe îngereşti…

Că-s ocrotiţi de Thetis, mărturiseşte Crişul
cu malul drept în Tisa şi malul stâng în Nistrul…

o mamă, România, i-a botezat şi-n Jii;
înconjurat serafic pe drumul sfânt al Vidrei
îi însoţeşte Iancul în cer, în munţi şi-n fii…

La Ţebea, nalt , gorunul le stăruie zenitul…
să le aline dorul, El le-mplineşte visul…

în templul Judecăţii, din tronul dreptei legi
le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul
să-şi neclintească locul şi, împlinindu-i gândul,
pe Apuseni, pe Alba, va străluci Crai Nou…

Se creşte-n cer gorunul şi se preschimbă-n scuturi
cu chip de moţi, Ardealul iubit de Dumnezeu…




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

MĂRTURII

Patriei,
Istoria, cupolă de rubin,
e un cântec de arbore
întins peste neam…
E pajura ce-i poartă în aripi
izvoarele
în culorile de sânge,
pâine şi cer
şi cântecul de dor
al trezitelor zări
din Cartea Unirii…

Printre genele zorilor
săgeată cerul arc,
arcul noii generaţii…
E ţara rădăcină
şi trunchi de Erou…

Trandafirii cresc temple
din sângele ţărânei,
scut şi simbol:
limba şi neamul,
marea şi cerul
stau mărturii de safire
şi gloria românului popor!….




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


GLASUL PUTNEI


Români, ce înfloriţi fiinţa
unui popor creştin , viteaz,
nu auziţi sora Moldovă
la Nistrul, cum vă cheamă azi ?

Săriţi cu toţii !…striviţi tăcerea
de ger pe un străbun pământ…
grăbiţi, cât glasul ei mai cântă
şi-mi trageţi clopotul cel sfânt…

El va rosti la cerul lumii
credinţa într-un singur neam;
din vrerea Putnei, o Moldovă
v-aşteaptă scuturi de hotar…

Nu staţi ca să-i truncheze trupul
şi fala să-i spurce-n orgii;
Purtaţi- o -n braţe la durere,
i-aprindeţi torţe-n morţi şi vii!…

Iar ,de-i nevoie, în Unire,
daţi Prutul Nistrului!…Treceţi
stindardul sfânt al Românimii
pe locul gliei strămoşeşti…

Să simtă orbii că Românii
sunt aprigi daci-latini-trecut…
Traiane !… Decebal !… Ştefane !…
Voi ştiţi şi-acum ce-i de făcut!…

Acum, când glasul ei mai cântă,
veniţi, cât trupul nu I-e frânt
şi strângeţi-o la pieptul ţării.
augustă-n românesc triumf!…



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului ”

VEGHE II


Cât clopote, de dangăt românesc re-înfierbântă Blajul
şi din Sibiu Bărnuţiu ne declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lăncii e-n triumf cu ceru-n legământ eroic,
ne trec prin firea Iancului tribun chemările la arme...

Nu-i loc de şedere , nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii!..
De ţara e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei,
de-i plânge Arieşul neliniştea din mersul greu al zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi, contăm pe toţi tribunii!..

Chemări de le-nălţăm, de duh, ei ştiu să le răspundă;
Stejarii veacului eroic ne cuvântă în trezite graiuri!..
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină , ascunzând în ramuri
cresc în coroană tot mai largi, înnobilând Ardealul!...

Cu faptele de arme mari, în glorie, împovăraţi de stele
păşesc pe calea razei lor, iar lângă ei, sigur, românii...
şi-l ştiu pe Iancul craiul lor şi cerul a lui scut
de pavăză în fii , înalţă-n strălucire Tricolorul!..

Sub semn de stânci , pe Apuseni, din ei,ni-s veşniciţi eroii...
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu...
în legământ cu ei, de strajă pentru românescul neam
se-nflăcărează-n mers cu stelele , şi din lumina lor, poporul...

Cu duhul torţelor când ei cuvântă s-aprinde Tricolorul!..
noi le-am pus cruci şi flori pe osământ, în loc de arme,
credinţa lor în neam şi–a neamului în ei să crească-n ram
şi s-aromeze-n rod lumini de primăveri, în noile vlăstare...

Iar stelele ce s-au aprins pe cer , de candeli să le ardă
cu flăcări ce îşi varsă duhul, să ne-frăţească veacul,
cresc vocile de pomenire sfântă cu glas de binecuvântare:
Românii mei, voi sunteţi liberi, cât vi-i de veghe Iancul!..



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”

ŢARĂ BOLNAVĂ

Ţară bolnavă,durerea şi răul îţi zac ascunse
cu cerul în noroi şi pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci balauri cresc pe creste,
purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni...
Cascade, peste tot, îţi înzăporesc lumina din
izvoare, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;
mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte
jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban
sătui destui...

şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de
broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai
greu...
Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin
casele curate, uitate de plăceri,
Mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc
mioare, prea puţine, mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel, aşteaptă de
păşune, s-adune-n clopul sorţii, al laptelui „mister”...

Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aştep-
tând mioarele în turme care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar
când te văd în chin, în noapte-ţi pier cu frig...

Ţi se-mulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-m-
buibă ca flămânzii toamna din porumbiştea încă
neculeasă de ţăran...
şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii
verii, iar sălcii prinse-n dâlme te plîng,dar în adar...

Tu ai şi”cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce
se-mulţesc acum prin satele ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău,
căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău...
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte”şerpii”
şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri...
la serile albastre de tăcere plâng bătrânii în
van,ducându-te te duc doar ca să mori cu ei...


Ţi se-nm,ulţesc „năpârcile” în taină, iar gloata
ţi-i muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri...
şi mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la
zar primit, de s-ar scăpa de el...e greu...
Au ruginit piroanele din porţi ce cad din bala-
male, iar carele nu ies din curţi, nici se întorc din ţarini;
se-mpodobesc ferestrele în colb şi în paian-
jeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-torc anii...

Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi
bate „Traista goală”, de mulţi ani, a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii şi
casele se urlă în steu din senin...
şi vin străinii, ca să-ţi vindem totul,în a-ţi
grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor pân l-or tixi, nebunii, noi,
să cerşim la poduri pentr-un leu...

La subsuori, pe trup, pădurile îţi tund, de
poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...
dar cresc acum vârtoşi din gropile din drum
stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală,
nici de vânt...
Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi
de vreme, spre a-nflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare îţi înmulţească zorii,
izvoarele prunciei, să-ţi ieşi din agonii...



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”

TREPTE ÎN TEMPLE

- Imn, teraselor de la Ocna Sibiului….


Ajuns la vechile zidiri, am început să le cânt
imnul antropic, şi glia s-o frământ
pentru primii semănători de pe acest pământ,
cu vlaga lor din linişti, sub crucea de mormânt,….

ce-n temple s-a-nălţat şi-în rod a răsplătit
de generaţii munca, augustă în cunună,
dar aprig gerul peste veac cu moartea le-a cernit
şi dezmierdarea gliei le-a rămas străină

în zorii brazdelor de-atunci croite-n deal
cu plugul tras de boi, şi truda de ţăran,
mileniul devenirii mănosului hotar
într-un simbol de jertfă şi infinit uman …

Că un aspru vânt le-a pustiit trecutul milenar,
le-a îmbrăcat în doliu ,cu ţelină de deal
şi le-a jertfit rodirea pe rugul de altar
al umbrei celor morţi, întinsă pe Ardeal…

Cuprinse de speranţa unor zări senine,
s-au aruncat săgeţi şi-n lumea fiinţei mele
învăluind prin raze, vii jocuri de lumină,
adâncu-mi greu de rod al flăcării de stele…

Cu drag le-am coborât în mine, dorinţa să le-o simt
şi să le-aprind din ieri pe cerul vieţii mele,
spre-a le reda lumina de nouă înviere,
rodirea ancestrală din focul altor stele…

le-am petrecut la horă iar, şi-n jocuri noi
alt ev le-am slobozit; întoarcerea-n fiinţă,
reverberându-mi morţii, luminilor, chemări
la cerul de ţărână, izvoare de credinţă …

Legaţi în lanţuri strâns de veacul umilinţei
şi-al aşteptării grele, de zaceri,nelucrate,
nepoţii celora plecaţi la ele i-am chemat …
de plugul brazdei lor să râdă mângâiate …

De drag de glie, ei le seamănă, le îngrijesc
ca visul celor morţi prin ei să se-mplinească …
urmaşii templelor de ieri, veniţi, se rânduiesc
cu torţe noi în mâini, de grija strămoşească …

- De veţi trăi în rostul lor, cu Ele-n legământ,
răsplata muncii voastre cât holda e de mare! …
Terase de milenii! în lumea voastră să rămân şi eu,
vă-nalţ săgeţile de rod cu vârfurile-n floare !…



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului”

SĂ-MI DESENEZE PE GEAM

Din sămânţa de lut
din căuşul olarului,
ziditorul de demult,
am născut
fiinţa singură, în fire,
razele de lună
sa-mi deseneze pe geam
de doua ori Logosul
şi clipa arborelui;
să-mi conjuge întoarcerea
cu nemărginirea
celui mai scurt cuvânt,
ca şi când
naşterea ar fi
o întâlnire absentă
intre El şi al lui binecuvântat;
razele de lună
să-mi deseneze pe geam
prima sămânţa a cerului
din lutul marelui crin:
sărutul pământului
din căuşul olarului.



Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


SOUVENIR

Vultur iscoditor copilăriei,
în sacrul solitudinii,
prădalnic al zorilor azuriţi
de înălţimile elizee,
întindeam aripile de mălini
şi cireşi în elongaje târzii,
peste ploile reci de aprilie …

fulgeram amiezile zilelor lungi
şi izvoram visele,
zburând în zmei, în zei şi în zenit,
din farmecul de ropotitoare
şi apăsătoare nelinişti:
glasul poetic al mamei … tot atunci,

mă înţelegeam cu îngerii
din freamătul brazilor în furtună,
iar plopii albi piramidali
îmi tremurau inocent, princiar,
pe steiul zărilor;
mă iubeam cu fiecare loc de mine cercetat
din pajiştea meilor …

admiram frenetic piramidele:
templele verzi –
merii şi cireşii în alb rubiniu
înfloriţi, în aprilie,
iar de nectarul înmiresmat
mă îmbătam deseori, cu serile de iunie,

cu brizele călătoream aurorele;
pluteam dimineţile şi amurgirile
înspre apus;
la chemările mirifice ale albaştrilor
munţi … pleca copilăria …



„Patria - locul... lumina şi vechimea neamului”


EL, EMINESCU

Din grădinile de aur a cules ai lunii crini
să-i păstreze-n templul fiinţei - candelabre de rubin
arc de cer, în El, lumina celei mai pure lumini …

Fruntea, boltă peste veacuri, o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul, strălucirea în izvor…
pe azure văi de cuget, cu ochi negri, lini, coboară
El, luceafăr al iubirii, printre nuferi să răsară.

Când pe harfele de unde stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii, valuri risipte-n grind,
El, ecouri între clipe, le ascultă-n infinit…

cu luna se plimbă-n trestii, iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea, dă luminii dor şi gând …
teii încărcaţi de floare ning miresmele de-amor,
El, luceşte-n rostul vieţii spre trecut şi viitor…



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

MARELUI BARD

Lui Vasile Alecsandri

Cu forţa stelelor,
pe calea lor,
în mâinile de-azur,
cântând,
visam să te-ntâlnesc …
dar tu ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de parfum,
cu irizări de crini
şi lilieci …

ca să petreci
printre steluţe sfânt
un rege bard …
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzut din nevăzut
comori le strângi şi-acum …
La serile de-argint,
în hăruite ierni,
cu lira ta mă chemi,
eu te urmez …

poemele să-ţi ning
pe alte primăveri
în zbor de ciocârlie …
săgeţi, cuvintele
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele pastel,
purtat de geniu tău
pe lunci, în crânguri,
peste zări, le-arunc …
Vasile Alecsandri …




„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”


ÎNTOARCEREA CARMENTEI

Din colbul zărilor de ei de mult bătute,
să se-ntoarcă
toţi fiii buni pe locul nemuririi tale,
Tu, Patrie le cânţi cutezător
„În firea mea ţi-i locul tău române”
şi le reverşi în suflete lumina re-ntregirii...

Nu înceta, dar a-ţi chema în cuviinţă fiii
la un mers bun: duh din trecutul mare,
să-i reînveţi cine-s de neam Românii
şi să le-aprinzi în cuget flacăra Unirii!..

Spre- a- i vindeca în dor de rana rătăcirii,
din gheara vitregiei lor să-i smulgi cu semul
iubirii de întoarcere în Tine, de liberă trezire
în dreptul lor, tu să-i înalţi în fapte...

.................................................

Priveşte-i cum la tine-n torşi sosirea îşi cuvântă
ca fii ai tăi ce vor a coborî din nou în rosturile gliei
sămânţa sângelui patern, în stăpâniri să crească
pe plaiuri de lumină, geniul României...




„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”


ECOURI

Basarabie, Bucovină, fiicele mele tribune, auguste
vă ador şi vă vreau lângă mine, mamă vă cuvânt:
liber vă este drumul de sânge de limbă şi datini,
de sfântă Unire , ruga v-am înţeles-o şi v-o ascult...


În aură de dor, codrii şi câmpul vi le-am cuprins,
iar mormintele străbunilor vi le-am acoperit cu crini...
Coroana lui Ştefan, cu stele de flori şi cuvinte o port
o boltă de slavă unui singur românesc pământ!..


Mirese de suflet şi plai, de port şi de grai, vă vreau
glorii latine, rai de sfântă Unire şi de strămoşescă glie...
Copile nefericite-n trăire, peaiubitoare de mamă,
în soarele meu vă cunun cu adevărul luminii pe amândouă...


Cu glasuri de cântec ale unei singure inimi, doinind
reveniţi lângă mine, să petrec acum cu voi alaiul divin!..
Basarabie, Bucovină!..numai mama voastră-n putere
sub Tricolor vă înalţă-n credinţă, adevăr şi destin...



„Patria - locul ...lumina şi vechimea neamului”


CĂRĂRI

Cărări de existenţe
trec prin cuprinsul florii;
pe calea ei,
colindă stelele şi ard
polenul cerului...
să-i ştim neînceputul,
îi numărăm în soare
petalele când cad...

Născuţi din zori, tot zorii
pe calea devenirii,
ne urmăresc plecarea
himerică-n imens...
La sânii altor stele,
ca să ne primească,
suntem plecaţi din floare,
avem acelaşi mers...

Cu alte flori
pe noi cărări
de foc stelar
de mult ne întâlnim.
Mirifica sămânţă cântă:
cuvăntul a-ncolţit;
din undele de-atunci
ne-am despletit...

Pulsează din primar
cenuşa flăcării în noi
şi gândul plin în alţii;
călcăm pe vârful razei,
iar fraţi, cu stelele,
percepem
în monada- floare
ale stelelor pulsaţii...

Da, oricare existenţă
născută din mişcare
s-apuce altă cale,
şi-aruncă părţile ,în graţii !!?
.


”Patria - locul ...lumina şi vechime neamului”


ÎNTOARCEREA ÎN MIT

Te salut Fălticeni-
leagăn de carte şi iubire-
la porţile deschise
în chip sărbătoresc
vreau să-ţi sărut icoana,
să te revăd la vremi
de împlinire,
la masa zorilor cu tine
să prânzesc...

Primeşte-mă în largul tău:
covor de roze,-
şi roagă”Adormirea”
să clopoteze tare,
să afle Vesta civis
de-ntoarcerea mea-n mit,
iar cerul tău să-mi uite
toţi anii de plecare...

Urbe de dor şi suflet:
rai pe pământ moldav,-
în rostul tău acelaşi,
grădina mea de flori,
mai porţi iubiri ascunse,
surâs nostalgic, grav,
pe-alei de amintire
parfumuri şi culori...

La lumea de atunci
îmi ceri
întoarcerea în mit,
al vieţii labirint
să-mi umpli
de seva tinereţii,
la braţul zorilor purtat
îţi intru-ntinerit
cu soarele Moldovei
pe porţile cetăţii...



„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

REVERBERAŢII

Privelişti,
de braţul zorilor
prinse,
farmec copilăriei,
izvoare de vise,
prin floarea fiinţei
curg primenite
şi le ascult:
m-aleargă , gătite:
Stânişoara în soare,
la vârfuri pleşuve,
stropite pe zare,
Moişa şi Suha,
răsfrânte la poale,
prin hora lor să trec,
copil la Slătioare...

Mă strigă în susur
pârâul de munte,
de maluri prăbuşit
în recele cristal,
la meandre adânci
umbrite de sălcii
cu pletele despletite
de undele repezi;
în freamăt arinii,
cireşii şi mălinii,
pe coasta înverzită
şi lunca de flori,
la primăveri de soare
mă cheamă înapoi...

Pe drumul lung
al lumii fiinţei mele
mă caută: casa
şi livezile de rai
ce-i râd în povară;
izvorul rece din deal
grăbit pe uluce
la florile mamei
setoase, să piară...
şi plopii,
brâu la izvor,
piramidali, paterni...
şi brazii prinşi de cer
de strajă pe alei:
părinţii
rătăciţi de lut,
îndrăgostiţi de zări...

Pe lira soarelui
cântă în mine
colorate, senine,
păsări, primăveri,
inefabile lumi
de fragede vremi,
când păstoream copil
la florile de crini
şi salutam la vad
pădurile de brad,
iar pe poteci adânci,
repezite de stânci
spre însorite poieni
mă strecuram
zburdalnic
în lumea de joacă
a fraţilor mei...

De Stânişoara
şi cerul Bucovinei
port sufletul,
fiorul...
Boroaia-maternă,
vis fericit
şi împlinit pe zare-
cea mai iubită floare-
îmi înţelege dorul...
Să o revăd senin,
azurul să i-l cânt
şi s-o admir,
mireasa noilor culori
îmi râde de copil....
.................................
La voi, rai vieţii mele,
oricând voi reveni:
să rup plaiul de cer
şi să-mi ascult izvorul


„Patria - locul,lumina şi vechimea neamului”

DE ATUNCI

Efebul, mai mult în transă, la pauza dintre
alburne
ascult cum susură arhitipal izvoarele
anotimpurilor
de povârnişul căutărilor răstignite, sângerând
prin fiecare rază-cântecele aştrilor,
mai întâi în zambile, forziţii şi narcise,
apoi în magnolii, crini şi trandafiri...

De atunci tot cobor pe lunci stelele
şi le păstoresc în portocaliul de sânzâiene,
cochetând cu certăreţul Eol...

De atunci batjocoresc cugetul adânc
al stâncilor
prăbuşite-n pârâul pe care l-am coborât
deseori
în stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,
şi le stropesc cu amintirile ploilor
de aprilie...

De atunci ascult simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii de ne-nceput
în bemolii gravi ai cerului, pe care
i-am îngropat
alături de trilurile ciocârliei, împreună
cu primăverile,
iar fluturii albi, negri, verzi şi rubinii ucişi
de grindina verii i-am dezgropat
de sub albaştrii trandafiri
rămaşi înfloriţi
în copilăria simbolurilor,
aşteptările celor adormiţi,în noi retreziţi...
de atunci...

Gheorghe Apetroae